O labă tristă: revizorul de la FMI...

1. Acordul cu FMI a produs un efect pervers, care afectează deja grav economia şi societatea românească. Pur şi simplu a transformat un parametru al criteriilor macro-economice, deficitul bugetar, în proiect naţional, care face abstracţie de realităţi, de nevoi şi face imposibilă atingerea celorlalte obiective din acordul semnat de România.

Nu mă refer atât la „austeritate”, un concept abstract, care poate lua orice formă, deşi aşa cum a fost aplicată de actualul guvern, austeritatea este o farsă tragică, ea având un singur efect: accentuarea polarizării sociale.

Cred că nimeni nu crede serios că reducerea drastică a cheltuielilor cu educaţia şi sănătatea, desfiinţarea şcolilor şi spitalelor, reducerea personalului din ministerul de Interne, printre altele, vor genera creştere economică şi mai multă bunăstare în viitor. Acest discurs, comun şi FMI, şi actualului guvern, este unul cinic şi chiar dispreţuitor faţă de români.

2. Cred că şi în ceea ce priveşte relativa îndeplinire a angajamentelor din Acord, lucrurile stau altfel de cum le prezintă guvernul. Este o puternică nemulţumire în rândul firmelor române şi străine care operează în România faţă de neplata obligaţiilor pe care le are statul român. Multe firme sunt blocate. Mai mult, această amânare a generat adevărate reţele de corupţie, legate direct de înalţi funcţionari guvernamentali, pentru plata preferenţială a acestor datorii. Nu văd o atitudine critică faţă de aceste fenomene.

Intervenţia de azi a lui băsescu, în discuţiile cu Franks, este pur şi simplu demenţă! Vezi Doamne, el îi iubeşte pe pacienţi, nu le vrea moartea, dar e mai important asfaltul, decât medicamentul. Managerii din sănătate să se descurce! Să găsească alte surse de finanţare! Dar banii de la CAS unde se duc? La acoperirea deficitului? Ca să ne încadrăm în acord? Aşa cum plătim taxe de drum de vreo trei ori, aşa o să plătim şi la sănătate.

3. Nu cred că serveşte României acceptarea unor condiţii irealizabile fără aceste artificii, până la urmă penibile. Este important să ţinem deficitele sub control. Este important să reducem datoriile publice. Dar este ne-realistă viteza de reducere a deficitului, asumată de guvern. Ce anume, din experienţa Fondului, a ţărilor europene, a altor ţări, făcea credibil angajamentul guvernului? De ce se minte FMI?

4. În România există, practic, două economii: una a capitalului străin, care are prea puţin de aşteptat din partea Guvernului, abstracţie făcând de cazul în care nu li se plătesc datoriile, şi un a capitalului autohton. Dacă analizăm numai acea parte românească a economiei, vom vedea adevărata stare a economiei româneşti şi impactul devastator al angajamentelor luate de guvern în acordurile cu Fondul. Întreprinderile româneşti, cele mai multe dintre ele, sunt afectare de reducerea dramatică a puterii de cumpărare, de creşterea taxelor şi impozitelor, de corupţia guvernamentală, de reducerea investiţiilor publice.

Acestei părţi a economiei, cea care ar trebui, totuşi, să contribuie la creşterea economică, fără de care obiectivele asumate de guvern nu pot fi atinse, nu i se adresează nici o măsură de stimulare. Banii publici merg tot spre investiţiile multinaţionalelor, care nu prea mai generează locuri de muncă în România.

5. Nici până în acest moment guvernul nu a prezentat public schema de ajutor în cazul anulării subvenţiilor pentru încălzire. Anularea lor poate genera un nou şoc în economie, fără a mai vorbi de şocul social.

6. Dacă exemplul Spaniei, care închide iarăşi piaţa muncii pentru cetăţenii români, va fi urmat şi de alţii, România va avea mari probleme. Lăzăroi bate câmpii, şi-l doare în cur de ce se va întâmpla cu aceea care până acum se descurcau lucrând în străinătate.

7. Trebuie să analizăm impactul eşecului de a vinde pe Bursă o parte a acţiunilor deţinute de stat la Petrom. A fost o acţiune prost gândită, prost pregătită, şi pusă în aplicare într-un moment prost ales. Asta pune în discuţie un aspect pe care nu îl discutăm suficient: proasta guvernare a actualei puteri, lipsa ei de expertiză.

8. Este important să nu se repete un astfel de eşec şi în cazul altor întreprinderi cu capital de stat. Asta ar duce la devalorizarea lor şi la efecte contrare celor scontate.

9. Înţeleg că s-a evocat revizuirea în scădere a ritmului creşterii economice, ceea ce ar fi o veste proastă, la fel, se evocă şi renunţarea la creşterea salariilor bugetarilor în 2012, ceea ce ridică noi probleme de legalitate şi constituţionalitate. Pun o întrebare: care sunt, de fapt, adevăratele performanţe ale economiei româneşti, pentru că există o serioasă neîncredere în statisticile oficiale?

10. Problema absorbţiei fondurilor europene rămâne critică, din motive pe care le cunoaştem cu toţii. Mai mult, alocarea fondurilor publice de co-finanţare a devenit în mâinile guvernului un instrument al luptei politice. Colectivităţi întregi sunt pedepsite pentru că nu au votat cu partidul aflat la guvernare. Asta ridică o altă problemă: deteriorarea guvernării democratice în România. Este motivul pentru care guverne precum cel olandez se întreabă dacă România mai este un stat de drept.

11. Apropo de proiectele finanţate din bani europeni: sunt mirat de faptul că la Bruxelles se pot aproba investiţii de genul 20 de terenuri de golf, într-o ţară în care 1 din 2 locuitori nu are acces la apă curentă şi canalizare, unde de două decenii nu s-a mai construit un spital. Ar trebui re-evaluate criteriile de eligibilitate şi priorităţile de finanţare. Banii europeni nu trebuie cheltuiţi pe orice.

12. Din banii europeni s-au cheltuit peste medie fonduri pentru formarea profesională. Cu toate astea lipsa forţei de muncă este o problemă, reclamată atât de investitorii români, cât şi de cei străini. Şi acesta este un exemplu de proastă gestiune a fondurilor europene, dar mai ales un punct critic în creşterea economică.

O labă tristă, inspecţia lui Franks. Un exerciţiu de amăgire în comun, care ne costă pe noi. Pe ei îi doare fix în pulă de noi...