miercuri, 27 august 2008

Politica externă a României în zodia improvizaţiei
Astăzi la Parlament miniştrii Apărării, Teodor Meleşcanu, şi al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, au fost audiaţi de Comisiile de politică externă şi de cele pentru Apărare ale celor două Camere în legătură cu situaţia din Georgia. Cinstit să fiu, este o acţiune cam tardivă şi mai degrabă formală. Pentru că, dincolo de declaraţiile mai mult sau mai puţin inspirate, cum ar fi cea a lui Meleşcanu, că nu se încearcă transformarea Georgiei într-un cap de pod, în ciuda tuturor evidenţelor care dovedesc contrariul, sau a "ofertei" lui Geoană, aceea de a trimite forţe româneşti de menţinere a păcii în Georgia, rămân în suspensie câteva lucruri extrem de importante.
Primul: de ce Traian Băsescu, după ce a venit din turneul lui ameţit în jurul Mării Negre, şi ştiind de întrunirea Consiliului European excepţional, convocat de Sarkozy pentru data de 1 septembrie, nu a chemat la Cotroceni partidele parlamentare, pentru consultări? Cine decide poziţia pe care o va susţine România la Bruxelles? Şi mai ales, care va fi aceea?
Al doilea: este în interesul României să admită, sau şi mai grav, să participe la formarea unei coaliţii anti-ruse, cum propune ministrul de externe al Marii Britanii?
Al treilea: este în interesul României, dar şi al NATO, admiterea cu orice preţ în NATO a Georgiei şi a Ucrainei? Asta va întări, sau va slăbi Alianţa? România va susţine aceste candidaturi, ştiind că ele ar putea duce la un nou Război Rece în Europa? Suntem gata să suportăm costurile unui eventual astfel de război?
Al patrulea: totuşi, unde se va opri extinderea NATO, şi care este logica procesului, în noul context? Va deveni NATO un soi de poliţie a conductelor de petrol?
Al cincilea: care este poziţia României faţă de Republica Moldova, în condiţiile în care "planul Kozak II" devine o realitate, şi Chişinăul acceptă federalizarea cu Transnistria? Care sunt consecinţele unei astfel de soluţii? Noi avem ceva de spus la Bruxelles pe marginea acestui plan?
Al şaselea: ce mai înseamnă în acest context "normalizarea relaţiilor cu Federaţia Rusă"?
Sentimentul meu este că în materie de politică externă noi improvizăm, şi dăm permanent în gropi. De ce? Pentru că aici nu se aplică regula lui 10%! Nu iese parandărătul, ce rost are să transpiri?

5 comentarii:

Desmond spunea...

Hihihi... Milliband e fiul marxistului Ralph si al mamei sale, Kozak inainte de a se marita. Bunica-su a luptat alaturi de bolsevici impotriva Poloniei, in vremea dictonului "spre Berlin peste cadavrul Poloniei". Si iaca cum s-a trezit nepotu` sa strice traditia familiei bruxelleze...

constantin gheorghe spunea...

Desmond, istoria are un simţ aparte al umorului! Nu ştiam amănuntul, dar poate că aşa se explică zelul. Şi aşa îl "înţelegem" şi pe Tismăneanu.

Klaus Steinberg spunea...

Scopul final e dezmembrarea Rusiei. Romania nu poate face decat ce i se dicteaza.Si Basescu si Nastase au fost numiti de americani.Mergeti pe blogul lui Nastase si vedeti daca gasiti macar un singur articol critic la adresa SUA.

Desmond spunea...

Apropo de umorul istoriei, mentorul Condolezzei la facultate era Korbel, nimei altul decat parintele Marijanei Korbelova, mai cunoscuta de marele public ca Madeleine Albright. El insusi consultant la separarea Indiei de Pakistan. Si care, dupa cum spun rautaciosii biografiilor, si-a tras ceva avere in urma legilor Benes, luind in regie proprie pinacoteca unui german expulzat.

Mordechai spunea...

Nu o să mă ostenesc să răspund. Toate cele săse întrebări sunt retorice. Răspunsurile sunt mai mult decât evidente.
Pomeniţi, totuşi, despre interesul României. Logic. Politica externă nu este decât articularea intereselor unei ţări. Dar nu e cazul României. Aici politica externă s-a făcut mai mereu aiuristic sau ticălos. Nici azi nu e altfel. Nici nu are cum fi altfel atunci când logica politicii externe a României, din ultimii ani este una circumscrisă nevoilor electorale ale zeusului.