Ce-mi place Românica! E o ţară dementă şi imprevizibilă, în care nimic nu e ce pare a fi, în care nimeni nu respectă regulile, deşi toată lumea suspină după normalitatea şi ordinea "occidentului". Şi în care, după 1989, au apărut 22 de milioane de Ceauşeşti, unii mai paranoici, mai intoleranţi şi mai autişti decât alţii!
În Românica nimic nu funcţionează, cu o excepţie: Cooperativa "Ochiul şi Timpanul"! Avem mai mulţi angajaţi în serviciile de informaţii şi contrainformaţii, raportat la cap de bizon plătitor de taxe şi impozite decât TOATE celelte ţări membre NATO, inclusiv SUA! E o performanţă, nu?
Şi dacă vă închipuiţi că băieţii cu ochi albaştri clocotesc de patritism şi de abnegaţie, înseamnă că sunteţi duşi cu pluta! Nu, băieţii se ocupă cu tot felul de lucruri mult mai bănoase şi mai aducătoare de "satisfacţii". În principal de culegerea şi folosirea informaţiilor economice, şi, când e cazul, cu poliţia politică. Degeaba se dau virgine şi se jură că s-au "civilizat". Controlul parlamentar este o dulce ficţiune: membrii comisiilor de control sunt de mult neutralizaţi de servicii!
Sunt curios ce se va întâmpla la Parlament după scrisoarea de azi a fostului director al SPP, Dumitru Iliescu. Scrisoare în care aduce grave acuze SRI. "Conflictul a inceput anul trecut cand am primit niste acte in care se arata ca SRI a fost implicat in acte grave de coruptie si in actiuni privind urmarirea oamenilor. Au fost actiuni indreptate impotriva oamenilor politici. Dupa acest incident SRI-ul a inceput sa imi monitorizeze activitatea...M-am dus la DNA sa prezint elementele pe care le aveam in momentul respectiv. Am fost acuzat ca pregatesc o lovitura de stat impotriva lui Traian Basescu si orice om normal la cap nici macar nu s-ar gandi la asta. Am aflat la un moment dat ca telefoanele imi sunt ascultate si au venit raspunsuri pe alta cale. Mi s-a transmis sa nu mai spun nimic despre ei si vor inceta urmarirea. Cunosc modurile in care se face filajul si mi-am dat seama ca sunt urmarit".
Deci, să recapitulăm: în servicii e şucăr mare. Motivele pot fi bănuite. Mai mult, Pulea Vodă nu mai e preferatul lor. Băieţii încep să se agite, şi se duc cu jalba în proţap pe la cine mai cunosc şi ei, de vreme ce şefii lor sunt tari de urechi. Şi de cap!
Evident, se află, şi atunci împotriva celor contactaţi de lucrătorii lor încep acţiuni de intimidare. Şi ca să-i facă o plăcere lui Pulea Vodă, care tot vedea "lovituri de stat", de la destituirea lui, din 2007, i-au fabricat o "lovitură de stat". Şi i-au pus în ea adversarii cunoscuţi. Pentru că, între noi fie vorba, cel vizat de poliţia politică nu este Dumitru Iliescu, ci Ion Iliescu. Pe care Pulea Vodă îl urăşte visceral. Dintr-un motiv foarte simplu. Ion Iliescu i-a fabricat un contracandidat, care acum a ajuns să-l depăşească în sondaje!
Pulea Vodă era fericit cu PSD ul lui Geoană din 2005-2007. Numai că renumita "sulă în coaste", mânuită de Iliescu, l-a transformat, uşor, uşor, pe Geoană într-un adversar redutabil. Care acum zburdă în campanie, este activ, ştie ce vrea şi care are în spate un PSD, unit şi pus pe rele, care vrea să răzbune umilinţele la care a fost supus în timpul guvernării. Acum Pulea Vodă nu-şi mai permite să-l ignore şi să-l ironizeze pe "prostănac". Mai mult, Geoană este în ofensivă, el în defensivă.
Aşadar ura lui băsescu este, în sistemul lui de valori, justificată! Şi justifică orice, inclusiv folosirea instituţiilor statului împotriva adversarilor politici. Nu-i nimic, trecem şi asta pe răboj, şi vine ea şi vremea decontului. Pentru toţi cei care cred că pentru aşa ceva sunt făcute SRI şi DNA, alte insituţii ale statului.
În rest, ce e mai urât în campania asta de-abia acum începe...
Un comentariu:
aici te inseli f tare in aprecieri! ce-ai scris aici este motivul pt care vesticii va calca in picioare si care le-au aratat ca se poate. stiu de la ei!!! mi-au spus clar ca nu respecta o natie care se desfinteaza singura prin jignirea tarii si neamului caruia ii apartin. romania dementa? nu cumva romania sinteti voi cei care va calcati in picioare intre voi? nu sinteti voi cei care dati posibilitatea vesticilor sa va conduca cu un simplu divide et impera? ai auzit vreoadata la vestici notiunea de germanica americanica sau belgicuta? sa te duc sa vezi cum o duc unii americani in corturi sau rulota si care au de mincare din cind in cind? nu-i vei auzi niciodata dind vina pe tara lor si nici nu-si vor injura sau jigni poporul la gramada!!!! retine ca vorbim despre unii care provin din emigranti!!!! de vestici nu se pune problema pt ca asa ceva nu exista!!!! chestia cu angajatii aia mai multi decit la vestici uit-o!! te poti insa informa ca nu-i greu. bloguri asa cum este al tau au fost desfintate destule la nemti. si cum este treaba cu controlul europolului? sta scris ca nu-i controleaza nimeni iar angajatii in caz de greseli raspund numai in fata sefului acestei institutii. in conluzie este ca-n vest. in germania schauble a cerut oficial scoaterea serviciilor de sub controlul parlamentului care si asa nu controleaza nimic ca dupa aia pierd posturile de dupa. patrioti?! nu au treaba cu vreo tara sau popor ci cu cei pe care ii servesc. in rest romanii sint f rai intre ei insa fata de straini sint servili si umili. rusine lor!
Trimiteți un comentariu