Să-l vezi pe Șora citind despre libertate, într-un clip publicitar pentru eMag nu este o rescriere a istoriei. Este o insultă adusă ei! Am să mă explic imediat.
Nu sunt anti-comunist. Nu am cum fi. Primo: în România a fost orice, numai comunism, nu! Să moară mortu! e cumplită pierdere de timp! Apoi, sunt conștient de faptul că fără ”comunismul” ăla, nu aveam nicio șansă în viață! V-am arătat fotografia aia cu taică-meu, vânzător ambulant de ziare, desculț, fotografiat de un neamț, probabil de la serviciul lor de propagandă, prin 1940-1941. Ce credeți, pentru el și pentru mine ar fi funcționat ascensorul social, dacă rămânea regimul politic interbelic?
Dar, pentru Dumnezeu! Și copil fiind, știam multe, vedeam multe, și nu mi-a plăcut niciodată să iau de bune tot ce mi se spune. În plus întâmplarea a făcut să cunosc mai bine decât alții ce era în burta cașalotului numit ”comunism”, și să știu ce le poate pielea multora. De aici nuanțările care se impuneau.
Nu, n-am știut de ”Fenomenul Pitești”, dar știa de existența deținuților politici, de oameni trecuți la index. Cu unii taică-meu a legat, în timp, relații speciale, deși, dacă aplicam legea purității ideologice, erau din tabere total opuse: el de partea bună a istoriei de atunci, ceilalți dușmani ai poporului. Ei, și? Și-a luat diverse șuturi în cur, dar, pe cât a putut, și putut! a rămas om.
Ei bine, această fraternizare cu dușmanul a făcut ca, vreo doi ani, să fac engleza în particular, cu sora unui fost deținut politic. Învățam după un manual în limba rusă, altminteri făcut impecabil. Doar că nici eu, nici ea, nu știam limba rusă. Ea știa engleza, deci era în avantaj!
Într-o zi, nu mai știu de ce, cred că trebuia să-i duc o carte, îi făcuse rost de ea taică-meu, m-am dus la ea acasă. Locuia pe undeva, pe lângă Ștrand, aproape de malul Argeșului. Atunci i-am cunoscut fratele. Ieșise cam de vreo șase luni din închisoare. Fusese ofițer, era mutilat de război, avea o proteză de braț, cu palma într-o mănușă din piele groasă, rezistentă. Stătea în penumbră, într-un soi de șezlong, în geamlâcul de la etajul I al unei case bătrânești. Nu pot nici acum să uit privirea aia goală de orice urmă de viață. Asta m-a marcat mai mult decât orice propagandă anticomunistă!
Povestea asta are și o urmare: pentru că în clasa a cincea, la Generală 1, în loc să fac engleza, am fost trecut în clasa în care se făcea rusa, taică-meu m-a mutat la Generală 3, unde făceam franceza! N-am rupt legătura cu profesoara mea de engleză, dar fiecare avea drumul lui. De la ea am avut poate cel mai frumos cadou de Crăciun, pe stil vechi, Moș Gerilă, pe stil nou: un superb pistol cu butoiaș, o replică în mărime naturală a Coltului din filmele cu văcari, indieni și gură-cască prin Vestul sălbatic! Primise pașaport, și-și vizitase rudele din Franța. Împreună cu fratele ei. Și se întorsese! Nu știu dacă nu pusese și taică-meu o vorbă bună pentru pașapoartele alea. Înclin să cred că da. Oricum, se apropia vizita lui De Gaulle, și atmosfera era mai relaxată.
Din păcate, am cunoscut și fața urâtă a sistemului, oameni de o răutate incredibilă, încrâncenați, fanatici. Unul dintre ei era tatăl lui Tismăneanu. Oameni care trăiau în afara timpului, cu ura de clasă drept combustibil.
De asta nu pot accepta folosirea lui Șora pe post de bombonică de dresaj, pentru a accepta noul totalitarism, îmbrăcat în fusta multicoloră a consumerismului. Nu, așa ceva nu se poate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu