Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Forţa banului public!

Mă interesează puţin spre deloc scandalul expoziţiei organizată de ICR la New York. Mă interesează şi mai puţin Horia Roman Patapievici, un produs de PR al lui Liiceanu, la rândul lui alt produs de PR, mai degrabă al Securităţii, "prietenii" ştiu mai bine ce şi cum. Deşi am scris ceva, mai degrabă contextual, subiectul îmi produce o greţă care mă ţinea departe de el. Până acum, când am citit pe blogul Vindecătorului asta. Cum nu sunt un admirator al "Războiului stelelor", la care am adormit scurt şi fără prea multe remuşcări, nu-mi este prea clară legătura dintre Patapievici şi ciudăţenia aia pitică şi cu urechi ţuguiate, nici dintre el şi cavalerii Jedi, şi nici nu tresar când aud "Forţa fie cu tine!", mă voi opri la câteva dintre argumentele folosite pentru justificarea deciziei de a prezenta oribilităţile alea în expoziţia de la New York.

Vă avertizez de la început că primul vinovat de expoziţia de la New York este Ion Iliescu, şi nu pentru că el a înfiinţat Fundaţia Culturală Română şi apoi ICR. Nu, ci pentru că "România nu şi-a rezolvat problemele de conştiinţă, începînd de la dosarele securităţii, care ascund numele majorităţii îmbogăţiţilor de azi şi ai conducătorilor noştri politici, trecînd apoi prin crimele suspecte de la Revoluţie şi agonizînd în mineriadele iliesciene." Şi ce aţi vrea să facă tinerii revoltaţi, care, de revoltaţi ce sunt, şi-au înfipt inele în clitoris, în buric, în sfârc, în limbă şi în sprâneană, cu pantalonii în vine şi cu buricul gol, decât să deseneze svastici pe buca unui ponei roz? Să-i înţelegem, tovarăşi, e şi ei tineri şi rebeli! "E o artă de frondă a unei altfel de generaţii, care ani de zile a cerut să afle adevărul şi, plictisită la final, a intrat în arta naivă şi decorativă cu simbolul falic sculat la mare cinste." Bine, puteau intra în artă şi cu altceva, nu doar cu pula sculată, dar pentru asta îţi trebuie şi minte, şi suflet, şi sensibilitate, şi cultură, nu doar instincte!

Cu expoziţia de la New York, Patapievici şi-a cam căutat-o cu lumânarea. Pentru că libertatea nu poate fi deplină fără responsabilitate. Iar el, ca şef al ICR, are nişte responsabilităţi. Şi printre ele nu se află, cum crede apărătorul său, provocarea burghezilor. "De fapt, ce face omul nostru? Ca majoritatea tipilor deştepţi, provoacă spiritul burghez la reflecţie şi, ca de obicei, burghezul urlă, ameninţă şi-şi varsă toate umorile şi frustrările pe individul pe care l-ar dori strivit pentru totdeauna, şters din cultura românească." Chestia asta cu provocarea burghezilor e mai degrabă o ocupaţie a radicalilor de stânga, nu a unui conservator de dreapta extremă, precum Patapievici. Dar mă rog, ce ştiu eu?!

E adevărat că nu cu propagandă grosieră se construieşte imaginea României în lume. Dar se pune întrebarea: ce vrem să spunem despre noi cu astfel de acte "artistice"? Că, aşa cum spune apărătorul lui Patapievici, "ideea de creştinism a murit în arta cinematografică de box office, se îneacă zilnic cu osul de peşte al televiziunilor, iar strada, poate mai liberă în România decît în Vest, mai murdară, mai vulgară, reflectă maidanul amoral în care trăim, furăm şi violăm prezentul"?

Dar, dincolo de propagandă, cât de adevărată este această afirmaţie: "Patapievici a avut un curaj nebun, dar admirabil: antisemitismul este un fapt în România şi a-l ascunde sub expresii artistice ipocrite, l-ar fi făcut pe Patapievici să nu mai doarmă noaptea bine în patul lui cu ciue-n fund. Artiştii sunt mai sensibili la cutremurele din profunzime, de care “seismologii” political correctness-ului nu vor să spună nimic"? Este atât de apocaliptic anti-semitismul în România, încât nu mai lasă să doarmă conştiinţele cele mai înalte ale întregului popor? Mâncăm evrei pe pâine, îi alungăm din sinagogi, le-am pus steaua galbenă în piept, România e plină de statui ale lui Antonescu?

Bun, să rezumăm, că restul puteţi citi dumneavostră. Tinerii care au expus la New York nu sunt antisemiţi. "Tot scandalul cu antisemitismul unor tineri îmi aminteşte de biografia pe care a scris-o Culianu despre Mircea Eliade, în care nu a putut să “uite” de experienţa legionară a mentorului său. Eliade recunoştea, jenat şi temător, simpatiile pe care, în tinereţe, le avusese pentru acea mişcare, iar în corespondenţa către Culianu remarca dificultatea celor care vor aborda acest subiect, după lagărele de concentrare naziste. Cu alte cuvinte, spunea el, cine va încerca să scrie istoria legionară adevărată, cu umbrele şi luminile ei, îşi va rupe gîtul pentru posteritate, ceea ce, spun eu, continuă să facă astăzi, Patapievici, expunînd- şi expunîndu-se la New York." Nu, antisemit este poporul român, iar Patapievici vraciul care vrea să ne vindece, deschizându-ne ochii, pentru că, nu-i aşa, "nu poţi vindeca o boală cu ochii larg închişi".

Nu putea să lipsească din ciorba asta ceva teorie a conspiraţiei, de genul tot scandalul n-ar fi existat dacă n-ar fi an electoral şi nu s-ar pregăti să revină la putere PSD.

Una peste alta, sunt de acord că putem să construim "brandul de ţară" oricum şi pe orice elemente vrem noi. Vrem să fim percepuţi precum un popor antisemit, anti-creştin, o cloacă imorală, coruptă, satanistă şi sexistă? Foarte bine, dar înainte de a purcede la treabă, musiu Patapievici putea să ne întrebe şi pe noi. Nu de altceva, dar noi plătim lăutarii, adică şi pe el, ca demnitar al statului, şi nu ne este indiferentă muzica pe care o cântă. În rest, succesuri multe pe ramură!

UPDATE: În naivitatea mea, am uitat că din corul susţinătorilor lui Patapievici şi al mizeriilor expuse la New York nu putea, nu avea cum lipsi Traian Radu Ungureanu. Ei bine, pe blogul lui de pe siteul "Cotidianul" comite o imbecilitate, Monumentul Mitocanului Român la New York. Evident, Mitocanul Român este oricine se simte lezat de porcăriile expuse de nişte puţoi teribilişti, pe bani publici, la New York.

"Comunismul rezidual, e cea mai vastă problemă de rezistenţa materialelor cunsocută de umanitate. Purtătorul acestui beton interior e omul declasat al socialismului cultural românesc, amestec vorbitor de folclor falsificat, viclenie şi kitsch patriotic." Un articol, o intervenţie publică, o opinie care începe aşa este ea, în sine, o probă de comunism rezidual, de gândire în clişee. Pentru că, în fond, toate totalitarismele sunt promotoarele gândirii şi vorbirii în clişee. Iar politicul corect este varianta soft a acestui mod de a gândi şi de a vorbi.

"La New York, de pildă, tabăra românească a folclorului socialist-voevodal e plasată complet în afara spurcatei vieţi americane, are năbădăi lăutăreşti şi se exprimă prin golănii tricolore, într-un supliment mascat al Revistei România Mare, intitulat cu mare inexactitate New York Magazin. Ţinta unică a cruciadei ţărăneşti care umple timpul grupului de străromâno-americani e Institutul Cultral Român din New York. Mecansimele sînt cunoscute din presa-pubelă de la Bucureşti şi din faimoasa şedinţă de conadamnare a Comunismului care a dezonorat pe veci Parlamentul Românieiei: zgomot,insultă şi calomnii cu cît mai absurde cu atît mai vînjos repetate. Mica Românie de consumatori de romanţe Best of Cîntareea României tînjeşte după vremurile bune, cînd ICR excela în traficul cu sarmale şi şezători, patronînd chermeze tovărăşeşti, pe post de actualitate culturală românească. În viziunea grupului străromân de la New York, Institutul Cultural trebuia să rămînă hotel de şpriţuri şi bancuri băieţeşti."

Idiotul ăsta chiar nu înţelege că oamenii care protestează faţă de mizeria de la New York au o problemă: păstrarea identităţii? Că pentru ei ICR este o insulă de românism, cu bunele şi cu relele lui? Că street art găsesc cu duiumul în America, de unde puţoii noştri se inspiră copios, fiind nişte palizi epigoni? Că pentru românii din America ICR este o interfaţă între tara de adopţie şi ţara de origine? Că altele sunt aşteptările lor, care nu au legătură cu sarmaua şi şpriţul?

"Crima sesizată de astă dată a fost o expoziţie de „streetart” care a jignit intens simţul şezătorist al disaporei străromâneşti. Streetart e sau nu artă serioasă. Personal, cred că nu e nimic mai mult decît un moment prelungit de relaxare şi joc al puştimii de ghetto urban. O experienţă ce va trece, probabil, fără să zgîlţie marea artă dar şi ceva teribilist la modul pueril- inofensiv. Era nevoie de o asmenea expoziţie, la ICR New York? Era şi e nevoie de orice expoziţie care rupe imaginea României de mitocănia de azbest a culturii socialiste. În rest, nu contează cine şi cum expune."

Chiar aşa, de dragul marcării ruperii de "mitocănia de azbest a culturii socialiste", putem face orice? Putem promova antisemitismul, rasismul, discriminarea, putem ataca simboluri religioase? Şi pentru dobitocul de TRU Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Buzura, Manolescu, Baba, Piliuţă, Bălaşa, pleiada de actori şi de regizori, în frunte cu Ciulei şi Beligan, toţi sunt mitocani ai culturii socialiste? Sictir, jigodie!