23 August 1944

23 August 1944

Mai înseamnă ceva pentru români ziua de 23 august 1944? Şi dacă da, ce anume? Este o zi a eliberării, sau una a trădării? O zi glorioasă, sau una infamă? Sau, şi mai simplu, nu ne pasă?

Nu sunt istoric. De aceea cred că 23 august 1944 este, înainte de toate, o expresie a realismului politic. Indiferent ce spun unii şi alţii, să fi mers până la capăt alături de Germania ar fi fost un act necugetat şi sinucigaş. A mers Ungaria, şi la ce i-a folosit? A obţinut ceva? Măcar stima adversarilor? S-a văzut ce stimă, în 1956!

Din toate punctele de vedere, decizia de a trece în cealaltă tabără, a Naţiunilor Unite, a fost una oportună, legitimă şi binevenită. Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este altceva: modul în care am făcut schimbarea. Şi care spune multe despre mizeria politicii româneşti. Un rege, Mihai, ranchiunos şi decis să răzbune umilinţele la care fusese supus de Antonescu, un Antonescu arogant, care dorea să iasă din război în condiţiile lui, deşi ştia că Aliaţii luaseră o decizie în privinţa României şi nu negociau altceva, partide care se uneau de faţadă şi îşi dădeau la gioale în culise, lideri care, atunci când trebuiau să ia decizii făceau pe mortu'n păpuşoi, nişte comunişti puţini la număr, dar mai decişi şi mai organizaţi decât partidele istorice, militari care oscilau între datoria faţă de ţară şi loialitatea faţă de vechii aliaţi, haos administrativ, amatorism, improvizaţie, trădări. Şi multe suferinţe pentru soldaţi şi pentru civili.

23 august 1944 nu este ziua în care a început comunizarea României. Decizia de a oferi URSS un spaţiu tampon în Europa era luată deja, iar România se afla, din 1943, de la Conferinţa de la Moscova, în aria de influenţă sovietică. Atunci a fost scris faimosul procent, pe şerveţelul lui Churchill. Iar ceea ce s-a hotărât atunci, Ialta nefiind decât o continuare a Conferinţei din 1943, s-a consfinţit la Paris, în 1947, în cadrul Conferinţei de Pace. Iar cei care ne sunt acum aliaţi în NATO: SUA, Franţa, Marea Britanie, nu au acordat statutul de cobeligerantă României, şi au consfinţit apartenenţa Basarabiei şi a nordului Bucovinei la URSS.

Istoria nu se scrie cu dacă. Faptele sunt cele pe care le ştim. Rămâne ca fiecare dintre noi să le judece cum crede de cuviinţă. Dar, ne place sau nu, 23 august 1944 face parte din istoria noastră, cu bune şi rele.