miercuri, 13 iulie 2011

Doamne, nu le da proştilor copii!


Acum că mi-a mai trecut furia, pot să vă povestesc ce-am păţit azi. În drum spre casă, am trecut prin Amzei. Ca să ies în Calea Victoriei, am luat-o pe strada George Enescu, unde se află UNITER şi Biserica Albă. Este o stradă cu sens unic, unde se parchează şi pe stânga, şi pe drepta. Şi unde adesea nu treci la mai mult de o palmă de maşinile parcate. Aşadar, de viteză, nici vorbă.

Asta înseamnă şi turaţii mici la motor, deci, practic, nu auzi motorul maşinii. Acum, povestea: dintr-o curte, aflată gard în gard cu cârciuma de la UNITER, iese o huidumă de vreo doi metri, în bermude, tricou şi şlapi, ţinând în mâna stângă, undeva deasupra capului, ca pe un soi de trofeu, un copil nu mai mare de trei luni, o gâlmă. Fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta, se repede în stradă, să deschidă uşa din dreapta a maşinii lui, un Merţan, cred. Frânez, şi-l şi claxonez, să mă vadă şi să nu se lovească dracului de maşina mea, şi să scape gâlma pe jos. 

Ce face cretinul? Începe să mă înjure, şi sare la bătaie! Trec de el, şi dobitocul, cu copilul în mână, vine după mine, că cine sunt eu să-l claxonez pe el? Îl trimit în pizda mă-sii, şi pe el, şi pe un bătrânel, care, deşi nu văzuse faza, era în faţa mea la vreo douăzeci de metri când am claxonat, îi ţinea partea, că are dreptate, că de ce am claxonat?! "D-aia, boule! Dacă tac-su moare, moare de prost! Dar ce vină are gâlma că s-a pricopsit cu aşa un tată dobitoc?" 

Cum zicea madam Udrea? Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită? Doamne, nu le da proştilor copii!   

3 comentarii:

andreiraduM spunea...

:)
Cum s-ar spune: "la ordinea zilei"!
Cred ca nu trece o zi fara sa vad astfel de situatii, sau sa mi se intample o astfel de situatie.
:))
Romania si cocalarii.
Cred ca daca s-ar apuca cineva sa scrie despre acest subiect, ar scrie tomuri intregi.

O seara faina, iti doresc!

Dan spunea...

Ai sa mai auzi vorba asta: "mama tâmpitilor e mereu gravida"

ciprian teodorescu spunea...

unii barbati se dau cocoshi si pe deasupra si tati....se pare ca nivelul de inaltime combinat cu muschi prea multi e invers proportional cu intelighentia si atentia.Doamne,si cate cazuri d'astea intalnesc zilnic in minunata noastra capitala.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...