marți, 12 august 2008

Individualism vs. colectivism
Tocmai mă pregăteam să scriu câteva de "dulce" despre idioţii din presa română, care o ţin langa, de vreo două zile, cu "marele fals de la Olimpiadă", făcând din amănunte un cap de acuzare împotriva "comunismului chinez". Am rămas uimit de cât de violent şi de strident, dar şi cât de caricatural ideologizată este presa autohtonă. Şi mai ales cât de intolerantă şi de alergică la diferenţă a devenit. Există întotdeauna o explicaţie pentru orice, în consecinţă putem spune că în acest caz îşi dau mâna incultura şi condiţionarea ideologică a jurnaliştilor formaţi după 1989. Care, spre deosebire de cei de dinaintea lor, ce erau doar oportunişti, nu şi fanatici ideologic, cei de acum suferă de ambele boli.
Veţi spune că, în fond, era de aşteptat să se întâmple aşa, că după 1989 individualismul a luat locul colectivismului. Dar este societatea românescă post-comunistă una individualistă? A fost societatea românească în socialism una colectivistă? Şi, la urma urmei, ce înseamnă "individualism" şi ce înseamnă "colectivism"?
Am renunţat la intenţia mea, şi iată de ce. Găsiţi în acest superb articol al lui David Brooks posibile răspunsuri la întrebările de mai sus. Şi poate astfel "falsurile" de la ceremonia de deschidere a Olimpiadei vor apărea întru cu totul altă lumină.

5 comentarii:

Satmareanca spunea...

Văzusem de ieri ştirea cu "falsul" pe Reuters, parcă. Era ceva în genul: "To good to be true?", dar nu era tendenţioasă deloc. Practic, presa noastră a trunchiat o ştire doar pentru a face senzaţie. Ştirea originală chiar explica cum s-a ajuns la acele efecte. La fel, în cazul fetiţei. În ştirea originală erau explicaţii ale organizatorilor, care au arătat de ce au recurs la aceste subterfugii, ca să le spun aşa. Era vorba despre spectacol, despre o imagine pe care ei o trimiteau întregii lumi. Articolele la care faceţi trimitere sunt cuminţi faţă de unele reacţii ce le-am văzut prin blogosferă. Adică China nu are dreptul să ofere un spectacol grandios (şi a dat clasă, trebuie să recunoaştem) pentru că are regimul pe care îl are. Dacă o luăm aşa, americanii nu au voie să facă nimic pe lumea asta pentru că oricum au omorât mii de oameni nevinovaţi în Irak, Afganistan şi în alte părţi. Cam primitivă gândirea. Aplicăm dublu standarde şi tratăm din unchiul din care ni se năzare.
În ciuda acestor poziţii, pe care le-aţi catalogat foarte bine, China a demonstrat că e pe cale să devină nr. 1. Place, nu place. Atâta vreme cât falsul e mai bun decât originalul, ne înclinăm. Şi, eventual, muncim ca să recuperăm...

N. Raducanu spunea...

Va recomand sa cititi articolul "Doi ulii" pe care l-am postat azi pe blogul meu
nraducanu.wordpress.com

Anonim spunea...

Eu aş spune: o regie perfectă a unui spectacol perfect!
Criticile pe motivele expuse şi în maniera făcută sunt o dovadă de slăbiciune a celor ce critică.
Mi-a plăcut în postul dvs această poziţionare a criticilor din presa română vs. dezbaterea din articolul menţionat.
Interesanta dezbatere individualism vs. colectivism oferă nu numai explicaţiile cercetătorilor sociologi, psihologi, dar pune întrebări şi deschide orizontul către un nou tip de ideal, acela al armoniei colective. Şi ne mai dă şi cheia fericirii.
Dar cu practica noi stăm mai rău.

mary_lou

Turambar spunea...

http://en.wikipedia.org/wiki/1936_Summer_Olympics

http://en.wikipedia.org/wiki/Leni_Riefenstahl

:(

Karakas spunea...

Tema este fascinanta. Foarte interesant articolul, multumesc! Chiar si in societatile avansate economic, unde individualismul primeaza, exista forme de expresie a colectivitatilor ("comunitati"). Chestia tine nu doar de modul in care percepem anumite realitati, pe baza experientelor istorice, ci mai ales unde stabim ca este zona de echilibru intre individualism si colectivism intr-o societate.