Dacă e să dai crezare unora dintre analizele publicate în aceste zile atât în presă, cât şi pe Internet, reacţia cel puţin întârziată şi deloc energică, atât din partea Statelor Unite, cât şi a Uniunii Europene, în legătură cu conflictul dintre Georgia şi Rusia, ar fi vorba de un soi de laşitate cu miros de petrol. Cu alte cuvinte, dependenţa de resursele energetice ruseşti, dar mai ales de rutele de transport controlate de ei(pentru că şi sursele alternative din Asia Centrală tot prin Rusia pot fi accesate) justifică această reţinere ruşinoasă în a sprijini micul David georgian în lupta sa cu Goliatul rus.
Lucrurile sunt ceva mai complicate şi mult mai nuanţate. În primul rând, noul David georgian trebuie să dea dovadă şi de inteligenţă, diplomaţie, răbdare, şi responsabilitate, nu doar de ardoare războinică. Atunci când te aştepţi la ajutorul unei comunităţi(în cazul de faţă la ajutorul NATO şi al UE, dar chiar şi al SUA), iei în calcul şi modul în care deciziile tale influenţează interesele lor. Georgia se aştepta ca ajutorul comunităţii internaţionale să fie automat, judecându-i pe toţi prin prisma isteriei anti-ruse care domneşte la Tbilisi şi prin câteva capitale europene, cum sunt cele ale ţărilor baltice? "Insultarea ursului" nu este sportul preferat al occidentalilor, în ciuda relaţiilor lor complicate cu Moscova. Şi cu atât mai puţin al Washingtonului, care se află acum în situaţia de a-şi ţine gura. Ceea ce şi face, având nevoie de Rusia pentru puncte de agendă globală situate cu mult mai sus în ordinea de priorităţi decât apartenenţa unor sate puchinoase din creierii munţilor georgieni. Aşa e viaţa, crudă! Iar micul David de la Tbilisi învaţă acum, cu preţul suferinţei, că legendele sunt irepetabile. Şi că, de obicei, deşi are presă proastă, Goliat învinge.
Problema dependenţei energetice rămâne însă la locul ei pentru toată lumea şi după ce acest conflict se va fi încheiat, inclusiv pentru ruşi, care acum se bucură de mana preţului ridicat la hidrocarburi. Pentru că avem de-aface cu două tipuri distincte de dependenţă. Una este dependenţa cu aspecte geopolitice, cu alte cuvinte ţările sunt dependente de surse de aprovizionare din ţări cu regimuri politice fie ostile lor, din motive culturale, religioase, civilizaţionale, fie de linii de transport expuse la tot felul de ameninţări sau pur şi simplu prea costisitoare. Cealaltă este o dependenţă tehnologică de-a dreptul iraţională de combustibilii fosili.
Pentru primul tip de dependenţă există mai degrabă paliative, nu rezolvări de durată. Pentru cel de-al doilea tip de dependenţă există şi soluţii de durată, dovadă Danemarca. Dar pentru astea ai nevoie de politicieni responsabili, care să genereze politici publice eficiente şi bună guvernare, nu conflicte în care să-şi arate muşchii. Şi tancurile din dotare.
Şi nu pot încheia decât cu îndemnul lui Nicholas D. Kristof din NYTimes: "Faceţi diplomaţie, nu război." Care merită citit, pentru că naşte o întrebare legitimă: la ce mai foloseşte NATO?
4 comentarii:
E groasa...daca arata ca nu-i pot sprijini pe georgieni, greu cu americanii sa mai convinga si pe altii din aceiasi categorie ca pot conta pe ei. Asta pe de o parte; pe de alta - si poate cu un nivel de gravitate mai mare - Teheranul intelege ca americanii au gura mai mare decat faptele si prin urmare trateaza cu flit si pietre in geam recomandarile cu care sunt presati. Deci yankees au nevoie de rusi ca de aer sa o scoata la un capat cat de cat onorabil. Care rusi au deschis, intre timp, si a treia linie de front cu georgienii, in Abhazia, plus bonusul de blocada maritima. E deja mult prea mult pentru mica Georgie.
"La ce mai foloseste NATO" ? Este intrebarea pe care o pun mereu Putin, Lavrov si Rogozin. La care nimeni nu le da un raspuns clar, care nu poate fi decat : "Pentru a pastra viu sentimentul ca tarile europene sunt permanent amenintate de Moscova. Si deci sa faca concesii politicii externe americane."
Conducerea Georgiei a incercat sa forteze mina NATO sa intervina militar contra Rusiei. Un joc periculos pentru georgieni, pentru ca nu exista o intelegere anterioara in acest sens cu NATO. Mai mult, a fost o semnificativa eroare de calcul strategic. Oare chiar credea Saakashvili ca Rusia nu va contra-ataca? Un articol bun pe tema asta:
http://www.time.com/time/world/article/0,8599,1831073,00.html
la începutul anilor 90 perspectiva emergenţei unui lumi liberale şi democratice la nivel global i-a făcut pe cei mai mulţi să creadă că sfârşitul Războiului Rece nu este doar sfârşitul unui singur conflict strategic şi ideologic, ci a tuturor conflictelor de acest gen
Asta zicea si Francis Fukuyama. Sfarsitul istoriei.
Stai linistit ca daca, prin absurd Romania s-ar decida sa faca vreo tâmpenie s zicem cu Moldova, si ruşii s-ar enerva NATO ar renunţa la noi imediat :).
Trimiteți un comentariu