luni, 15 martie 2021

Apusul intelectualilor publici.

 ”Polemica” Dinescu-Liiceanu este epitaful perfect pentru o epocă urâtă, a elitismul de clasă, a directorilor de conștiință de tinichea, a conștiințelor cumpărate pe doi lei. Trei decenii de fățărnicie, sterile ideatic, neo-fasciste, ca ideologie, care au pus capăt oricărei încercări de a structura un model de societate, în care să existe un loc pentru toți, la stânga și la dreapta. Este o întoarcere la atmosfera, și conflictele, anilor 1930. Care s-au terminat cu dictatura regală, urmată de regimul legionar și dictatura antonesciană. Trei evenimente violente, care au distrus tot ce putuseră construi, în plan intelectual, oameni care aveau o viziune decentă despre un model inclusiv de societate.

Nici anii ăștia, ai post-comunismului dizolvant de conștiințe, nu se pot termina altcumva. Goana după bani și după puterea oferită de ei este o explicație, dar una superficială. Liiceanu e așa cum este nu pentru că a fost ”mutilat” de capitalismul sălbatic, ci pentru că este steril, intelectual vorbind! Este opinia mea, puteți spune orice despre ea!
Nici Dinescu nu e mai breaz, dar măcar nu și-a uitat, și negat, rădăcinile. Astea îl mai salvează, dar nu-i folosesc prea mult pentru a construi ceva cu adevărat. Veșnica lui problemă a fost aceea a acceptării lui de ”elitele transcendente prin epoci”, cele care împart lumea în buni și răi, în utili ”cauzei” și nefrecventabili.
Problema României, de data asta, este că nu mai are elite intelectuale, iar noii directori de conștiințe sunt niște pușlamale histrionice, care știu doar să mimeze occidentalizarea, globalismul și să lipească harnic etichete. Elitele tinere sunt în spațiul public doar pentru ele. Într-un fel au soarta disidenților sovietici, care erau motivați de ”datoria față de conștiința lor”, dar care nu au avut niciun impact asupra societății sovietice, și, prin extensie, asupra Estului fost socialist. De ce? Simplu! Între ei și omul de pe stradă nu era nicio legătură. Nici acum nu este vreo legătură între noile elite, și români.
Asta nu înseamnă că nu avem, pe persoană fizică, intelectuali de calitate. Avem! Doar că nu are nimeni nevoie de ei! Și nici ei nu știu să propună ceva societății. Fiecare cu domeniul său de competență, și în rest, neantul. Niciun efort de solidarizare, de conceptualizare a unui model de dezvoltare a societății. Toți au lipsit de la lecția construcției. Lecție care, să fim drepți, le-a fost oferită, când le-a fost oferită, de aprigi dărâmători de statui.
Ieșirea din scenă, cu hăulituri, a pomeniților Liiceanu, Patapievici, Dinescu, Blandiana, Pleșu și compania lasă un loc gol, care nu va fi umplut de nimeni. Pentru că nu mai e cerere pe piață pentru așa ceva, și nici nu rentează. Pupincurismul, da! Și e și mai rentabil. Vom avea batalioane de propagandiști, și niciun intelectual demn de acest nume. O fi bine, o fi rău? Dracu știe...

sâmbătă, 6 martie 2021

Războiul cu Iranul va avea loc!

 


După cum arată lucrurile, acum, războiul Americii cu Iranul va avea loc. Iranul este o putere în ascensiune, în zonă, și deranjează mai ales Israelul. Care, oricât ar fi de avansat tehnologic în anumite domenii, nu este capabil să gestioneze urmările unui conflict cu Iranul și cu aliații lui, mai mult sau mai puțin vizibili. Iar alianța Israelului cu Arabia Saudită este o glumă, pentru că Arabia Saudită, militar vorbind, este o caricatură. Simplificăm, pentru că, până la urmă, nici cei care se încaieră acum nu pot spune cu mâna pe inimă care sunt prietenii, și care dușmanii. Bine, mai este și Turcia. Dar, pe bune, chiar are vreun interes în slăbirea Iranului? De ce?

Acum, despre Iran. Că el este elementul central al conflictului. Da, nu este un model de democrație. Dar cine dracu e, pe acolo, și așa, în general? Sigur, există o minoritate liberală, ca opțiuni politice, minoritate altminteri avută, care vrea mai multe libertăți, și nu suportă ușor constrângerile regimului. Dar se poate baza hegemonul american doar pe ea, în cazul unei schimbări de regim? De ce ar arde de nerăbdare iranienii să fie ocupați de americani, ei n-au văzut ce au pățit irakienii?
Să fie clar: iranienii sunt peste 80 de milioane. Câți ar colabora cu ocupantul american, pentru că fără ocupația americană noul regim politic nu se poate consolida? De ce ar colabora? Ce au de câștigat? Mai multă sărăcie și polarizare socială? Consecințele unui război civil, inevitabil, cum inevitabil a fost și cel din Irak, cu toată ocupația americană și a NATO?
Dacă nu optează pentru ocupație, Statelor Unite nu le rămâne decât opțiunea atacului unor ținte strategice, legate de industria nucleară și de complexul militar-industrial iranian. Ce rezolvă asta? Va fi Israelul mai sigur în viitor? Zona va fi mai calmă? Sau conflictele în regiune se vor intensifica, Iranul având capacitatea de a a le capacita?
Deci SUA ori ocupă Iranul, ori se abțin de la orice atacuri împotriva lui. Ocuparea Iranului costă enorm, este o misiune aproape imposibilă, și poate genera un război extins în regiune, cu implicarea Rusiei și Chinei.
Mai mult ca sigur opțiunea va fi la mijloc: atacarea și distrugerea unor ținte strategice, plus introducerea unor actori ne-statali în Iran, gen ISIS. Scenariul sirian. Care, nu-i așa, a avut un succes extravagant, aș putea spune. Evident, iranianul simplu va fi extraordinar de fericit, și i va iubi maxim pe americani! Se va numi strategia UTC: ”Nici nu vă futem, nici nu vă lăsăm în pace!” Mulțumim, înțelepți conducători!
Să vă mai spun ce reacții va avea ”Europa”? Care acum se face că mârâie, dar care va urma orbește America? Împotriva propriilor interese, în paranteză fie spus. Cât ne privește pe noi, Doamne ferește și apără! Doar știți că inteligența nu e la Guvern. Și, sigur, nici la Cotroceni!

Declarație de principii.

Susțin actuala putere și mă căiesc pentru tot ce am scris rău despre Iubiții Conducători! Am greșit, și din necunoaștere, și din rea credinț...