duminică, 10 iulie 2011

Boxerul în mediul lui

Cum mă temeam, celebrul "meci" al lui Bute a fost doar o farsă de prost gust, un produs de marketing şi un motiv de cheltuieli inepte din bani publici. Nu e nimic de comentat. Nu-l acuz de nimic pe Bute: are un contract cu clubul, trebuie să-l onoreze. Este vorba de cariera lui, şi chiar de viitorul lui, după ce iese din activitatea asta competiţională.

Asta pune însă în discuţie un lucru: cum poţi şti dacă ierarhiile în domeniu sunt "pe bune", câtă vreme contează doar profitul promotorilor? Cum poţi şti dacă nu există înţelegeri oculte între "stăpânii" boxerilor? Pentru că nu cred că poate afirma cineva că Bute, sau oricare alt boxer, are ultimul cuvânt, sau, şi mai rău, dacă are un cuvânt de spus când se iau decizii privitoare la astfel de meciuri, cu miză mare, băneşte vorbind.

În plus, există şi o mafie a pariurilor în jurul unor astfel de discipline sportive, care a deformat grav ierarhiile, pentru a câştiga pe cât de mult posibil.

Faptul că publicul din sala unde s-a desfăşurat meciul a huiduit-o copios pe madam udrea(şi în Piaţa Universităţii şi-a luat porţia de înjurături şi Pulimea Sa) e doar un fapt divers. În fond, astea sunt riscurile meseriei de politician. Şi mai ales ale nesimţirii de a-şi lega imaginea de aceea a cuiva cu priză la public, pentru că nu au alte realizări.  

Dacă era ceva care merita cu adevărat huiduit era meciul în sine. Pentru udrea există Curtea de Conturi, care trebuie să verifice cum au fost celtuite cele două milioane de euro, din bani europeni, pentru "promovarea" brandului de ţară. Penibilitatea aia de meci ne-a făcut, sau nu, bine la imagine? 

În rest, pace şi prietenie!  


2 comentarii:

incognito spunea...

Mie chiar mi s-a parut ca si-a jucat mai bine rolul tanzanianul decat francezul.

http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/07/camere-si-camarute.html

Nicolae Nicu spunea...

Meciul în sine, ca mai toate "meciurile" vieţii noastre, nu poate fi privit, înţeles şi "judecat" în afara contextului tipologiei sociale în care ne este dat să trăim. Nu asta s-a dorit în 1989, nu "pentru asta au murit tinerii în decembrie"?

Privit strict ca meci de box, ca întrecere sportivă, nivelul său de spectaculozitate şi de suspans a fost unul relativ, într-adevăr. Şi, ce? Am văzut şi meciuri, inclusiv de la Mondiale sau olimpice, incomparabil mai modeste! Adevărate monumente închinate plictisului. Apoi, la un meci ca acesta, cu asemenea miză, contează în primul rînd rezultatul, mai puţin "ambalajul" spectacular.

Oricum, eu personal nu împărtăşesc asemenea opinii în raport cu un sportiv de calitatea lui Bute. Izvorul lor nu este analiza obiectivă, competentă, ci invidia frustrării şi un soi de voluptate a denigrării şi negării maladive faţă de orice respirare valorică naţională.

Las opiniile publicului larg la o parte, fiecare are părerea sa, dar dacă există un boxer în ţara asta care se îndoieşte de valoarea adversarilor lui Bute, să poftească a urca în ring împotriva oricăruia dintre ei!

Întrebare: de ce ar fi "împins" românul (sau "canadianul", dacă vreţi) Lucian Bute să cîştige şi să tot cîştige de vreo patru ani, nu o dată, nu de două ori, ci de 9 ori(!) consecutiv titlul mondial?

Şi-apoi, care au fost cotele de pariu şi cîştigurile aferente pe victoria unanim aşteptată a favoritului Bute, în faţa compatrioţilor săi, şi care ar fi fost aceste cîştiguri dacă "se aranja" să cîştige francezul? Nu ar fi fost astfel o "afacere" mai bună şi reciproc mai avantajoasă?

Sigur, "spectacolul", coregrafia cum se mai spune, din jurul acestor meciuri este foarte îndoielnic. Nu mai este vorba despre un interes firesc în jurul unui meci sportiv, ci despre o parodie de prost gust, menită să isterizeze şi să deposedeze pe proşti de bani. Mai grav mi s-a părut comportamentul de-a dreptul scandalos şi descalificant al PRO-TV-ului, care a ţinut secretă ora de începere a meciului, 23,15, toate promourile sale anunţînd ora 20,45, asigurîndu-şi astfel o audienţă artificială, de sorginte infracţională, cîtă vreme ea s-a obţinut prin înşelătorie la adresa publicului telespectator de bună credinţă, făcut să aştepte o seară întreagă, ca proasta-n gară, un meci care nu mai începea, exasperant.

Bine, dar mai ales gazetarii ştiu că, o dată vede naşul puţa finului! Oricum, trustul acesta de presă este, din prima zi a apariţiei sale pe piaţa din România, prostituata numărul 1 a regimului politic. Ceea ce spune foarte multe şi despre ea şi despre el. Nu-i nimic. Vine el timpul...!