miercuri, 20 iunie 2018

Scrisoare deschisă.


Domnule președinte Klaus Werner Iohannis,
Voi fi scurt. Fac parte dintre aceia care cred că servirea statului și a interesului public este datoria inalienabilă a celui pe care cetățenii îl aleg să-i reprezinte. Văd că faceți din numărul de voturi cu care ați fost președinte un argument într-o dispută stupidă, gen ”cine este cel mai legitim din țară?!” Vă dezamăgesc: aveți tot atâta legitimitate câtă are oricare dintre cei aleși de cetățeni. Iar legitimitatea este însoțită de responsabilitate, ca și libertatea.
În numele acelei legitimități, și din datoria de a servi binele public, aveți obligația, domnule Președinte, de a face câteva gesturi, evident politice, dar și morale, tocmai pentru că situația din societatea românească cere intervenția unui arbitru. Problema este dacă mai puteți fi acel arbitru de care noi, toți, în calitate de cetățeni, constituenți ai națiunii, în sens politic, avem nevoie.
Refuzul de a vă supune unei decizii a Curții Constituționale este ultimul gest dintr-o serie de astfel de gesturi care vă de-legitimează ca arbitru. Nu e o noutate: ca și Traian Băsescu, vă asumați ipostaza de președinte-jucător. Dar ce joc faceți? În numele cui? Pentru ce?
Ați încurajat formarea, și folosiți batalioanele fascismului civic, descreierații din mișcarea #rezist. Știu, îi urâți pe cei din PSD. Treaba dumneavoastră, ca simplu cetățean. Ca Președinte al României această ură vă face o un pericol la adresa securității naționale. Nu vă este permis să folosiți instituții ale statului și organizații ale ”societății civile” pentru a destabiliza țara, din dorința maladivă de a avea ”guvernul meu”. Nu vă folosește la nimic! Nu aveți un program pentru România! Nu ați făcut nimic bine!
Azi violența pe care ați încurajat-o a escaladat. A pătruns în Parlament. Sub ochii unor instituții de forță care depind și de autoritatea dumneavoastră, ca șef al CSAȚ. Văd că violența nu vă deranjează. Au fost și alții care au încurajat violența și extremismul în România, de-a lungul secolului trecut. Mă tem că în afară de rău, nu au obținut nimic. Sunteți pe cale să obțineți nimicul dumneavoastră. Cu prețul aruncării României în haos. O Românie de care nu vă pasă, se pare, de vreme ce nu-i propuneți nimic altceva decât un război perpetuu.
Dacă mai aveți o fărâmă de rațiune și de demnitate, ieșiți public și calmați jocul politic. Consultați-vă cu partidele politice. Cu adevărata societate civilă. Nici România, nici partenerii ei, nu au nevoie de conflicte în stradă, de ură, de violență, de destabilizare. Nu cred că pentru o individă mediocră, abuzivă, lipsită de demnitate și de rațiune, merită să sacrificați viitorul României. Gândiți-vă bine! Nu mai aveți timp de citit! Este vremea acțiunii! Este un comandament, nu doar o oportunitate politică. Faceți-vă datoria!

duminică, 10 iunie 2018

Ironii ale istoriei.


Democrația moare pentru că nu mai poate administra eficient statul. Motivul ineficienței este simplu: fragmentarea puterii dincolo de o limită rezonabilă, fragmentare care blochează administrația, că-i locală, că-i centrală, risipește resurse și înlocuiește cu agende private agenda agenda publică.
Un sistem cu putere fragmentată presupune, pentru a funcționa cât de cât coerent, existența unei culturi a căutării și construirii consensului. Lucru posibil doar în societățile în care numărul deținătorilor de putere este mic, funcționează transparent, și au sensul servirii binelui public.
În România nu mai există nimic din toate astea. Ion Iliescu a fost printre puținii care au înțeles importanța funcționării consensuale a societății. A fost călcat în picioare, înjurat, etichetat drept comunist odios, bolșevic, și mai știu eu cum. În orice societate există conflicte. Ele pot fi calmate dacă toți actorii sunt raționali, și au disponibilitate pentru dialog. Fără ”Consensul de la Snagov” nu poate spune nimeni care ar fi fost soarta procesului de aderare la UE. El, consensul, a fost posibil în condițiile în care era vie amintirea mineriadelor și a Pieței Universității.
Da, și Câmpeanu, și Coposu, și Cunescu, Manolescu, Emil Constantinescu, și cine mai era atunci prin Opoziție, au fost raționali. Au pus interesul națiunii deasupra intereselor lor și ale partidelor lor. I-a mers rău României? Acel consens a permis societății românești să traverseze deșertul catastrofalei guvernări CDR, și să reziste ultimei mineriade, mult mai periculoasă decât precedentele, pentru că avea potențialul de a se transforma în război civil. Atunci PDSR a fost actorul rațional, în Opoziție fiind.
După ce aderarea la NATO s-a realizat, și aderarea la UE era practic finalizată, a început un straniu proces de dezmembrare a consensului euroatlantic, și o cursă febrilă de fragmentare a puterii. Fiecare dorea o bucățică din ea, sub forma dominării unor instituții ale statului, eliminării adversarilor din partid și din viața publică, dominării marilor entități economice cu capital public, și, mai ales, prin concubinajul cu serviciile secrete, transformarea lor, alături de Justiție, în arbitri în războiul pentru putere. băsescu a moșit ”sistemul ticăloșit”, pentru a controla tot ce mișcă, dar mai ales pentru a-și distruge adversarii și pentru a avea acces nelimitat la resurse.
Un factor agravant al stării sociale, și al capacității administrative a politicului, îl reprezintă afirmarea în forță a ”societății civile”, un conglomerat de organizații cvasi-politice, cu funcție de firmă de lobby, cel mai adesea, care complică până la imposibilitate construirea până și a celui mai mic consens, în probleme marginale ale societății. În privința marilor probleme, cu caracter strategic, de care depinde viitorul României nici nu mai poate fi vorba de consens, dacă nu ne putem înțelege unde să amplasăm un amărât de WC public într-o comună uitată de lume!
Cultura confruntării s-a consolidat, și consecințele sunt dramatice. În România nu mai există subiect care să facă posibil consensul. Anul Centenarului este un eșec rușinos. Guvernarea este sabotată atât din interior, cât și din afara ei, de Președinte, de partidele din opoziție, de serviciile secrete, actori în războiul politic, de Justiție, alt actor politic ”netradițional”, de interesele diverșilor ”parteneri strategici”.
Mulți ar crede că dispariția PSD ar fi momentul care ar pune capăt războiului româno-român. Este o iluzie tembelă. Acest război nu are nimic în comun cu existența ”stângii” sau ”dreptei”. A rezolvat ceva dispariția PNȚ-CD? Imediat va începe lupta pe cadavrul puterii deținute de PSD. Și instantaneu un alt partid cât de cât articulat va deveni țintă, pe motiv de ”Ciumă Galbenă”, sau albastră, sau portocalie. Adevăratul scop este desființarea regimului democratic, și nu mai buna guvernare. Orice rezistență la totalitarism trebuie desființată, și asta se face plecând de la demonizarea consensului. De asta este atacat atât de furibund ”mitingul PSD”. Pentru că nu a fost al PSD. PSD a oferit doar un pretext pentru exprimarea consensului existent la nivelul unei mari părți a societății asupra necesității umplerii de conținut a democrației, punerea ei în prim-planul gestionării țării.
Așa ceva era greu de închipuit. Or fi fost și activiștii PSD și ALDE în piață. Dar cei mai mulți erau oameni pentru care democrația are sens, și venise momentul să spună asta. Nu din dragoste de Dragnea au venit, ci din nevoia de normalitate. Și această nevoie va crește. Nu contează ce soartă va avea Dragnea. Pentru ei contează ce soartă va avea România, dacă renunță la democrație. Și uite așa a construit statul paralel un consens în societate: fără statul paralel. Ironii ale istoriei.

vineri, 8 iunie 2018

Jocul de-a politica.

Imagine similară


Îmi permit să cred că Iohannis trage de timp pentru că așteaptă să vadă rezultatul unor sondaje de opinie, făcute pe fugă. Ce vrea de la ele? Să își calibreze acțiunea viitoare. Cu alte cuvinte: să riște, inclusiv suspendarea, și să meargă la o confruntare generalizată cu CCR, cu Executivul, Parlamentul, o largă parte a societății, pentru a se relansa și pentru a-și fideliza electoratul, sau să se supună deciziei CCR, fără prea multe comentarii?
De fapt, el a fost onest: a spus clar că destituirea duduii este o problemă de oportunitate politică. Ce nu a luat el în calcul, la începutul scandalului(rămas cu amintirea mitingurilor din iarna lui 2017, după celebra OUG 13, care, fie vorba între noi, s-a întors, cu consecințe și mai draconice pentru unii din compunerea statului profund), a fost faptul că poziția lui Kovesi este infinit mai șubredă decât credea. Au șubrezit-o plecarea lui Coldea(prima mișcare cu adevărat dărâmătoare pentru Binom), urmată de avalanșa de dezvăluiri din interior, despre metodele ei de lucru, despre abuzurile DNA, despre profundul ei dispreț față de lege și de Constituție.
Greșeala ei a fost anchetarea celor care au elaborat OUG, și apoi a celor care au aprobat-o. I se urcase puterea la cap. Avea sprijinul Președintelui, al Opoziției, al străzii(mă rog, aici se păcălesc mulți, încercând să facă din numărul ălora care hăulesc pe străzi argument în lupta politică), dar și sprijinul unor ambasade și servicii secrete străine. Și astea au făcut-o să-și subestimeze adversarii. Mai mult, i-a disprețuit! Cine mai era ca ea?!
Dacă Dragnea(de capul lui, sau la sfatul cuiva de bine) a făcut cu adevărat o alegere bună în guvernele pe care le-a moșit, din decembrie 2016, a fost Tudorel Toader. Un om care cunoaște Justiția și oamenii care o populează. Și care are orgoliul omului care își cunoaște valoarea. A luat-o el pe un drum șerpuit, doar mergea pe teren minat. Dar a ajuns acolo unde trebuia: la revenirea României, a instituțiilor statului român la ordinea constituțională consfințită de Constituție, nu de mintea bolnavă de putere a lui băsescu.
Ei bine, Iohannis este acum confruntat cu această nouă realitate. Și nu știe dacă își poate permite luxul sfidării opiniei publice și a Curții Constituționale. Este puțin probabil să obțină, precum băsescu, sprijin din partea SUA, Franței și Germaniei, al Bruxellesului, precum a primit băsescu. Este riscant să se ajungă la un Referendum de destituire. Nu poate face asta. Kovesi nu este un argument suficient în favoarea susținerii sale. Altele se așteptau de la el, altele sunt pe agenda publică.
Dacă vroia să-și mobilizeze trupele, semna din primul moment decretul de destituire, propunea un program de combatere a corupției, și cerea sprijin popular pentru el, prin Referendum. Pentru că nevoie de anti-corupție există în societate. Dar nu farsa asta tragică de acum, și nu cu metode gestapoviste!
Problema lui este lipsa totală de simț politic, și mai ales de imaginație. S-a rupt total de realitate, habar nu are de realitățile societății românești, pentru că nu-l interesează. De aici și dificultatea de a lua o decizie. Pentru că aceia care-l sfătuiesc îi pun în față niște cifre, și niște alternative. De decis, el decide. Și nu știe ce să facă. Asta e! Ghinion! Pentru că, orice ar alege, tot prost alege. Nu mai este în ofensivă. Alții sunt. Și mitingul de mâine o să-i aducă aminte, contondent, de asta. Mitingul a avut rostul lui, și cei care l-au organizat chiar au gândit în termeni de oportunitate politică. Dar e și o veste bună pentru Iohannis: Cioloș e și mai praf decât el, în materie de politică. Deci măcar pe ăsta îl poate șterge din lista pretendenților...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...