marți, 26 noiembrie 2013

Despre principii și consecințele lipsei lor



Am citit cu surprindere poziția Iubitului Conducător, Mare Reformator și Machitor, mai nou Matrafoxatul, în legătură cu unele episoade ale relației României cu Uniunea Europeană. Unii ar întreba: ”de unde surprinderea?” E adevărat, antecedentele Pulimii Sale, în calitate de politician, nu prea lasă loc de surprize. Doar că, să ne înțelegem bine, din 2005 el este la butoanele politicii europene, a României și, în timp, a făcut exclusivitate din acest domeniu. De ce se miră acum de felul în care a fost tratată țara noastră în cazul subiectelor evocate? 
Nu discut poziția sa de ieri. Dar mi se pare periculos și lipsit de responsabilitate ca, din motive de conjunctură politică, primul om din stat să încerce să se pună, oportunist, în fruntea unui curent eurosceptic, și pe alocuri anti-european, din pure calcule politicianiste, și din motive de criză de identitate politică. Pulimea Sa traversează, de ceva vreme, o profundă criză de identitate politică. Nu că până mai ieri ar fi fost o culme a limpezimii ideologice. Nu vă mai plictisesc cu trecerea sa de la social-democrație la ”populism”.
”Dreapta” pe care încearcă s-o coaguleze, și s-o reprezinte, există doar virtual, nu reprezintă chiar pe nimeni dintre cei cu adevărat de dreapta, și nu mă refer doar la adepții PNL sau PDL. Atacul la adresa UE este nesincer, pentru că, deși avem o mulțime de reproșuri de făcut UE, în general, și felului în care Bruxellesul a gestionat o serie de dosare în relația cu România, primul care trebuie să-și pună cenușă în cap este chiar el. Politica europeană, reamintesc, a fost privilegiul și monopolul său multă vreme.
Să vă mai spun că, din 2007, de când suntem stat membru al UE, băsescu nu s-a întâlnit odată, la modul serios, cu euro-deputații români? Că s-a folosit de doi sau trei eurodeputați din PDL pentru a-și promova interesele la Bruxelles, chiar și atunci când asta era împotriva interesului României? Să vă mai povestesc despre cum a făcut sluj în fața lui Merkel, Sarkozy, Barroso? Cum a acceptat măsuri profund penalizante pentru economie?
Dacă eu am învățat ceva în acești ani de când suntem membri ai UE, acel ceva este faptul că nu vom avea succes în promovarea interesului nostru dacă nu vom fi solidari, previzibili, dacă azi vom spune una și mâine alta, dacă nu vom face alianțe și nu vom juca în echipă. Impresia pe care o lăsăm la Bruxelles este că, de fapt, nu știm ce vrem, că acționăm la voia întâmplării. Și asta nu se va rezolva până când dualismul politicii externe, implicit al gestionării politicii europene, nu va înceta. Indiferent cum se numește și se va numi premierul României, trebuie să fie atributul său politica europeană.
Cât despre viitoarea campanie pentru alegerile europene, nu cred că putem aborda subiecte sensibile cu lejeritate și într-un mod lipsit de seriozitate. Demagogia și populismul nu au ce căuta în această ecuație. Viitorul României este în UE. Iar felul în care va arăta UE, adică viitorul nostru, nu trebuie să ne fie indiferent. Putem schimba ceea ce nu merge bine în UE. Iar România nu este singura țară care are nemulțumiri în materie. Dar ele pot fi rezolvate, împreună cu ceilalți membri, nu cu acuze sau invective, ci cu un proiect coerent de reforme, care să întrunească atât consensul membrilor, ci mai ales sprijinul cetățenilor europeni, care trebuie asociați la structurarea lui.
O ultimă precizare, pe care o cred necesară, în același context. Summitul economic de la București, care privește relațiile cu RPChineză, nu este îndreptat împotriva Uniunii Europene și nu excede regulilor ei de funcționare. Acordul UE cu China este în curs de negociere, România este parte a procesului, și înțelege să-și respecte angajamentele luate. A specula pe marginea acestui subiect, doar pentru a-i face un rău adversarului tău politic, este un mod meschin de a face politică. Și nici interesele UE nu le servește, deși unii par să creadă că așa își manifestă ”europenismul”: înjurându-i pe chinezi. Jalnică politică, mizerabili actori!

luni, 25 noiembrie 2013

Semnificația unei vizite

 
 
Văd că mai toată lumea se concentrază asupra dimensiunii economice a vizitei premierului chinez la București, dimensiune întărită de Forumul de mâine, cu premierii a patrusprezece țări din Europa Centrală și de Est. La prima vedere acești analiști ar avea dreptate. Dar cred că greșesc, dacă nu văd dincolo de niște clișee.
 
Ne apropiem, în ceea ce privește evoluția UE, de un moment de genul Plenara CC al PRM din aprilie 1964, când România s-a distanțat evident de Moscova. Și nu din motive politice, și nici economice imediate. Motivul era atunci, și este valabil și acum, anume că modelul de dezvoltare imitat de România se epuizează. Iar modelul de dezvoltare este mult mai mult decât simplul acord economic pentru a exporta niște brânză de pupăză. 
 
Cu sau fără China, cu sau fără Rusia, este evident, nu doar pentru România, ci și pentru celelalte țări din Europa Centrală și de Est, că modelul de dezvoltare impus de țările dominante din UE, în special de Germania, și tembelismele Comisiei Europene de la Bruxelles, nu le mai permit dezvoltarea. Modelul este unul de jaf, de tipul Metropolă-Colonii. Iar banii de la UE sunt o uriașă minciună, care nu produc dezvoltare și bună-stare în Europa Centrală și de Est, ci doar în Vest, aici rămânând extrem de puțini, investiți în niște infrastructuri făcute ca vai mama lor, și doar pentru a răspunde nevoilor Metropolei jefuitoare.
 
Nu despre o alegere între Bruxelles și Beijing, sau Moscova, este vorba acum. Nu, este vorba de a merge înainte cu un model profund dăunător, care, dacă suntem onești, cel puțin pentru România, a produs, din 2007, de când am aderat la UE, mai multă sărăcie, dezindustrializare, polarizare socială și un munte de corupție. Economiile din Europa Centrală și de Est sunt fundamental legate de piața UE, aflată în cădere, în timp ce Germania, Franța, Marea Britanie, dovedind o profundă durere în cur față de ”principiile și valorile” Uniunii, au în piețele Chinei, Indiei, Rusiei, Braziliei, un spațiu uriaș de expansiune, de unde și uriașele lor surplusuri comerciale, care le permit să se dezvolte și să investească.
 
România trebuie să își finanțeze dezvoltarea și altfel, nu doar așteptând niște bani ”europeni”, care vin cu condiționalități inacceptabile, și oricum nu țin cont de situația reală a României și de nevoile ei, ci doar de cele ale lobbyurilor de la Bruxelles și ale Berlinului. Piața Chinei este o alternativă la banii europeni. Cea a SUA este o altă alternativă, dar dacă dăm tot de jigodii precum Gitenstein și ăia de la AmCham, care tot pe jaf sunt puși, mai bine nu! Nu putem rămâne veșnic prizonierii unui model care nu mai produce dezvoltare decât noilor împerialiști europeni.
 
Așa trebuie citită neliniștea ”europenilor”, care ne avertizează să nu apelăm la chinezi, că e niște ticăloși criminali și nașpa, și că trebuie să urmăm drumul drept, pe care drum doar ei îl știu, noi suntem prea tâmpiți. Pur și simplu se tem că găina cu ouăle de aur s-ar putea să nu se mai lase jumulită. Ceea ce, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla. Găina începe să se trezească la realitate...
 
Bruxellesul și Berlinul nu par să fi înțeles nimic din felul în care s-a destrămat CAER și Tratatul de la Varșovia. Nimeni în Est nu va vrea să pupe în cur Bruxellesul, după ce a fost nevoit să facă asta cu Moscova. Ideea este simplă, clară, dar greu de acceptat de cei care extrag rente uriașe din țările Europei Centrale și de Est: ori egalitatea membrilor UE este una reală, nu doar pe hârtie, ori fiecare își vede liniștit de interesele lui, așa cum fac acum Germania, Franța și Marea Britanie, și atunci UE își pierde rațiunea de a fi.
 
Nu este vorba de a alege între unii și alții, ci de a alege între statutul de slugă a intereselor unora și dezvoltarea comună, într-o Uniune în care toți sunt egali în drepturi și obligații. Asta este adevărata semnificație a vizitei premierului chinez în această parte de Europa. Și ar fi bine să o înțeleagă, fără istericale sau aroganțe jignitoare.  

duminică, 24 noiembrie 2013

Rușinea și blestemul României

 
 
traian băsescu, fie numele lui în veci uitat, este rușinea și blestemul României! Să vii beat-pulbere să ții o Conferință de Presă, fără cap și fără coadă, să delirezi zeci de minute, să te contrazici, să propui tot felul de aberații economice, este impardonabil! Și președinții ăia de operetă de prin Africa și America Latină, de care făceam mișto, aveau mai multă demnitate decât gunoiul ăsta ordinar! Este boala fără leac a țării ăsteia!
 
Refuz să cred că îl mai putem accepta încă un an. Refuz să cred că am putut să-l suportăm nouă ani! Refuz să cred că românii se bucurau, în 2004, că în fruntea țării a fost ales un bișnițar ordinar, un securist șmecher și un om lipsit de cea mai mică urmă de caracter! Rezuz să cred că imbecilul ăsta a păcălit milioane de români, care l-au ales! Refuz să cred că sunt atâția ticăloși, în Servicii, în Justiție, în instituțiile statului, care l-au slujit și îl slujesc, în disprețul interesului național! Refuz să cred că atâția intelectuali l-au sprijinit! Refuză cred că poporul român e atât de prost!
 
Nu țiganii care cerșesc fac rău imaginii României, ci păduchele ăsta din fruntea ei! Pe care îl merităm! Pentru că nu suntem mai buni ca el, dacă încă îl mai suportăm! 
 
 

vineri, 22 noiembrie 2013

Jalnice vremuri

 
 
Jalnice vremuri trăim! Mi-e tot mai greu să suport ceea ce ni se întâmplă. Am ajuns prizonierii unui joc politic dement, ieșit din mintea întunecată a unui om fără niciun Dumnezeu. Și nu voi obosi să spun asta: la fel de vinovați ca el sunt toți cei care îl susțin, fie că este vorba de servicii(care au trădat grav interesul național, primind pentru asta recompensa unor salarii mărite în 2014, sfidând astfel o țară!), fie că este vorba de CCR, de o parte a sistemului de Justiție, sau de așa-zișii ”intelectuali publici”.
 
Tupeul acestui om întrece orice am văzut în politica română, și asta pentru că nu am știut, sau nu am vrut, să ripostăm. Nu cred că vom învăța mare lucru din acești zece ani în care am fost umiliți și scuipați în față de un impotent, care fără sistemul represiv, care l-a pus acolo, și îl ține ca pe mort în fereastră, nu ar fi fost decât un boschetar bețiv și împuțit. Este produsul lașității și lipsei noastre de solidaritate și de cultură, pură și simplă.
 
Nu mă interesează nici traficul lui de influență, nici averea imposibil de justificat a familiei, și nici aerele sale de fermier. Nu, mă interesează un singur lucru: cum scăpăm de moștenirea otrăvită a acestui animal fără suflet, rapace și inuman? Ne vom putea vindeca vreodată? Mă tem că așa cum nu ne-am vindecat de ceaușescu, nu ne vom vindeca nici de el. Ne va otrăvi viața și după ce nu va mai fi acolo unde este acum. Nu, asta nu dispare în fumul de tămâie al unei slujbe de exorcizare. Așa ceva nu poate fi exorcizat.
 
Încă un an cu el ni se va părea o eternitate. Și, din păcate, noi nu suntem eterni. Nesimțirea lui, da... 

vineri, 15 noiembrie 2013

Un jalnic sfârșit de domnie

 
 
traian băsescu a ajuns la capătul carierei sale politice, și sfârșește jalnic, cu un scandal de corupție, care, dacă România ar fi o țară normală, ar trebui să-l determine să demisioneze, iar apoi să ajungă în fața justiției. Probabil că, odată și odată, va ajunge. Dar slabă consolare, pentru că răul făcut de el României și românilor este aproape imposibil de îndreptat.
 
traian băsescu lasă în urma lui un sistem politic ruinat, minat de corupție și de impostură. A distrus toți posibilii lideri, de la stânga și de la dreapta, pentru că nu suportă concurența. traian băsescu lasă în urmă o justiție ruinată, deprofesionalizată, la fel coruptă, dacă nu chiar mai coruptă decât clasa politică, o justiție de care cetățenii se feresc ca dracu de tămâie.
 
traian băsescu lasă în urmă o economie făcută zob, în care partea productivă și profitabilă nu mai aparține românilor, șomaj în creștere, milioane de români fugiți în afară din fața sărăciei,  sărăcie pe care a persiflat-o, de la înălțimea averii sale de milioane de euro, avere făcută prin fraude, corupție, furt, spălare de bani.
 
traian băsescu lasă în urma lui cadavrul unui stat, care nu mai este capabil să-și apere cetățenii, să-și îndeplinească misiunea, un stat ale cărui instituții au fost acaparate de grupuri de interese, care le folosesc în interes propriu, și împotriva cetățenilor și a interesului public.
 
traian băsescu lasă în urma lui o democrație de fațadă, golită de conținut, o societate fragmentată, în care fiecare se confruntă cu fiecare, în care solidaritatea nu-și mai are sensul, o societate dominată de individualism feroce, de ură și de intoleranță.
 
România lui traian băsescu este o țară profund bolnavă, pentru care nu există leac. Țara asta trebuie distrusă și refăcută. Numai așa ne mai putem vindeca. Dacă ne mai putem vindeca. Pentru că băsismul este atât de impregnat în mintea românilor, încât nimeni și nimic nu-l mai pot scoate de acolo.
 
Că mai stă la Cotroceni o zi, o lună, un an, băsescu nu mai există. Există doar răul produs de el. Și răul ăsta ne va urmări toată viața noastră...

duminică, 10 noiembrie 2013

Prea mult băsescu!

 
 
Nu știu dacă e reală sau nu povestea asta, dar se spune că primul arhitect al Castelului Peleș, bun prieten cu Carol I, își ia lumea în cap și își dă demisia. Întrebat de ce, pentru că Regele ținea la el, și rămânea fără un bun prieten, acest îi răspunde scurt: ”Prea mult pizda mă-sii, Maiestate!” E drept, lucrările la Peleș cam patinau, și, ce să vezi, românu nu era tocmai neamț! Cerându-i-se să se explice, arhitectul spune: ”Îi moare un copil, românul: ”pizda mă-sii! Se ciocnesc două trenuri, românul: ”pizda mă-sii!” Strică unu ceva, iar ”pizda mă-sii!” Așadar, prea mult pizda mă-sii!” Și dus a fost!
 
Acum citesc un soi de scenariu, în care candidatul ”dreptei” va candida la prezidențiale în tandem cu băsescu premier. Las la o parte faptul că nu se poate, alegerile parlamentare fiind în 2016, deci scenariul este doar în mintea cretină a unui pupincurist sinistru, Turturică-sluga unui și mai sinistru ”om de afaceri”, Dan Adamescu, pe care organele statului îl ocolesc cu mare grijă, deși ar avea ce scrie despre felul în care și-a făcut averea-dar și așa de ar fi, cine l-ar vrea pe băsescu premier, după ce și-a bătut joc de țara asta zece ani ca președinte? Suferim deja de prea mult băsescu. Să vrem și mai mult băsescu?
 
Știu, suntem un popor de proști. Dar are și prostia limitele ei. Sau n-are?    

miercuri, 6 noiembrie 2013

Republica Isterică România

 
 
Am sperat, ca prostul, că transferarea problemei ”Roșia Montană” în sarcina Parlamentului, pentru o discuție așezată și cu argumente venite dinspre specialiști, nu de la părerologi, va fi, în fine, un moment de cotitură în abordarea lucrurilor care ajung, dintr-un motiv sau altul, să antagonizeze diverse segmente ale societății. Ți-ai găsit! O presă dementă și o stradă confuză, dar radicală, au transformat totul într-o imensă, grotescă și mizerabilă criză de isterie. Parlamentari și miniștri agresați, amenințați cu moartea, linșați mediatic, o democrație luată ostatecă, o răbufnire incredibilă de gândire totalitară. Este tabloul unei țări care și-a pierdut total busola.
 
Isteria este generală, și nu trece zi lăsată de la Dumnezeu în care cineva să nu-i sufle în pânze, să nu toarne gaz peste foc. Toată lumea se luptă cu ttoată lumea, orice pârț devine subiect de isterie, catastrofele vin avalanșă asupra noastră. În nebunia asta este greu să mai judeci rațional, să ții drumul drept. Și ce e mai rău abia urmează. Dacă nu reușim să ne creăm mecanisme de apărare, dacă nu secretăm anticorpii necesari pentru a rezista isteriei generalizate, vom eșua cum n-am făcut-o niciodată în istoria noastră. Trebuie să alegem ce vrem, și asta repede, până ce nu trecem de punctul după care prăbușirea nu mai poate fi evitată. Republica Isterică România, iată mândra realizare a celor zece ani cu băsescu! Aștept să văs prima statuie în marmură de Videanu, că statui de vorbe i-au ridicat atâția, că nu mai stă nimeni să-i numere. Oare cum s-o întrupa isteria într-o statuie?

duminică, 3 noiembrie 2013

Noi suntem români!

 
 
Primesc des astfel de mesaje, de la români plecați afară: ”Grasane, mai du-te ba-n pula ta de tigan obez, diabetic si propagandist.Cine dracu crezi ca se mai uita ba-n gura ta cu dintii galbeni?  Bai cacat, noi astia inteligenti si scoliti am plecat, restu se uita la PrromTV si Hantena1.Pregatiti pungile de zahar, lasa analizele asta extrafine si manjite de cacat, ca nu-ti mai folosesc nici tie, distrusule.” Nu toate sunt atât de violente, deși cel citat nu este tot ce poate fi mai rău.
 
Nu m-aș fi deranjat să scriu ceva despre asta, sunt obișnuit cu înjurăturile. Vreau doar să spun un singur lucru: dacă alte națiuni au profitat de pe urma emigrației din motive economice, România nu are șansa asta. Să fim onești: avem peste trei milioane de oameni în afara țării, iar acest lucru ar trebui să se vadă și în țară. Și nu mă refer la banii celor plecați, deși nici ăștia nu se prea văd. Mă refer la cunoștințe, la mentalități, la modul în care ne raportăm la ceilalți, la stat, la nevoia de solidaritate.
 
Din păcate, motivele îmi scapă, noi nu învățăm nimic din ceea ce vedem și trăim la alții. Uitați-vă la starea comunităților românești din străinătate, unde fiecare se încaieră cu fiecare, unde domnește paranoia ”securității”, unde oamenii nu se suportă unii cu alții. 
 
Am crezut, multă vreme, că românii care au plecat afară vor constitui masa critică a schimbării în bine a României. Mi-am pierdut această speranță. Noi suntem români! Asta spune tot...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...