joi, 14 aprilie 2011

O tută obraznică



Tuta de Udrea mă calcă din ce în ce mai tare pe nervi. Idioata asta a ajuns să determine viitorul acestei ţări, împarte miliarde de euro după cum vrea pizda ei, se crede mare om politic, şi divă pe deasupra!


Treaba ei cum a ajuns acolo unde este. Într-o ţară în care se practică o crâncenă contra-selecţie, când meritele personale nu interesează pe nimeni, o târfuliţă oarecare poate spera la ORICE demnitate, dacă ştie cum şi pe cine să-şi exercite "talentele"!  Iar faptul că legiuni de aleşi ai "poporului" sau înalţi funcţionari ai statului o ling în cur nu e decât expresia remarcabilei rectitudini morale a poporului român!


I s-a dus vestea că ar fi "profesionistă". Da, dar nu acolo unde unde e acum; poate pe centură. Un băiat cu nervii mai tari ca ai mei prezintă situaţia turismului românesc după trei campanii de promovare în exterior, una mai ineptă decât alta! Rezultatul lor îl găsiţi aici, în cifre seci.  


Acum tembela e ferm hotărâtă să-şi demonstreze prostia şi aroganţa pe pielea bucureştenilor. Şi a început un război absolut inept cu Sorin Oprescu, de fapt cu noi, prin intermediul consilierilor generali ai PDL. Culmea tupeului o reprezintă afirmaţia ei de pe blog, conform căreia Guvernul a dat dovadă de foarte multă înţelegere faţă de Oprescu, finanţându-i  Pasajul Basarab şi Stadionul Naţional.


Vaca asta crede că ţara îi aparţine, şi mai crede că oricine trebuie să gândească precum ea. Madam! Pasajul şi stadionul NU sunt ale lui Oprescu! Sunt bunuri publice, făcute din banii noştri, cetăţenii români! Iar Guvernul s-a angajat să suporte o parte din costuri, alături de Primăria Generală. O face conform legii, şi nu pentru că aşa vrea el, să arate că e culant! Şi tot conform legii către colectivităţi trebuie să se întoarcă o parte din banii încasaţi de acolo sub formă de taxe şi impozite. 


N-o întreabă nimeni pe idioata asta de primarul de la sectorul 6, Poteraş, care are pe "conştiinţă" vreo 58 de milioane de euro, doar pentru nişte retrocedări. Şi a fost trimis în judecată de DNA, dar continuă să păstorească banul public, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Sau de Livache, de la sectorul 3, vârât în tot felul de afaceri cu cântec.  Trec peste interesele directe ale tutei în privinţa banilor publici ai municipalităţii, din care şi-a făcut avere, şi de la care a fost decuplată brutal de...Sorin Oprescu. Ce vrea? Să se răzbune?


Cred că ăsteia i-a luat Dumnezeu puţina minte pe care o avea. Nu-i nimic! S-o ţină tot aşa, şi PDL va ajunge indezirabil în Bucureşti.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Vorba aia, o poza face cat 1000 cuvinte...Foarte misto poza!

Fluieratorul spunea...

Mai spun o data, nimic altceva ddecit o scroafa tupeista urcata in copac, mai sus si mai sus, nu poate avea decit o singura soarta: la un moment dat, sa cada de acolo. In furci, cu capul in jos, ca inaintasa Claretta Petacci!

Karakas spunea...

Pe mine ma lasa rece Elena Udrea, desi remarc efervescentele din jurul ei si inteleg ca vizitele la Cotroceni in toiul noptii erau "urgente". Lasind la o parte ca ea valideaza politici de dreapta cu care eu nu sunt de acord, totusi nu pot sa nu remarc poticnelile ei, care sunt o provocare pentru oamenii inteligenti:

"Întrebată ce părere are despre faptul că unii oameni politici sunt misogini, Elena Udrea a răspuns: "Bun, cred că acest lucru este uşor de văzut în foarte multe momente, chiar acum am o campanie foarte bărbătească la Bucureşti, împotriva mea trei bărbaţi se luptă cu mine acolo, apără Bucureştiul de Elena Udrea, dar, după cum vedeţi, de şase-şapte ani mă descurc, chiar şi în situaţia asta".

Imi pare rau, dar faptul ca te "lupti" politic cu alti politicieni, intimplator barbati, nu iti da dreptul sa te dai lovita de misoginism. Problema nu este ca tu esti femeie si alorlalti le plac doar barbatii, ci ca politicile tale nu sunt acceptate.

http://www.mediafax.ro/politic/udrea-despre-misoginism-chiar-acum-trei-barbati-se-lupta-cu-mine-apara-bucurestiul-de-elena-udrea-8158480/

Ela Roseni spunea...

Auuuuuch! Ce răăăi sunteţi! Mai răi, mai răi, vrem! :)

Nicolae Nicu spunea...

Aşa înţelegem mai bine cît de benefic este pentru ţară şi popor multipartidismul. Cîtă convergenţă între intersele politicianiste şi cele, esenţiale, ale cetăţenilor, ale ţării.

Fluieratorul spunea...

Am inteles ca mai nou problemele d-nei Udrea sint cu misoginii... La nivelul ei de gindire, barbatii o minimalizeaza pentru ca e femeie, si femeile n-o plac din invidie, presupun. Ea, de fapt, e perfecta.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...