vineri, 1 aprilie 2011

Austeritatea expansionistă sau economiştii idioţi la lucru



Prieteni, nu sunt un adversar al economiştilor, mai ales că nu toţi sunt duşi cu pluta sau le lipseşte bunul-simţ. Dimpotrivă. Cei care sunt serioşi, şi nu se transformă în trompete de partid şi de stat, care-şi păstrează autonomia de gândire, indiferent cărei şcoli aparţin, au întrega mea stimă. Măcar sunt coerenţi şi consecvenţi cu valorile şi principiile pe care le susţin. Sunt predictibili şi pot intra într-un dialog deschis cu oricine. Aşa că nu e cazul să luaţi totul ad litteram, când îmi mai sare muştarul şi-i înjur pe toţi, democratic, adică fără discriminări.


Puteţi fi siguri doar de un singur lucru: ăia de stau în spatele lui boc, şi gândesc economic în locul lui sunt înjuraţi din oficiu. Nu e greu de văzut de unde îşi împrumută ideile: e suficient să analizezi ideile economice ale Partidului Republican din SUA, pentru a înţelege de unde ni se trage. motiv pentru care azi, deşi nu sunt tocmai fanul metodei similitudinilor, vă recomand editorialul lui Paul Krugman, din NYT, care analizează politica economică a GOP, cum mai este cunoscut acolo Partidul Republican. Practic, spusele lui se pot aplica liniştit, la virgulă, situaţiei din România şi politicilor impuse de guvernul boc unei ţări ameţite, fără cetăţeni, ci doar cu mămăligi vechi de câteva zile, care nu explodează nici umplute cu C4!


Aşadar: " Two weeks ago, Republican staff at the Congressional Joint Economic Committee released a report, “Spend Less, Owe Less, Grow the Economy,” that argued that slashing government spending and employment in the face of a deeply depressed economy would actually create jobs. In part, they invoked the aid of the confidence fairy; more on that in a minute. But the leading argument was pure Mellon.
Here’s the report’s explanation of how layoffs would create jobs: “A smaller government work force increases the available supply of educated, skilled workers for private firms, thus lowering labor costs.” Dropping the euphemisms, what this says is that by increasing unemployment, particularly of “educated, skilled workers” — in case you’re wondering, that mainly means schoolteachers — we can drive down wages, which would encourage hiring.

 Why would lower wages promote higher employment?
There’s a fallacy of composition here: since workers at any individual company may be able to save their jobs by accepting a pay cut, you might think that we can increase overall employment by cutting everyone’s wages. But pay cuts at, say, General Motors have helped save some workers’ jobs by making G.M. more competitive with other companies whose wage costs haven’t fallen. There’s no comparable benefit when you cut everyone’s wages at the same time.

In fact, across-the-board wage cuts would almost certainly reduce, not increase, employment. Why? Because while earnings would fall, debts would not, so a general fall in wages would worsen the debt problems that are, at this point, the principal obstacle to recovery...

For a funny thing has happened lately to the doctrine of “expansionary austerity,” the notion that cutting government spending, even in a slump, leads to faster economic growth.


A year ago, conservatives gleefully trumpeted statistical studies supposedly showing many successful examples of expansionary austerity. Since then, however, those studies have been more or less thoroughly debunked by careful researchers, notably at the International Monetary Fund."(Aici am o nedumerire: idiotul ăla de Jeffrey Franks nu citeşte studiile FMI, sau e disident, de ne recomandă nouă cretinismele astea?)

Văd că se repetă perioada din urmă cu mai bine de 60 de ani, când aplicam la virgulă ce ziceau nişte unii de la Moscova. Acum alicăm ce zic nişte unii de la Washington. Rezultatele sunt fix aceleaşi.  
Şi nu m-aş simţi eu bine dacă nu l-aş băga scurt în pizda mă-sii pe Tapalabă, care devine de-a dreptul insuportabil, în slugărnicia lui: "Plecand de la realitatea ca Romania nu prea are ce pretinde, dar poate face in schimb alegeri corecte, putem discuta pretul loialitatii lui Traian Basescu fata de Uncle Sam. Intriga, intre altele, modul in care s-a derulat achizitia avioanelor second hand F16. Cazul Teo Peter nu merita dezbatut, decat ca exemplu clasic de manipulare extrema si de exploatare a emotiilor generate de o tragedie in scopuri propagandistice si ultrapopuliste.


Stim astazi, citind telegramele Wikileaks, ca Traian Basescu era decis sa cumpere F16 mult inainte de 2007 si le promitea americanilor ca nu exista alta cale. Altfel spus, europenii nu aveau nici o sansa sa prinda ceva dintr-o afacere de 1,3 miliarde de euro si mai stim ca Tariceanu si liberalii, sustinatorii lor, se agitau degeaba. Detalii aici.

Si totusi, de ce n-ar fi avut Tariceanu si liberalii dreptatea lor? Nu era mai intelept ca Romania sa cumpere jumatate de la americani, jumatate de la europeni? Eventual sa ne facem cumparaturile exclusiv din UE? Din pacate, in materie de securitate si protectie energetica, UE nu prea are ce oferi Romaniei.

Altfel spus, daca vrea un aliat puternic in SUA si un spate pragmatic tinut in fata presiunii rusesti (prezenta in toata Europa, nu doar pe la noi), Romania trebuie sa admita ca nimic nu e gratis pe lumea asta. Nu putem pretinde de la americani totul, dar sa nu intoarcem nimic.

Asa nu merge: luati-ne voi sub scutul antiracheta, evacuati Moldova de Putin si Medvedev, investiti in politica energetica, bateti-va capul cu Nabucco si AGRI (americanii finanteaza studiul de fezabilitate pe Romania) si scapati-ne de rusi, dar nu ne cereti sa platim la timp contractul Bechtel (asa prost negociat cum a fost de guvernul Nastase), sa cumparam F16 second hand (cu perspectiva deschisa pentru F35) si eventual descurcati-va singuri in Irak ca ne-am plictisit. Noi avem micile noastre razboaie locale de dus, cu Basescu mai ales."



Ce anume au făcut americanii, concret, pentru poporul ăsta? Ne-au oferit "onoarea" să murim pentru interesele lor? Ne fac hatârul să ne ia banii pentru tot felul de fiare vechi? Ne umilesc la cozi pentru vize? Ne-au obligat să renunţăm la două miliarde de dolari din datoria Irakului către noi? Hrănesc cu bani şi burse nişte târâtoare precum Tapalabă, care să spele creierul unor idioţi, care habar nu au de istorie, de interesele ţării lor? 

Am fost şi sunt filo-american, aşa cum sunt filo-rus, filo-britanic sau filo-francez. La nivel cultural, ştiinţific, la nivelul ideilor. m-am format graţie acestor culturi, cât se putea în România acelor ani. Dar niciodată n-am să accept politica de mare putere dusă de americani, aşa cum nu am acceptat politica de mare putere dusă de sovietici. Şi cum nu accept cretinismele lui Sarkozy sau mutrele de doamnă de fier ale lui Merkel. Să nu amestecăm planurile. Atitudinea critică nu este tot una cu anti-americanismul. Asta se întâmplă doar în mintea unora ca Tapalabă. Care sunt mai puternici generatori de anti-americanism decât americanii înşişi.     


Dacă vi se pare că lucrurile nu se leagă în postarea ăsta, mai gândiţi-vă!

3 comentarii:

Karakas spunea...

Ai atins bine punctele esentiale, care lipsesc din dezbaterea din media romaneasca si din asa zisa "elita", care stim ca serveste interesele americane, si nu romanesti (pentru ca sunt platiti de americani, scoliti acolo, cu burse americane etc). Este vina noastra ca am decis sa ne distantam de UE si sa alegem ca unic partner strategic SUA. Cred ca este foarte naiva credinta ca SUA o sa ne rezolve problema cu rusii, cu Transnistria si Moldova, ca si problemele energetice. Noi trebuia sa o rezolvam, impreuna si cu Rusia. E ca si cum am trimite pe prietenul nostru mai mare sa ne fure un sandwich de la un inamic. Nu merge asa, iar rusii rid pe infundate de timpenia noastra.

chien spunea...

Cozile pentru vize, dupa Wikileaks, sunt fix pedeapsa ca Romania n-a trecut peste cuvantul UE si nu le-a facut pe plac cu adoptiile. A, si din enumerare lipsesc OMG-urile, o poveste frumoasa tot apropo de relatia cu UE:
http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Mancare_modificata_genetic-_Romania_era_calul_troian_al_SUA_in_Europa_0_453555271.html
Tocmai de-asta, ca sa nu mai puna nimeni problema loialitatii fata de UE, Tapalaga a selectat sa scoata in fata comentariul unuia care explica el cum e cu UE, ca noi om fi membri, dar UE nici macar nu conteaza in ecuatie, e doar un teatru de lupta intre SUA si Rusia, "cam ca noi, doar ca mai mare".

Fluieratorul spunea...

Interesant comentariu (via Beranger) despre America ultimului sfert de secol, ce credem noi ca este si ce este de fapt, la:
http://www.vanityfair.com/society/features/2011/05/top-one-percent-201105?currentPage=all

Unii americani (~1%) nu fac nimic pentru poporul lor. Pastrind proprtiile, dar lasind la o parte unele circumstante, poporeanul de rind din State nu e mai norocos sau mai plin de oportunitati decit arabul fomist din Egipt sau Libia. De luat aminte.