Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Cum ieşim din momentul unipolar al SUA?

Astăzi preşedintele rus Dmitri Medvedev a semnat decretele prin care se recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei, şi a ţinut să anunţe personal acest lucru. Este un pas important în jocul de putere între SUA şi Rusia, pentru că, să fim serioşi, în treaba asta europenii, mai mult decât să-i chibiţeze pe americani nu sunt în stare! Decizia Moscovei este pe cale să declanşeze o reacţie în lanţ, care să ducă la escaladarea încordării în Caucaz şi în bazinul Mării Negre. Acum Serghei Lavrov declară că "planul Kozak" se întoarce, cu acordul părţilor implicate în rezolvarea conflictului transnistrean. În sine, nu este un lucru rău, dar dinamica impusă de partea rusă va fi respinsă de europeni şi de americani.

Dincolo de toate considerentele de natură geo-politică, dincolo de obsesia unora şi altora pentru controlul rutelor energetice, am ajuns aici dintr-o eroare gravă de judecată a decidenţilor de la Washington, cărora statutul de hiperputere le-a întunecat minţile, ajungând să creadă că toată lumea trebuie să facă sluj în faţa lor.

Rusia a fost, la fel ca Marea Britanie, la fel ca Franţa, la fel ca Belgia, la fel ca Spania, la fel ca SUA, o putere colonială brutală. Toate s-au dedat în trecut la excese, toate ar putea fi judecate, după valorile şi mentalităţile, după ansamblul de reguli de acum, pentru genocid. Aşa că nici una dintre ele nu are îndreptăţirea morală şi trecutul nepătat necesare pentru a da lecţii altora, acum.

Decizia de astăzi a Moscovei este un element în plus care confirmă ceea ce scriam cu ceva vreme în urmă: momentul unipolar al SUA a luat sfârşit. De fapt, nici nu a fost un moment unipolar în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult de o fază tranzitorie de la bipolarism la multipolaritate. Iar în această perioadă SUA au demonstrat că nu au nici capacitatea şi nici mijloacele pentru a gestiona procesul de globalizare. Unilateralismul lor agresiv a generat mult mai multe probleme decât a rezolvat.

Nimeni nu putea accepta existenţa unui hegemon, care îşi impune voinţa cu aroganţă şi lipsă de consideraţie faţă de interesele celorlalţi. SUA au profitat de slăbiciunile europenilor, care au avut şi au probleme cu gestionarea lărgirii Uniunii Europene, ale ruşilor, care au avut probleme după destrămarea fostei URSS, şi de cele ale chinezilor, care sunt mult mai mult aplecaţi asupra problemelor lor interne, legate de dezvoltare şi de polarizare socială, de sărăcie.

În timpul scurs de la terminarea Războiului Rece balanţa de putere la nivel global, înclinată spre SUA, s-a mişcat. Dar mişcarea a fost imperceptibilă, în doze mici. Ocupaţi cu războaiele din Irak şi Afganistan, şi mai nou cu grava criză economică generată de ele, americanii iau acum brusc la cunoştinţă de schimbarea raporturilor de putere într-un mod brutal şi unde se aşteptau mai puţin: într-o prăfuită şi muntoasă ţară caucaziană, unde un vasal al Washingtonului s-a trezit că porneşte un război împotriva unei foste mari puteri, care avea nevoie de un pretext pentru a-şi afirma revenirea în forţă pe scena internaţională.

Ce-au vrut ruşii, intervenind atât de drastic în Georgia(deşi numărul de victime a fost extrem de mic de partea georgiană, fapt care dovedeşte că a fost o acţiune planificată şi executată cu sânge rece, care a vrut să demonstre forţă, nu abuz de forţă)? Să dea un avertisment SUA, spunându-le că au depăşit limita, şi că de acum înainte extinderea NATO la Georgia şi Ucraina, sau la orice altă ţară din fosta URSS devine un casus beli.

De azi înainte cel puţin o mare putere regională, respectiv Rusia, vine şi spune că nu mai vrea să joace după nişte reguli care nu-i avantajează decât pe cei care le-au scris. Este o declaraţie extrem de gravă, şi ea trebuie luată în serios cu maximă atenţie. Pentru că şi China dă semne că nu mai vrea să joace după regulile americane. Sunt şi alte ţări, care aspiră la statutul de puteri regionale, şi care, într-un fel sau altul, contestă regulile.

Ruşii pun în discuţie "noua ordine internaţională" acum, pentru că există o fereastră de oportunitate deschisă de criza prin care trec SUA, criză care este una de imaginaţie, în principal. SUA nu se văd egalele nimănui. Şi ca atare nu sunt dispuse să împartă puterea cu nimeni. Ca atare, nu sunt dispuse nici să rescrie regulile jocului, nici să negocieze un compromis.

Numai că regulile pseudo lumii unipolare trebuie rescrise, cu participarea tuturor celor interesaţi, altminteri ele vor fi rescrise, mai devreme sau mai târziu, cu forţa.

Criza georgiană încă se mai poate reglementa paşnic. Plecând de la interesele legitime ale părţilor. Ucraina şi Georgia, alături de Armenia, dar şi de Azerbadjan, dacă vor şi pot, să fie admise în UE. Sigur Rusia nu se va opune. Mai mult, se va bucura, pentru că astfel interesele ei economice vor fi mai bine servite. Dar automatismul NATO-UE nu mai poate fi valabil. Statele citate nu trebuie să fie admise în NATO. Se pot găsi mecanisme de asigurare a securităţii lor, prin acorduri garantate de UE, de SUA, de Rusia.

Sigur, SUA şi aliaţii săi din NATO pot câştiga un război cu Rusia. Dar cu ce preţ, şi mai ales, va mai rămâne cineva care să se bucure de victorie? De fapt, ce ar însemna victorie în cazul unei astfel de confruntări?

Şi încă ceva: după 11 septembrie 2001 s-a spus că lumea nu va mai fi cum a fost. Numai că abia după 8 august 2008 putem spune acest lucru.

Deci: cum ieşim din momentul unipolar al Americii: negociat, încercând să găsim un compromis acceptabil pentru toţi, sau printr-o confruntare, care poate va fi un soi de nou Război Rece, poate nu. De fapt, dacă ar fi un nou Război Rece, am putea spune că am avut noroc...