Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Gori arde când vrea Levy!

Scriam, nu cu mult timp în urmă, despre un reportaj publicat de Brenard-Henri Levy în "Le Monde", reportaj extrem de părtinitor, practic până la deformarea realităţii. La noi articolul lui a trecut neobservat, deşi ar fi fost muniţie excelentă pentru rusofobia "analiştilor" şi a "civicilor" cu vocaţie "de mamă a răniţilor" pentru cei din tabăra "bună".

La francezi articolul a fost mult prea "observat", stârnind critici acerbe în blogosferă, dar şi pe forumul ziarului, iar "Le Monde şi-a luat porţia de cucuie din partea cititorilor cât pentru un an, drept pentru care în ediţia de azi jurnalul se simte obligat, prin vocea(de fapt, tastatura!) moderatoarei Veronique Maurus(sic!) să-şi facă datoria faţă de cei care au protestat şi să se explice. Scuzându-l pe Bernard-Henri Levy, ziarul se scuză, mai ales pentru poziţia mult prea partizană şi necritică faţă de georgieni. " Une question demeure : était-il légitime de publier, sous l'apparence d'un reportage, un récit prenant aussi clairement parti pour les Géorgiens ? BHL n'est pas journaliste et ne le prétend pas. "J'assume ma subjectivité", dit-il. De fait, dès le premier paragraphe, le lecteur savait à quoi s'en tenir, d'autant mieux que le texte était présenté comme le "témoignage" d'un "philosophe et essayiste". Le Monde a toujours publié ce genre de récits, qu'ils soient signés John Le Carré, Mario Vargas Llosa ou François Maspero. En sus et non à la place des reportages de ses envoyés spéciaux - c'était le cas. "On peut imaginer une présentation qui distingue encore mieux ces textes des reportages du Monde", commente Alain Frachon, directeur de la rédaction.

A, bun! O frecţie! Vom pune etichete mai vizibile! Dar tot ce vinde ziarul veţi cumpăra! Şi clişeE(uri)le vor fi toate prezente, pentru că, nu-i aşa, filosofii nu sunt jurnalişti, să fie obligaţi la o minimă decenţă în partizanatul lor. La ei, ca la noi! Ce diferă este stilul în care ziarul îi bagă în pizda mă-sii pe cititori: la noi se petrece de-a dreptul, la ei pe ocolite!

Cu toate astea, criticile virulente ale cititorilor, care vin pe fondul unei crize pe care o traversează de ceva vreme ziarul, aflat în căutarea unei identităţi în acord cu aşteptările noii lui generaţii de cititori, l-au obligat să publice tot azi un reportaj scris de oamenii săi, nu de contributori externi. "Anatomia unui conflict" este o încercare de echilibrare a balanţei, insuficientă însă, în opinia mea. Cu o floare...

Şi un mic exemplu de manipulare de presă: două fotografii ale aceleiaşi clădiri oficiale din Gori, cea care are în faţa ei statuia lui Stalin, neatinsă de război. Prima este o fotografie de amator, cealaltă a apărut în Los Angeles Times, şi aparţine unui profesionist, care ştie ce să facă atunci când are ceva de spus, fără să fie acuzat că minte!