miercuri, 23 iunie 2010

Ce-i ilogic?




Mare zarvă pe tema unui paragraf din Strategia Naţională de Securitate, proaspăt poposită pe taraba tocşourilor. Iată-l: "Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român."

Mie, unuia, pasajul mi se pare firesc şi perfect în logica gândirii băsesciene. Nu exprimă o realitate, cât exprimă o frustrare. La fel ar fi reacţionat şi Ceauşescu, dacă cineva ar fi îndrăznit să-l critice în presă. băsescu este omul perfect. N-a spus-o chiar el? Şi atunci, cum poţi critica perfecţiunea? Iar dacă vocile critice sunt mai multe şi mai puternice decât ale lăudătorilor, atunci sigur e campanie de presă, orchestrată de mogulii cei ticăloşi.

Când te-au lins în cur limbi catifelate, e greu să te ştergi tot acolo cu urzici. Acum a venit vremea urzicilor, şi ustură al dracului, dacă a ajuns presa vulnerabilitate în Strategia Naţională de Securitate. Că veni vorba de limbi catifelate. Ia citiţi voi ce-a vomitat aseară o limbă d'asta băsesciană: "Aici e drama României. Spuneam eu într-o seară, e o dramă că România are 3 talk-show-uri care sunt total independente şi toate 3 din păcate sunt pe B1 TV, iar la celelalte 64 de talk-show-uri toţi vorbesc la fel, aceeaşi limbă, acelaşi mesaj, aceleaşi minciuni, aceleaşi presiuni. Aici e foarte dubios şi deja ţine de interesul naţional şi de securitate naţională şi e treaba şi a serviciilor secrete şi a CSAT-ului." E vorba de Nasul, cunoscut şi sub numele de Radu Moraru. Limbricul ăsta o întrece în ticăloşie până şi pe Andreea Pora, care aplauda gândirea strategică a Marelui Conducător la Realitatea Tv, cu o furie de ziceai că dacă ar fi fost în studiou, o lua la palme pe moderatoare. 


Prieteni, staţi liniştiţi! Presa este de multă vreme în colimatorul serviciilor. Cu sau fără un loc în galeria ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale. Probabil că acum supravegherea se va face legal şi la intimidare.

Din punctul meu de vedere cea mai normală atitudine din partea presei este cea de a arăta că o doare fix în cur de obsesiile Pulimii Sale. Şi la fiecare tâmpenie de genul ăsta poate să răspundă cu şi mai multe dezvăluiri despre mafia portocalie. Un fel de care pe care. Să-i vedem, portocaliii au de gând să devină paria Europei politice, prin abuzuri împotriva presei? Nici ăia din Kârgâstan n-au să-l mai primească în vizită pe Iubitul Conducător, dacă face mizerii presei! Că europenii deja fug de el ca de ciumat.

Un lucru se impune a fi remarcat, după acest episod: Palatul Cotroceni a ajuns centrul gândirii totalitare în România, gândire totalitară pe care PDL şi imbecilii care-l susţin în Parlament o transformă în legi, instituţii şi politici publice. Asta da, trebuie să ne îngrijoreze. Şi îîmpotriva acestui centru al gândirii totalitare trebuie luptat.

5 comentarii:

Karakas spunea...

Cind deranjeaza PDL presa devine pericol la adresa statului. Pe vremea guvernului Nastase presa era cel putin la fel de veninoasa cu puterea, si Iliescu nu i-a pus atunci pe "lista neagra", a pericolelor la adresa statului.

Problema tine intr-adevar de gindirea totalitara. In momentul in care ai decis ca presa este libera (de controlul statului), atunci ti-ai asumat si vulnerabilitatile. Ciudat, Basescu a fost un favorit al presei romanesti. Acum, cind nu mai e iubit, il deranjeaza.

Cum naiba nu spun nimic, nici UE nici SUA despre noul tip de dictatura din Romania? Baconschi chiar zicea ca ii pregateste anul acesta o vizita in SUA lui Basescu. Sper ca Obama sa fie bine informat, si sa nu se uite doar la interesele americane in zona asta, ci sa dea curs discursului democratic, si sa ii ceara lui Basescu sa afiseze un comportament demn de membru al unui parteneriat intre tari democratice.

Karakas spunea...

Adevaru' e ca trupa tragi-comica Basescu-Bic a epuizat toate caile democratice de dezbatere, si a ajuns pusa in colt. De aici nu mai misca. Soricelul portocaliu e ametit de loviturile date de presa, si dintr-o data presa nu mai e atit de utila. Ca nu mai avem democratie. Soricelul mai misca codita, dar aleator. Boc arata la perioada pesedista, Valeriu Turcan, consilier prezidential, zice ca intentia este de a provoca dezbaterea publica pe subiect. Ce dezbatere, Valeriule tata, ca tot dezbatem aici fara nici un succes. Nu publicul are nevoie de dezbatere ci voi, astia de la putere. O pauza de meditatie, in liniste, chiar ar fi necesara, ca ati luat-o razna prin papusoi.

geomarz spunea...

Indiferent de ce se intimpla la palatul Cotroceni, Romania este intr-o mare mizerie.

Anonim spunea...

"Cum naiba nu spun nimic, nici UE nici SUA despre noul tip de dictatura din Romania? " - nici de cele două jivine politice Putin şi Berlusconi nu s-au arătat prea băşicaţi, de ce ar fi Chelul mai ...iritant?

"Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora" este o deficienţă a securităţii statului. Mâine-poimâine ar putea să-i vină unui dobitoc de ziarist ideea că "e epidemie de Ebola în România" sau "cade un meteorit peste Bucureşti" sau te miri ce altceva. Dacă lătrăii de profesie vor să fie trataţi ca nişte profesionişti serioşi, să facă bine să îşi mai controleze aberaţiile (categorie în care intră şi comentariile de la Libertatea şi Cancan).

~Nautilus

Karakas spunea...

Nautilus, ca sa intre in NATO si UE, Romania a trebuit sa arate ca este o tara democratica, inclusiv ca presa este libera si ca Guvernul nu o stringe de git. Nu e vorba sa il ia la purecat pe Basescu - care e ca si Berlusconi un circar fara bun simt. Exista insa institutii speciale, inclusiv guvernamentale, in alte tari, care monitorizeaza evolutia libertatii presei. Departamentul de Stat al SUA e unul din ele.

Daca presa e libera, atunci ne-am asumat si riscul (deci o anumita vulnerabilitate care insa nu ar trebui sa fie pe agenda CSAT) ca anumiti jurnalisti, sau trusturi de presa sa evolueze pe anumite coordonate, care pot sa placa sau nu. Toate tarile democratice au presa mai serioasa (care poate sa fie la comanda sau n), si de tip tabloid, in care se spune orice, doar sa socheze si sa se vinda.

Daca insa dorim un alt tip de societate si sistem, sigur ca se poate discuta despre anumite limite: si la salarii, si la profituri, si la pensii si la...ce au voie sau nu jurnalistii. Numai ca asta trebuie sa fie rezultatul unui process amplu de dezbatere din care sa reiasa ca poporul roman doreste o schimbare de sistem, si nu o indicatie de la Cotroceni, ca asa vrea scula lui basescu.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...