sâmbătă, 2 aprilie 2022

Despre revanșa istorică și inutilitatea ei

 
Despre revanșa ”istorică” a celor din Est, care acum se vede în isteria anti-rusă. Această revanșă este imposibilă! Pentru că toți esticii au schimbat un ”lagăr” cu altul. Nu sunt liberi să ia decizii. Noul stăpân al ”lagărului” îi asmute împotriva vechiului stăpân, deși, dacă e să fim onești, componentele Tratatului de la Varșovia și ale fostei URSS au mai puțină autonomie decizională decât aveau în trecut. Ce fac acum, și nu făceau în vremea URSS, țările baltice. Iar acum au, practic, doi stăpâni, nu doar unul. Adică UE și NATO+SUA. Stăpâni care au, nu de puține ori interese divergente, care le paralizează decizia. Evident, nu au curajul să recunoască asta, dar sigur nu par fericite de statutul lor în noul context. Pericolul rus este doar așa, o scuză pentru lipsa lor de libertate de decizie.

Cazul Poloniei este și mai pilduitor. Iar Polonia nu este un timbru de țară. Cu toate astea a primit ”corecții” din partea UE, câte n-a primit din partea URSS! Corecții care i-au atacat frontal atât interesele, vezi blocarea fondurilor europene(noroc cu criza din Ucraina, dar asta NU înseamnă că a scăpat!), cât și demnitatea! Iar apartenența la NATO o pune într-o situație de insecuritate cum n-a fost în anii Tratatului de la Varșovia. Ghinionul ei este că votul etnic în SUA și-a pierdut importanța, în ceea ce-i privește pe polonezi, vot care a contat în tratamentul acordat de americani Poloniei, în anii războiului Rece. Acum polonezii, generația post WW II, au cam dispărut, fie fizic, fie au fost asimilați. Nu mai sunt mulți polonezi influenți la vârful politicii americane.

De asta nu prea contăm nici în UE, nici în NATO, nici în relația cu SUA. Servitutea este acum mai dură ca în epoca Războiului Rece. Noi, cei din Estul fost socialist, nu mai contăm. Singurii care au înțeles asta cu adevărat, și au acționat în consecință, au fost ungurii. Și bravo lor! N-au făcut din ”revanșa în fața istoriei” un scop în viață, un proiect de viitor. Și să nu uităm ce au însemnat, în relația cu URSS, evenimentele din 1956. Paradoxal, acele evenimente au schimbat natura relației Budapestei cu Moscova. De ce? Nu sunt istoric, și chiar sunt curios să știu ce s-a întâmplat.

Vom trăi mai bine dacă le-o ”tragem” rușilor? Revanșa asta va aduce cu ea mai multă autonomie în deciziile care privesc interesele noastre naționale? Ne vom dezvolta după nevoile noastre, și nu după cele ale ocupanților? Nu vom mai fi tratați ca națiuni de mâna a doua în ”concertul european”? Nu vor mai ”lătra” porunci către noi niște unii precum Ursula sau Timmermans? Vom avea ceva mai mult de spus despre viitorul nostru? Mă tem că nu! Și atunci, la ce bună revanșa? Ce rezolvă ea, concret? Ce rezolvă concret pentru Ucraina construirea unei identități naționale, bazată pe ura față de ruși și pe ucrainizare forțată a minorităților? Să fie suficientă pentru Ucraina acest surogat de revanșă?

Și atunci, la ce bun toată nebunia? Toată frenezia ”pedepsirii rușilor”? Ne permitem prețul acestei revanșe? Pe noi ne-a întrebat cineva dacă vrem revanșa asta? Și atunci, unde-i democrația, unde-s valorile ălea europene, în numele cărora vrem revanșa? Suntem, ca națiuni, mai libere decât în comunism, sau nu? Nu ne interesează asta? Atunci, bine!

PS: ce anume au trădat năucii ăia patru care au mers la Ambasada Federației Ruse? România este în război cu Rusia? Nu, de vreme ce Rusia are încă ambasador la București? Există vreo obligație, rezultată din decizii interne ale UE și ale NATO, care interzic oricui, simpli cetățeni și oficiali, contacte cu cetățeni și oficiali ruși? Dacă da, unde sunt?


După cum gândesc ai nostri, DIICOT ar trebui să le deschidă dosare penale pentru trădare și lui Macron, și lui Erdogan, și lui Scholz, și altora, miniștrilor de externe, șefilor de organizații internaționale, care discută cu liderii ruși! Ce-i prea mult în materie de slugărnicie e prea mult!

2 comentarii:

Nicolae Nicu spunea...

Ca de obicei, aici, un text absolut remarcabil. Felicitări autorului! Un punct de vedere cu care, dacă ești sănătos la cap și ai un dram de înțelepciune, nu poți să nu fii de acord sau la care să nu reflectezi cu luare aminte. Într-o formă sau alta, o astfel de poziție, în raport cu substanța problematicii dezbătute, este poziția majorității celor cu care am discutat în aceste săptămîni. Cred chiar că aceasta este poziția majorității românilor, de a căror înțelepciune și simț istoric de autoconservare nu m-am îndoit niciodată.

Și, adaug, dacă cineva se gîndește că Moscova - o Moscovă despre care, știm, se spune că nu crede în lacrimi, după titlul splendidului film de-acum patru decenii - nu are sub control pulsul real (și) al trăirilor și sentimentelor societății românești, atunci acel cineva este fie un sceptic incorijibil, fie un trăitor în speranțe iluzorii. Oricum ar fi, și într-un caz și în celălalt, am vorbi despre o lipsă vădită de cunoaștere sau, după caz, de recunoaștere a realităților istorice de azi și dintotdeauna.

iulian spunea...

Bună analiză. Ar trebui să scrii mai mult.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...