Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Ceaţa de cuvinte

După intervenţia Rusiei în Georgia, ca urmare a atacului armatei georgiene asupra micii republici separatiste Osetia de Sud, război cu final cunoscut încă de la început, faptele încep să fie tot mai intens învăluite în ceaţa de cuvinte a războiului mediatic declanţat împotriva Rusiei. Sinceri să fim, nici nu ne aşteptam la altceva. Palma pe care au primit-o americanii din partea Rusiei este atât de usturătoare şi de răsunătoare, încât toate mijloacele de care dispun atât Statele Unite, cât şi aliaţii săi din NATO, sunt folosite pentru "salva" faţa şifonată a hiperputerii globale, incapabilă să-şi ajute "clientul" aflat la ananghie.

Prin ceaţa de cuvinte este greu să te orientezi. Pentru fiecare dintre noi acelaşi cuvânt poate avea sensuri diverite, adesea foarte departe de înţelesul prim. Un astfel de cuvânt este "imperiu". Cuvântul are o puternică încărcătură negativă, este aproape o înjurătură pentru generaţiile de azi. Motiv pentru care în presa occidentală s-a declanşat o adevărată isterie a demascării pericolului refacerii imperiului rus. Bineînţeles că cei 70.000 de osetini din Georgia, şi "timbrul" ăla de ţară, nu înseamnă, chiar şi cazul în care s-ar alipi Rusiei, "refacerea imperiului". dar se face o trimitere la "Imperiul Răului", pe care îl demasca Ronald Reagan în anii 80 ai secolului trecut.

Dacă ne-am lua strict după definiţia termenului de "imperiu" , am ajunge la concluzia că nu există stat modern să nu fie, într-un fel sau altul, un imperiu. Da, Rusia a fost, până la momentul Revoluţiei Bolşevice din 1917, un imperiu din aceeaşi serie cu Imperiul Austro-Ungar şi imperiul Otoman. Rămâne de discutat dacă a fost şi un imperiu colonialist, precum Imperiul Britanic, cel francez, belgian, spaniol şi portughez.

După Revoluţia Bolşevică, fostul Imperiu Ţarist s-a metamorfozat într-un soi de federaţie de state mai mult sau mai puţin independente, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. A vorbi despre Imperiul Sovietic este abuziv, pentru că aşa numitul "lagăr socialist" era organizat după alte principii decât un imperiu. În fond, era imperiu în aceeaşi măsură în care "lumea liberă", dominată de SUA, era, la rândul ei, un imperiu. Eu aş spune că URSS a devenit un "imperiu" din întâmplare, dovadă că ruşii nu regretă prea mult desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi despărţirea de "ţările prietene", cât regretă desfiinţarea Federaţiei sovietice. Ei nu înţeleg ura unor foşti conaţionali(pentru că toţi erau cetăţeni sovietici) care au profitat din plin de avantajele oferite de statutul de mare putere al URSS. Ca să nu mai vorbim de pierderea a peste 25 de milioane de ruşi, rămaşi în ţările desprinse din Uniune, şi care acum sunt trataţi, cel mai adesea, drept cetăţeni de rangul doi.

Şi totuşi, cine este imperiu: SUA, care au peste 700 de baze militate pe cuprinsul globului(harta asta interactivă îl va bucura tare pe prietenul Mordechai, mare amator de aşa ceva!), sau Rusia, care mai are o singură bază militară, în curs de lichidare, în Armenia? Sigur, răspunsul "politic corect" este Rusia!

Dar a da răspunsuri "politic corecte" nu ajută cu nimic la rezolvarea problemelor cu care am ajuns să ne confruntăm. Sigur, europenii se pot alinia, o dată în plus, în spatele americanilor, cântând după partitura scrisă la Washington. Putem, de ce nu, extinde NATO peste tot pe unde li se năzare americanilor. Putem face orice, inclusiv un război cu Rusia. Dar pentru ce? Cine şi ce câştigă de pe urma unei astfel de confruntări?

Vom câştiga un plus de securitate excluzând ruşii de la luarea deciziilor la nivel global, prin expulzarea lor din G 8? Avem de câştigat ceva ne-integrând Rusia în OMC? Apropo de asta: americanii şi occidentalii duc Rusia cu vorba de mai bine de zece ani în legătură cu admiterea lor în OMC, timp în care Ucraina şi China au fost admise, spre exemplu. Şi, culmea ipocriziei şi perversităţii, pun tot felul de slugi, ca Ucraina, Polonia sau ţările baltice, să opună vetoul lor! Şi după asta vor ca Moscova să le fie recunoscătoare?

O ultimă observaţie. Dacă analizăm eşecul armatei georgiene, care practic s-a destrămat după primele ore ale contra-ofensiveri ruse, vedem care este sursa acestui eşec: SUA. Să ne explicăm: trupele gerogiene, ca majoritatea armatelor fostelor ţări socialiste antrenate de americani, nu mai sunt pregătite pentru apărarea teritoriului naţional, ci doar pentru a fi interoperabile cu armata americană, care le alocă diferite misiuni în războaiele purtate de ea. E ca la jocul de Lego: "cărămizi" identice, echipate, antrenate, operaţionalizate pentru a se integra în angrenajul militar american, conform doctrinei militare americane şi regulamentelor lor militare.

Atacul georgienilor a fost conceput ca şi cum Georgia ar fi fost SUA şi ar fi dispus de toate facilităţile militare sofisticate ale americanilor. S-a dovedit total greşit, o tragică eroare. Din păcate şi noi ne-am restructurat armata şi modul în care este dispusă în teritoriu judecânt tot ca şi cum am fi americani. Nu suntem. Şi în caz de deranj, am avea mari, mari probleme. Cu atât mai mult cu cât noi suntem aici, America-i departe. Bine, pentru Georgia a fost şi mai departe, dar asta nu are cum îi consola.

Ceaţa de cuvinte nu poate ascunde situaţia gravă în care ne aflăm, pentru că un nebun a luat decizii bazându-se pe premize false, iar alţi nebuni se străduiesc să-l scoată neşifonat din beleaua în care s-a băgat singur. S-ar putea să mai aibă de scos din budă un alt cap înfierbântat din zonă: pe Victor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, alt intoxicat cu filme americane de război. Guvernul Ucrainei a aprobat folosirea forţei împotriva navelor de război ruse ancorate la Sevastopol, iar Iuscenko a exprimat disponibilitatea Ucrainei de a participa activ la operatiunile de restabilire a integritatii teritoriale a Georgiei, orice o fi însemnând asta în mintea lui.

Abia acum s-ar justifica convocarea CSAT şi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Şi ar fi necesare pentru că, azi, Bernard Kouchner a evocat adoptarea, luni, la Bruxelles, cu ocazia întrunirii de urgenţă a celor 27 de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor membre UE, a unor sancţiuni împotriva Rusiei. Nu ar fi cazul unei discuţii publice pe această temă, sau noi, amărăştenii, care plătim preţul unor astfel de decizii, suntem prea proşti pentru a înţelege 2marea politică"?

Dar cine s-o facă? Traian Băsescu? Păi dacă nu e prilej să i-o tragă lui Năstase, nu "se merită"! Adevărul este că acum plătim două decenii de ploconeală în faţa Occidentului şi a SUA, fără să ne mai ocupăm de structurarea şi gestionarea unor politici externă şi de apărare autonome, care să ne ajute să jucăm un cât de mic rol în luarea deciziilor şi în influenţarea evenimentelor în regiunea noastră, în acord şi cu interesele noastre. Aşa că aşteptăm să vedem ce hotărăsc alţii, şi noi vom executa, la timp şi în bune condiţii, ordinele primite. Chiar dacă aşa ne vom împuşca singuri în picior...