Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Ce vor ruşii în Georgia?

Este o întrebare căreia nu i s-a răspuns convenabil până în acest moment. Toată lumea se ocupă cu sârg să lipească etichete pe "fruntea" Rusiei, de la "agresor" la "nostalgică a imperiului", de la "barbară" la "popor de ucigaşi", etc. Nu neg faptul că etichetele dau bine, mai ales că lumea-i plină de oameni care înghit pe nemestecate tot ceea ce le servesc mediile de informare. Nu mai mulţi decât la noi, dar ignoranţa şi lipsa de cunoştinţe despre istoria recentă fac ravagii şi în Europa, şi în SUA.

Cum remarca Robert Kagan în eseul publicat în "Policy Review" acum câteva luni, "la începutul anilor 90 perspectiva emergenţei unui lumi liberale şi democratice la nivel global i-a făcut pe cei mai mulţi să creadă că sfârşitul Războiului Rece nu este doar sfârşitul unui singur conflict strategic şi ideologic, ci a tuturor conflictelor de acest gen".

Această abordare este, într-un fel, inevitabilă. Acel conflict strategic şi ideologic a fost atât de puternic, atât de intens, atât de vizibil şi prezentat atât de apocaliptic(Imperiul Binelui împotriva Imperiului Răului, Spaţiul, noua graniţă, Războiul Stelelor, etc.) încât celelalte conflicte determinate ideologic şi cu miză strategică au fost fie ignorate, fie tratate cu superficialitate. Dispariţia Marii Confruntări a permis afirmarea unei puzderii de noi conflicte, cu miză mai mult sau mai puţin globală sau regională, dintre care nu puţine pot evolua spre o nouă Mare Confruntare.

Lumea a trăit cu iluzia schimbării. Dar, aşa cum scrie acelaşi Kagan, "lumea nu s-a schimbat. Naţiunile au rămas la fel de puternice ca întotdeauna, la fel şi ambiţiile naţionaliste, ca şi competiţia între naţiuni, cea care a creat istoria. Concurenţa între naţiuni s-a reaprins, cu SUA, Rusia, China, Europa, Japonia, India, Iran vizând dominaţia regională.bătălia pentru onoare, statut şi influenţă în lume se dovedeşte, o dată în plus, elementul cheie al scenei internaţionale. Ideologic, nu este timpul convergenţei, ci al divergenţei. Competiţia dintre liberalism şi autoritarism s-a reactivat, naţiunile lumii aliniindu-se într-una sau alta dintre taberele ideologice."

Corect, până la un punct. În ceea ce numim astăzi liberalism găsim multe elemente din ceea ce se numeşte guvernare autoritară, multe libertăţi cetăţeneşti fiind încălcate sau limitate, de exemplu sub pretextul luptei anti-teroriste sau anti-corupţie. Cum la fel de bine găsim multe dintre elementele specifice liberalismului în multe guvernări etichetate drept autoritare, vezi China şi Rusia, printre altele.

Rămâne de discutat dacă nu cumva faptul că lumea nu s-a schimbat după încetarea Războiului Rece îşi are originea în ceea ce se numeşte "momentul unipolar al Americii". Moment care a început, de fapt, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, război din care SUA au ieşit practic în postura de principal câştigător, şi nu doar după prăbuşirea comunismului. Toţi preşedinţii americani de după 1945 au văzut în SUA "naţiunea indispensabilă" şi "locomotivă a umanităţii." Asta a presupus că au acţionat pe baza convingerii ideologice că democraţia liberală este unica formă legitimă de guvernământ.

Şi a mai presupus un lucru, subliniat de Kagan în eseul său: crearea şi menţinerea superiorităţii militare, a "preponderenţei puterii" în lume, în detrimentul unei balanţe de putere cu alte naţiuni.

În acest moment s-a ajuns într-un punct critic, de la care momentul unipolar al SUA trebuie să înceteze, pentru că nu mai există condiţiile care l-au favorizat. Şi trebuie să spunem că "momentul unipolar" se confundă în ultimii opt ani cu ceea ce se numeşte "Doctrina Bush." În mare, ea poate fi descrisă prin trei mari seturi de principii. Primul set: ideea acţiunilor militare preemtive sau preventive. Al doilea set: promovarea peste tot în lume a democraţiei şi a "schimbărilor de regim". Al treilea set: tendinţa de a privilegia acţiunile unilaterale, în diplomaţie, ca şi în acţiuni militare, care să nu fie avalizate(sancţionate) de organismele internaţionale, precum ONU, Consiliul de Securitate sau de aprobarea unanimă a aliaţilor SUA.

Ce au aceste lucruri cu conflictul din Georgia? Totul! De ce? Acest conflict configurează "lumea post americană", ca să folosesc titlul recentei cărţi a politologului american Fareed Zakaria. SUA trebuie să uite de "momentul unipolar" şi de "doctrina Bush" şi să-şi ajusteze viziunea despre rolul lor în lume la realităţi şi la capabilităţile reale, drastic diminuate de intervenţia în Irak şi în Afganistan şi de degradarea imaginii lor de promotor al democraţiei şi al libertăţii în lume.

Şi acum, răspunsul întrebării din titlu. Rusia nu doreşte atât o schimbare de regim la Tbilisi, cât o schimbare de politică a Georgiei, atât în raporturile bilaterale, cât şi în politica externă. Lucru imposibil dacă nu se schimbă politicile promovate de NATO, sub presiunea SUA. Cu alte cuvinte, miza conflictului este confirmarea încetării extinderii NATO în zona din imediata sa vecinătate. Asta ar implica recunoaşterea limitelor acţiunii SUA la nivel global. Greu de crezut că ele sunt pregătite s-o facă în acest moment. Dar, dacă vor să ajute Georgia, vor fi obligate s-o facă.