miercuri, 6 august 2008

Obsesiile mă chinuieşteeeeeee!
Nu vă speriaţi, nu mi-am pierdut uzul gramaticii! Şi nici nu mă chinuieşte, pe mine, vreo obsesie. Pur şi simplu mă amuz, iar sursa amuzamentului o constituie editorialul lui Vladimir Tismăneanu, din "Evenimentul Zilei" de astăzi. În care este, într-adevăr, vorba de o obsesie, care produce efecte hilare, dar şi o serie de întrebări.
Vă mai amintiţi cum se svârcoleau în chinuri, la începutul anilor 90, unii dintre "intelectualii publici" post decembrişti, că de ce n-am avut şi noi un Havel? Dând de înţeles că s-ar sacrifica, dacă patria le-o cere, să joace acest rol împotriva "tiranului" de la Cotroceni, Ion Iliescu. Cum patria nu le-a cerut nimic, s-au mulţumit să se alinieze în spatele lui Emil Constantinescu, zicându-şi că, dacă nu curge, pică. Pentru unii a picat, pentru unii nu. Aşa e viaţa, crudă şi plină de dezamăgiri!
Văd că "sindromul Havel" revine periodic, sub diverse forme, în dezbaterea publică. Este semnul unei nevoi, sau al unui eşec? Cu alte cuvinte, avem nevoie de disidenţi într-o democraţie, fie ea şi cu bube în cap, ca a noastră? Şi dacă nu, raportarea la Havel nu este cumva semnul eşecului aceloraşi "intelectuali publici" de a intra în dialog cu societatea şi de a înţelege mersul vremurilor?
Nu am nimic nici cu Sever Voinescu, nici cu Avramescu. Aşa că nu despre ei este vorba, deşi despre ei scrie Vladimir Tismăneanu. " Ceea ce deranjează la ora actuală este că oameni cu o reputaţie neştirbită de compromisuri trecute, intelectuali veritabili au decis să nu mai stea în expectativă. Asemeni unor Michnik şi Geremek, în spiritul tradiţiei haveliene, Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu nu înţeleg să stea cu mâinile în sân, privind placid-ironic la mizeria din jurul lor. Este vorba de doi gânditori autentici pentru care politicul nu este un spaţiu al eternei deriziuni. Amândoi iau ideile în serios. Amândoi se revendică din nobilă tradiţie a conservatorismului liberal. Îi cunosc de mulţi ani şi ştiu precis că nu există urmă de oportunism în opţiunea lor".
Să pui semnul egalului între Voinescu şi Avramescu, pe de o parte, şi Michnik şi Geremek, pe de altă parte, este o prostie, pură şi simplă! Nici Geremek, nici Michnik nu se aflau în slujba puterii de la Varşovia, pe vremea "Solidarităţii", precum cei doi, dintre care unul este consilier de stat şi şef al Cancelariei prezidenţiale, celălalt lătrăul de serviciu al iubitului Conducător.
Împotriva cărei puteri totalitare s-au înhămat la luptă, precum disidenţii polonezi, cei doi iepuraşi? Împotriva "dictaturii" celor 322? Şi cum? Plătit de "dictatură", ca Avramescu, pentru că şi bugetul Administraţiei Prezidenţiale, şi salariul lui sunt aprobate de Parlament? Plătit din banii escrocului Vântu, cum a fost până mai ieri Sever Voinescu, dar şi din ai "mogulului" Voiculescu, la Antena 1, din bani publici, la TVR şi la Externe? Leit Michink şi Geremek, parol!
N-am prea înţeles eu ce e conservatorismul ăla liberal, care pare o struţo-cămilă pentru a defini ceva ce nu are cum fi definit: identitatea politică a unei construcţii politice oportuniste, PD-L. Înţeleg, Stolojan, ăla, ăla, Flutur, liberali, să zicem. Dar Boc, utecist de frunte, Berceanu, Videanu, urmaşii conservatorilor? Tismăneanu era beat când a scris tâmpeniile astea?
Gluma finală e aia cu: garantez eu pentru ei! Nu sunt mai oportunişti ca mine, îi cunosc eu bine! Nene Volodia, chiar ne crezi tâmpiţi? Nici urmă de oportunism?
Cât de multă cenuşă trebuie să-şi mai mai pună în cap Tismăneanu pentru cartea aia interviu cu Ion Iliescu, de-a ajuns să tămâieze doi pupinbăseşti care vor şi ei în Parlament?
UPDATE: Visul domnului Dâncu, acela de a aduce "societatea civilă" în politică, e pe cale să-l împlinească amicul său Boc: PD-L o vrea pe liste, în Bucureşti, pe Alina Mungiu-Pippidi! Dacă au văzuit civicii noştri că altfel nu se poate, s-au hotărât să se coloreze politic, pentru a intra în Parlament, ca pe vremuri în UTC, UASCR, PCR, având nobilul ţel de a submina sistemul ticăloşit din interior. Aferim! Nu e mişto ţara în care trăim?
PS: cu cine o va compara Tismăneanu pe madam Pippidi? Voi pe cine pariaţi?

5 comentarii:

Desmond Tutu spunea...

"Cătălin Avramescu este nu numai un fin analist politic, ci şi un filosof de anvergură internaţională"...hahahaha, buna asta. Mi-aduce aminte de savantul de larga recunoastere mondiala...iaca s-a mutat poli-izoprenicu` in filozofie, gratie Volodeanului.

Karakas spunea...

Ziarul asta se vinde la pachet cu Emetiral sau punga de voma?

Desmond Tutu spunea...

Volodea poate scrie "Alina Mungiu Pippidi, aceasta Hannah Arendt descatusand fortzele antitolitariste si lustratzioniste, ganditor de talie internationala - ultima ei carte a aparut tradusa in engleza la editura prestigioasei Universitati de Vara... - prietena cu Katerin Verdery si cu alti prieteni"....cam pe acolo....Feuer Frei, ca doar publica in ziare prietene.

constantin gheorghe spunea...

Desmond, îmi pare rău, imaginaţia nu m-a dus până la Arendt! Deşi ai dreptate: cam aşa va suna "omagiul" lui Tismăneanu...

N. Raducanu spunea...

Cele doua postari de mai sus despre „intelectuali“ si dorinta unora dintre ei de a deveni noi „Haveli“, mi-au amintit de un text recent al fostului presedinte Emil Constantinescu, publicat in cartea“Mobilitatea elitelor din Romania secolului XX“ (ed. Paralela 45 – 2008) din care citez:
„Fenomenul acapararii dezbaterii publice din Romania, incepand cu 2004, de catre un grup de lideri de opinie sustinatori vehementi ai presedintelui Tr. Basescu merita o analiza aparte. Trecerea cu arme si bagaje a unor intelectuali afirmati ca anticomunisti si democrati liberali si recunoscuti ca lideri ai societatii civile, in slujba unui fost nomenclaturist comunist, colaborator al securitatii, inculpat pentru infractiuni grave de coruptie, purtator al unui mesaj populist de tip Chavez, Lucasenko si al unui discurs vulgar pana la obscen, este un caz special in peisajul european actual. Fara dubiu, presedintele Basescu, cu toate tarele biografiei sale probate prin documente de necontestat, nu poate deveni un ceausescu, iar Romania nu poate derapa grav spre autoritarism.“ […] „…dar de ce se mai discuta? Raspunsul meu : pentru a abate atentia de la problemele reale si de la responsabilitatile individuale si colective, de la proasta calitate a elitelor intelectuale. Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici si Mircea Mihaies, impreuna cu emulii lor, au tarat o parte considerabila a elitelor romanesti intr-o postura derizorie, care cu greu va putea fi uitata. Folosindu-se de pozitia de comentatori privilegiati in televiziunile si ziarele centrale, ei au dat tonul unei prese omagiale fara asemanare in nici o alta tara europeana si au instalat, drept criteriu unic de afirmare, solidaritatea de clan. Evoluand sub atragatoarea umbrela a dialogului social, au dinamitat in fapt orice dialog real prin suspiciune, rea-credinta si minciuna. […] Explicarea acestei atitudini doar prin ceeace in urma cu cativa ani numeam „fascinatia badaranului“, mi se pare simplista. Probabil, peste mai multi ani, comentatori obiectivi vor intreprinde un studiu de caz care sa desluseasca resorturile acestor anomalii de psihologie individuala si colectiva. Pana atunci imi permit doar sa cred ca usurinta cu care societatea romaneasca s-a predat in fata unei manipulari grosolane care a transformat negrul in alb si a creat o confuzie generalizata, a scos la iveala NOUA pacate mai vechi ale unei bune parti din „inteligentia romaneasca“ : impostura, iresponsabilitatea, mercantilismul, cinismul, vulgaritatea, calofilia, frivolitatea, aroganta si lasitatea.“
Emil Constantinescu continua, vorbind despre „tradarea elitelor intelectuale si a rolului pe care ele trebuie sa-l joace in societate“, care astfel „si-au compromis statutul de intelectuali, conditionat de cautarea si afirmarea adevarului“, dar evita cu grija a pomeni ca, in cei patru ani pe care el i-a petrecut la Cotroceni, s-a bucurat de sprijinul deplin al acelora pe care acum ii respinge si condamna.