Prieteni, nu mai am nervi pentru spectacolul mizerabil al guvernării lui Pulea Vodă, care acum face pe Lenin călare pe automobilul blindat, în faţa Cotrocenilor, încercând să-i ameţească pe agricultorii care-şi cer subvenţiile. A încercat obişnuitele-i glumiţe, dar n-a ţinut! Semn că lumea s-a săturat. Penibili şi tembelii care i-au aranjat un grup de aplaudaci, care l-a întâmpinat cu apluze şi scandări, în timp ce fermierii l-au huiduit. Drole de bain de foule, cu trupele antitero în spate! Are un umor cam macabru, după părerea mea. Şi nici oamenii nu se mai lasă ameţiţi de "farmecul diavolului."
Nu am nervi nici pentru jocurile cretine din Parlament. Ce rost a avut votul pozitiv dat lui Blaga? Joacă cineva cartea lui Blaga împotriva lui Pulea Vodă în PDL? Oricum, Pogea a fost respins, la fel şi Şeitan.
Dar nu am nervi în special pentru mârlăniile Fecioarei din Pleşcoi, care coboară dezbaterea publică la nivel de bordel! De Cotroceni, dar bordel! "Mircea Geoana nu a castigat nici macar competitiile cu femeile din familia sa, sotia si soacra." Este, în rezumat, răspunsul nesimţitei la acuzele lui Geoană. Acuze întemeiate, de vreme ce muierea asta este în centrul sistemului ticăloşit, care suge din greu de la ţâţa banului public.
Cum spuneam, nu mai am nervi pentru circul ăsta...
2 comentarii:
Acesta este obiectivul campaniei negative a Tiranului si a starii de tensiune maxima pe care a indus-o in ultimele saptamani: ca lumea sa fie atat de scarbita si obosita, incat sa nu se mai prezinte la vot.
Inca 3 saptamani si jumatate si dam cu stampila impotriva Piratului Chior!
Prietene, am spus că nu mai am nervi, nu şi vlagă, să dau cu ştampila după el!
Trimiteți un comentariu