duminică, 24 august 2008

Un bilanţ prea puţin sportiv
Ei asta şi-au propus
Olimpiada s-a încheiat. Se vor face multe comentarii pe marginea acestui eveniment, cu adevărat excepţional, irepetabil, în viitorul previzibil. Sigur că, dincolo de rezultatele sportive, a existat dorinţa unei mari puteri economice în devenire să-şi "vândă" cu această ocazie latura "soft" a noului său statut. Şi cu tot bruiajul mediatic, extrem de elaborat şi de sofisticat, concertat, al presei occidentale şi americane, China a reuşit să se facă auzită. Iar mesajul, consistent şi coerent, dar şi forma în care a fost transmis, au convins pe multă lume.
Credibilitatea în creştere a Chinei pică într-un moment extrem de prost pentru Occident, în general, şi pentru SUA, în special. Păstrând proporţiile, suntem într-o situaţie similară celei din perioada Marii Depresii din 1929-1933, care, dincolo de marile pierderi economice şi suferinţe sociale, a pus în discuţie legitimitatea şi utilitatea democraţiei, ca sistem politic. Şi atunci prestigiul unor ţări cu regimuri autoritare era în creştere în Occident, inclusiv în SUA şi în Marea Britanie.
Dar să nu ne grăbim să comparăm China de astăzi cu Germania lui Hitler în timpul JO de la Berlin, din 1936. Pe când germanii îşi pierdeau încet, încet libertatea individuală, chinezii sunt pe cale să-şi câştige tot mai multe drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Chine evoluează de la totalitarism spre democraţie, Germania evolua în sens invers. Şi atunci, de ce se teme Occidentul?
Principala temere se referă la posibilele consecinţe ale crizei economice globale, care bate la uşă, după dezastrul lăsat în urmă de Administraţia condusă de George W.Bush. SUA nu mai poate fi un motor al creşterii economice la nivel global, şi mulţi se întreabă dacă în acest moment China este pregătită să-şi asume rolul de lider economic al lumii. Şi dacă da, nu va pune în discuţie şi sistemul politic de tip occidental, legitimând sau măcar făcând acceptabil modelul chinez? Cu atât mai mult cu cât şi Rusia pare să fi adoptat un model de dezvoltare economică inspirat din cel chinez, deşi multora li se pare ciudată această din urmă afirmaţie.
Aşa încât pe stadioanele din Beijing s-au testat nu doar limitele performanţelor sportive, ci şi starea naţiunilor din rândul cărora provin. Nu mă refer aici la numărul de medalii, care nu spune întotdeauna adevărul. Am văzut naţiuni bine organizate, cu obiective limpezi pe termen lung, dornice să se afirme, cu cetăţeni capabili să lucreze împreună, mândri de identitatea lor. Am văzut şi naţiuni a căror unitate este mai degrabă de suprafaţă, nesigure de identitatea lor, care încearcă să trăiască din amintiri şi din gloria trecută. Şi naţiuni indiferente, care sunt mulţumite cu statutul lor şi care nu-şi propun să-şi depăşească în niciun fel condiţia. La acest capitol ne înscriem noi. De aici încolo România nu va mai conta în sportul de performanţă, pentru că nu-şi propune să performeze, ca naţiune, în niciun domeniu.

Noi asta ne-am propus.

2 comentarii:

Anonim spunea...

As mai adaoga un detaliu la acest foarte pertinent articol: influenta enorma pe care progresul exceptional al R.P.Chineze din ultimele doua decenii o va avea asupra chinezilor din Taiwan, din Singapore, din Canada, din alte tari ale lumii. Dar si asupra intregei Asii, ba chiar si asupra tuturor tarilor in curs de desvoltare. Secolul 21 - secolul Chinei? Nu este deloc imposibil, dupa cele vazute la Peking in aceste zile! Si ar mai fi ceva : s-a spus ca la acest succes au contribuit si un milion de voluntari, care au muncit din patriotism. Patriotism astazi? Ce o mai fi insemnand oare acest sentiment in tarile economiei de piata, unde totul se cumpara si se vinde?

gabriela spunea...

Auzindu-l azi pe Traian Băsescu cum vorbeste despre cum sportul a devenit un reper pentru starea naţiunilor, m-am întrebat dacă v-a plătit drepturi de autor...sau la preşedinţi asta nu e valabil şi se trece în contul "Prietenia"?