sâmbătă, 6 martie 2021

Războiul cu Iranul va avea loc!

 


După cum arată lucrurile, acum, războiul Americii cu Iranul va avea loc. Iranul este o putere în ascensiune, în zonă, și deranjează mai ales Israelul. Care, oricât ar fi de avansat tehnologic în anumite domenii, nu este capabil să gestioneze urmările unui conflict cu Iranul și cu aliații lui, mai mult sau mai puțin vizibili. Iar alianța Israelului cu Arabia Saudită este o glumă, pentru că Arabia Saudită, militar vorbind, este o caricatură. Simplificăm, pentru că, până la urmă, nici cei care se încaieră acum nu pot spune cu mâna pe inimă care sunt prietenii, și care dușmanii. Bine, mai este și Turcia. Dar, pe bune, chiar are vreun interes în slăbirea Iranului? De ce?

Acum, despre Iran. Că el este elementul central al conflictului. Da, nu este un model de democrație. Dar cine dracu e, pe acolo, și așa, în general? Sigur, există o minoritate liberală, ca opțiuni politice, minoritate altminteri avută, care vrea mai multe libertăți, și nu suportă ușor constrângerile regimului. Dar se poate baza hegemonul american doar pe ea, în cazul unei schimbări de regim? De ce ar arde de nerăbdare iranienii să fie ocupați de americani, ei n-au văzut ce au pățit irakienii?
Să fie clar: iranienii sunt peste 80 de milioane. Câți ar colabora cu ocupantul american, pentru că fără ocupația americană noul regim politic nu se poate consolida? De ce ar colabora? Ce au de câștigat? Mai multă sărăcie și polarizare socială? Consecințele unui război civil, inevitabil, cum inevitabil a fost și cel din Irak, cu toată ocupația americană și a NATO?
Dacă nu optează pentru ocupație, Statelor Unite nu le rămâne decât opțiunea atacului unor ținte strategice, legate de industria nucleară și de complexul militar-industrial iranian. Ce rezolvă asta? Va fi Israelul mai sigur în viitor? Zona va fi mai calmă? Sau conflictele în regiune se vor intensifica, Iranul având capacitatea de a a le capacita?
Deci SUA ori ocupă Iranul, ori se abțin de la orice atacuri împotriva lui. Ocuparea Iranului costă enorm, este o misiune aproape imposibilă, și poate genera un război extins în regiune, cu implicarea Rusiei și Chinei.
Mai mult ca sigur opțiunea va fi la mijloc: atacarea și distrugerea unor ținte strategice, plus introducerea unor actori ne-statali în Iran, gen ISIS. Scenariul sirian. Care, nu-i așa, a avut un succes extravagant, aș putea spune. Evident, iranianul simplu va fi extraordinar de fericit, și i va iubi maxim pe americani! Se va numi strategia UTC: ”Nici nu vă futem, nici nu vă lăsăm în pace!” Mulțumim, înțelepți conducători!
Să vă mai spun ce reacții va avea ”Europa”? Care acum se face că mârâie, dar care va urma orbește America? Împotriva propriilor interese, în paranteză fie spus. Cât ne privește pe noi, Doamne ferește și apără! Doar știți că inteligența nu e la Guvern. Și, sigur, nici la Cotroceni!

sâmbătă, 13 februarie 2021

Victorie!

 Victorie! Cîțu a înțeles, în sfârșit, bugetul întocmit de Cîțu, și e gata să dea lumină la popor: ”„Reparăm dezmățul PSD. Ciolacu reclamă la Comisia Europeană bugetul. Aș prefera de la dânsul să mă sune, să-i explic cum e cu bugetul. Ciolacu, când ai timp, să-mi un telefon”. Caricatura asta penibilă e premierul României. Un om de nimic, un terchea-berchea, trimis la plimbare de ăia de la Bruxelles(care se oferă să-i dea ”asistență de specialitate) ca pe un Goe, ca să nu mai vină și a treia oară cu temele nefăcute. Îi bagă meditatori, cum ar veni. 

 Guvernul a dat deja proba imbecilității, neprofesionalismului, nu are nimic concret, cu care să vină în fața Parlamentului, și a poporului, până la urmă. Putem accepta, în ultimă instanță, și austeritatea, dacă are vreun sens, și rezolvă ceva probleme. Austeritatea lui Ceaușescu n-a rezolvat nimic; mai mult, l-a adus în fața unui pluton de execuție. Rămâne să ne spună istoria dacă pe merit, sau nu. Austeritatea cuplului de penibili băsescu-boc n-a rezolvat nici ea nimic. Costurile ei le plătim și acum. De ce ar fi austeritatea lui Iohannis-Cîțu altcumva? Și trebuie să le recunosc și lui băsescu, și lui boc, o reativ bună cunoaștere a fenomenului economic. La dracu! băsescu o învățase din bufuri, cum ar veni, ucenicie la locul de muncă! Plus că au avut pe lângă ei economiști care mai știau carte. Și tot au dat cu mucii în fasole! 

Dacă vor să vândă austeritatea cu argumentul ”MuiePSD!”, și-au ales drumul cel mai scurt spre ”eșafod”! Nu poți spune că menținerea echilibrelor macroeconomice, chiar și cu unele artificii, pe care le fac toți, în frunte cu măreața RFG, creșterea puterii de cumpărare a veniturilor, scăderile de taxe și impozite, programele sociale, sunt ”dezmăț”. Împrumuturile lui demente ce sunt? Politici înțelepte? Cîțu, ca și Iohannis, nu înțelege că este premierul României, adică răspunde de viața TUTUROR românilor. Nu poate privilegia o minoritate îngustă, și discrimina restul cetățenilor. 

Se comportă de parcă țara asta este a lui, și face fix ce vrea el cu ea. Nu înțelege că în criză, ca acum, nu poate guverna conflictual, ci doar consensual, că are nevoie de toți cei care pot face lucruri pentru țară, pentru economie, pentru societate. Nu conduci țara cu coafeze, proprietari de firme de pompe funebre, țiitoare, prieteni din bănci, grupuri ilegale de lobby, și cu miștouri de doi bani pe post de politici publice. Dar el nu e decât la nivelul unui trepăduș printr-o filială prăfuită de bancă ce dă târcoale falimentului. Care își ascunde neputința cum poate, cât mai poate. 


 Una peste alta, atât s-a putut cu votul nostru. Poate ne mai gândim și la responsabilitatea fiecăruia dintre noi în legătură cu eșecul nostru ca națiune, ca societate, la imposibilitatea unei minime solidarități naționale și sociale.

marți, 12 ianuarie 2021

O guvernare împotriva României.

 


Actuala guvernare cheltuiește toată energia pentru gestionarea conflictelor interne. Nu-i mai rămâne nimic pentru administrarea țării și pentru gestionarea crizelor sanitară, economică și socială!

Alianța este un uriaș fake! O minciună mare cât Casa Poporului! Nimic nu-i unește pe indivizii care ne conduc! Nu sunt compatibili nici ideologic, nici programatic! Concurența dintre PNL și USR nu are cum genera coeziune și joc în echipă! PNL e în pragul crizei de nervi: Orban a făcut concesii pe care nu doar peneliștii le consideră inacceptabile, ci și cetățenii, votanți sau nu ai liberalilor. USR este ca o muscă fără cap! Paralizat de incompetență, și tremurând de nerăbdare să pună mâna pe robinetul conductei cu bani publici. Nu știu nimic despre felul în care se administrează un stat. Ei nu fac decât să recite lozinci, și, mai grav, unii au strania idee să le și pună în aplicare. Legătura între USR și realitățile României este zero! Trăiesc într-o lume fantasmagorică, pe care nu o înțeleg, dar care cred ei că le este ideal.
Nu discut despre UDMR. Au politicieni de calitate, nu mulți, dar au. Știu și ce înseamnă să guvernezi. Le lipsește caracterul. Și identitatea ideologică. Orizontul lor le este limitat la ”nevoile” electoratului lor, nevoi care sunt, nu de puține ori, în contradicție cu interesele minorității maghiare din România. Chiar este în interesul celor pe care îi reprezintă programul de austeritate pe care îl susțin, membri ai Guvernului fiind?
Alianța PNL-USR-UDMR este una contra naturii. Puteți să-i spuneți și anus, că tot aia e. Intrarea USR la guvernare este prematură, indiferent la ce nivel se petrece. Punem pariu că și acolo unde USR conduce administrații locale va fi dezastru. Capitala și-o va lua grav peste bot, dar nici cu Timișoara nu va fi mai bine. Euforia ”schimbării” a trecut. Nevoile de zi cu zi ale oamenilor nu țin cont de conflictele lor inepte. Ele sunt pe primul plan. Dar ei refuză să ia cunoștință de asta.
Probabil că ne vom confrunta cât de curând cu o gravă criză politică. Ce nu va putea fi rezolvată prin alegeri anticipate, de frică să nu revină PSD la putere, iar AUR să crească puternic în Parlament. Cel mai probabil se va recurge la eliminarea USD de la guvernare, și formarea unui guvern minoritar PNL-UDMR, cu complicitatea PSD. Un guvern care să fie obligat să aplice un alt program, cu accent pe social, cu renunțarea la privatizări făcute pentru prietenii politici și la alte mârșăvii născute de Cîțu și de gașca lui. Alternativa ar fi o explozie socială, cu atât mai mult cu cât sunt întrunite toate condițiile pentru așa ceva. O să ne fie dor de 2020. Credeți-mă!

duminică, 10 ianuarie 2021

România, stat eșuat?

 


Nu vă supărați, nu se mai găsește nimeni în România capabil să se opună delirului economic al guvernării ”dă driapata”? După ce a sfidat mai bine de un an Parlamentul, ca ministru de Finanțe, după ce a dus o politică haotică și periculoasă, Cîțu e premier! Nimeni nu știe ce program are guvernul condus de el, nimeni nu știe pe ce își construiește Bugetul, nu discută cu nimeni, nu se consultă cu nimeni. Comisia Europeană ne-a băgat în procedura de deficit excesiv, și asta pentru că pe el l-a durut în cur de avertismentele(de data asta justificate!) ale Bruxellesului.

Pe ce se bazează tembelii ăștia? Pe faptul că mămăliga nu explodează? Explodează, când îi este foame! Pe faptul că pot vinde ce mai are statul prin bătătură? Ce rezolvă cu asta, raportat la datoriile demente făcute de ăsta în ultimul an și ceva? Are imunitate, îl doare în cot de consecințele deciziilor sale la guvernare? Chiar nu înțeleg! Cum nu înțeleg de ce tac adânc javrele alea care înjurau Ciuma Roșie și în culcare, și în sculare: BNR, în primul rând, apoi Consiliul Fiscal(ambele conduse de foști securiști, cu condica la DIE!), apoi toată liota de analiști, jurnaliști, ONG uri și alte bazaconii. Ăștia nu înțeleg că suntem cu toții în aceeași barcă? Își închipuie că sunt la adăpost? Că au bani, că n-au să moară de foame? De restul nu le pasă?

Nu mai întreb nimic de Iohannis. Ăsta nu înțelege nimic din nimic! E fericit că poate să-și cheme miniștrii lui la apel, la Trei Coceni, să le spună nimic, și să-i vadă cum adoptă poziția ghiocelului. Nu mai pomenesc de servicii. Cîțu nu putea ajunge, ca și Iohannis, unde este fără sprijinul și complicitatea lor. Așa că, gata! Dacă pe vremea austerității lui băsescu a mai existat o brumă de rezistență populară, acum ea, rezistența, a fost anihilată. Băieții au învățat lecția din 2012. Și au procedat în consecință. Nu vă bazați pe AUR: e și ăsta ca și terminat, cum este PSD, dar și restul partidelor. Îi vedeți pe Tăriceanu sau pe Ponta punându-se în fruntea ”maselor”? Că pe Ciolacu sigur nu-l puteți vedea!

Gata! Suntem un stat eșuat! De aici înainte orice este posibil! Numai să nu ne chinuim prea rău, înainte de a da colțul...

sâmbătă, 2 ianuarie 2021

Bumerangul urii.

 


Actuala putere s-a construit, nu de ieri, de azi, pe un discurs absolut oribil al urii. O ură groasă, irațională, care a pătruns în toate straturile societății, a invadat mintea și sufletul oamenilor. Și, când să savureze victoria, să se bucure de binefacerile ei, ce să vezi? Bumerangul urii tocmai ce a făcut virajul fatal și se întoarce în viteză către cei care l-au lansat! Și care vor gusta curând din ura celorlalți! O ură la fel de intensă, la fel de distructivă, la fel de irațională!

Poate vom învăța dracului că nimic nu se poate construi pe ură! Pentru că e din start menit prăbușirii! Ura atrage și mai multă ură! Ar fi utopic să credem că o societate complexă este una a pășii generalizate! Nu, dar conflictele se pot rezolva și altfel, nu doar prin ”lichidarea” adversarilor. Pentru că, până la urmă, societățile care au reușit și-au pus conflictele între paranteze atunci când au avut de înfruntat crize ce-i amenințau coeziunea și și chiar existența. În România de azi așa ceva este de neimaginat! Pe ei, pe mama lor! Și după?
Ai mers la ”victorie” cu ”să moară PSD!”, ai făcut o alianță bizară, care nu are niciun sens ideologic, pentru că ”dreapta” este doar o etichetă înșelătoare. Și nici nu s-a uscat bine cerneala pe jurămintele miniștrilor, că membrii coaliției se și încaieră, cu o energie și o determinare pe care sigur nu le vom regăsi în actul de guvernare! Oamenii ăștia sunt alături pentru că au profitat de ura împotriva PSD. Doar că ei se urau reciproc de multă vreme. Se urau atât de mult încât acum nu mai pot ascunde ura asta! Au scos-o în prim plan! Cât o mai pot gestiona, de dragul accesului la banii publici? Și ce alternative de guvernare au?
Și voi vreți să fim optimiști în privința viitorului? Prieteni, treziți-vă! Ce e mai rău e în fața noastră!

joi, 31 decembrie 2020

La mulți ani, 2021!


 

Aș fi ipocrit să vă urez un an nou mai bun, știind că nu va fi așa! Vin vremuri grele pentru noi toți, și la nivel individual, și pentru noi, ca națiune. Tot ce pot să sper este că vom găsi puterea să trecem peste aceste încercări, să ne regăsim viața de dinainte de criza asta mizerabilă, pretext pentru unii de a ne restrânge drepturi și libertăți, să reducă democrația la o formă fără fond.

La mulți ani, prieteni! Numai bine!

marți, 29 decembrie 2020

Nașterea unei noi clase sociale.



Revin cu o nouă postare, cu scuze pentru absență. A fost un an nebun, și, fără a fi o scuză, nu a oferit prea multe teme de meditație. Mă rog, așa cred eu. 
 

Cam de pe la ruperea USL, teza principală a PNL a fost aceea că guvernarea PSD a fost un dezastru pentru România. N-a fost! Așa că, după lovitura de stat din noiembrie 2019(căci asta fost eliminarea PSD de la guvernare) PNL a trebuit să demonstreze dezastrul, pentru că miza pe alegeri anticipate imediat după alegerile prezidențiale din decembrie 2019. Guvernul Orban trebuia să demonstreze dezastrul. Și cea mai simplă demonstrație era ”vai, ce deficit bugetar ne-au lăsat!” Drept pentru care Cîțu s-a pus pe împrumutat. Nu mult, în primă fază. Doar cât să depășească cele 3% din PIB, și să mârâie Comisia Europeană și ăia de la agențiile de rating. În fond, era vorba despre vreo patru luni de zile, după care urma programul anunțat acum, și lucrurile se echilibrau destul de repede, cel mult o jumătate de an.


A venit criza sanitară, și guvernul a intrat în picaj! Cîțu, un individ cu gândire economică primitivă, uni-dimensională, fără experiență în finanțe publice, a accentuat criza economică, subsecventă celei sanitare. A împrumutat ca disperatul, și a dat cadouri fiscale prietenilor și sponsorilor PNL. Orban, și mai tâmpit decât Cîțu, nu cunoaște nimic, dar nimic din ceea ce înseamnă macro-economie, și ca urmare nu a cerut niciun fel de corecții pentru programele aplicate de Cîțu, de de vreo doi miniștri șmecheri, lăsați de capul lor, precum Popescu, de la Energie(acum, înainte la Economie).

La sfârșitul acestui an dezastrul economic și social este o realitate. Pe care nu PSD, ci PNL a creat-o! Iar liberații, în marea lor înțelepciune, conduși cu mână de fier de la Cotroceni, au găsit că soluția ideală pentru a gestiona criza este aceea de a-l numi pe Cîțu premier! Adică pe cel căruia îi datorăm rahatul în care suntem vârâți până peste cap! Și ce face Cîțu? Face criza și mai criză! Cu măsuri pro-ciclice, sau, mai simplu spus, cu tâmpenii, care vor accentua dezechilibrele macroeconomice și vor crește nevoia de împrumuturi, concomitent cu o reducere brutală a consumului, consum fără de care nu se poate vorbi de relansarea creșterii economice. Nu oferta este acum problema, ci scăderea cererii solvabile!

Eu cred că guvernul condus de Cîțu nu va avea viață lungă. De asta nici nu are program de guvernare: nu are de ce! El trebuie să ia măsurile de ”austeritate”, să taie ce poate fi tăiat, să liberalizeze ce-i de liberalizat, să mărite ce mai e de măritat din averea publică, după care, pa! Alegeri anticipate, și pică măgăreața pe alții, care trebuie să înfrunte furia oamenilor. Că nu scăpăm fără ferestre sparte și cucuie! Potențialul de radicalizare și violență socială este uriaș. Și cei mai furioși sunt votanții PNL și ai USR. Scrisoarea lui Boc este primul semn. Ea nu este semnată doar de liberali. Primarii sunt cei mai aproape de realitățile economice și sociale ale României profunde, ca să zic așa. Este, în primul rând, urbanul mare, care s-a obișnuit cu venituri care să-i permită și ceva mai mult decât satisfacerea unor nevoi de bază, în materie de servicii publice. Din ce mai fac ei investiții în ”orașe inteligente” și în alte bazaconii?

Lucrul cel mai grav, asupra căruia am tot atras atenția, este acela că ”emigrația din motive economice” nu mai poate funcționa ca supapă de siguranță, pentru eliminarea tensiunilor sociale. Granițele se închid peste noapte, se vorbește despre ”pașapoarte de sănătate”, vaccinări și altele asemenea. De fapt sunt măsuri pentru protejarea piețelor muncii din țările europene. Or România nu are cum absorbi această forță de muncă, și nici nu e gata să plătească munca decent.

O uriașă, ca mărime, clasă populară, se naște în România. Și ea nu este reprezentată politic de nimeni! Ce facem? Cine vorbește în numele ei în politică? Cine îi apără interesele? Adevăratele belele abia acum încep! Să trăiți bine!

vineri, 18 septembrie 2020

O campanie electorală despre nimic.

 


O campanie electorală despre absolut nimic! Totul se rezumă la demonizarea celuilalt, la acuze inepte, morți ”corupți” dezgropați în dorul lelii, jurnaliști aplicând cu obișnuita lor nesimțire dublul standard, și mulți bani risipiți aiurea de cercurile economice interesate, care au mizat pe PNL și pe USR.

Practic, cu excepția celor în funcție(deși, bizar, peneliștii nu au scos la înaintare primarii cu experiență, gen Boc), mai niciunul dintre candidații care s-ar vrea primari sau consilieri locali sau județeni nu înțelege ce este statul, care sunt funcțiile lui, limitele lui, obligațiile lui, criteriile după care sunt judecate performanțele lui. Îl confundă cu firma(cei mai mulți se laudă cu afacerile lor!), și ca atare oferta lor electorală este mai mult un plan de afaceri!

Această imagine deformată despre stat este la originea eșecului românesc post-decembrist. Pentru că, în ciuda schimbărilor în bine din ultimele trei decenii, bilanțul general arată un eșec. Da, sunt multe reușite individuale, multe povești de succes. Dar, pe ansamblu, am eșuat. Și am eșuat pentru că nu avem conștiința existenței spațiului public. Succesul unei națiuni presupune efort colectiv. Asta nu vrem să acceptăm. Cum să reușesc eu împreună cu ceilalți? Eu, deșteptul, frumosul, minunatul, să lucrez cu niște proști, îngălați, analfabeți, și să fiu recompensat la fel ca ei? Nu! Hotărât nu!

Doar că până și cretina asta criză sanitară, tot mai mult o farsă de prost gust, ne arată că fără un efort colectiv nu se poate realiza nimic. Și cu toate astea am acceptat ca o mână de tembeli să aibă monopol al puterii în materie de decizii, deși experiența colectivităților care au acționat consensual demonstrează că există alternative la arahatismele de doi bani ale guvernării liberale. Dar majoritatea aplaudă guvernarea cu parul. Democrația îi pute!

Cum am tot scris, suntem o societate făcută fărâme. Alegerile astea vor acționa ca un accelerator al fărâmițării. Ca o consecință eșecul va fi și mai dureros, și mai penalizator. Deja plătim prețul iluziei că ne putem întoarce la ceaușism și la partidul unic, ca soluție pentru eșecul nostru de până acum. Cu toate astea nu renunțăm la ea. Problema este că nu mai există alternativa care ne-a întărit credința că putem reuși fără ceilalți: emigrația economică. Granițele se închid, națiunile europene sunt tot mai convinse, din motive de inepții birocratice și totalitare ale Bruxellesului, că salvarea vine din efortul național, din mobilizarea resurselor națiunii, și nu din efortul colectiv al membrilor UE. Ne va lovi și asta cât de repede. Și de aici încolo nu mai există soluții individuale...

joi, 9 iulie 2020

Stânga de modă veche.

Sunt un om cu ferme convingeri de stânga. Lucru de ocară în lumea asta de rahat, care a luat-o razna! Stânga înseamnă în primul preocupare pentru echitate socială, înseamnă democrație, drepturi și libertăți egale pentru toți, combaterea oricăror forme de discriminare, pozitivă sau negativă, solidaritate. Înseamnă reprezentarea politică a celor care trăiesc din muncă, apărarea lor în fața asaltului unui capital dement, care distruge totul în calea lui.
De asta nu pot fi ”progresist” Progresismul este o formă fără fond. Expresia unei crize identitare a clasei de mijloc, care se vede scoasă din joc de același capital nemilos, și caută explicații, și soluții, acolo de unde vin doar probleme pentru ea.
Ca om de stânga, nu înțeleg ce este ”neo-marxismul”, de ce este identificat cu stânga, și de ce ne amenință el existența. Pentru Dumnezeu! Marx n-a făcut decât să construiască o grilă de citire a realităților economice și sociale ale anilor 1850! Că o parte a grilei ăleia poate fi folosită și azi e doar semn că natura capitalului, instinctele lui de prădător, nu s-au schimbat prea mult. Și nu e vina lui Marx! E vine atâtor generații care n-au reușit, n-au putut, sau nu au vrut, să schimbe fundamental lucrurile astea. Dar n-a pretins că e Mama Omida, că poate arăta cum va fi viitorul.
Astea fiind zise, rămân ceea ce sunt, și nu mă interesează dezbaterea asta tot mai sterilă, din care lipsesc ideile, dar în care plouă cu etichete! Stânga este despre oameni, și pentru oameni, nu despre cai verzi pe pereți și despre articole cotate în cine știe ce reviste ”de prestigiu”, care dau bine în CV.

duminică, 5 iulie 2020

Frica mahmură


Prieteni, scuzați prea lunga tăcere pe blog. Bănuiți motivele. Am să postez câteva texte de pe pagina mea de FB. Care, cred eu, spun ceva despre perioada asta ciudată prin care trecem Mulțumesc pentru înțelegere și pentru atenție. 

# 1.

Amânarea măsurilor de relaxare, care se aplicau de la 1 iulie, este o pedeapsă colectivă, și o nouă lecție de dresaj din partea unei puteri care s-a dedulcit la guvernarea de mână forte. În același timp este semn că luptele pentru putere din sânul PNL se apropie de un punct de ruptură.
Ludovic Orban știe ce i se pregătește. Ca și Dragnea, în cazul socialiștilor europeni, Orban nu are prea multe legături la vârful PPE. Nu este, din motive care-mi scapă, agreat acolo. Evident este că Siegfried Mureșan îl sapă la Bruxelles. A ratat de cel puțin două ori funcția de premier, freamătă de nerăbdare s-o aibă, și sigur a făcut promisiuni celor interesați de la vârful PPE. Problema lui s-ar putea să fie rezistența internă din PNL. Banii vin acum de la Orban. Băieții nu sunt siguri că îi vor mai vedea de la Mureșan, care vine cu oamenii lui.

O să vedem mâine ce ar putea fi, judecând după măsurile anunțate de Iohannis și de Orban, privitoare la ”relansare”, pentru că vom putea bănui cine pierde și cine câștigă. Interesul lui Orban este acela de a amâna cât mai mult introducerea Moțiunii de Cenzură. Amânarea relaxării este parte din plan. Mâine Parlamentul ar trebui să intre în vacanță. Nu am auzit să fi cerut Lege de abilitare pentru ordonanțe. Ciolacu zicea despre o Sesiune Extraordinară.
Una peste alta, mizeria asta se va întinde până la alegerile locale. După care sigur ne-o luăm cu valul doi de carcalac. Dacă ați uitat, aici e România!
# 2.
Din panseurile unui prost. Subsemnatul. După victorioasa deschidere a teraselor, urmează și mai victorioasele deschideri ale mallurilor și sălilor de fitness. Plus ceva piscine.
Doar că problemuț. Micuț. Cine și cu ce consumă? Pentru că, vedeți voi, drăguuțe mioare guvernamentale, economia României, aia câtă mai e, nu prea mai are pentru cine produce. Pentru export, nu. Pentru că, peste tot în Europa, consumul se prăbușește. Din aceleași motive ca în România. Pentru piața internă? Dar chiar e pregătită să producă pentru ea? Și dacă s-ar schimba peste noapte, cine să consume, câtă vreme scade puterea de cumpărare a tuturor categoriilor sociale. Deci, cum facem? O dăm pe păcănele? Câștigăm toți la 6/49?
Nu cred că am avut, până acum, o criză în care, concomitent, să fie pe năsălie atât cererea, cât și oferta! Niciuna dintre teoriile(de fapt, modele economice, parțiale și cu evidente limite)economice existente nu au răspunsuri la o astfel de criză. Nu există bani în piață? Haida-de! E bănet, căcălău, Măria Ta! Dar e acolo unde nu e nevoie de bănetul ăsta! Adică e ca și când nu ar fi!
Relansarea prin investiții pare să fie ultima găselniță. Ce investiții, când ai capacități de producție nefolosite, și numărul lor crește vertiginos? În ce să investești, ca efectul să se simtă? În plus, investițiile cer timp, și finanțare. Iar ăia care au bani de investit nu au apetit pentru risc decât când joacă la ruleta cazinoului financiar global! În rest, ciocu mic și târâș pe coate și genunchi!
Deci, ce facem? Încotro apucăm? Că eu nu văd soluții. Dar, cum spuneam, eu sunt prost...

# 3.
 Ieșirea din izolare e chiar mai complicată decât arestul la domiciliu. Și nu cred că doar pentru mine e așa. Acestea fiind spuse, mă învârt în jurul cozii. Și observ. Am în jur o mulțime de terase. Credeți-mă, e delirant! Oamenii ăia, proprietari, sau administratori, din disperare, investesc în toate fanteziile bolnave ale unor birocrați tembeli.
Evident, lucrurile se reflectă în preț. Gândiți-vă că o sticlă de apă minerală, de 330 de ml, este zece lei. Păi, cu zece lei, dintr-un hipermarket, cumperi un pui întreg. Din care o familie poate mânca două zile, dacă gătesc o supă/ciorbă și o mâncare cu ceva, orez, legume, fasole verde, mazăre, de la raionul de congelate. Adică încă zece lei, prețul unei cafele, lângă apa minerală. Și ăștia sunt modești, cu apa și cafeaua. Se gândesc la portofelul consumatorilor.
Datele statistice confirmă prăbușirea consumului în aprilie. În mai o să fie și mai și! Pentru că frica de viitor pune stăpânire pe oameni! Amânarea consumului este prima măsură de protecție, când intervine incertitudinea economică. Acum văd că băieții de la BNR sunt panicați de scăderea masivă a consumului, după ce de ani buni înjură-imbecil, și ideologic!-creșterea economică bazată pe consum. Ce e mai rău abia de acum urmează. Cu sau fără programe de relansare! A dispărut încrederea în viitor, unul dintre motoarele consumului.
Mă amuză-deși e de plâns obsesia asta a ”analiștilor economici”- credința tuturor că relansarea vine prin investiții. Care investiții? De ce să investești, când peste tot în lume scade consumul? Mă uit și nu-mi vine să cred: toate modelele de autoturisme, lansate de la începutul anului ăstuia, sunt modele de lux! N-am văzut un singur model de autoturism care să fie dedicat celor cu bani puțini. Și-or zice că, dacă oamenii vor ține la modelele pe care le au acum, și pe care nu le vor înlocui, măcar să câștige din aceste modele de lux! Știu și eu? O fi suficient pentru o industrie în criză?
Nici producătorii de bunuri de larg consum, inclusiv electronice, nu se prea omoară să mai investească în noi modele. Dacă te uiți la oferta de pe piață, la noi, vezi tot mai puține modele, și mai ales la prețuri mari și foarte mari. O să le cumpere dracu!
Inflația este inevitabilă. Pentru că acum trebuie să câștige din preț, dacă din volum nu se mai poate. Chiar și reducând rata profitului, creșterile de preț sunt inevitabile.
Mi se pare că, în afară de câțiva jucători din cazinoul financiar global, nimeni din economia bunurilor materiale nu știe ce are de făcut, totul a devenit imprevizibil. Iar cei din economia bunurilor simbolice, nu puțini, citesc de zor legislația cu privire la faliment.
PS: dacă a înțeles cineva ceva de la Cîțu, e rugat frumos să-mi spună și mie.

sâmbătă, 2 mai 2020

Economia timpului liber în timpuri de criză sanitară.


Nu știu, nu sunt economist. Treaba mea e să-mi folosesc neuronu, din când în când, să văd dacă mai înțeleg pe ce lume trăiesc. Nu dau lecții nimănui, dar nici nu mă omor după lecții servite pe principiul ”Ce știi tu, bă?”
Acestea fiind zise, neuronu îmi spune câteva lucruri care, fără falsă modestie, pot fi considerate de bun simț. S-o luăm cu începutul, anii 1960, când natura muncii începe să se schimbe radical, pe fondul schimbărilor tehnologice. Este o schimbare care nu se rezumă doar la creșterea importanței-și numărului de angajați, creștere pe care o plătim, în mare parte, acum, în criza asta sanitară-sectorului serviciilor, care vine la pachet cu o flexibilizare a muncii, dar și cu o precarizare a ei, ci ei i se adaugă lucrul cel mai important: creșterea bugetului de timp liber de care beneficiază angajații, pe fondul creșterii productivității muncii.
Se naște ceea ce eu numesc ”economia timpului liber”. Explodează turismul, pe fondul democratizării serviciilor de transport aerian, care nu mai este rezervat unor elite economice, politice și sociale. Cresc, calitativ, dar și cantitativ, grație investițiilor publice masive, infrastructurile de transport rutier și feroviar. Se pun bazele sistemelor de transport feroviar de mare viteză. Explodează și industria parcurilor de distracții, care angajează sute de mii de oameni, din cele mai diverse domenii. Apar și se dezvoltă marile circuite de festivaluri culturale: cinema, teatru, operă, balet, muzee, expoziții. Sportul, la modul general, devine, la rândul lui, o industrie. Care, anul trecut a însemnat, numai în SUA, 75 de miliarde de dolari, cifră de afaceri.
Tot acum sectorul audio-video devine cu adevărat o industrie, care depășește industria cinematografică, așa cum se structurase ea în jurul modelului Hollywood. Asta înseamnă, ca nevoi de personal, un salt nu doar cantitativ, ci și calitativ, care implică mari schimbări și în sistemele de educație. Televiziunea cere și mai mult personal calificat, fie tehnic, fie de creație.
Consumul de bunuri ”culturale”, să le spunem așa, crește foarte mult, pe măsură ce apar noi și noi progrese tehnologice. Dar principalul motor al creșterii îl reprezintă creșterea bugetului de timp liber. Care buget devine un soi de adaos la venit. Este o schimbare de fond, pe care abia acum o înțelegem corect.
Ei bine, ridicolul situației actuale este acela că, deși bugetul de timp liber a crescut enorm-la dracu, vreo 2,5 miliarde de speriați stau în casă, și fut timpul!-industria timpului liber NU mai există! Oferta ei este zero! Mi-e greu să vă spun cât făcea, din PIB ul mondial, această industrie. Dar sigur depășește multe sectoare ale producției de bunuri industriale și agricole.
Ei bine, mi-e greu să-mi imaginez cum, și mai ales cât de repede, poate fi repornită industria asta. Și cu ce costuri. Pentru că ea este foarte greu de reconvertit și de restructurat, reconversia forței de muncă nu e deloc simplă, și nimeni nu știe cât poate dura. Așa că schimbările economice structurale sunt cu dus și întors. Asta ne spune impasul în care se află economia timpului liber...

duminică, 12 aprilie 2020

Jocuri de putere.


Prieteni! Statistic vorbind, carcalacul se comportă EXACT la fel peste tot! Curbele alea de le fac statisticienii sunt practic identice, diferă doar momentul de la care încep să se ”întrupeze”, indiferent de măsurile luate! Ceea ce e de mare mirare!
Eu am învățat un lucru: tratezi bolnavul, nu boala! Iar boala nu poate fi la fel, indiferent de bolnavi. Și atunci? Atunci problema este una de transparență, de fiabilitate a datelor. Este capabil cineva să verifice datele publicate, sub control strict al guvernelor? Știu eu cum se face că azi, la noi, numărul de ”îmbolnăviri” face un salt, deși aflăm că, de fapt, capacitatea de testare, și așa redusă, este folosită doar 50%? Când morții sunt raportați pe sărite, după cum o cer ”interesele”?
Vedem, de fapt, o luptă subterană între grupuri de interese, care folosesc un pretext rizibil, până la urmă, pentru a produce o schimbare de sistem politic la scară globală, cu Occidentul ”democratic” drept țintă principală. Și nu, în spatele acestui joc scelerat nu sunt nici China, nici Rusia. Nu-și pun ele problema ”compatibilității de sistem”. Nu ele sunt beneficiarele schimbării. Ci forțe interne din Occidentul ”democratic”, incluzând aici și SUA. Ceva îmi spune că sunt și ele pe lista schimbărilor de sistem.
Mult mai interesant este răspunsul la banala întrebare: de ce? Practic, nici puținii care pot spune că au o relativă autonomie financiară nu sunt la adăpost, nu mai vorbim de faptul că marea majoritate a cetățenilor, la nivel global, sunt într-o stare de precaritate maximă. Iar când ai ”economiile” în acțiuni sau în fonduri de pensii, în depozite bancare, nu e nevoie de mai mult de câteva secunde să lași pe oricine în curul gol, falimentând bordelul, sau confiscând depozitele bancare! Și atunci, ce se joacă? Politicul oricum este la pământ, cum se vede, statele sunt neputincioase, la fel, cum se vede. Solidaritate națională? Zero! Solidaritate socială? Rezistența cetățenilor? Nimic din astea! Guvernare globală? La ce ar folosi? Și atunci?
Sincer, eu nu văd decât un singur lucru: o operațiune cu scopuri precise, pe fundalul unui eveniment sanitar, exacerbat mediatic, ceva de genul ”Colectiv”, operațiune scăpată de sub control, pentru că diverse grupuri de interese au reacționat disproporționat, neînțelegând ce se întâmplă. Iar acum este prea târziu pentru discuții și negocieri. Totul este haotic.
Totul depinde doar de capacitatea unuia dintre grupurile implicate în conflict de a-și păstra cumpătul, de a nu ceda emoțiilor de moment, și de a exercita un control cât de cât coerent asupra haosului apărut din senin. Pentru că printre combatanți sunt o grămadă de oportuniști, care profită de context pentru a promova agende dintre cele mai bizare. Și, apropo de agende bizare: atacul la libertatea religioasă pare mai degrabă o încercare a unuia dintre combatanți de a genera o reacție populară, pentru a strica jocul unor adversari. Acum, dacă e numai povestea cu Străinu-Cercel și opoziția crâncenă a unora din Guvern la ideea testărilor din Capitală, și ipoteza mea se poate dovedi viabilă.
Probabil că această încercare va fi abandonată, acum. S-a întins prea mult, și economic se pierde enorm, deci toți combatanții sunt în budă! Nu-și pot permite să scoată în stradă câteva miliarde de oameni înfometați, care vor distruge totul în calea lor! Așa ceva nu poate ține nimeni sub control. Așa că apare ”relaxarea”, se detensionează puțin situația economică și socială. În fond, Covid 19 poate avea un fiu, Covid 20, la momentul potrivit. Până atunci se face analiza de sistem, se negociază, se clarifică niște lucruri. Acum pare să fi fost mai mult o improvizație. Data următoare dracu ne ia! De tot!

marți, 31 martie 2020

Criza întregului popor.


Iubiții noștri conducători nu au scuza lipsei de informații. Le-au avut. Și de la servicii, și de la organizații internaționale, și de la oameni din sistemul nostru de sănătate. Dar pe ei i-a durut fix în cur! Agenda lor avea un singur punct: alegeri anticipate, pentru a distruge PSD. Pentru că așa vroia pulărăul de la Cotroceni. Căruia ”victoria” de la prezidențiale i-a întunecat mințile. De fapt, până la introducerea stării de urgență, acum vreo două săptămâni nimeni n-a făcut nimic!
Indiferent cât de prost ai fi, când toți urlau ”Testați, testați, testați!”, să nu înțelegi, și să nu cumperi măcar un aparat de testare pentru fiecare județ? Să plimbi probe cu risc maxim de transmitere a bolii de colo-colo? De ce? Nu te duce capul, sau nu-ți pasă de oameni? Când știi că și așa nu ai suficienți medici și nici personal medical, îți permiți să pierzi din ei, prin infectare? Să nu iei măsuri drastice după cazul ”Gerota”?
Ai, Dumnezeu știe cum, câteva capacități de producție, care pot produce echipament de protecție. Nu poți să le faci comenzi de stat pentru ceea ce-ți lipsește? Trebuie să închiriezi avioane de la NATO, ca să aduci materiale din Coreea de Sud? Să nu poți produce suficiente substanțe de dezinfectare?
Capacitatea liberalilor de a guverna se vede în dezastrele sanitare, și acum umanitare, de la Suceava și Arad. Urmează dezastrul din economie. Pentru că singura grijă a liberalilor o reprezintă prosperitatea băncilor. Restul? Să moară! Ai un milion de oameni șomeri! Unii dintre ei, probabil vreo 400.000, nici pentru ajutorul de șomaj nu se califică. Plata de către stat a șomajului tehnic nu rezolvă mai nimic. Cum remarcau economiști serioși, ne confruntăm simultan cu o dublă criză: a cererii, și a ofertei. Și la ce visează vizionarii libertarieni din dotarea guvernării? La austeritate? Adică la adâncirea crizei cererii, urmată instantaneu, practic, de adâncirea crizei ofertei?
Repet: criza asta nu poate fi gestionată doar de liberali, chiar dacă ar fi niște genii, ceea ce nu este cazul! Nu putem continua să luăm decizii doar cu ochii pe urna de vot! Ne amăgim crezând că dictatura salvează România! Că un regim de mână forte este soluția!
Guvernul ăsta trebuie să plece! Trebuia să plece din momentul aprobării moțiunii de cenzură! Nu poți guverna fără susținere parlamentară. Soluția este politică! Întotdeauna soluțiile sunt politice! Acum plătim pentru o soluție care nu este în logica politică, și doar în logica promovării unor interese strict private, care scot din discuție interesul public.
Îi place sau nu lui Iohannis, el este cel care trebuie să construiască soluția politică, și consensul în privința ei. Nu soarta PNL este miza. Miza este soarta României! Viața a vreo 19 milioane de români! Are de ales: liberalii, sau noi. Trebuie să aleagă acum! Pentru a mai avea o șansă cât de mică. Numărăm deja prea mulți morți! Ce mai așteaptă?

duminică, 23 februarie 2020

Globalizare, pandemie, război hibrid.


Refuz să cred că cineva este atât de nebun încât să declanșeze un război hibrid împotriva Chinei, folosind o armă biologică! Asta în condițiile în care adversarii, chinezii, nu sunt chiar în Epoca de Piatră! Și pot retalia cu asupra de măsură.
Cred mai degrabă că am ajuns la un punct în care ne scapă ceva din mecanismul în care apar mutațiile în acest tip de viruși. Iar acest ceva să nu ducă, până la urmă, la manipularea lor. De atunci încolo apar problemele. Încercând să rezolve criza, oamenii să nu dea peste o armă simplu de obținut, simplu de folosit, care să coste nimic, raportat la costurile cu înarmare ale marilor puteri.
Sigur este un lucru; război hibrid sau nu, cea mai importantă victimă a coronavirusului va fi globalizarea. De asta nu mă îndoiesc. Ca și în cazul ”Colectiv”, cei interesați vor folosi un accident pentru o schimbare radicală de ”regim”, termen generic, deci la noi ”Colectiv” a însemnat, practic, moartea democrației. Putem discuta, dar nu asta este tema acum.
De fapt, pentru Occident revenirea la protecționism este vitală. Când spun Occident mă refer la Europa și la SUA. Nici UE, nici SUA nu pot face față Chinei. Să uităm de PIB pe cap de vacă furajată și alte bălării. Este vorba despre bătălia pentru viitor, într-o economie și societate intensiv intelectuale. Or Occidentul, cu toate Universitățile sale faimoase, nu rezistă concurenței chineze. Nu pare, dar așa este. Chinezii au, pe lângă o bază productivă uriașă, care poate face orice, un sector de cercetare inimaginabil în orice țară din Occident. Fără el saltul făcut în trei decenii nu ar fi putut avea loc. Au furat? Sigur că da! Dar dacă nu aveau oameni care să valorifice furtul de proprietate intelectuală, el era simplă hârtie de șters la cur! Acumularea cantitativă a făcut deja saltul calitativ.
Cum poate fi destabilizată China? Într-un singur fel: tăindu-i accesul la piețe. Schimbând regulile globalizării. Adică revenind la protecționism. Doar că asta este o armă greu de folosit de Occident. Pentru că și-a pierdut mare parte din aparatul productiv, transferat în China, o parte în Europa de Est, și prin alte țări din Asia-Pacific, gen Vietnam sau Indonezia. India iese din discuție, din motive care iarăși merită discutate, dar nu acum.
Este un război pe care, de fapt, nu-l poate câștiga nimeni. Nu schimbi peste noapte ce i construit de milenii. În fond, deschizător de drumuri în materie de ”globalizare” a fost Imperiul Roman. Și de atunci ne tot ”globalizăm”, mai mult sau mai puțin pașnic. Și până la urmă chiar și cei care pierd în procesul ăsta câștigă. Puțin, descurajant de puțin, dar câștigă. China este însă excepția. Putea fi o perdantă. Și este o câștigătoare.Așa ceva e greu de admis. Dar până la urmă va trebui să se revină la rațiune. Și dacă regulile globalizării trebuie rescrise, ele trebuie rescrise de toți actorii procesului. Și nu cu viruși fabricați prin cele laboratoare pot fi rescrise.

joi, 6 februarie 2020

Deficitul de omenie.

Lumea se tot întreabă de ce nu mai iese lumea în stradă, ca la începutul lui 2017. Simplu: ieșitul ăla în stradă nu avea nimic în comun cu valori politice și morale, cu ”justiția” și cu alte bălării. Nu! Era refuzul unei minorități fanatizate de a accepta rezultatele alegerilor din decembrie 2016. Sigur, nu atât de fanatizată încât să nu-și vadă de ale porcului, de Sărbători. Dacă nu era OUG 13 oricum erau în stradă. Găseau ei alt pretext pentru a se mobiliza. Și, oricât ar părea de ciudat acum, protestul s-a stins foarte repede, deși s-au făcut uriașe eforturi de a-l ține în viață. În plus cineva le-o fi spus păpușarilor că e de mare porc să dai jos un guvern care are o majoritate atât de puternică, ieșită dintr-un vot popular. Eticheta de lovitură de stat s-ar fi impus de la sine. Ori așa ceva nu dă bine într-o țară membră a UE și a NATO. Dar le-a dat rețeta succesului: destructurarea majorității.
Și, pas cu pas, de data asta, singurul ”pas cu pas” din mandatul lui Iohannis, destructurarea s-a produs. Dacă nu a fost posibilă dărâmarea majorității atunci, în ianuarie-februarie 2017, atunci ideea a fost să facă imposibilă guvernarea. Și așa a apărut, la ordin, Pro România, așa au apărut în guvern tot felul de bizari, cu stele pe umeri, pafariști și tembeli, așa s-a tras de timp, nu s-au luat decizii importante, Dragnea a fost ”virusat”, cu largul lui ajutor, pentru că nu e decât un politician de mahala, despot de provincie păduchioasă, așa i s-au tăiat PSD toate legăturile cu exteriorul, și la Bruxelles, și la PSE, și prin capitale importante, așa SIE a plătit o infamă campanie în presa externă, și tot așa.
Cum în #rezist n-a fost vorba despre valori și principii, mișcarea fiind un vulgar instrument de presiune al ”străzii”, plătit atât de servicii, cât și de cercuri de interese economice, interesate să anuleze efectele politicilor economice centrate pe creșterea veniturilor din muncă, cine să iasă acum în stradă? Câți români își construiesc demersul în spațiul public plecând de la valori și principii, ți români cred în ceva cu adevărat? Să fim serioși! Nu se va întâmpla nimic! Nimănui nu-i pasă! Tot românul este ferm convins, chiar și atunci când leșină de foame pe stradă, că se va ”descurca”. El nu are nevoie de alții. Nu este solidar cu nimeni. Cel mult așteaptă ca alții să-i dea ceva. Dar nici asta nu cere. Pentru că dracu știe ce e în mintea lui! Cel mai probabil nimic!
Toate astea vin din profunda criză de identitate pe care o traversează societatea noastră, făcută bucăți de un cumplit deceniu din ”comunism” și de trei decenii de ”democrație. Cineva trebuie să organizeze solidaritatea, inclusiv manifestarea publică a nemulțumirii. Dar mai există cineva capabil s-o facă, adică să aibă legitimitate și autoritate morală? De asta derbedeii vor face tot ce vor. Iar vocile extrem de puținilor care mai spun câte ceva se pot acoperi rapid, și fără pagube pentru sistem. Scrisoarea lui Palada este exemplul de manual din domeniul ăsta.
Nu vă faceți iluzii: nu mai suntem nici măcar ”mămăligă”, să sperăm că, odată și odată, o să explodăm. Pur și simplu nu mai suntem. Ne-am anulat, ca indivizi, nu mai suntem o națiune. Asta înseamnă, pe scurt, deficitul de omenie. Pe care nu-l putem imputa doar politicului. În primul rând noi suntem bolnavi de asta. Și de aici ni se trag toate. Când vom redeveni oameni, vom avea tot ce credem noi că este ”o țară ca afară”...

vineri, 31 ianuarie 2020

Spolierea unei națiuni.

Pe scurt: oricum ne va lua dracu, pentru că nu mai avem niciun control asupra vieții noastre. Dar chiar și așa, dacă nimeni, din politică, din societatea civilă, din presă, nu spune oamenilor care este adevărata miză a celor ce se întâmplă acum, care sunt costurile deciziilor guzganilor de la putere pentru fiecare cetățean, ce mai rămâne, dacă mai rămâne ceva, din drepturile și libertățile noastre, cum vrem ca oamenii să reacționeze? Nu e suficient că publică cineva o hârtie care demonstrează că ministrul Sănătății este în grav conflict de interese. Pentru că mașinăria din spatele lui a și găsit parada la acuzațiile care i se aduc, iar acum un aparat imens de propagandă anulează impactul dezvăluirii, amestecând lucrurile?
Toți își fac micile și jalnicele lor jocuri de putere, fără nicio miză pentru cetățeni și pentru viața lor. Suntem deja sclavi. Primim ce ni se ”dă”, nu ceea ce avem dreptul, conform Constituției, legilor, contribuției noastre la diversele sisteme publice. Pentru că, de fapt, nu statul face banii ăia, noi îi facem, prin munca noastră. Statul trebuie să-i folosească pentru furnizarea de bunuri publice, în sens larg, cu componenta de solidaritate inclusă. Și acum ne trezim că trebuie să plătim de două ori niște servicii pentru care am contribuit, fiind ostatecii unui sistem pervers. Și dacă nu plătim și a doua oară, murim. Punct!
Puteți să-i spuneți cum vreți situației ăsteia. Nu contează numele. Contează esența procesului: spolierea unei națiuni, distrugerea unei societăți, sfărâmarea vieților și destinelor unei largi majorități. Pentru că nu putem avea o democrație funcțională, cetățenii nu pot vota așa cum le-ar cere-o interesele lor, dacă nu știu, practic, cu ce se confruntă. Faptul că unii dintre noi știu, că încercăm să spunem lucrurilor pe nume, efortul nostru are zero efecte. Mașina de propagandă ne calcă în picioare, ne anulează orice efort.
Ne-am întors în timp, în vremea ”dizidenței”. Putem spune lucruri, putem face gesturi, dar nici dacă ne-am da foc în piața publică n-ar schimba nimic. Dizidența era, și este, calmant pentru conștiință. Ca să schimbi lucrurile trebuie să construiești alternative. De genul ”Solidarității” în Polonia anilor 1980. Suntem departe de asta. Așa că nu avem nicio șansă de schimbare.

marți, 31 decembrie 2019

La trecerea dintre ani.

Anul ăsta fără nicio analiză. Pentru mine a fost unul mizerabil, vreau să-l uit cât pot de repede. Deși nu cred că o să pot. Și nu este doar moartea maică-mi. S-au strâns prea multe, într-un timp prea scurt.
Știți ce-i mai rău? Că am tot mai acut sentimentul că mi-am pierdut controlul asupra proprie-mi vieți. Că nu mai pot decide pentru mine, că nimic din ceea ce vreau nu mai depinde de mine. Cineva ne-a furat un lucru esențial: libertatea de a face! Poate că așa a fost scris să fie. Poate că pauza de libertate trebuia să ia sfârșit. Nu știu, și începe să nu mai conteze, pentru mine cel puțin. Este greu să te reinventezi de atâtea ori într-o viață. Începi să nu mai știi cine ești.
Cât despre viitor, ce ar fi de spus? Care viitor? Trăim de parcă nu am mai avea viitor! Nu ne mai putem proiecta imaginea mai departe de ziua de azi. Și se vede asta după felul în care (nu) reacționăm la cele ce se întâmplă, și în țară, și în afara ei. Nu reacționăm pentru că nu înțelegem. Mintea noastră nu mai poate procesa potopul de informație care ne îneacă, și se apără cum poate: refuzând să mai gândească!
Și dacă ar gândi, ce ar ”vedea”? Un haos, un vârtej de schimbări, fără sens, cel mai adesea, într-un joc de putere fără reguli, pe care nimeni nu-l mai poate controla. Așa ceva nu are cum se termina bine!
Atunci cum să spun că 2020 va fi un am mai bun, sau mai rău, când nu mai știu ce este bine și ce este rău? Va fi, atât. Timpul curge cum vrea el. Nu se oprește. Și nici nu-i pasă de cei peste care trece. E insensibil la orice: suferință, bucurie, tristețe, fericire. El doar trece. Nu-i pasă de unde vine, și unde se duce. Într-un fel e ca noi, românii: nici nouă nu ne pasă de unde venim, și unde ne ducem.
Speranța există și ea pe undeva, strivită de realitate. Încearcă să supraviețuiască, dar nu pare să-i iasă exercițiul ăsta. Cum nu ne iese nici nouă.
La mulți ani! devine un soi de automatism. Ceva ce trebuie să spunem, la trecerea dintre ani. Îl spunem, și avem sentimentul datoriei împlinite. După care ne întoarcem la curgerea nemiloasă a timpului, care nu iartă pe nimeni, pentru că el, de fapt, nu există decât în mintea noastră.

miercuri, 25 decembrie 2019

Est, Vest, capitalism, dezvoltare.

Poate greșesc. Dar poate nu. Oricum, după 30 de ani de la Glorioasa Revoluție Capitalistă și Antisocială din Estul Europei, am dreptul să mă gândesc la ce a fost în neregulă cu ”lagărul socialist”, și de ce s-a dus dracului șandramaua peste noapte.
Părerea mea-cât se poate de subiectivă!-este că Occidentul a procedat în stilul lui nu doar pragmatic, ci și extrem de cinic. Primul Război Mondial l-a zdruncinat zdravăn, și i-a pus problema reconstrucției, pe fondul tulburărilor sociale născute în siajul războiului. SUA erau departe, nu ieșiseră cu totul din faza de consolidare a puterii la nivel global (de fapt abia începeau procesul, lucrul confirmat de reticențele lor în a se angaja în război, alături de Franța și Marea Britanie, împotriva Germaniei, câtă vreme atâția americani erau de origine germană sau din Imperiul Austro-Ungar!), iar starea tuturor națiunilor era atât de precară, încât nu puteau suporta prețul reconstrucției. Despăgubirile impuse Germaniei prin Tratatul de Pace erau oricum mici în comparație cu nevoile.
Și atunci ideea a fost: se descurcă fiecare cum poate! Revoluția bolșevică din Imperiul Țarist le-a picat cum nu se poate mai bine! Scăpau de o grijă! Să nu ne amăgim: deși puterile occidentale au intervenit, mai mult din inerție, și la fel de ipocrit, în Războiul Civil din Rusia, și dacă schimbau soarta lui, Rusia tot pe cont propriu rămânea în procesul de reconstrucție. Deschid o paranteză: vi se pare că România Mare a primit ceva ajutor în această direcție? Evident, au considerat că reîntregirea este suficientă, să ne descurcăm cu ce avem. Nu ne-am descurcat!
Între timp efortul bolșevicilor, de industrializare forțată a Rusiei acum Sovietice a început să le dea idei occidentalilor. Mai direct, mai pe căi ocolite, au participat la efortul sovietic de industrializare și modernizare, prin transferuri de tehnologie, prin vânzarea de echipament industrial, și altele, inclusiv, dacă nu greșesc, prin pregătirea de specialiști. Pe fondul crizei din 1929-1933 s-a cristalizat convingerea că Rusia sovietică poate fi o piață de rezervă, un fel de amortizor în caz de viitoare crize.
Se va vedea acest lucru chiar în timpul următorului război. Adevărat ieșire din Marea Depresie a avut loc, în SUA, prin 1943 sau 1944(depinde de autor! :D ), și la asta armamentul, tehnica de luptă și alimentele vândute sau închiriate URSS au jucat un rol important. Să nu uităm că sovieticii au primit(și parțial plătit, într-o formă sau alta) circa 20% din necesarul pentru susținerea efortului de război din SUA, cu o mică, dar importantă contribuție engleză.
Când s-a pus, din nou, problema reconstrucției Europei, americanii aveau deja altă viziune, dar și statutul de putere globală, pe care doar URSS li-l putea pune în discuție. Un URSS extins peste o mare parte a Estului Europei, dar pe cont propriu în ceea ce privește reconstrucția. Știu, Plan Marshall, aia, aia. Să fim serioși! Estul oricum nu era pe listă, iar URSS cu atât mai puțin! Au considerat că le ajunge ce-au primit la marea decupare din 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris! Și, de unde URSS avea suficiente greutăți cu finanțarea propriei reconstrucții, mizând pentru asta pe stoarcerea țărilor ocupate, s-a trezit că trebuie să contribuie l-a reconstrucția lor! Cum nu se poate mai nasol!
Și așa a părut o ”Lumea a doua”, din competiția dintre Occident și URSS. Estul Europei s-a dezvoltat, poate nu la potențialul pe care l-a avut, URSS, la fel, s-a modernizat în ritm accelerat, și, minune, iar s-a dovedit a fi o piață de rezervă pentru Occident! Pentru că modernizarea Estului, a URSS inclusiv, s-a făcut tot cu ajutorul Occidentului: transferuri de tehnologie, vânzări de utilaje, de licențe, pregătirea de specialiști. Occidentul n-a fost piață pentru Estul comunist, invers, da. Și o piață semnificativă!
Anii 1980 au impus o decizie radicală în raporturile Est-Vest, pe fondul unei crize de fond a capitalismului, criză care a culminat în 1987. Criza aceasta s-a reflectat și în Est, din motive evidente. Și atunci decizia Occidentului a fost clară: experimentul capitalismului de stat, accelerator de modernizare în Est, încetează, iar Estul trebuie să salveze Vestul, devenind o piață de rezervă și un bazin de forță de muncă înalt calificată, și ieftină. Oricum Estul lucra de cel puțin două decenii în lohn pentru Vest!
Și, cu sau fără Malta, cu sau fără ”revoluții”, care de catifea, care sângeroase, ca la noi, lumea a doua a dispărut, înghițită de interesele Occidentului. Restul poveștii o cunoaștem, o trăim împreună. Aderarea Estului la UE nu a compensat pierderile produse de transformarea de sistem de după 1989. Nu există un Plan Marshall pentru ele. Fondurile europene nu sunt așa ceva, ele folosesc doar țărilor dezvoltate din Occidentul European, iar resurse naționale pentru reconstrucție nu există. Dezvoltarea lor este ceva de genul satelor lui Potiomkin: fațade luminoase, care ascund întinse pungi de sărăcie și subdezvoltare, sate și orașe abandonate, și zeci de milioane de estici emigranți economici în Vest.Rusia se reconstruiește singură, bazându-se pe resursele naturale uriașe, pe existența unei mâini de lucru relativ calificate, și pe un sistem de educație pe care nu l-a făcut zob, ca noi. Dezvoltarea Rusiei a început mult mai devreme, după Revoluția bolșevică, și a durat mai mult. Nu-i plâng, se descurcă. Pentru că n-au renunțat la capitalismul de stat, iar acum sunt pe cale să-l dea spre administrare unora care știu ce și cum cu economia. Vremea oligarhilor a trecut! Ușor, ușor, ies din scenă, iar statul rus recuperează ce a pierdut în siniștrii ani Elțîn.
China este un alt caz, care merită discutat separat. Pentru că a ajuns, în nici trei decenii, de la o șandrama economică, la competitorul strategic, economic, politic și militar al Occidentului, culmea, tot prin acceptarea statutului de rezervor de forță de muncă, dar fără să renunțe la capitalismul de stat.
Deocamdată atât. Voi reveni asupra subiectului. pentru că e important de știut ce mai putem face, pentru a ieși din subdezvoltare.

marți, 24 decembrie 2019

Activități extrașcolare.

Imagini pentru planuri aeromodele vechi"


Să nu-mi spuneţi că nu aţi avut, măcar odată în viaţa de şcolar, meciuri cu părinţii, pe tema activităţilor "extraşcolare", mai precis divergenţe de opinii şi de viziuni pe tema: "lasă că ştim noi mai bine decât tine de ce ai nevoie!" Divergenţe în rezolvarea cărora nu de puţine ori s-au folosit şi argumente forte, de genul scaltoacelor peste ceafă, sau, în caz de recidivă, un masaj cu cureaua de la pantaloni!

Prieteni, cu toţii am fost victimele modelor! Pe vremea mea baletul şi cântatul la diverse instrumente erau modele care făceau ravagii printre părinţi, şi victime printre odraslele lor! Cum în ceea ce mă priveşte, fiind eu ceva mai dolofan, şi nu de ieri, de azi, baletul a ieşit din discuţie! Altminteri nu scăpam! Fratele meu n-a scăpat, doar că în loc de balet a ajuns un stâlp de bază al formaţiei de dansuri populare a Şcolii Generale 1 din Piteşti. Am dat de o fotografie a lui din epocă: un şoricel timid, cu ochelari, slab ca un ţâr, îmbrăcat într-un costum popular în care domina albul, costum care era coşmarul maică-mii, cea care trebuia să-l spele şi să-l calce.


Pe noi, cei din clasa doamnei Joiulescu, ne-a ferit Cel de Sus de dansurile populare! Era foarte tânără, se îmbrăca precum adolescentele americane din "Shag" şi bănuiesc că era fană înrăită a lui Elvis. Cum locuiam strategic, la egală distanţă de cele două mari cinematografe ale oraşului, "Bucureşti" şi "Tineretului", ştiam pe de rost programul, şi nu de puţine ori am dat nas în nas cu doamna Joiulescu la filmele respective, gustate şi de maică-mea. Pe mine mă interesau "frumoasele americane!", adică maşinile alea ridicol de lungi, de largi, cu formă de avion sau de rachetă, vopsite caraghios în roz. Ce vreţi, fiecare cu ce-l doare!

Mărturisesc, nu de puţine ori am văzut filmele cu Elvis din copac! Nu râdeţi! Unul din cinematografe avea grădină de vară, şi atunci când nu ne puteam strecura pe lângă vigilenta doamnă care rupea biletele la intrare, ne căţăram în copacii de lângă gard, de unde se vedea la fel de bine, şi aproape la fel de comod ca de pe gradenele de lemn ale cinematografului. Ce putea fi mai frumos, într-o noapte caldă de vară, în care te ameţea mirosul de caprifoi şi de regine nopţii, greierii cântau, la unison cu junele prim de pe ecran?! Şi nici filmele cu John Wayne nu erau de lepădat! Apoi au apărut westernurile spaghetti, cu muzica lui Morricone şi farmecul lui Clint Eastwood. Care au fost mult mai gustate de puştime, având mai multă acţiune decât cele clasice!

Bun, de dans am scăpat, dar de cântatul la un instrument, nu! Beleaua mi s-a tras de la băiatul unui vecin din casa în care am locuit, la comun, în primii ani de viaţă. Pe ăla îl pusese dracu' să înveţe să cânte la acordeon, ceea ce, în epocă, era de bine! Iar taică-meu a hotărât că e cazul să mă apuc şi eu de aşa ceva! Că prea trăgeam chiulul, iar la ocaziile festive nu se putea făli cu talentele fiului lui cel mare: nu tu cântat la un instrument, nu tu recitat poezii(şi acum urăsc să învăţ ceva " pe de rost", lucru care mi-a făcut nu puţine probleme la şcoală), nu tu dansuri populare.

Şi aşa am ajuns la Biblioteca publică a oraşului, unde acum funcţionează Curtea de Apel, pe mâna unui moşulică, nu prea în firea lui, oricum cu nervii în pioneze, care ar fi trebuit să ne înveţe, pe mine şi pe frate-miu Dan, plus încă vreo două loaze, să cântăm la vioară. Instrumentele erau ale clubului, ceea ce s-a dovedit o binecuvântare pentru bugetul anemic al familiei. Pentru că totul s-a terminat practic înainte de a începe. După primele două lecţii, am fost daţi afară cu şuturi în fund! De ce? Simplu: lăsaţi singuri, să "repetăm", de fapt să frecăm arcuşul pe coarde doar pentru "ţinută", am încins un duel cu arcuşurile, cum tocmai văzusem noi în "Cei trei Muşchetari", cu Jean Marais în rolul principal. Când ne-a văzut, moşul mai că n-a făcut aplopexie! Mă gândesc ce-ar fi făcut ai mei, dacă apucau să ne cumpere viori, şi mie, şi lui Dan!

Drept pentru care taică-meu m-a luat de o aripă şi m-a dus la cercul de scrimă. Acolo am făcut ceva mai mulţi pureci. Aveam o floretă, învăţasem figurile de bază, chiar mă descurcam. Am avut şi vreo câteva meciuri, nu tocmai rele. Aveam un dezavantaj, dolofan cum eram: ofeream o suprafaţă mare de ţintă, şi din faţă, şi din profil! Dar mergea!

Cariera mea în domeniu a luat sfârşit în momentul în care ne-am mutat cu cercul de scrimă în Casa Pionierilor din Trivale. De vină a fost avionul de la intrare şi mirosul de clei Ago. Şi în loc să iau poziţia de "en garde", să fac fandări, parări şi să încrucişez arma cu cea a adversarului, în terţe, cvinte sau ce alte figuri oi mai fi învăţat, să sar de colo colo, înainte şi înapoi, m-am apucat de decupat placaj cu traforajul, de pilit, de lipit, de împânzit, de echilibrat şi de lansat aeromodele.

De data asta n-am mai dezertat! Am luat-o de la zero, cu cele mai simple operaţii şi modele. Nu era treabă uşoară. Un model, oricât de simplu, avea o mulţime de piese, care erau tăiate dintr-un placaj subţire, prinse în pachet, ca în cazul nervurilor aripilor, şlefuite după un şablon de tablă, care dădea conturul corect al profilului, după care începea chinul asamblării. Cuie, cuişoare, baghete, nervuri, pene, pentru a da unghiul diedru corect, toate puse pe bancul de lucru, aliniate, măsurate, lipite. Stăteai cu inima cât un purice, până venea vremea să scoţi aripa din gabarit, să vezi dacă nu cumva era torsionată, pentru că aveai toate şansele s-o iei de la început.

Cu fuselajul era mai uşor. Decupam botul dintr-un placaj mai gros, după şablon, tăiam în el lăcaşul pentru alicele cu care se făcea echilibrarea, ca şi locul de îmbinare a botului cu bagheta care ţinea loc de fuselaj. Când toate erau decupate şi finisate, se puneau între două foi subţiri din placaj, se puneau la încleiat, strânse în menghină şi lăsate la uscat.

Şi când, după săptămâni de lucru, aveai toate piesele: fuselaj, aripi, profundor, ampenaj vertical, urma împânzirea, de fapt acoperirea aripii, derivei şi profundorului cu o hârtie specială. Altă operaţie delicată, ca şi lăcuirea. Dacă n-o dădeai în bară nici de data asta, urmau lansările de probă, pentru echilibrare. Toate astea se terminau în jur de de 1 Mai. Nu cred să fi existat persoane mai bucuroase că urmează să defileze de Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc! Pentru că după defilare urma, în Trivale, marele concurs anual de aeromodele!
Vedeai toate tipurile şi mărimile de aeromodele de concurs, planoare şi cu motor. Acestea din urmă se întreceau fie la viteză, fie în lupte aeriene. Aveau legate de coadă nişte panglici, se roteau în cerc, şi erau dirijate cu două fire, legate de o manşă circulară. Cei doi combatanţi se chinuiau să-şi plaseze avionul în coada celuilalt şi să-i taie panglica de hârtie. Lupta era limitată de doi factori. Cel uman: depinde cât de mult rezista fiecare să se învârtească în jurul axei proprii, şi de capacitatea rezervorului. Mai era şi vânătoarea de baloane, dar mai târziu, când au apărut primele staţii de radio-comandă.

Motoarele erau în doi timpi, făceau un zgomot infernal, şi funcţionau cu un amestec ameţitor de eter şi ulei de ricin. Pe care îl scuipau prin toţi porii! Din când în când mai pica în nas vreunul, care avea de furcă la pornirea motorului, şi inhala prea mult eter!

Lucrurile nu mai erau aşa de frumoase când aeromodelul, luat de vreo termică mai puternică, se ducea la dracu' în praznic, de alergai până cădeai lat, sau pica în vreun copac din pădurea deasă. Erau unele aeromodele extrem de performante, care făceau zboruri de durată. Pentru a le limita zborul, exista un mecanism cu fitil, care se declanşa la arderea completă a fitilului, braca profundorul şi acesta o lua la vale, aterizând. Uneori fituilul se stingea. Şi atunci fie aveam noroc şi după ceva zile câte un ţăran din vecinătatea pădurii venea cu modelul jumulit la Casa Pionierilor, fie nu aveam, şi atunci îi cântam prohodul.
Am plecat de la cercul de aeromodele la sfârşitul clasei a şaptea, când m-am mutat de la Piteşti la Slatina. Am continuat să fac modelism, de data asta din cutie. erau modelele acelea nemţeşti, bine făcute, pe care le montai în câteva ore. Nu mai aveau farmecul lucrului făcut cu mâna ta, dar tot era ceva.

Războiul cu Iranul va avea loc!

  După cum arată lucrurile, acum, războiul Americii cu Iranul va avea loc. Iranul este o putere în ascensiune, în zonă, și deranjează mai al...