Happy to fight?
De veghe în lanul de mac
Tâmpenia asta cu fericiţii că pot lupta a apărut în The Economist, care dedică un soi de analiză stării armatei afgane. Armată în care s-au investit numai anul trecut 7,4 miliarde de dolari(apropo, suma reprezintă cel puţin dublul bugetului apărării al României), pentru echipare şi pregătire. Pentru o ţară mai mult decât săracă, aflată mai degrabă în Evul Mediu, precum Afganistanul, suma este nu doar uriaşă, ci şi generatoare de motive pentru a alimenta şi de aici încolo războiul civil, care este o realitate despre care nu se vorbeşte.
Dacă aţi uitat, talibanii ăia bărboşi şi răi sunt tot afgani, chiar dacă mai sar pârleazul în Pakistan! Noi, civilizaţii din Occident(şi când spun noi, mă refer şi la România, pentru că, dacă îmi aduc aminte, participăm cu oameni la formarea şi instruirea armatei şi poliţiei afgane) le dăm arme şi îi instruim să se masacreze între ei, în numele democraţiei şi libertăţii? Şi pompăm miliarde de dolari anual în menţinerea acestui război civil, în numele democraţiei şi libertăţii? Da, asta facem! Şi o facem fără să clipim, fără ruşine şi fără remuşcări! Iar în timpul ăsta afganii mor de foame şi cultivă ca disperaţii mac! Umplând Europa cu droguri!
Nu e departe vremea în care vom afla că, de fapt, traficul de droguri e o afacere a militarilor americani şi europeni din NATO, care, nu-i aşa, trebuie să câştige şi ei un ban cinstit! S-a întâmplat în Vietnam, se întâmplă în Kosovo şi în Bosnia, de ce nu s-ar întâmpla în Afganistan? Iar amărâţii ăia de militari afgani, înrolaţi de foame, care, în loc să se antreneze între două misiuni, preferă să tragă la aghioase, sunt fericiţi să lupte? Mulţi tâmpiţi pe lumea asta!
Şi dacă sunt unii care chiar cred că războiul din Afganistan este unul de plăcere, să citească această relatare zguduitoare despre "plăcerile" unui război uitat.
Un comentariu:
Articolul din New York Times arata ca din 7 octombrie 2001 (cand a inceput razboiul) si pana astazi, deci in sapte ani si zece luni, in Afganistan au murit 500 de soldati americani. Nu e prea mult, daca comparam cu cei 28.000 soldati rusi care au murit acolo in razboiul ce a tinut din decembrie 1979 pana in februarie 1989. Desigur ca pe atunci talibanii erau sustinuti cu arme si munitii de CIA, asa cum se arata in cartea „Charlie’s Wilsons War“ a lui George Crile. De ce insa SUA prefera acum sa cheltuiasca sute de miliarde dolari pentru razboaiele din Irak si Afganistan, cand cu numai a suta parte din acesti bani puteau sa ii cumpere usor si pe talibani si pe Saddam Hussein? S-ar parea ca este nevoie sa existe permanent pericolul unui dusman, rau si viclean, ce actioneaza atat in afara, cat si in interiorul tarii. Thomas Frank scria in „What’s the Matter with Kansas?“ (2004) ca dreapta americana se da drept aparatoarea saracilor si a clasei mijlocii declasate, prin acele „wedge questions“ (valori divizate) despre care vorbeste Obama : religie politizata, avort, casatoriile gay, controlul armelor). Ceeace ii face pe multi sarantoci sa voteze cu republicanii, desi stiu ca acestia sunt partidul drag al celor bogati. Iar in politica externa McCain anunta de pe acum ca cel mai mare dusman al Americii nu este terorismul islamic, ci Rusia. Chiar fara comunism, chiar fara Putin la Kremlin, putin razboi rece va fi util intretinerii sentimentului de continua amenintare, pentru care chiar si paturile cele mai de jos consimt cu resemnare la noi sacrificii.
Trimiteți un comentariu