Un consens de contabili

Avem o mare problemă, economic vorbind. Care, oricât de mult am vrea s-o ocolim, nu avem cum. Vreau să fiu cât se poate de clar încă de la început: această problemă nu este generată de stat şi nici de bugetari, Este criza sistemului financiar mondial, care continuă să se ţină şi acum de coţcării. Problema este aceea a relansării creşterii economice.

Poate ştiţi, poate nu ştiţi, în acest moment este foarte probabil ca serviciile să însemne circa 65% din PIB. Agricultura înseamnă vreo 7%-8%, iar restul industria. Cum porneşti o astfel economie, în care predomină serviciile? Reducând drastic puterea de cumpărare, ca acum? Cei care se gândesc la asta sunt, scurt spus, TÂMPIŢI!

Cum au ieşita americanii din criză? Aruncând cu bani, fără să le pese de deficite. Pentru că mai devreme sau mai târziu deficitele bugetare se resorb, graţie creşterii economice. La noi obsesia asta de a reduce imediat, chiar înainte de a reveni la creşterea economică, deficitul bugetar este o imbecilitate. Obsesia asta va genera un singur lucru: un deficit şi mai mare.

Se pune întrebarea: cum finanţăm deficitul? O să aud iar că trebuie finanţat "neinflaţionist". Dacă ne luăm după teoria asta, ploaia cu bani care a căzut asupra Americii şi Occidentului ar fi trebuit să ducă la hiperinflaţie. Numai că iepuraşii au alte griji: deflaţia! Şi banii ăia n-au existat! Au fost tipăriţi, pur şi simplu! Nu văd de ce n-am apela şi noi la creaţia monetară. Sau nu avem voie, pentru că nişte bănci, care nu vor să mai crediteze economia reală, au nevoie de profituri fără riscuri, din bani împrumutaţi statului?

Reducerea puterii de cumpărare este cea mai proastă soluţie într-o economie în care sectorul terţiar este puternic majoritar. Noi am luat o decizie fundamental greşită: aceea de a înlocui producţia internă cu importul. După care am înlocuit politicile economice cu reţetele cretine ale FMI.

Vom aplica şi acum aceste reţete, pentru că nu avem ce face. Rezultatul se cunoaşte: va fi un dezastru economic şi social. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să îndeplinim şi "ţintele macroeconomice". Dar cu ce preţ? Păi, în primul rând, cu reducerea drastică a nivelului de trai, cu reducerea sau renunţarea la multe investiţii publice, cu privatizarea unor largi hălci din serviciile publice, ceea ce va face şi mai dramatică situaţia majorităţii românilor. Dacă relansarea economiilor occidentale va fi viguroasă şi de durată, un nou val de emigranţi economici din România se va îndrepta spre vest. Accentuând şi mai mult problemele economiei. Multe dintre problemele economiei, în perioada de creştere, au fost generate de lipsa forţei de muncă. Mai ales a celei calificate.

De două decenii, ăsta este blestemul nostru: suntem prea idioţi să ne facem propriul nostru proiect de viitor! Întotdeauna ce vine de la alţii e, în viziunea noastră, mai bun. Am adus un neamţ rupt în cur să ne conducă, pe Carol I, pentru că elitele româneşti s-au încăierat pentru putere. Am adoptat tot felul de modele străine, care nu ni se potriveau, care, în loc să accelereze dezvoltarea, au pervertit-o şi au întârziat-o. În general, avem un singur vis: să moară şi capra vecinului. E unucul mod de a trece pestre frustrări.

Acum vine FMI să ne "construiască" un consens politic pentru depăşirea crizei, pentru că liderii noştri nu sunt capabili de aşa ceva. Dar este un consens de contabili, care nu priveşte decât obiectivele lor, nu şi pe cele ale României. Şi impotenţii care acceptă astea vor să conducă România? Până peste poate!