Din nou despre Polanski

Afacerea Polanski face valuri în Franţa, mai ales după intervenţia miniştrilor afacerilor externe, Kouchner, şi culturii, Mitterand, în favoarea lui. Lucrurile fac parte din ceea ce putem numi "societatea-spectacol". " Spectacolul este momentul în care marfa a ajuns să ocupe în totalitate viaţa socială" Am citat din Guy Debord, "Societatea spectacolului", eseu publicat în revista IDEA, care apare la Cluj.

Ei bine, în toată această afacere, interpretarea faptelor este mai importantă decât faptele, şi este relavantă pentru "nevrozele" sociale care ne bântuie. Ştiam de mult că, peste tot în lume, justiţia este una injustă, că unii sunt mai egali decât alţii în faţa legii, că oamenii cu bani sau cu statut social ridicat sunt avantajaţi în faţa legii, că justiţia este puternic dependentă de opinia publică, exprimată pe diverse canale, că, în fine, justiţia face politică.

Apărarea lui Polanski pare a fi mult mai dificilă acum decât în urmă cu trei decenii, deşi s-ar părea că acum moravurile sunt mai relaxate decât atunci. Ce s-a schimbat? Cruciada împotriva pedofiliei, după ce fenomenul a cunoscut o adevărată explozie, graţie Internetului. Pedofilia pune o serie de probleme morale şi legale grave, pe care societăţile noastre au preferat să nu le pună, o lungă perioadă de timp.

O întrebare: la 14 ani un adolescent poate sau consimţi, în deplină libertate, un act sexual cu un adult? Are suficiente date pentru a decide în cunoştinţă de cauză? Şi care este vârsta la care se poate întâmpla asta? Care sunt criteriile după care societatea judecă aceste lucruri? De ce un act sexual consimţit cu cineva de aceeaşi vârstă nu este condamnat în măsura în care este condamnat unul consimţit cu un adult, care este considerat viol?

Aveau îndreptăţirea s-o facă acei intelectuali francezi care îi iau apărarea în mod public lui Polanski? Un cititor al jurnalului "Le Monde" adresează o scrisoare deschisă miniştrilor Kouchner şi Mitterand, în care spune: " Le fait est que la prison, le procès et la psychanalyse aidant, j'ai fini par saisir une subtilité qui jusque là m'avait échappé et qui, je l'avoue, était sinon à l'origine de mon acte, tout du moins un élément déclencheur de ce que j'infligeais à ma victime. Comme j'ai pu constater, suite à l'affaire Polanski, que cette subtilité vous échappe à tous deux, je m'empresse de vous en faire part. J'ai appris à mes dépends, mais aussi et surtout aux dépends de celle à qui j'ai fait tant de mal, qu'une gamine de 13 ans ne peut en aucun cas donner son consentement pour une relation sexuelle avec un adulte. Je le répète, il est impossible qu'elle donne son consentement, y compris lorsqu'elle est explicitement demandeuse, c'est vous dire combien certains font fausse route et pourquoi je fus très justement condamné pour viol.

Si vous me demandiez la raison de cette impossibilité, je vous répondrais ce par quoi je commençais ce paragraphe. D'où, Messieurs les ministres, la nécessité de répondre de ses actes devant la justice, devant la victime et de les revoir, les mâcher, les ruminer, jour après jour, nuit après nuit. Tout cela bien sûr dans la douleur, les larmes, la contrainte, l'humiliation, la honte et la solitude de la prison. Travail qu'on ne peut nullement réaliser dans le strass et les paillettes. Travail que vous, Messieurs les ministres et tous ceux qui protègent Polanski depuis si longtemps, l'avez empêché de réaliser.

Voilà pourquoi cette affaire lève un tel tollé parmi les gens communs, et voilà la raison du décalage abyssal qu'il y a entre l'opinion du petit peuple, dont je suis, et vous et vos amis intellectuels : parce que vous vous dressez comme un seul homme contre ce que nous enseigne toute notre civilisation - excusez du peu !"

Şi Daniel Cohn-Bendit, unul dintre liderii revoltelor din mai '68, adesea văzute ca un soi de mişcare de eliberare sexuală, printre altele, are cuvinte aspre de spus împotriva lui Polanski şi, implicit, împotriva apărătorilor săi: " Polanski est défendu avec trois arguments que je refuse. Dire "c'était il y a trente ans", c'est trop simple, ça relève d'un vrai débat sur la notion de prescription, qui n'est pas la même selon les pays. Dire "c'est un grand artiste", c'est vrai, mais s'il est malade, il doit se soigner. Dire "c'était une autre époque", c'est sous-entendre qu'après 1968 tout était permis. C'est totalement fallacieux : en 1968, on n'avait pas le droit de violer les petites filles en les droguant." Asta o spune omul care în 1975 publica eseuri judecate provocatoare despre sexualitatea copiilor, care îi vor fi reproşate adesea.

Din păcate, maşina de făcut valuri mediatice îşi turează motoarele, şi curând din afacerea Polanski va rămâne doar faptul divers, tabloidizarea. Problemele de fond, legate de egalitatea în faţa legii, de etică şi morală, de relaţii sociale, vor fi uitate. Şi din tot acest fapt de viaţă nu va rămâne decât zgura senzaţionalului, morbidului, şi câteva vieţi distruse a doua oară.