duminică, 13 iunie 2010

Conjuraţia proastelor portocalii







Indicator de direcţie


O nouă proastă ticăloasă se afirmă plenar pe scena politicii româneşti: Anca Boagiu. Cucoana asta era să fie propunerea României pentru un post de comisar european, pentru fix aceleaşi merite pentru care a ajuns ministru al transporturilor, eurodeputat şi acum senator. Dacă vreţi să ştiţi care sunt acele merite, adresaţi întrebarea lui traian băsescu, Palatul Cotroceni, bulevardul Geniului(sic!) nr 1.

Că PDL e în fibrilaţie nu-i o noutate. Că se luptă la greu în subteranele lui nu este o noutate. Că pentru unii baroni ai partidului ideea despărţirii de ţâţa Bugetului public este un adevărat coşmar iar nu-i o noutate. În ciuda ameninţărilor cu excluderea unii dintre deputaţii şi senatorii PDL vor dezerta şi vor vota Moţiunea. Ceea ce nu ştiu boc şi ai lui este numărul real al dezertorilor. Pe ăia vocali îi cunosc. Mâine au să-l excludă pe nenea ăla de la Iaşi, Daniel Oajdea, care a luat mandat de la alegători să voteze Moţiunea. Cu toate astea nimeni nu poate şti dacă măsura este suficientă pentru a băga frica în oasele celorlalţi. Care, ca şi parlamentarul de Iaşi, pot invoca "mandatul popular".



Şi atunci vine pupăza asta cu o mârşăvie: trădarea interesului naţional. Şi declară că PSD şi PNL vor să rupă acordul cu FMI, pentru a ne arunca în braţele Rusiei şi Chinei, şi pentru a fi datori lor: "PSD şi PNL vor denunţarea acordului României cu FMI pentru a transforma ţara noastră în debitorul Rusiei şi Chinei în Uniunea Europeană”.  De parcă excedentele uriaşe ale celor două ţări nu fac Europa şi America datoare ruşilor şi chinezilor până la adânci bătrâneţi!



PDL a crescut, ca partid, exploatând şi această strategie a fricii. Una este pentru un parlamentar al PDL să se apere cu invocarea voinţei cetăţenilor, şi alta să demonteze acuza de trădare naţională dacă votează Moţiunea. Ce contează faptul că şi dacă rupem acordul cu FMI, banii tot trebuie să-i dăm înapoi, ce contează faptul că nici China, nici Rusia nu ne-ar împrumuta aşa, peste noapte, zeci de miliarde de euro? Contează ce aude bizonul român, care poate fi acuzat de orice, numai de inteligenţă nu. 



O altă proastă din PDL care mizează pe strategia fricii este madam Vass. "Aceasta a realizat trei scenarii privind reluarea cresterii economice: unul optimist, unul pesimist si unul ultra-pesimist. In scenariul optimist al aplicarii masurilor actuale de austeritate si reforma, PIB va reveni la nivelul de dinaintea declansarii crizei economice, dar pe baze sanatoase si permitand continuarea cresterii economice pe termen lung in 2012". Am citat din Ziare.com.  



Doar că scenariul optimist este deja amintire, de vreme ce Blaga evoca tot azi posibilitatea unui nou acord cu FMI, care să implice un nou împrumut. Ce rămâne? Scenariul pesimist, in care revenirea PIB brut la nivelul de dinaintea crizei economice international va avea loc abia in 2014, iar ritmurile ulterioare de crestere economica sunt mai lente.




Ce n-am înţeles este de ce, de exemplu, plecarea lui boc şi formarea unui nou guvern, dacă UDMR, UNPR şi minorităţile lui peşte mai rămân în majorite alături de PDL, care nu poate dura mai mult de trei zile, dacă vrea Zeus, ar arunca Româna în braţele scenariului ultra-pesimist: "In scenariul ultra-pesimist al suprapunerii unei crize politice si a unei instabilitati institutionale cu criza economica, Produsul Intern Brut va reveni la nivelul de dinaintea crizei mult dupa 2014", cum zice madam. Păi, drăguţă mioară, acelaşi domn Blaga declara azi că voi ştiaţi de dimensiunea şi gravitatea crizei încă din ianuarie 2009, şi n-aţi mişcat un deşt, pentru că aţi considerat că nu e cazul! Nu erai şi atunci consiliera lui boc? Nu faci parte dintre cei care au zis că nu e cazul să se intervină?    
 
Aţi frecat-o un an şi jumătate, şi acum se duce dracului şandramaua pentru câteva zile? Tu vrei să te credem, sau îţi baţi joc de inteligenţa noastră?
 
 
Uite aşa ajunge misogin şi cel mai fervent susţinător al egalităţii femeii cu bărbatul...

3 comentarii:

Karakas spunea...

Blaga nu-i prost, dar e din Echipa Pinochio, ca si Berceanu:

"Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, lider PDL, a declarat, într-o emisiune difuzată, duminică, de ProTv, că ştia din ianuarie 2009 de situaţia dificilă în care se află România şi că, personal, regretă că măsurile de austeritate nu au fost luate de anul trecut. "

http://www.mediafax.ro/politic/blaga-spune-ca-stia-din-ianuarie-2009-despre-situatia-dificila-a-romaniei-6391216/

Se confirma ca au mintit in grup, ascunzind adevarul de boborul iubit, ca sa nu fie afectati la alegeri.

"România se află în cea mai dificilă situaţie de după cel de-Al Doilea Razboi Mondial", a mai spus Blaga

Trebjuie sa ai sorici la obraz sa nu crape de rusine...

Fluieratorul spunea...

Deh, eu nu devin misogin pentru atita... Ce au in comun si duduile si duduiul mentionat este ca sint din gasca marinarului. Gasca asta nu mi-a placut nuciodata, si nu m-a interesat niciodata, nici cind lucrurile au mers bine, pentru ca stiu de multa vreme ce invirt unii dintre ei, si ca lumea n-au fost niciodata.

Am devenit, de fapt mizantrop. Cred ca omul este, fara indoiala, cea mai proasta si imbecila forma de viata de pe pamint. Omul roman contemporan bate toate recordurile de prostie. La medie, ca sa nu se supere nimeni.

Anonim spunea...

bosii numesc asta conceptul eva. nu vezi ca acolo unde au ceva de distrus pun o femeie?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...