Istoria, între tragedie și farsă.

 

Situația de acum, în ceea ce privește guvernarea, este similară celei de după 1947, când România era ocupată de trupele sovietice, puterea era deținută de PMR, fără asociați la guvernare.

Să ne uităm în primul rând la selecția cadrelor. Cele mai multe funcții înalte în administrație, în economia proaspăt naționalizată, în Armată și în servicii, erau ocupate de neica-nimeni, fără studii, fără experiență, dar cu o uriașă ură de clasă, gata să distrugă ”dușmanii poporului”, fără comentarii și fără regrete.

Evident, acești noi stăpâni au purces la ”epurare politică” în instituțiile și domeniile economice și sociale pe care le păstoreau. Opera lor scelerată a produs aproape instantaneu o criză economică și socială, care se putea termina foarte rău pentru noul regim. Și atunci, fără prea multă zarvă-deși vreo câțiva dintre zeloșii noului regim și-au luat porția de șuturi, iar vreo câțiva din torționarii regimului, și glonțul bine meritat!- mulți din gestionarii economici din vechiul regim au fost recuperați, apoi puși să repare ce au stricat fanaticii culeși de prin cine știe ce batalioane ale luptei de clasă. După o selecție la sânge a gestionarilor de la stat din vechiul regim, ei au luat locul fanaticilor, concomitent cu formarea-pe bune, nu pe puncte!-de tehnocrați crescuți în valorile noului regim.

Dar nu era vorba atât de ideologie, cât de un proiect de societate, servită de o economie predominant publică, de stat, spuneți-i cum vreți. Ideologia, fără să fie nici măcar pomenită direct, era servirea binelui public. Un etatism dur, dacă vreți, dar care se construia pe meritocrația ”comunistă”. În fond, de Gaulle exista și ca sursă de inspirație pentru comuniștii de la București, care aveau ceva idei despre esența unui regim fără ruși în țară, dar pe orbita Moscovei.

Uitați-vă acum la CV urile noilor stăpâni ai statului, pline de nimicul nimicului. Selecția lor a fost făcută după principiul ”maximizării pagubelor”. Nicio experiență în administrarea statului, fanatici, intoleranți, ei sunt talibanii care vor epura statul de oamenii vechiului regim, cel relativ democratic, și meritocratic, construit după 1989.

Întrebarea este dacă îi va mai putea scoate cineva de la butoane, și mai ales dacă există voința pentru așa ceva. Pentru că e cazul să fim onești cu istoria noastră: nu ne putem baza pe ”popor” în treaba asta, ca și în multe alte momente în care interesul național a fost în cumpănă.

Un ultim moment din istoria acelor ani, parte trăit, parte cunoscut indirect: eșecul pomeniților talibani aduși la putere și cu largul concurs al ocupantului sovietic, a fost crearea unei altminteri improbabile alianțe între oameni ai regimului comunist și oameni ai vechiului regim, care, poate, nu s-au iubit, dar s-au respectat, alianță care a facilitat curățarea statului de talibanii care-l parazitau, și a permis enunțarea, și conlucrarea pentru implementarea lui, noului interes național. Care, iarăși dacă suntem onești, cuprindea valori și obiective din vechiul proiect național, cel din interbelic.

Mă tem că acea experiență va fi irepetabilă. Pentru că nu mai ai cu cine, în lumea cretinizării digitale în masă...

Războiul Rece se întoarce.

 

Se pare că SUA au ales: Război Rece, cu mici episoade de război cald, gen Ucraina, împotriva Rusiei și Chinei. De ce acum, de ce e o nevoie atât de presantă? Nimeni nu înțelege mare lucru, dar ăia din UE și din NATO(minus, poate, Turcia) urmează orbește Washingtonul.

O situație de ”urgență sanitară”, cu onor cetățenii trimiși în arest la domiciliu, poate fi un factor favorizant pentru declanșarea conflictului. Nu ies tăntălăii să protesteze, dacă iese nașpa! Americanii au ales să-și liniștească ciolovecii din dotare cu cecuri și cu programe fantasmagorice de investiții, de mii de miliarde de dolari, care nu au cum avea rezultate pozitive mai devreme de un deceniu. Dacă chiar se apucă e lucru. Pentru că atât republicanii, cât și democrații, au serioase îndoieli în legătură cu efectele unui astfel de plan. Trecem peste obișnuita teamă de ”inflație”, posibilă, dar pe care nimic n-o confirmă după mai bine de un deceniu de elicopter cu bani.

Probabil principala temere este legată de capacitatea limitată a economiei americane de a absorbi acești bani, de a-i transforma în bunuri și servicii, nu în speculații financiare. Probleme cu capacitățile de producție, care trebuie să suplinească renunțarea la importurile din China, cu mâna de lucru pregătită, cu libera ei circulație, etc. Structura forței de muncă s-a schimbat dramatic de la New Deal ul lui Roosevelt!

SUA și UE sunt două puteri în grav declin. Rusia și China sunt două puteri în ascensiune. Invers decât în timpul primului Război Rece. Cei aflați în creștere sunt avantajați în tipul ăsta de conflict. Motorul încrederii? Naționalismul, mândria națională, dorința de a demonstra ce pot. URSS și China au fost în defensivă, în timpul primului Război Rece. Acum adversarii lor sunt în defensivă. Modelul lor de dezvoltare are tot mai mulți adepți. Acuza că Sputnik V este un instrument al ”puterii moi” a Rusiei este cât se poate de reală. Și plină de conținut. Dar cu așa ceva, cu acuze până la urmă tembele, nu convingi pe nimeni de tăria ta. Dimpotrivă, arăți că te simți slab, și temător.

Ce încearcă Biden este o copie a New Deal, care s-a desfășurat pe fondul luptei ideologice a SUA cu nazismul și cu bolșevismul. Acum Putin e Hitler și Xi, Stalin. Sau invers. Nu contează, este lupta progresismului cu iliberalismul. O luptă care acum nu interesează pe nimeni, în plină criză economică și socială, generată de un Occident bicisnic, condus de niște lideri de toată jena, incapabili să ofere un proiect de viitor cetățenilor națiunilor occidentale.

Trec peste faptul că nimeni din Occident nu știe care ar putea fi criteriul de ”victorie” în noul război rece, care sunt obiectivele, care mijloacele. Să nu uităm că Războiul Rece nu s-a terminat printr-un măcel generalizat, într-un Holocaust nuclear, pentru că niște unii, cu mintea la ei, de ambele părți ale frontului, au ales dezescaladarea, creșterea încrederii, deschiderea. Aparent partea URSS a avut de pierdut, prin acele cedări. Dar chiar a pierdut?

Imperiile au fluxuri și refluxuri, retrageri și expansiuni. Nimic nu e ce pare a fi. Mai are Occidentul ideologi, politologi, diplomați, capabili să gestioneze noua confruntare, să nu o scape de sub control, sau se alege praful de toți și de toate? Întreb și eu, ca iepurașul...

Apusul intelectualilor publici.

 ”Polemica” Dinescu-Liiceanu este epitaful perfect pentru o epocă urâtă, a elitismul de clasă, a directorilor de conștiință de tinichea, a conștiințelor cumpărate pe doi lei. Trei decenii de fățărnicie, sterile ideatic, neo-fasciste, ca ideologie, care au pus capăt oricărei încercări de a structura un model de societate, în care să existe un loc pentru toți, la stânga și la dreapta. Este o întoarcere la atmosfera, și conflictele, anilor 1930. Care s-au terminat cu dictatura regală, urmată de regimul legionar și dictatura antonesciană. Trei evenimente violente, care au distrus tot ce putuseră construi, în plan intelectual, oameni care aveau o viziune decentă despre un model inclusiv de societate.

Nici anii ăștia, ai post-comunismului dizolvant de conștiințe, nu se pot termina altcumva. Goana după bani și după puterea oferită de ei este o explicație, dar una superficială. Liiceanu e așa cum este nu pentru că a fost ”mutilat” de capitalismul sălbatic, ci pentru că este steril, intelectual vorbind! Este opinia mea, puteți spune orice despre ea!

Nici Dinescu nu e mai breaz, dar măcar nu și-a uitat, și negat, rădăcinile. Astea îl mai salvează, dar nu-i folosesc prea mult pentru a construi ceva cu adevărat. Veșnica lui problemă a fost aceea a acceptării lui de ”elitele transcendente prin epoci”, cele care împart lumea în buni și răi, în utili ”cauzei” și nefrecventabili.

Problema României, de data asta, este că nu mai are elite intelectuale, iar noii directori de conștiințe sunt niște pușlamale histrionice, care știu doar să mimeze occidentalizarea, globalismul și să lipească harnic etichete. Elitele tinere sunt în spațiul public doar pentru ele. Într-un fel au soarta disidenților sovietici, care erau motivați de ”datoria față de conștiința lor”, dar care nu au avut niciun impact asupra societății sovietice, și, prin extensie, asupra Estului fost socialist. De ce? Simplu! Între ei și omul de pe stradă nu era nicio legătură. Nici acum nu este vreo legătură între noile elite, și români.

Asta nu înseamnă că nu avem, pe persoană fizică, intelectuali de calitate. Avem! Doar că nu are nimeni nevoie de ei! Și nici ei nu știu să propună ceva societății. Fiecare cu domeniul său de competență, și în rest, neantul. Niciun efort de solidarizare, de conceptualizare a unui model de dezvoltare a societății. Toți au lipsit de la lecția construcției. Lecție care, să fim drepți, le-a fost oferită, când le-a fost oferită, de aprigi dărâmători de statui.

Ieșirea din scenă, cu hăulituri, a pomeniților Liiceanu, Patapievici, Dinescu, Blandiana, Pleșu și compania lasă un loc gol, care nu va fi umplut de nimeni. Pentru că nu mai e cerere pe piață pentru așa ceva, și nici nu rentează. Pupincurismul, da! Și e și mai rentabil. Vom avea batalioane de propagandiști, și niciun intelectual demn de acest nume. O fi bine, o fi rău? Dracu știe...

Războiul cu Iranul va avea loc!

 

După cum arată lucrurile, acum, războiul Americii cu Iranul va avea loc. Iranul este o putere în ascensiune, în zonă, și deranjează mai ales Israelul. Care, oricât ar fi de avansat tehnologic în anumite domenii, nu este capabil să gestioneze urmările unui conflict cu Iranul și cu aliații lui, mai mult sau mai puțin vizibili. Iar alianța Israelului cu Arabia Saudită este o glumă, pentru că Arabia Saudită, militar vorbind, este o caricatură. Simplificăm, pentru că, până la urmă, nici cei care se încaieră acum nu pot spune cu mâna pe inimă care sunt prietenii, și care dușmanii. Bine, mai este și Turcia. Dar, pe bune, chiar are vreun interes în slăbirea Iranului? De ce?

Acum, despre Iran. Că el este elementul central al conflictului. Da, nu este un model de democrație. Dar cine dracu e, pe acolo, și așa, în general? Sigur, există o minoritate liberală, ca opțiuni politice, minoritate altminteri avută, care vrea mai multe libertăți, și nu suportă ușor constrângerile regimului. Dar se poate baza hegemonul american doar pe ea, în cazul unei schimbări de regim? De ce ar arde de nerăbdare iranienii să fie ocupați de americani, ei n-au văzut ce au pățit irakienii?

Să fie clar: iranienii sunt peste 80 de milioane. Câți ar colabora cu ocupantul american, pentru că fără ocupația americană noul regim politic nu se poate consolida? De ce ar colabora? Ce au de câștigat? Mai multă sărăcie și polarizare socială? Consecințele unui război civil, inevitabil, cum inevitabil a fost și cel din Irak, cu toată ocupația americană și a NATO?

Dacă nu optează pentru ocupație, Statelor Unite nu le rămâne decât opțiunea atacului unor ținte strategice, legate de industria nucleară și de complexul militar-industrial iranian. Ce rezolvă asta? Va fi Israelul mai sigur în viitor? Zona va fi mai calmă? Sau conflictele în regiune se vor intensifica, Iranul având capacitatea de a a le capacita?

Deci SUA ori ocupă Iranul, ori se abțin de la orice atacuri împotriva lui. Ocuparea Iranului costă enorm, este o misiune aproape imposibilă, și poate genera un război extins în regiune, cu implicarea Rusiei și Chinei.

Mai mult ca sigur opțiunea va fi la mijloc: atacarea și distrugerea unor ținte strategice, plus introducerea unor actori ne-statali în Iran, gen ISIS. Scenariul sirian. Care, nu-i așa, a avut un succes extravagant, aș putea spune. Evident, iranianul simplu va fi extraordinar de fericit, și i va iubi maxim pe americani! Se va numi strategia UTC: ”Nici nu vă futem, nici nu vă lăsăm în pace!” Mulțumim, înțelepți conducători!

Să vă mai spun ce reacții va avea ”Europa”? Care acum se face că mârâie, dar care va urma orbește America? Împotriva propriilor interese, în paranteză fie spus. Cât ne privește pe noi, Doamne ferește și apără! Doar știți că inteligența nu e la Guvern. Și, sigur, nici la Cotroceni!

Victorie!

 Victorie! Cîțu a înțeles, în sfârșit, bugetul întocmit de Cîțu, și e gata să dea lumină la popor: ”„Reparăm dezmățul PSD. Ciolacu reclamă la Comisia Europeană bugetul. Aș prefera de la dânsul să mă sune, să-i explic cum e cu bugetul. Ciolacu, când ai timp, să-mi un telefon”. Caricatura asta penibilă e premierul României. Un om de nimic, un terchea-berchea, trimis la plimbare de ăia de la Bruxelles(care se oferă să-i dea ”asistență de specialitate) ca pe un Goe, ca să nu mai vină și a treia oară cu temele nefăcute. Îi bagă meditatori, cum ar veni. 

 Guvernul a dat deja proba imbecilității, neprofesionalismului, nu are nimic concret, cu care să vină în fața Parlamentului, și a poporului, până la urmă. Putem accepta, în ultimă instanță, și austeritatea, dacă are vreun sens, și rezolvă ceva probleme. Austeritatea lui Ceaușescu n-a rezolvat nimic; mai mult, l-a adus în fața unui pluton de execuție. Rămâne să ne spună istoria dacă pe merit, sau nu. Austeritatea cuplului de penibili băsescu-boc n-a rezolvat nici ea nimic. Costurile ei le plătim și acum. De ce ar fi austeritatea lui Iohannis-Cîțu altcumva? Și trebuie să le recunosc și lui băsescu, și lui boc, o reativ bună cunoaștere a fenomenului economic. La dracu! băsescu o învățase din bufuri, cum ar veni, ucenicie la locul de muncă! Plus că au avut pe lângă ei economiști care mai știau carte. Și tot au dat cu mucii în fasole! 

Dacă vor să vândă austeritatea cu argumentul ”MuiePSD!”, și-au ales drumul cel mai scurt spre ”eșafod”! Nu poți spune că menținerea echilibrelor macroeconomice, chiar și cu unele artificii, pe care le fac toți, în frunte cu măreața RFG, creșterea puterii de cumpărare a veniturilor, scăderile de taxe și impozite, programele sociale, sunt ”dezmăț”. Împrumuturile lui demente ce sunt? Politici înțelepte? Cîțu, ca și Iohannis, nu înțelege că este premierul României, adică răspunde de viața TUTUROR românilor. Nu poate privilegia o minoritate îngustă, și discrimina restul cetățenilor. 

Se comportă de parcă țara asta este a lui, și face fix ce vrea el cu ea. Nu înțelege că în criză, ca acum, nu poate guverna conflictual, ci doar consensual, că are nevoie de toți cei care pot face lucruri pentru țară, pentru economie, pentru societate. Nu conduci țara cu coafeze, proprietari de firme de pompe funebre, țiitoare, prieteni din bănci, grupuri ilegale de lobby, și cu miștouri de doi bani pe post de politici publice. Dar el nu e decât la nivelul unui trepăduș printr-o filială prăfuită de bancă ce dă târcoale falimentului. Care își ascunde neputința cum poate, cât mai poate. 

 Una peste alta, atât s-a putut cu votul nostru. Poate ne mai gândim și la responsabilitatea fiecăruia dintre noi în legătură cu eșecul nostru ca națiune, ca societate, la imposibilitatea unei minime solidarități naționale și sociale.

O guvernare împotriva României.

 

Actuala guvernare cheltuiește toată energia pentru gestionarea conflictelor interne. Nu-i mai rămâne nimic pentru administrarea țării și pentru gestionarea crizelor sanitară, economică și socială!

Alianța este un uriaș fake! O minciună mare cât Casa Poporului! Nimic nu-i unește pe indivizii care ne conduc! Nu sunt compatibili nici ideologic, nici programatic! Concurența dintre PNL și USR nu are cum genera coeziune și joc în echipă! PNL e în pragul crizei de nervi: Orban a făcut concesii pe care nu doar peneliștii le consideră inacceptabile, ci și cetățenii, votanți sau nu ai liberalilor. USR este ca o muscă fără cap! Paralizat de incompetență, și tremurând de nerăbdare să pună mâna pe robinetul conductei cu bani publici. Nu știu nimic despre felul în care se administrează un stat. Ei nu fac decât să recite lozinci, și, mai grav, unii au strania idee să le și pună în aplicare. Legătura între USR și realitățile României este zero! Trăiesc într-o lume fantasmagorică, pe care nu o înțeleg, dar care cred ei că le este ideal.

Nu discut despre UDMR. Au politicieni de calitate, nu mulți, dar au. Știu și ce înseamnă să guvernezi. Le lipsește caracterul. Și identitatea ideologică. Orizontul lor le este limitat la ”nevoile” electoratului lor, nevoi care sunt, nu de puține ori, în contradicție cu interesele minorității maghiare din România. Chiar este în interesul celor pe care îi reprezintă programul de austeritate pe care îl susțin, membri ai Guvernului fiind?

Alianța PNL-USR-UDMR este una contra naturii. Puteți să-i spuneți și anus, că tot aia e. Intrarea USR la guvernare este prematură, indiferent la ce nivel se petrece. Punem pariu că și acolo unde USR conduce administrații locale va fi dezastru. Capitala și-o va lua grav peste bot, dar nici cu Timișoara nu va fi mai bine. Euforia ”schimbării” a trecut. Nevoile de zi cu zi ale oamenilor nu țin cont de conflictele lor inepte. Ele sunt pe primul plan. Dar ei refuză să ia cunoștință de asta.

Probabil că ne vom confrunta cât de curând cu o gravă criză politică. Ce nu va putea fi rezolvată prin alegeri anticipate, de frică să nu revină PSD la putere, iar AUR să crească puternic în Parlament. Cel mai probabil se va recurge la eliminarea USD de la guvernare, și formarea unui guvern minoritar PNL-UDMR, cu complicitatea PSD. Un guvern care să fie obligat să aplice un alt program, cu accent pe social, cu renunțarea la privatizări făcute pentru prietenii politici și la alte mârșăvii născute de Cîțu și de gașca lui. Alternativa ar fi o explozie socială, cu atât mai mult cu cât sunt întrunite toate condițiile pentru așa ceva. O să ne fie dor de 2020. Credeți-mă!

România, stat eșuat?

 

Nu vă supărați, nu se mai găsește nimeni în România capabil să se opună delirului economic al guvernării ”dă driapata”? După ce a sfidat mai bine de un an Parlamentul, ca ministru de Finanțe, după ce a dus o politică haotică și periculoasă, Cîțu e premier! Nimeni nu știe ce program are guvernul condus de el, nimeni nu știe pe ce își construiește Bugetul, nu discută cu nimeni, nu se consultă cu nimeni. Comisia Europeană ne-a băgat în procedura de deficit excesiv, și asta pentru că pe el l-a durut în cur de avertismentele(de data asta justificate!) ale Bruxellesului.

Pe ce se bazează tembelii ăștia? Pe faptul că mămăliga nu explodează? Explodează, când îi este foame! Pe faptul că pot vinde ce mai are statul prin bătătură? Ce rezolvă cu asta, raportat la datoriile demente făcute de ăsta în ultimul an și ceva? Are imunitate, îl doare în cot de consecințele deciziilor sale la guvernare? Chiar nu înțeleg! Cum nu înțeleg de ce tac adânc javrele alea care înjurau Ciuma Roșie și în culcare, și în sculare: BNR, în primul rând, apoi Consiliul Fiscal(ambele conduse de foști securiști, cu condica la DIE!), apoi toată liota de analiști, jurnaliști, ONG uri și alte bazaconii. Ăștia nu înțeleg că suntem cu toții în aceeași barcă? Își închipuie că sunt la adăpost? Că au bani, că n-au să moară de foame? De restul nu le pasă?

Nu mai întreb nimic de Iohannis. Ăsta nu înțelege nimic din nimic! E fericit că poate să-și cheme miniștrii lui la apel, la Trei Coceni, să le spună nimic, și să-i vadă cum adoptă poziția ghiocelului. Nu mai pomenesc de servicii. Cîțu nu putea ajunge, ca și Iohannis, unde este fără sprijinul și complicitatea lor. Așa că, gata! Dacă pe vremea austerității lui băsescu a mai existat o brumă de rezistență populară, acum ea, rezistența, a fost anihilată. Băieții au învățat lecția din 2012. Și au procedat în consecință. Nu vă bazați pe AUR: e și ăsta ca și terminat, cum este PSD, dar și restul partidelor. Îi vedeți pe Tăriceanu sau pe Ponta punându-se în fruntea ”maselor”? Că pe Ciolacu sigur nu-l puteți vedea!

Gata! Suntem un stat eșuat! De aici înainte orice este posibil! Numai să nu ne chinuim prea rău, înainte de a da colțul...

Bumerangul urii.

 

Actuala putere s-a construit, nu de ieri, de azi, pe un discurs absolut oribil al urii. O ură groasă, irațională, care a pătruns în toate straturile societății, a invadat mintea și sufletul oamenilor. Și, când să savureze victoria, să se bucure de binefacerile ei, ce să vezi? Bumerangul urii tocmai ce a făcut virajul fatal și se întoarce în viteză către cei care l-au lansat! Și care vor gusta curând din ura celorlalți! O ură la fel de intensă, la fel de distructivă, la fel de irațională!

Poate vom învăța dracului că nimic nu se poate construi pe ură! Pentru că e din start menit prăbușirii! Ura atrage și mai multă ură! Ar fi utopic să credem că o societate complexă este una a pășii generalizate! Nu, dar conflictele se pot rezolva și altfel, nu doar prin ”lichidarea” adversarilor. Pentru că, până la urmă, societățile care au reușit și-au pus conflictele între paranteze atunci când au avut de înfruntat crize ce-i amenințau coeziunea și și chiar existența. În România de azi așa ceva este de neimaginat! Pe ei, pe mama lor! Și după?

Ai mers la ”victorie” cu ”să moară PSD!”, ai făcut o alianță bizară, care nu are niciun sens ideologic, pentru că ”dreapta” este doar o etichetă înșelătoare. Și nici nu s-a uscat bine cerneala pe jurămintele miniștrilor, că membrii coaliției se și încaieră, cu o energie și o determinare pe care sigur nu le vom regăsi în actul de guvernare! Oamenii ăștia sunt alături pentru că au profitat de ura împotriva PSD. Doar că ei se urau reciproc de multă vreme. Se urau atât de mult încât acum nu mai pot ascunde ura asta! Au scos-o în prim plan! Cât o mai pot gestiona, de dragul accesului la banii publici? Și ce alternative de guvernare au?

Și voi vreți să fim optimiști în privința viitorului? Prieteni, treziți-vă! Ce e mai rău e în fața noastră!

La mulți ani, 2021!

 

Aș fi ipocrit să vă urez un an nou mai bun, știind că nu va fi așa! Vin vremuri grele pentru noi toți, și la nivel individual, și pentru noi, ca națiune. Tot ce pot să sper este că vom găsi puterea să trecem peste aceste încercări, să ne regăsim viața de dinainte de criza asta mizerabilă, pretext pentru unii de a ne restrânge drepturi și libertăți, să reducă democrația la o formă fără fond.

La mulți ani, prieteni! Numai bine!

Nașterea unei noi clase sociale.

Revin cu o nouă postare, cu scuze pentru absență. A fost un an nebun, și, fără a fi o scuză, nu a oferit prea multe teme de meditație. Mă rog, așa cred eu.  

Cam de pe la ruperea USL, teza principală a PNL a fost aceea că guvernarea PSD a fost un dezastru pentru România. N-a fost! Așa că, după lovitura de stat din noiembrie 2019(căci asta fost eliminarea PSD de la guvernare) PNL a trebuit să demonstreze dezastrul, pentru că miza pe alegeri anticipate imediat după alegerile prezidențiale din decembrie 2019. Guvernul Orban trebuia să demonstreze dezastrul. Și cea mai simplă demonstrație era ”vai, ce deficit bugetar ne-au lăsat!” Drept pentru care Cîțu s-a pus pe împrumutat. Nu mult, în primă fază. Doar cât să depășească cele 3% din PIB, și să mârâie Comisia Europeană și ăia de la agențiile de rating. În fond, era vorba despre vreo patru luni de zile, după care urma programul anunțat acum, și lucrurile se echilibrau destul de repede, cel mult o jumătate de an.

A venit criza sanitară, și guvernul a intrat în picaj! Cîțu, un individ cu gândire economică primitivă, uni-dimensională, fără experiență în finanțe publice, a accentuat criza economică, subsecventă celei sanitare. A împrumutat ca disperatul, și a dat cadouri fiscale prietenilor și sponsorilor PNL. Orban, și mai tâmpit decât Cîțu, nu cunoaște nimic, dar nimic din ceea ce înseamnă macro-economie, și ca urmare nu a cerut niciun fel de corecții pentru programele aplicate de Cîțu, de de vreo doi miniștri șmecheri, lăsați de capul lor, precum Popescu, de la Energie(acum, înainte la Economie).

La sfârșitul acestui an dezastrul economic și social este o realitate. Pe care nu PSD, ci PNL a creat-o! Iar liberații, în marea lor înțelepciune, conduși cu mână de fier de la Cotroceni, au găsit că soluția ideală pentru a gestiona criza este aceea de a-l numi pe Cîțu premier! Adică pe cel căruia îi datorăm rahatul în care suntem vârâți până peste cap! Și ce face Cîțu? Face criza și mai criză! Cu măsuri pro-ciclice, sau, mai simplu spus, cu tâmpenii, care vor accentua dezechilibrele macroeconomice și vor crește nevoia de împrumuturi, concomitent cu o reducere brutală a consumului, consum fără de care nu se poate vorbi de relansarea creșterii economice. Nu oferta este acum problema, ci scăderea cererii solvabile!

Eu cred că guvernul condus de Cîțu nu va avea viață lungă. De asta nici nu are program de guvernare: nu are de ce! El trebuie să ia măsurile de ”austeritate”, să taie ce poate fi tăiat, să liberalizeze ce-i de liberalizat, să mărite ce mai e de măritat din averea publică, după care, pa! Alegeri anticipate, și pică măgăreața pe alții, care trebuie să înfrunte furia oamenilor. Că nu scăpăm fără ferestre sparte și cucuie! Potențialul de radicalizare și violență socială este uriaș. Și cei mai furioși sunt votanții PNL și ai USR. Scrisoarea lui Boc este primul semn. Ea nu este semnată doar de liberali. Primarii sunt cei mai aproape de realitățile economice și sociale ale României profunde, ca să zic așa. Este, în primul rând, urbanul mare, care s-a obișnuit cu venituri care să-i permită și ceva mai mult decât satisfacerea unor nevoi de bază, în materie de servicii publice. Din ce mai fac ei investiții în ”orașe inteligente” și în alte bazaconii?

Lucrul cel mai grav, asupra căruia am tot atras atenția, este acela că ”emigrația din motive economice” nu mai poate funcționa ca supapă de siguranță, pentru eliminarea tensiunilor sociale. Granițele se închid peste noapte, se vorbește despre ”pașapoarte de sănătate”, vaccinări și altele asemenea. De fapt sunt măsuri pentru protejarea piețelor muncii din țările europene. Or România nu are cum absorbi această forță de muncă, și nici nu e gata să plătească munca decent.

O uriașă, ca mărime, clasă populară, se naște în România. Și ea nu este reprezentată politic de nimeni! Ce facem? Cine vorbește în numele ei în politică? Cine îi apără interesele? Adevăratele belele abia acum încep! Să trăiți bine!

O campanie electorală despre nimic.

 

O campanie electorală despre absolut nimic! Totul se rezumă la demonizarea celuilalt, la acuze inepte, morți ”corupți” dezgropați în dorul lelii, jurnaliști aplicând cu obișnuita lor nesimțire dublul standard, și mulți bani risipiți aiurea de cercurile economice interesate, care au mizat pe PNL și pe USR.

Practic, cu excepția celor în funcție(deși, bizar, peneliștii nu au scos la înaintare primarii cu experiență, gen Boc), mai niciunul dintre candidații care s-ar vrea primari sau consilieri locali sau județeni nu înțelege ce este statul, care sunt funcțiile lui, limitele lui, obligațiile lui, criteriile după care sunt judecate performanțele lui. Îl confundă cu firma(cei mai mulți se laudă cu afacerile lor!), și ca atare oferta lor electorală este mai mult un plan de afaceri!

Această imagine deformată despre stat este la originea eșecului românesc post-decembrist. Pentru că, în ciuda schimbărilor în bine din ultimele trei decenii, bilanțul general arată un eșec. Da, sunt multe reușite individuale, multe povești de succes. Dar, pe ansamblu, am eșuat. Și am eșuat pentru că nu avem conștiința existenței spațiului public. Succesul unei națiuni presupune efort colectiv. Asta nu vrem să acceptăm. Cum să reușesc eu împreună cu ceilalți? Eu, deșteptul, frumosul, minunatul, să lucrez cu niște proști, îngălați, analfabeți, și să fiu recompensat la fel ca ei? Nu! Hotărât nu!

Doar că până și cretina asta criză sanitară, tot mai mult o farsă de prost gust, ne arată că fără un efort colectiv nu se poate realiza nimic. Și cu toate astea am acceptat ca o mână de tembeli să aibă monopol al puterii în materie de decizii, deși experiența colectivităților care au acționat consensual demonstrează că există alternative la arahatismele de doi bani ale guvernării liberale. Dar majoritatea aplaudă guvernarea cu parul. Democrația îi pute!

Cum am tot scris, suntem o societate făcută fărâme. Alegerile astea vor acționa ca un accelerator al fărâmițării. Ca o consecință eșecul va fi și mai dureros, și mai penalizator. Deja plătim prețul iluziei că ne putem întoarce la ceaușism și la partidul unic, ca soluție pentru eșecul nostru de până acum. Cu toate astea nu renunțăm la ea. Problema este că nu mai există alternativa care ne-a întărit credința că putem reuși fără ceilalți: emigrația economică. Granițele se închid, națiunile europene sunt tot mai convinse, din motive de inepții birocratice și totalitare ale Bruxellesului, că salvarea vine din efortul național, din mobilizarea resurselor națiunii, și nu din efortul colectiv al membrilor UE. Ne va lovi și asta cât de repede. Și de aici încolo nu mai există soluții individuale...

Stânga de modă veche.

Sunt un om cu ferme convingeri de stânga. Lucru de ocară în lumea asta de rahat, care a luat-o razna! Stânga înseamnă în primul preocupare pentru echitate socială, înseamnă democrație, drepturi și libertăți egale pentru toți, combaterea oricăror forme de discriminare, pozitivă sau negativă, solidaritate. Înseamnă reprezentarea politică a celor care trăiesc din muncă, apărarea lor în fața asaltului unui capital dement, care distruge totul în calea lui.

De asta nu pot fi ”progresist” Progresismul este o formă fără fond. Expresia unei crize identitare a clasei de mijloc, care se vede scoasă din joc de același capital nemilos, și caută explicații, și soluții, acolo de unde vin doar probleme pentru ea.

Ca om de stânga, nu înțeleg ce este ”neo-marxismul”, de ce este identificat cu stânga, și de ce ne amenință el existența. Pentru Dumnezeu! Marx n-a făcut decât să construiască o grilă de citire a realităților economice și sociale ale anilor 1850! Că o parte a grilei ăleia poate fi folosită și azi e doar semn că natura capitalului, instinctele lui de prădător, nu s-au schimbat prea mult. Și nu e vina lui Marx! E vine atâtor generații care n-au reușit, n-au putut, sau nu au vrut, să schimbe fundamental lucrurile astea. Dar n-a pretins că e Mama Omida, că poate arăta cum va fi viitorul.

Astea fiind zise, rămân ceea ce sunt, și nu mă interesează dezbaterea asta tot mai sterilă, din care lipsesc ideile, dar în care plouă cu etichete! Stânga este despre oameni, și pentru oameni, nu despre cai verzi pe pereți și despre articole cotate în cine știe ce reviste ”de prestigiu”, care dau bine în CV.

Frica mahmură

Prieteni, scuzați prea lunga tăcere pe blog. Bănuiți motivele. Am să postez câteva texte de pe pagina mea de FB. Care, cred eu, spun ceva despre perioada asta ciudată prin care trecem Mulțumesc pentru înțelegere și pentru atenție. 

# 1.

Amânarea măsurilor de relaxare, care se aplicau de la 1 iulie, este o pedeapsă colectivă, și o nouă lecție de dresaj din partea unei puteri care s-a dedulcit la guvernarea de mână forte. În același timp este semn că luptele pentru putere din sânul PNL se apropie de un punct de ruptură.

Ludovic Orban știe ce i se pregătește. Ca și Dragnea, în cazul socialiștilor europeni, Orban nu are prea multe legături la vârful PPE. Nu este, din motive care-mi scapă, agreat acolo. Evident este că Siegfried Mureșan îl sapă la Bruxelles. A ratat de cel puțin două ori funcția de premier, freamătă de nerăbdare s-o aibă, și sigur a făcut promisiuni celor interesați de la vârful PPE. Problema lui s-ar putea să fie rezistența internă din PNL. Banii vin acum de la Orban. Băieții nu sunt siguri că îi vor mai vedea de la Mureșan, care vine cu oamenii lui.

O să vedem mâine ce ar putea fi, judecând după măsurile anunțate de Iohannis și de Orban, privitoare la ”relansare”, pentru că vom putea bănui cine pierde și cine câștigă. Interesul lui Orban este acela de a amâna cât mai mult introducerea Moțiunii de Cenzură. Amânarea relaxării este parte din plan. Mâine Parlamentul ar trebui să intre în vacanță. Nu am auzit să fi cerut Lege de abilitare pentru ordonanțe. Ciolacu zicea despre o Sesiune Extraordinară.

Una peste alta, mizeria asta se va întinde până la alegerile locale. După care sigur ne-o luăm cu valul doi de carcalac. Dacă ați uitat, aici e România!

# 2.

Din panseurile unui prost. Subsemnatul. După victorioasa deschidere a teraselor, urmează și mai victorioasele deschideri ale mallurilor și sălilor de fitness. Plus ceva piscine.

Doar că problemuț. Micuț. Cine și cu ce consumă? Pentru că, vedeți voi, drăguuțe mioare guvernamentale, economia României, aia câtă mai e, nu prea mai are pentru cine produce. Pentru export, nu. Pentru că, peste tot în Europa, consumul se prăbușește. Din aceleași motive ca în România. Pentru piața internă? Dar chiar e pregătită să producă pentru ea? Și dacă s-ar schimba peste noapte, cine să consume, câtă vreme scade puterea de cumpărare a tuturor categoriilor sociale. Deci, cum facem? O dăm pe păcănele? Câștigăm toți la 6/49?

Nu cred că am avut, până acum, o criză în care, concomitent, să fie pe năsălie atât cererea, cât și oferta! Niciuna dintre teoriile(de fapt, modele economice, parțiale și cu evidente limite)economice existente nu au răspunsuri la o astfel de criză. Nu există bani în piață? Haida-de! E bănet, căcălău, Măria Ta! Dar e acolo unde nu e nevoie de bănetul ăsta! Adică e ca și când nu ar fi!

Relansarea prin investiții pare să fie ultima găselniță. Ce investiții, când ai capacități de producție nefolosite, și numărul lor crește vertiginos? În ce să investești, ca efectul să se simtă? În plus, investițiile cer timp, și finanțare. Iar ăia care au bani de investit nu au apetit pentru risc decât când joacă la ruleta cazinoului financiar global! În rest, ciocu mic și târâș pe coate și genunchi!

Deci, ce facem? Încotro apucăm? Că eu nu văd soluții. Dar, cum spuneam, eu sunt prost...

# 3.

 Ieșirea din izolare e chiar mai complicată decât arestul la domiciliu. Și nu cred că doar pentru mine e așa. Acestea fiind spuse, mă învârt în jurul cozii. Și observ. Am în jur o mulțime de terase. Credeți-mă, e delirant! Oamenii ăia, proprietari, sau administratori, din disperare, investesc în toate fanteziile bolnave ale unor birocrați tembeli.

Evident, lucrurile se reflectă în preț. Gândiți-vă că o sticlă de apă minerală, de 330 de ml, este zece lei. Păi, cu zece lei, dintr-un hipermarket, cumperi un pui întreg. Din care o familie poate mânca două zile, dacă gătesc o supă/ciorbă și o mâncare cu ceva, orez, legume, fasole verde, mazăre, de la raionul de congelate. Adică încă zece lei, prețul unei cafele, lângă apa minerală. Și ăștia sunt modești, cu apa și cafeaua. Se gândesc la portofelul consumatorilor.

Datele statistice confirmă prăbușirea consumului în aprilie. În mai o să fie și mai și! Pentru că frica de viitor pune stăpânire pe oameni! Amânarea consumului este prima măsură de protecție, când intervine incertitudinea economică. Acum văd că băieții de la BNR sunt panicați de scăderea masivă a consumului, după ce de ani buni înjură-imbecil, și ideologic!-creșterea economică bazată pe consum. Ce e mai rău abia de acum urmează. Cu sau fără programe de relansare! A dispărut încrederea în viitor, unul dintre motoarele consumului.

Mă amuză-deși e de plâns obsesia asta a ”analiștilor economici”- credința tuturor că relansarea vine prin investiții. Care investiții? De ce să investești, când peste tot în lume scade consumul? Mă uit și nu-mi vine să cred: toate modelele de autoturisme, lansate de la începutul anului ăstuia, sunt modele de lux! N-am văzut un singur model de autoturism care să fie dedicat celor cu bani puțini. Și-or zice că, dacă oamenii vor ține la modelele pe care le au acum, și pe care nu le vor înlocui, măcar să câștige din aceste modele de lux! Știu și eu? O fi suficient pentru o industrie în criză?

Nici producătorii de bunuri de larg consum, inclusiv electronice, nu se prea omoară să mai investească în noi modele. Dacă te uiți la oferta de pe piață, la noi, vezi tot mai puține modele, și mai ales la prețuri mari și foarte mari. O să le cumpere dracu!

Inflația este inevitabilă. Pentru că acum trebuie să câștige din preț, dacă din volum nu se mai poate. Chiar și reducând rata profitului, creșterile de preț sunt inevitabile.

Mi se pare că, în afară de câțiva jucători din cazinoul financiar global, nimeni din economia bunurilor materiale nu știe ce are de făcut, totul a devenit imprevizibil. Iar cei din economia bunurilor simbolice, nu puțini, citesc de zor legislația cu privire la faliment.

PS: dacă a înțeles cineva ceva de la Cîțu, e rugat frumos să-mi spună și mie.

Economia timpului liber în timpuri de criză sanitară.

Nu știu, nu sunt economist. Treaba mea e să-mi folosesc neuronu, din când în când, să văd dacă mai înțeleg pe ce lume trăiesc. Nu dau lecții nimănui, dar nici nu mă omor după lecții servite pe principiul ”Ce știi tu, bă?”

Acestea fiind zise, neuronu îmi spune câteva lucruri care, fără falsă modestie, pot fi considerate de bun simț. S-o luăm cu începutul, anii 1960, când natura muncii începe să se schimbe radical, pe fondul schimbărilor tehnologice. Este o schimbare care nu se rezumă doar la creșterea importanței-și numărului de angajați, creștere pe care o plătim, în mare parte, acum, în criza asta sanitară-sectorului serviciilor, care vine la pachet cu o flexibilizare a muncii, dar și cu o precarizare a ei, ci ei i se adaugă lucrul cel mai important: creșterea bugetului de timp liber de care beneficiază angajații, pe fondul creșterii productivității muncii.

Se naște ceea ce eu numesc ”economia timpului liber”. Explodează turismul, pe fondul democratizării serviciilor de transport aerian, care nu mai este rezervat unor elite economice, politice și sociale. Cresc, calitativ, dar și cantitativ, grație investițiilor publice masive, infrastructurile de transport rutier și feroviar. Se pun bazele sistemelor de transport feroviar de mare viteză. Explodează și industria parcurilor de distracții, care angajează sute de mii de oameni, din cele mai diverse domenii. Apar și se dezvoltă marile circuite de festivaluri culturale: cinema, teatru, operă, balet, muzee, expoziții. Sportul, la modul general, devine, la rândul lui, o industrie. Care, anul trecut a însemnat, numai în SUA, 75 de miliarde de dolari, cifră de afaceri.

Tot acum sectorul audio-video devine cu adevărat o industrie, care depășește industria cinematografică, așa cum se structurase ea în jurul modelului Hollywood. Asta înseamnă, ca nevoi de personal, un salt nu doar cantitativ, ci și calitativ, care implică mari schimbări și în sistemele de educație. Televiziunea cere și mai mult personal calificat, fie tehnic, fie de creație.

Consumul de bunuri ”culturale”, să le spunem așa, crește foarte mult, pe măsură ce apar noi și noi progrese tehnologice. Dar principalul motor al creșterii îl reprezintă creșterea bugetului de timp liber. Care buget devine un soi de adaos la venit. Este o schimbare de fond, pe care abia acum o înțelegem corect.

Ei bine, ridicolul situației actuale este acela că, deși bugetul de timp liber a crescut enorm-la dracu, vreo 2,5 miliarde de speriați stau în casă, și fut timpul!-industria timpului liber NU mai există! Oferta ei este zero! Mi-e greu să vă spun cât făcea, din PIB ul mondial, această industrie. Dar sigur depășește multe sectoare ale producției de bunuri industriale și agricole.

Ei bine, mi-e greu să-mi imaginez cum, și mai ales cât de repede, poate fi repornită industria asta. Și cu ce costuri. Pentru că ea este foarte greu de reconvertit și de restructurat, reconversia forței de muncă nu e deloc simplă, și nimeni nu știe cât poate dura. Așa că schimbările economice structurale sunt cu dus și întors. Asta ne spune impasul în care se află economia timpului liber...

Jocuri de putere.

Prieteni! Statistic vorbind, carcalacul se comportă EXACT la fel peste tot! Curbele alea de le fac statisticienii sunt practic identice, diferă doar momentul de la care încep să se ”întrupeze”, indiferent de măsurile luate! Ceea ce e de mare mirare!

Eu am învățat un lucru: tratezi bolnavul, nu boala! Iar boala nu poate fi la fel, indiferent de bolnavi. Și atunci? Atunci problema este una de transparență, de fiabilitate a datelor. Este capabil cineva să verifice datele publicate, sub control strict al guvernelor? Știu eu cum se face că azi, la noi, numărul de ”îmbolnăviri” face un salt, deși aflăm că, de fapt, capacitatea de testare, și așa redusă, este folosită doar 50%? Când morții sunt raportați pe sărite, după cum o cer ”interesele”?

Vedem, de fapt, o luptă subterană între grupuri de interese, care folosesc un pretext rizibil, până la urmă, pentru a produce o schimbare de sistem politic la scară globală, cu Occidentul ”democratic” drept țintă principală. Și nu, în spatele acestui joc scelerat nu sunt nici China, nici Rusia. Nu-și pun ele problema ”compatibilității de sistem”. Nu ele sunt beneficiarele schimbării. Ci forțe interne din Occidentul ”democratic”, incluzând aici și SUA. Ceva îmi spune că sunt și ele pe lista schimbărilor de sistem.

Mult mai interesant este răspunsul la banala întrebare: de ce? Practic, nici puținii care pot spune că au o relativă autonomie financiară nu sunt la adăpost, nu mai vorbim de faptul că marea majoritate a cetățenilor, la nivel global, sunt într-o stare de precaritate maximă. Iar când ai ”economiile” în acțiuni sau în fonduri de pensii, în depozite bancare, nu e nevoie de mai mult de câteva secunde să lași pe oricine în curul gol, falimentând bordelul, sau confiscând depozitele bancare! Și atunci, ce se joacă? Politicul oricum este la pământ, cum se vede, statele sunt neputincioase, la fel, cum se vede. Solidaritate națională? Zero! Solidaritate socială? Rezistența cetățenilor? Nimic din astea! Guvernare globală? La ce ar folosi? Și atunci?

Sincer, eu nu văd decât un singur lucru: o operațiune cu scopuri precise, pe fundalul unui eveniment sanitar, exacerbat mediatic, ceva de genul ”Colectiv”, operațiune scăpată de sub control, pentru că diverse grupuri de interese au reacționat disproporționat, neînțelegând ce se întâmplă. Iar acum este prea târziu pentru discuții și negocieri. Totul este haotic.

Totul depinde doar de capacitatea unuia dintre grupurile implicate în conflict de a-și păstra cumpătul, de a nu ceda emoțiilor de moment, și de a exercita un control cât de cât coerent asupra haosului apărut din senin. Pentru că printre combatanți sunt o grămadă de oportuniști, care profită de context pentru a promova agende dintre cele mai bizare. Și, apropo de agende bizare: atacul la libertatea religioasă pare mai degrabă o încercare a unuia dintre combatanți de a genera o reacție populară, pentru a strica jocul unor adversari. Acum, dacă e numai povestea cu Străinu-Cercel și opoziția crâncenă a unora din Guvern la ideea testărilor din Capitală, și ipoteza mea se poate dovedi viabilă.

Probabil că această încercare va fi abandonată, acum. S-a întins prea mult, și economic se pierde enorm, deci toți combatanții sunt în budă! Nu-și pot permite să scoată în stradă câteva miliarde de oameni înfometați, care vor distruge totul în calea lor! Așa ceva nu poate ține nimeni sub control. Așa că apare ”relaxarea”, se detensionează puțin situația economică și socială. În fond, Covid 19 poate avea un fiu, Covid 20, la momentul potrivit. Până atunci se face analiza de sistem, se negociază, se clarifică niște lucruri. Acum pare să fi fost mai mult o improvizație. Data următoare dracu ne ia! De tot!

Criza întregului popor.

Iubiții noștri conducători nu au scuza lipsei de informații. Le-au avut. Și de la servicii, și de la organizații internaționale, și de la oameni din sistemul nostru de sănătate. Dar pe ei i-a durut fix în cur! Agenda lor avea un singur punct: alegeri anticipate, pentru a distruge PSD. Pentru că așa vroia pulărăul de la Cotroceni. Căruia ”victoria” de la prezidențiale i-a întunecat mințile. De fapt, până la introducerea stării de urgență, acum vreo două săptămâni nimeni n-a făcut nimic!

Indiferent cât de prost ai fi, când toți urlau ”Testați, testați, testați!”, să nu înțelegi, și să nu cumperi măcar un aparat de testare pentru fiecare județ? Să plimbi probe cu risc maxim de transmitere a bolii de colo-colo? De ce? Nu te duce capul, sau nu-ți pasă de oameni? Când știi că și așa nu ai suficienți medici și nici personal medical, îți permiți să pierzi din ei, prin infectare? Să nu iei măsuri drastice după cazul ”Gerota”?

Ai, Dumnezeu știe cum, câteva capacități de producție, care pot produce echipament de protecție. Nu poți să le faci comenzi de stat pentru ceea ce-ți lipsește? Trebuie să închiriezi avioane de la NATO, ca să aduci materiale din Coreea de Sud? Să nu poți produce suficiente substanțe de dezinfectare?

Capacitatea liberalilor de a guverna se vede în dezastrele sanitare, și acum umanitare, de la Suceava și Arad. Urmează dezastrul din economie. Pentru că singura grijă a liberalilor o reprezintă prosperitatea băncilor. Restul? Să moară! Ai un milion de oameni șomeri! Unii dintre ei, probabil vreo 400.000, nici pentru ajutorul de șomaj nu se califică. Plata de către stat a șomajului tehnic nu rezolvă mai nimic. Cum remarcau economiști serioși, ne confruntăm simultan cu o dublă criză: a cererii, și a ofertei. Și la ce visează vizionarii libertarieni din dotarea guvernării? La austeritate? Adică la adâncirea crizei cererii, urmată instantaneu, practic, de adâncirea crizei ofertei?

Repet: criza asta nu poate fi gestionată doar de liberali, chiar dacă ar fi niște genii, ceea ce nu este cazul! Nu putem continua să luăm decizii doar cu ochii pe urna de vot! Ne amăgim crezând că dictatura salvează România! Că un regim de mână forte este soluția!

Guvernul ăsta trebuie să plece! Trebuia să plece din momentul aprobării moțiunii de cenzură! Nu poți guverna fără susținere parlamentară. Soluția este politică! Întotdeauna soluțiile sunt politice! Acum plătim pentru o soluție care nu este în logica politică, și doar în logica promovării unor interese strict private, care scot din discuție interesul public.

Îi place sau nu lui Iohannis, el este cel care trebuie să construiască soluția politică, și consensul în privința ei. Nu soarta PNL este miza. Miza este soarta României! Viața a vreo 19 milioane de români! Are de ales: liberalii, sau noi. Trebuie să aleagă acum! Pentru a mai avea o șansă cât de mică. Numărăm deja prea mulți morți! Ce mai așteaptă?

Globalizare, pandemie, război hibrid.

Refuz să cred că cineva este atât de nebun încât să declanșeze un război hibrid împotriva Chinei, folosind o armă biologică! Asta în condițiile în care adversarii, chinezii, nu sunt chiar în Epoca de Piatră! Și pot retalia cu asupra de măsură.

Cred mai degrabă că am ajuns la un punct în care ne scapă ceva din mecanismul în care apar mutațiile în acest tip de viruși. Iar acest ceva să nu ducă, până la urmă, la manipularea lor. De atunci încolo apar problemele. Încercând să rezolve criza, oamenii să nu dea peste o armă simplu de obținut, simplu de folosit, care să coste nimic, raportat la costurile cu înarmare ale marilor puteri.

Sigur este un lucru; război hibrid sau nu, cea mai importantă victimă a coronavirusului va fi globalizarea. De asta nu mă îndoiesc. Ca și în cazul ”Colectiv”, cei interesați vor folosi un accident pentru o schimbare radicală de ”regim”, termen generic, deci la noi ”Colectiv” a însemnat, practic, moartea democrației. Putem discuta, dar nu asta este tema acum.

De fapt, pentru Occident revenirea la protecționism este vitală. Când spun Occident mă refer la Europa și la SUA. Nici UE, nici SUA nu pot face față Chinei. Să uităm de PIB pe cap de vacă furajată și alte bălării. Este vorba despre bătălia pentru viitor, într-o economie și societate intensiv intelectuale. Or Occidentul, cu toate Universitățile sale faimoase, nu rezistă concurenței chineze. Nu pare, dar așa este. Chinezii au, pe lângă o bază productivă uriașă, care poate face orice, un sector de cercetare inimaginabil în orice țară din Occident. Fără el saltul făcut în trei decenii nu ar fi putut avea loc. Au furat? Sigur că da! Dar dacă nu aveau oameni care să valorifice furtul de proprietate intelectuală, el era simplă hârtie de șters la cur! Acumularea cantitativă a făcut deja saltul calitativ.

Cum poate fi destabilizată China? Într-un singur fel: tăindu-i accesul la piețe. Schimbând regulile globalizării. Adică revenind la protecționism. Doar că asta este o armă greu de folosit de Occident. Pentru că și-a pierdut mare parte din aparatul productiv, transferat în China, o parte în Europa de Est, și prin alte țări din Asia-Pacific, gen Vietnam sau Indonezia. India iese din discuție, din motive care iarăși merită discutate, dar nu acum.

Este un război pe care, de fapt, nu-l poate câștiga nimeni. Nu schimbi peste noapte ce i construit de milenii. În fond, deschizător de drumuri în materie de ”globalizare” a fost Imperiul Roman. Și de atunci ne tot ”globalizăm”, mai mult sau mai puțin pașnic. Și până la urmă chiar și cei care pierd în procesul ăsta câștigă. Puțin, descurajant de puțin, dar câștigă. China este însă excepția. Putea fi o perdantă. Și este o câștigătoare.Așa ceva e greu de admis. Dar până la urmă va trebui să se revină la rațiune. Și dacă regulile globalizării trebuie rescrise, ele trebuie rescrise de toți actorii procesului. Și nu cu viruși fabricați prin cele laboratoare pot fi rescrise.

Deficitul de omenie.

Lumea se tot întreabă de ce nu mai iese lumea în stradă, ca la începutul lui 2017. Simplu: ieșitul ăla în stradă nu avea nimic în comun cu valori politice și morale, cu ”justiția” și cu alte bălării. Nu! Era refuzul unei minorități fanatizate de a accepta rezultatele alegerilor din decembrie 2016. Sigur, nu atât de fanatizată încât să nu-și vadă de ale porcului, de Sărbători. Dacă nu era OUG 13 oricum erau în stradă. Găseau ei alt pretext pentru a se mobiliza. Și, oricât ar părea de ciudat acum, protestul s-a stins foarte repede, deși s-au făcut uriașe eforturi de a-l ține în viață. În plus cineva le-o fi spus păpușarilor că e de mare porc să dai jos un guvern care are o majoritate atât de puternică, ieșită dintr-un vot popular. Eticheta de lovitură de stat s-ar fi impus de la sine. Ori așa ceva nu dă bine într-o țară membră a UE și a NATO. Dar le-a dat rețeta succesului: destructurarea majorității.

Și, pas cu pas, de data asta, singurul ”pas cu pas” din mandatul lui Iohannis, destructurarea s-a produs. Dacă nu a fost posibilă dărâmarea majorității atunci, în ianuarie-februarie 2017, atunci ideea a fost să facă imposibilă guvernarea. Și așa a apărut, la ordin, Pro România, așa au apărut în guvern tot felul de bizari, cu stele pe umeri, pafariști și tembeli, așa s-a tras de timp, nu s-au luat decizii importante, Dragnea a fost ”virusat”, cu largul lui ajutor, pentru că nu e decât un politician de mahala, despot de provincie păduchioasă, așa i s-au tăiat PSD toate legăturile cu exteriorul, și la Bruxelles, și la PSE, și prin capitale importante, așa SIE a plătit o infamă campanie în presa externă, și tot așa.

Cum în #rezist n-a fost vorba despre valori și principii, mișcarea fiind un vulgar instrument de presiune al ”străzii”, plătit atât de servicii, cât și de cercuri de interese economice, interesate să anuleze efectele politicilor economice centrate pe creșterea veniturilor din muncă, cine să iasă acum în stradă? Câți români își construiesc demersul în spațiul public plecând de la valori și principii, ți români cred în ceva cu adevărat? Să fim serioși! Nu se va întâmpla nimic! Nimănui nu-i pasă! Tot românul este ferm convins, chiar și atunci când leșină de foame pe stradă, că se va ”descurca”. El nu are nevoie de alții. Nu este solidar cu nimeni. Cel mult așteaptă ca alții să-i dea ceva. Dar nici asta nu cere. Pentru că dracu știe ce e în mintea lui! Cel mai probabil nimic!

Toate astea vin din profunda criză de identitate pe care o traversează societatea noastră, făcută bucăți de un cumplit deceniu din ”comunism” și de trei decenii de ”democrație. Cineva trebuie să organizeze solidaritatea, inclusiv manifestarea publică a nemulțumirii. Dar mai există cineva capabil s-o facă, adică să aibă legitimitate și autoritate morală? De asta derbedeii vor face tot ce vor. Iar vocile extrem de puținilor care mai spun câte ceva se pot acoperi rapid, și fără pagube pentru sistem. Scrisoarea lui Palada este exemplul de manual din domeniul ăsta.

Nu vă faceți iluzii: nu mai suntem nici măcar ”mămăligă”, să sperăm că, odată și odată, o să explodăm. Pur și simplu nu mai suntem. Ne-am anulat, ca indivizi, nu mai suntem o națiune. Asta înseamnă, pe scurt, deficitul de omenie. Pe care nu-l putem imputa doar politicului. În primul rând noi suntem bolnavi de asta. Și de aici ni se trag toate. Când vom redeveni oameni, vom avea tot ce credem noi că este ”o țară ca afară”...

Spolierea unei națiuni.

Pe scurt: oricum ne va lua dracu, pentru că nu mai avem niciun control asupra vieții noastre. Dar chiar și așa, dacă nimeni, din politică, din societatea civilă, din presă, nu spune oamenilor care este adevărata miză a celor ce se întâmplă acum, care sunt costurile deciziilor guzganilor de la putere pentru fiecare cetățean, ce mai rămâne, dacă mai rămâne ceva, din drepturile și libertățile noastre, cum vrem ca oamenii să reacționeze? Nu e suficient că publică cineva o hârtie care demonstrează că ministrul Sănătății este în grav conflict de interese. Pentru că mașinăria din spatele lui a și găsit parada la acuzațiile care i se aduc, iar acum un aparat imens de propagandă anulează impactul dezvăluirii, amestecând lucrurile?

Toți își fac micile și jalnicele lor jocuri de putere, fără nicio miză pentru cetățeni și pentru viața lor. Suntem deja sclavi. Primim ce ni se ”dă”, nu ceea ce avem dreptul, conform Constituției, legilor, contribuției noastre la diversele sisteme publice. Pentru că, de fapt, nu statul face banii ăia, noi îi facem, prin munca noastră. Statul trebuie să-i folosească pentru furnizarea de bunuri publice, în sens larg, cu componenta de solidaritate inclusă. Și acum ne trezim că trebuie să plătim de două ori niște servicii pentru care am contribuit, fiind ostatecii unui sistem pervers. Și dacă nu plătim și a doua oară, murim. Punct!

Puteți să-i spuneți cum vreți situației ăsteia. Nu contează numele. Contează esența procesului: spolierea unei națiuni, distrugerea unei societăți, sfărâmarea vieților și destinelor unei largi majorități. Pentru că nu putem avea o democrație funcțională, cetățenii nu pot vota așa cum le-ar cere-o interesele lor, dacă nu știu, practic, cu ce se confruntă. Faptul că unii dintre noi știu, că încercăm să spunem lucrurilor pe nume, efortul nostru are zero efecte. Mașina de propagandă ne calcă în picioare, ne anulează orice efort.

Ne-am întors în timp, în vremea ”dizidenței”. Putem spune lucruri, putem face gesturi, dar nici dacă ne-am da foc în piața publică n-ar schimba nimic. Dizidența era, și este, calmant pentru conștiință. Ca să schimbi lucrurile trebuie să construiești alternative. De genul ”Solidarității” în Polonia anilor 1980. Suntem departe de asta. Așa că nu avem nicio șansă de schimbare.