"Trebuie salvat soldatul Dolar", scrie azi în "Le Monde" Pierre-Antoine Delhommais, şi oferă o seide argumente în sprijinul ideii că este mult prea costisitor să trecem la o altă monedă de acumulare. Mai bine salvăm dolarul.
De ce să facem asta? Primo, prăbuşirea dolarului ar fi devastatoare pentru economia europeană: euro s-ar duce la cer, exporturile s-ar prăbuşi, creşterea economică, la fel, şomajul ar exploda. Nici ţările emergente n-ar avea nimic de câştigat, pentru că au economiile în dolari, şi valoarea lor s-ar topi ca zăpada la soare. Chinezii, care au muncit din greu pentru a face o rezervă de 2300 de miliarde de dolari, n-ar fi foarte fericiţi să vadă cum banii ăştia se volatilizează, zice Dellhommais.
Poate, dar e greu de acceptat că aceste lucruri nu le ştiu şi chinezii. Care, cu toate astea, sunt chitiţi să găsească, împreună cu alţii, o nouă monedă internaţională de referinţă, iar monarhiile petroliere şi Rusia se gândesc la o astfel de schimbare şi în cazul comerţului cu petrol.
Un alt motiv pentru care trebuie să salvăm dolarul este acela că nu există o monedă de înlocuire: yenul, nu, a ratat momentul, în anii 80 ai secolului trecut. Euro, nu, deşi unii zic că în 2015 va depăşi dolarul în rezervele mondiale(care acum reprezintă două treimi, iar euro doar un sfert). Interesantă este motivaţia politică, nu economică, pentru care euro nu va înlocui dolarul: pentru că UE nu vrea să devină o mare putere. "Les grandes puissances ont de grandes devises", a écrit un jour le Prix Nobel d'économie Robert Mundell. Mais, à l'inverse, on pourrait ajouter : pour devenir une très grande devise, il faut avoir derrière soi une très grande puissance. Ce que, à l'évidence, l'Europe n'est pas."
Nici yuanul chinezesc, nici DST, "moneda" FMI nu sunt variante. Prima, zice autorul, pentru că e de preferat moneda slabă a unei democraţii bolnave, decât cea puternică a unei dictaturi sănătoase. Cea de-a două pentru că e greu de gestionat, de vreme ce FMI ar fi un soi de bancă centrală a lumii, fără ca ea să aibă în spate un guvern momdial.
Nici întoarcerea la etalonul aur nu poate fi o soluţie, deşi ar fi cea mai raţională alternativă la dolar, pentru că politicienii, drăguţii de ei, nu vor să renunţe la gestiunea politică a monedelor. Aşa că ne resemnăm să constatăm că dolarul este "cea mai prostă alegere, cu excepţia celorlalte".
Ce uită să ne spună autorul este cum să salvăm dolarul, chiar dacă SUA au luat anul acesta 11 dintre cele 13 premii Nobel. Care nu le folosesc la nimic, de vreme ce se referă la lucrări care au fost de avangardă acum două-trei decenii. Şi la ce le folosesc mormanele de premii Nobel pentru economie, când laureaţii nu au avut soluţii decât pentru provocarea crizelor, nu şi pentru prevenirea sau rezolvarea lor?
Mai pe româneşte, suntem pe viaţă sclavii americanilor, care şi-au câştigar privilegiul de a face fix ce vor, pentru simplul motiv că sunt prea mari pentru a da faliment! Şi, în subsidiar, pentru că au parul cel mai mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu