Toată lumea este nemulţumită de politică şi de politicieni. Democraţia reprezentativă este în criză, şi toată lumea caută soluţii pentru această criză. De obicei soluţiile au efect contrar celui scontat, adăugând probleme celor deja existente. Putem exemplifica asta cu România, unde neşte "iluminaţi", care se dădeau bale în acvariu, au impus un sistem de vot ce a produs cel mai prost, ineficient şi detestat Parlament din istoria post-decembristă.
După criza care a făcut praf "visul american", cel puţin pentru americani, creşte şi acolo paramponul împotriva politicienilor. Şi, ca de obicei, apare o "a treia cale", ceva între Partidul Democrat şi Partidul Republican, un soi de "centrism radical", cum îl numeşte Thomas L. Friedman, într-un editorial din NYT de azi. Ăştia, radicalii de centru, vor un "partid" pe Internet, că la dracu' s-a mai inventat ciripeaua şi feisbucul?
"Thanks to a quiet political start-up that is now ready to show its hand, a viable, centrist, third presidential ticket, elected by an Internet convention, is going to emerge in 2012. I know it sounds gimmicky — an Internet convention — but an impressive group of frustrated Democrats, Republicans and independents, called Americans Elect, is really serious, and they have thought out this process well. In a few days, Americans Elect will formally submit the 1.6 million signatures it has gathered to get on the presidential ballot in California as part of its unfolding national effort to get on the ballots of all 50 states for 2012.
The goal of Americans Elect is to take a presidential nominating process now monopolized by the Republican and Democratic parties, which are beholden to their special interests, and blow it wide open — guaranteeing that a credible third choice, nominated independently, will not only be on the ballot in every state but be able to take part in every presidential debate and challenge both parties from the middle with the best ideas on how deal with the debt, education and jobs."
Ideea indivizilor din "Americans Elect" este aceea de a avea un proces deschis de selecţie a candidatului la preşedinţia SUA, folosind, evident, Internetul. Introducând, o, cum să nu! ADEVĂRATA concurenţă între candidaţi! Vezi să nu!
Chiar nimeni nu vede că marea problemă a democraţiei reprezentative este faptul că politicienii şi-au făcut-o singuri, lăsând statul fără mijloacele de intervenţie, stat cu care cetăţenii se identifică şi îi identifică? Câtă vreme politicienii, împotriva intereselor celor mulţi, au distrus, pentru a face pe plac celor care-i finanţează, mecanismele de solidaritate socială, au distrus funcţia redistributivă a statului, au făcut din stat o maşină de distrus locuri de muncă, de redus veniturile, o maşină de naţionalizat pierderile entităţilor private, despre ce mai vorbim?
Sigur, e frumos să ne imaginăm torwente de biţi, care simbolizează "voinţa poporului", şi care vor duce la Casa Albă un nene care nu e nici măgar, nici elefant. Ei, şi? Ce schimbă asta? Tot voinţa unei minorităţi, foarte active, şi cu obiective bine definite, dar de obicei ascunse publicului, o va reprezenta. Pentru că el nu va fi decât o rotiţă, într-un sistem rodat de cel puţin două secole, şi pe care nimic, în afara unei alte Revoluţii, care să-l distrugă din temelii, nu-l va putea disloca.
Asta e! Când se împut lucrurile, se porneşte maşina de fabricat ceaţă şi de produs speranţe deşarte...
2 comentarii:
Democratia, inainte de orice ar fi, este un principiu. Inainte de a te apuca a face orice trebuie sa stii cum se face. La baza oricarei faceri stau principiile (bune sau proaste - notiuni absolut relative) iar facerile vor purta - indubitabil - tara principiului.
Idiotii nu au aces la principii iar prostii le refuza din start. Tampitilor le sunt inoculate principiile. In sensul asta basedintele a nimerit-o cu "scoala romaneasca" dar, socotind ca cheltuiala este prea mare pentru a impiedica ca vreun prost sa se destepte, le-o ia (de fapt il pune pe Funeriu s-o distruga) si astfel, de la sine, in tara in care majoritatea e facuta din prosti, tampiti si idioti, desteptii ajung ori hoti, ori slugi selecte (tampitori naimiti de hoti).
Nelasand nici o fisura in calificativele pe care tocmai le-am lansat, aveti - bineinteles dreptul sa ma intrebati "Tu unde te vezi?".
Ei bine, cu asta n-ati face decat sa parati aceeasi intrebare din partea mea, dar... sa raspund:
Prost! Prefer asa.
Adevarul e ca - intr-o tara plina de prosti tampiti si idioti (ce cred ca simpla pronuntare a cuvantului "democratie" este chiar clamare, dar cand ii intrebi ce e "democratie" cel mai inteligent raspuns ce-l poti obtine e tacerea) - esti prost daca nu esti hot.
http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/07/ai-carte-ai-parte.html
pai nu-i mai comod cu alegerile digitale unde elita va afisa rezultatul dorit fara sa se mai incurce cu servitorii lor numiti politicieni care trebuie sa organizeze alegerile in maniera ceruta ca sa iasa ce sau cine le trebuie lor? deci care democratie cind vestul a avut numai plutocratie? vrei amanunte?
uite eu iti pun o discutie la tv -postul tv mdr din 2010- unde chiar asta spun pe fata:
Bilderberger Henkel Verschwörungstheorie Trilaterale Kommission Lisa Fitz bei Sandra Maischberger
https://www.youtube.com/watch?v=LYrFmMo3u2g&NR=1
tipa blonda spune ca-n politica este precum chestia cu papusile rusesti unde dintr-una mare scoti altele mai mici deci carieristi marionete conduse de cfr, comisia trilaterala, bilderberg si mai departe vorbeste despre banii politicienilor care vin din functiile ulterioare primite cadou de la concerne. afirma deasemenea ca politicienii nu sint in functii pt popor.
tipul de linga ea henkel seful patronatului german spune ca este adevarat si multumeste lui dumnezeu pt situatia asta exprimindu-si speranta ca asa va merge mai departe in germania. pai mai clar decit asta ce vrei?! altul dintre ceilelti 2 tot mari spune ca este normal sa fie asa.
nemtii numesc germania takitukaland pe principiul pt care numiti voi flolositi termenul de romanika. asa ca ce democratie vreti voi si despre ce vorbiti cind va referiti la asta?!
Trimiteți un comentariu