marți, 29 octombrie 2019

Jocuri geopolitice cu România pe post de fraierul satului.


Putin, jos pălăria! Felul în care Rusia ne-o trage este, practic, o capodoperă de folosire a mijloacelor diplomatice și de culegere de informații, la o scară pe care eu, unul, nu mi-am imaginat-o până acum. Și mă tem că este doar începutul suferințelor noastre.
Explicația este simplă. Rusia are de ce să ne fie ostilă. Băsescu, dementul ăsta bețiv și iresponsabil, a stricat echilibrul de forțe în zona Mării Negre, aducându-i practic pe americani, pe baze permanente, într-o zonă care avea modul ei de funcționare. Nu e vorba doar de scutul de la Deveselu, ci și de prezența navală. Turcii au fost permanent atenți să nu strice echilibrele. Lui Băsescu nu i-a păsat. Oricum nu știe istoria, și nu ascultă de nimeni. El s-a bucurat că îl lasă ăia să-și belească adversarii politici și să facă din nou un buf marinăresc, mai o privatizare, mai o contrabandă cu armament, mai ceva băieți deștepți prin energie.
Rușii nu puteau lăsa lucrurile așa. Și-au folosit toate mijloacele de care dispun pentru a pedepsi România. Și a folosit rețelele pe care le au în Germania, Austria și Olanda. Prima lovitură directă a fost opoziția Olandei la admiterea noastră în Spațiul Schengen. O lovitură năucitoare, pentru că lega admiterea de ”combaterea corupției”. Portul Constanța, deși pare un motiv de ostilitate a olandezilor, e mai mult un motiv care ascunde un altul.
A doua lovitură năucitoare, din care nu ne revenim, a fost cea care a folosit corupția pentru a distruge instituțiile politice ale statului român: partide politice, Guvern, Parlament, Justiție. Serviciile secrete au contribuit din plin la acest dezastru. Nu pot estima cât înseamnă influența Germaniei în SRI și SIE. Dar sigur e foarte mare. Mai mare decât cea americană, spre pildă. Americanii sunt interesați doar de câteva aspecte. Interesul german privește totalitatea lor, economicul, socialul, politicul, Justiția.
Cunoscând trecutul, nimic nu mă împiedică să mă gândesc că, spre pildă, unii dintre cei care fixează misiuni serviciilor românești joacă și pentru Rusia. Ordinele sunt ca și când ar folosi Berlinului, dar, de fapt, servesc în primul rând Moscovei. La câte conserve a lăsat în urmă bordelul lui Putin, la retragerea din RDG, orice este posibil.
Argument: relațiile noastre cu Germania au fost OK până prin 2005, după care au luat-o grav la vale. Germania, care a fost un sponsor al admiterii noastre în UE, fără prea multe privatizări ”strategice” în compensare, ne-a devenit brusc ostilă, cu toată apartenența partidului lui Băsescu la PPE. De ce ne-a devenit ostilă Germania? Că nu avea niciun motiv: intrarea pe piața României era neîngrădit, România sprijinea fără să cârtească pozițiile germane la Bruxelles, și tot așa. Să fie politica tembelă a Bucureștiului față Chișinău? Poate, dar asta nu-i încurca pe nemți. Cel mult pe rusi. Deci?
Un cuvânt și despre ostilitatea Bruxellesului și birocrației UE. Unde se remarcă aceeași germani, olandezi, austrieci. Dar, și mai grav, se remarcă românii angajați în diversele eșaloane ale birocrației de acolo. Iar nu mă împiedică nimic să mă gândesc că au fost recrutație de oameni care lucrează pentru ruși, și care își ascund cererile în spatele intereselor țărilor lor. Ca să nu mai vorbesc despre cei care au fost trimiși acolo de propriile noastre servicii, pentru a lucra împotriva României, sub pretextul combaterii corupției și a Ciumei Roșii. Atunci de ce ar face contraspionajul român ceva împotriva lor? Serviciile au propulsat-o pe Kovesi în fruntea Parchetului European. Cum să apere ele interesele României?
Și uite așa, fără să pară că mișcă un deget împotriva noastră, Moscova ne-o trage viguros, distrugând tot ce poate pe aici. Dar dacă ne place, de ce nu? Luați de la Iohannis! Luați de la Orban! Luați de la Cîțu! Și uitați-vă mult în zare, poate apare tezaurul de la Moscova...

luni, 14 octombrie 2019

Război și pace în România lui Iohannis.


Războiul este război. Nimeni nu are așteptări de la un astfel de eveniment violent. Cu pacea este altceva. Care învingătorul să se bucure de victorie, și de consecințele ei, trebuie să facă realmente pace cu adversarii lui, să găsească modalități de conviețuire, să închidă rănile războiului. Învingătorii din WW i n-au făcut asta, și naziștii au profitat, victimizându-se, pentru a pune mâna pe putere în Germania interbelică. Sigur, lucrurile n-au tocmai ca în versiunea germană a faptelor, dar nici învingătorii n-au fost tocmai îngerași.
Lecția fost învățată și, după WW II Germania nu a mai fost umilită, ci ajutată să-și revină. Planul Marshall oricum a costat mult mai puțin decât ar fi costat o pace prost gestionată.
Războiul lui Iohannis cu PSD, urmat de slugile din PNL, care, fără el ar fi niște cerșetori la porțile puterii, pe lângă că nu are nicio justificare, este unul care poate genera mai multe probleme decât își închipuie ei, acum. Primul lucru care sare în ochi: care este criteriul după care Iohannis declară victoria? Mi se pare că nu vrea să se oprească la victoria la prezidențiale, ci vrea să ducă lucrurile mai departe, la instaurarea unui regim autoritar, prin schimbarea ordinii constituționale. Asta fără o schimbare a Constituției, pentru că nu este sigur că, și în condițiile în care, în 2020, ar avea și Parlamentul lui, un regim prezidențial ar fi aprobat de cetățeni, la un eventual Referendum pentru modificarea Constituției.
Eliminarea PSD de pe scena politică nu are cum fi criteriu de victorie. Ar fi, cum am mai spus, o victorie împotriva unei părți semnificative a națiunii române, care are nevoi și aspirații de stânga. Este cel mai prost criteriu. Pentru că face imposibilă conviețuirea învingătorilor cu învinșii. Până și sovieticii au înțeles asta, mai ales după invadarea Cehoslovaciei, și au încercat să dreagă busuiocul. Nu le-a ieșit, tocmai pentru că au gestionat prost pacea, vezi Berlin, 1953, vezi Polonia, și apoi Ungaria, 1956.
Nu-ți pui adversarii cu spatele la zid. Nu-i umilești. Ții cont de ei, de nevoile lor, de sentimentele lor. Uitați-vă la Spania, care nu s-a conciliat nici acum cu trecutul ei din Războiul Civil. Chiar și fără fază violentă, România este, practic, în război civil. Să nu ne ascundem în spatele vorbelor! Asta înseamnă #RomâniafărăPSD! Război civil, cu alte mijloace. Nu mai există cale de înțelegere, de dialog, nimic! ”Nu luăm prizonieri!” Foarte bine! Când se va întoarce roata, nici ei nu vor lua prizonieri! Timp în care se pierd oportunități, exodul românilor continuă, statul se destramă, și relativa prosperitate de acum se va evapora rapid. Ce nu înțeleg cei din Opoziție este faptul că aparenta ură a românilor, când vine vorba de PSD, nu are ca motiv nici corupția pesediștilor, și cu atât mai puțin starea economiei! Nu, sursa urii este faptul că fructele creșterii economice sunt inegal împărțite. Și ce vor să facă viitorii guvernanți? Să mărească inechitatea? Mai gândește cineva pe acolo?
Oricum, ce am construit în ultimul deceniu se va nărui într-un an. Pentru a satisface orgoliul nemăsurat al unei nulități politice și al haitei de oportuniști grețoși, care-i îndeplinesc toate fanteziile minții lui, bolnave de ură. Bine am ajuns!

miercuri, 2 octombrie 2019

O insultă adusă istoriei.


Să-l vezi pe Șora citind despre libertate, într-un clip publicitar pentru eMag nu este o rescriere a istoriei. Este o insultă adusă ei! Am să mă explic imediat.
Nu sunt anti-comunist. Nu am cum fi. Primo: în România a fost orice, numai comunism, nu! Să moară mortu! e cumplită pierdere de timp! Apoi, sunt conștient de faptul că fără ”comunismul” ăla, nu aveam nicio șansă în viață! V-am arătat fotografia aia cu taică-meu, vânzător ambulant de ziare, desculț, fotografiat de un neamț, probabil de la serviciul lor de propagandă, prin 1940-1941. Ce credeți, pentru el și pentru mine ar fi funcționat ascensorul social, dacă rămânea regimul politic interbelic?
Dar, pentru Dumnezeu! Și copil fiind, știam multe, vedeam multe, și nu mi-a plăcut niciodată să iau de bune tot ce mi se spune. În plus întâmplarea a făcut să cunosc mai bine decât alții ce era în burta cașalotului numit ”comunism”, și să știu ce le poate pielea multora. De aici nuanțările care se impuneau.
Nu, n-am știut de ”Fenomenul Pitești”, dar știa de existența deținuților politici, de oameni trecuți la index. Cu unii taică-meu a legat, în timp, relații speciale, deși, dacă aplicam legea purității ideologice, erau din tabere total opuse: el de partea bună a istoriei de atunci, ceilalți dușmani ai poporului. Ei, și? Și-a luat diverse șuturi în cur, dar, pe cât a putut, și putut! a rămas om.
Ei bine, această fraternizare cu dușmanul a făcut ca, vreo doi ani, să fac engleza în particular, cu sora unui fost deținut politic. Învățam după un manual în limba rusă, altminteri făcut impecabil. Doar că nici eu, nici ea, nu știam limba rusă. Ea știa engleza, deci era în avantaj!
Într-o zi, nu mai știu de ce, cred că trebuia să-i duc o carte, îi făcuse rost de ea taică-meu, m-am dus la ea acasă. Locuia pe undeva, pe lângă Ștrand, aproape de malul Argeșului. Atunci i-am cunoscut fratele. Ieșise cam de vreo șase luni din închisoare. Fusese ofițer, era mutilat de război, avea o proteză de braț, cu palma într-o mănușă din piele groasă, rezistentă. Stătea în penumbră, într-un soi de șezlong, în geamlâcul de la etajul I al unei case bătrânești. Nu pot nici acum să uit privirea aia goală de orice urmă de viață. Asta m-a marcat mai mult decât orice propagandă anticomunistă!
Povestea asta are și o urmare: pentru că în clasa a cincea, la Generală 1, în loc să fac engleza, am fost trecut în clasa în care se făcea rusa, taică-meu m-a mutat la Generală 3, unde făceam franceza! N-am rupt legătura cu profesoara mea de engleză, dar fiecare avea drumul lui. De la ea am avut poate cel mai frumos cadou de Crăciun, pe stil vechi, Moș Gerilă, pe stil nou: un superb pistol cu butoiaș, o replică în mărime naturală a Coltului din filmele cu văcari, indieni și gură-cască prin Vestul sălbatic! Primise pașaport, și-și vizitase rudele din Franța. Împreună cu fratele ei. Și se întorsese! Nu știu dacă nu pusese și taică-meu o vorbă bună pentru pașapoartele alea. Înclin să cred că da. Oricum, se apropia vizita lui De Gaulle, și atmosfera era mai relaxată.
Din păcate, am cunoscut și fața urâtă a sistemului, oameni de o răutate incredibilă, încrâncenați, fanatici. Unul dintre ei era tatăl lui Tismăneanu. Oameni care trăiau în afara timpului, cu ura de clasă drept combustibil.
De asta nu pot accepta folosirea lui Șora pe post de bombonică de dresaj, pentru a accepta noul totalitarism, îmbrăcat în fusta multicoloră a consumerismului. Nu, așa ceva nu se poate!

O campanie electorală despre nimic.

  O campanie electorală despre absolut nimic! Totul se rezumă la demonizarea celuilalt, la acuze inepte, morți ”corupți” dezgropați în dorul...