sâmbătă, 23 aprilie 2011

Despre ce vorbim?



"O religie este una dintre componentele unei civilizaţii, ea nu este matricea acesteia, chiar dacă a putut, pentru o vreme, să‑i slujească ca denumire convenţională, să fie numele ei de familie: „civilizaţia creştină”. Se consideră că Occidentul a cultivat şi preconizat umanitarismul, blândeţea, mai mult decât au făcut‑o alte civilizaţi şi că ar datora această blândeţe influenţei creştine care ar fi îmbunat moravurile. Această idee nu este nici adevărată, nici falsă, mă tem, căci raporturile dintre o credinţă şi restul realităţii sociale se vor arăta mult mai puţin simple. Îmi veţi fi recunoscători că nu flutur în aer Inchiziţia şi Cruciadele şi că mă mărginesc, pentru a rămâne cu picioarele pe pământ, la a cita patru rânduri din Marc Bloch: legea lui Cristos „poate fi înţeleasă ca o învăţătură a blândeţii şi milosteniei, dar, în vremea erei feudale, credinţa cea mai vie în tainele creştinismului s‑a asociat fără greutate aparentă cu gustul violenţei”...

Cuvântul universalism este un cuvânt nu mai puţin înşelător; a vorbi despre o religie exclusivă care face prozelitism ar fi mai potrivit: creştinismul este deschis universului şi se consideră unicul adevăr. Gânditorii păgâni erau universalişti, căci se exprimau ca filosofi: grecii şi barbarii, oamenii liberi şi sclavii, bărbaţii şi femeile, toţi aveau, în mod egal, acces la adevăr şi la înţelepciune; capacităţile umane erau virtual aceleaşi pentru toţi oamenii. Sfântul Pavel, în schimb, este un sergent de recrutare: angajează pe toată lumea să intre într‑o Biserică care este deschisă tuturor şi se închide după ei; gentili şi evrei, liberi şi sclavi, bărbaţi şi femei vor fi cu toţii unul întru Cristos dacă îşi păstrează credinţa. Şi păgânismul era deschis tuturor, fiind mai puţin exclusiv: orice străin putea să slăvească un zeu grec şi nu era damnat dacă nu îl slăvea...

De la Sfântul Pavel, creştinismul a deschis non‑evreilor poporul ales, adică Biserica: toate sufletele pot fi mântuite, fie că trupul locuit de ele e alb, galben sau negru. Sfântul Pavel lărgea la gentili privilegiul poporului ales. Era, în cazul său, universalism? Afirma el în acelaşi timp unitatea speciei umane? Nu o afirma şi nici nu o nega: nu se gândea la aceasta, nu gândea aşa departe. Să nu ne lăsăm prostiţi de termeni generali, aceste veşminte prea largi ale gândirii...

A se reclama de la o Carte sfântă (sau din sensul pe care o epocă i‑l dă) nu este decât un factor istoric printre altele. Nicio societate, nicio cultură, cu forfota şi contradicţiile sale nu este fondată pe o doctrină. Din întrepătrunderea confuză a factorilor de tot soiul care alcătuiesc o civilizaţie, partea care pare să iasă la suprafaţă este religia, sau marile principii afişate, deoarece este partea audibilă, lizibilă, ce ţine de limbaj, a unei civilizaţii, partea care sare în ochi şi în urechi şi după care suntem înclinaţi să o caracterizăm şi să o numim. Se vorbeşte aşadar de civilizaţie creştină a Occidentului, se atribuie umanitarismul său creştinismului. Se reprezintă o societate ca un mare Individ a cărui gândire precedă acţiunea.

Poate, dar religia nu este decât un factor printre mulţi alţii, care nu era eficienţă decât atunci când limbajul său devine realitate, când se incarnează în instituţii sau într‑o învăţătură, în dresajul cutumiar al unei populaţii pentru care religia devine idealul, supra‑sinele. Dar factorul religios întâlneşte atunci alte realităţi, instituţii, puteri, tradiţii, moravuri, cultură seculară. Supra‑sinele – „învăţătura blândeţii şi milosteniei”, după termenii lui Marc Bloch pe care‑l citam – nu va avea mereu câştig de cauză în faţa intereselor, poftelor, simţului gregar, pulsiunilor – „gustului pentru violenţă”, de care el, de asemenea, vorbeşte. În această harababură, să vrei să privilegiezi cutare sau cutare factor este o alegere partizană sau confesională. În plus, în veacul nostru, Bisericile au o influenţă mai redusă în societăţile secularizate. Creştinismul este înrădăcinat în ele, fără a fi, cu toate acestea, la rădăcină; el este, cu atât mai puţin, reprezentantul acestor societăţi, devenite diferite de el, afară doar de situaţia în care se inspiră din ele."


2 comentarii:

Anonim spunea...

Stimate d-le Gheorghe,
Felicitari si sincere urari de sanatate si mult noroc de ziua numelui.Cred ca trebuie sa ne concentram pe niste teme de larga cuprindere sociala, ca sa fie mai eficienta lupta noastra cu creionul in mana.
La multi ani!
Hristos a inviat!

Fluieratorul spunea...

Da, de luat aminte si la constitutia vecinilor nostri unguri...

Un adevarat mare politician modern, imparatul Constantin, un artist al consolidarii puterii pe orice cale. Contemporanii nostri ar putea lua exemplu.