miercuri, 20 iunie 2012

Un alt paricid



UPDATE: pentru proşti! Condamnarea lui Năstase NU va duce la ridicarea MCV. Ăla s-a transformat, cu largul concurs al Monicăi Macovei, căreia îi doresc un proces de înaltă trădare, un instrument de şantaj la adresa României. Vezi cum ne-au jucat în cazul Schengen. Asta e! Proştii tot proşti rămân. Şi încă ceva: între momentul încheierii negocierilor şi aderarea efectivă trec întotdeauna doi ani. Dar în decembrie 2004 decizia de aderare era luată, tratatul negociat. Boul de băsescu se pregătea să redeschidă negocierile! Noroc că l-au tras nişte unii de mânecă la timp! Nu om fi toţi senili, să uităm!


Condamnarea lui Adrian Năstase e ca un balsam pe inima lui băsescu. Acest dement a fost şi este obsedat de Năstase. Nu ştiu de ce, şi nici nu vreau să aflu. Cert este că azi încă unul îşi ucide "tatăl" simbolic. Dar o face ca un laş. Cu mâna unei Justiţii putrede până în măduva oaselor. Pe care, graţie Monicăi Macovei, care i-a oferit lui băsescu instrumente de control, şi graţie ofiţerilor acoperiţi ai SRI, o călăreşte cum vrea el. Cum e posibil ca, în patru ani de dezmăţ al corupţiei, DNA să nu pună mâna decât pe boul ăla de primar de la Cluj? Se vorbeşte, cu probe, despre zeci de miliarde de euro, daţi clientelei portocalii. DNA nu mişcă un deget. 

Dincolo de toate încadrările unei justiţii pe care eu nu dau doi bani, Adrian Năstase rămâne omul care, alături de Ion Iliescu, de guvernul pe care l-a condus, a făcut un uriaş bine României, prin admiterea în NATO şi în UE, prin ridicarea obligativităţii vizelor, prin revenirea la creştere economică. Faceţi un efort de imaginaţie şi închipuiţi-vă că între 2001 şi 2004 preşedinte al României era traian băsescu. Atât! Am intrat cumva în Schengen, singurul mare obiectiv al României după 2007? Avem parte de un tratament normal în UE? Se calcă pe picioare "colegii" lui băsescu să viziteze Bucureştii? Îşi aduce cineva aminte pe unde a fost în vizită oficială, în afară de summiturile unde nu are cum nu fi invitat? Cine se uită la el? 

Sper să nu urmeze după astea două paricide şi un infanticid, adică răzbunarea lui băsescu pe Ponta. Este calea cea mai directă pentru o confruntare generalizată. Şi nu cred că băsescu îşi doreşte să se confrunte prea repede cu justiţia, după ce-şi pierde o imunitate pe care, de fapt, nu o are. Imunitatea sa este în legătură cu mandatul, şi pe perioada lui. Şmenurile cu Flota, cu casa din Mihăileanu, cu casa aia din băseasa, toate astea nu au legătură cu mandatul, şi pot fi judecate, sau cercetate şi acum. de asta le-a şi prins tinichelele alea în piept judecătorilor de la CCR.

Oricum, urâtă realitate am ajuns să trăim... 

7 comentarii:

Karakas spunea...

Cum sa nu-ti vina sa versi, cind il stii pe Basescu si interlopii sai in libertate, oameni care literalmente au distrus Romania pur si simplu, au tradat-o fara urma de apel? Ce neam este asta care-si inchide putinele valori, dar promoveaza jegul uman?

Blogger spunea...

Convenabil, nu dai doi bani pe justitie cand il condamna pe unul din partidul tau. Asta spune totul despre tine si ideologia ta.

Sa subliniem totusi niste lucruri: condamnarea a fost confirmata in unanimitate: 5-0. Doar nu vrei sa spui ca toti sunt corupti si cumparati. Dimpotriva, asta ne arata ca probele sunt solide.

Apoi, procedezi ca un mistificator stalinist de cea mai joasa speta: atribui lui Ilici-Nastatase niste "realizari" care s-au petrecut MULT DUPA ce ei erau oale si ulcele si cu dosare groase de coruptie atarnate de coada:
- Intrarea in UE? 2007. La 3 ani dupa ce ei ne-au scutit de gretoasa lor prezenta!
- Ridicarea vizelor? 2006. Dupa doi ani, o jumatate de mandat, dupa ce coana Iuropa a vazut ca coruptii (sic!) au plecat definitiv.
- Cresterea economica? Da, din ianuarie 2005, dupa ce investitorii au vazut ca au plecat astia de la putere.

Anonim spunea...

Probabil, prin condamnarea sa, Năstase va mai face un ultim bine Romaniei: ridicarea MCV. Păcat, totuși, că s-a ajuns aici. Și dacă s-a ajuns, să nu se creadă că este meritul exclusiv al lui Băsescu. Judecătorii și procurorii care au instrumentat, cu grave vicii procedurale, fără probe ori cu probe fabricate, astfel de dosare, să nu uite ce soartă au avut magistrații naziști, în Germania post-Hitler sau magistrații fasciști, în Italia după Mussolini.
Anonymus Magnus

Fluieratorul spunea...

Deh, "ai lor" au fost mai eficienti la incuiatul pe dinauntru si la sters urmele decit "ai nostri". Sau au fost pina acum. Atit se poate spune in acest moment. Eu sper sa-i vad pe toti, din toate taberele, dupa gratii, pe masura tuturorlucrurilor mai mari sau mai marunte care li se pot reprosa. Sa inceapa dezintoxicarea.

Despre Nastase, nimic de rau, nimic de bine.

casandra spunea...

In sfarsit, ne-am intors de unde am plecat in decembrie 1989. Romania se poate lauda cu primul detinut politic!

Anonim spunea...

@Blogger

Amice, esti idiot! Sau scrii din jungla amazoniana.

1. In Romania, pana si babele au vazut la tv ceremonia de incheiere a negocierilor de aderare la UE incheiate cu succes de guvernul Nastase.
http://www.europafm.ro/stiri/europa/scurt-istoric-al-procesului-de-aderare-a-romaniei-la-uniunea-europeana~n6340/

2. Vizele de calatorie in tarile UE au disparut pentru romani in 2002. Iar decizia s-a luat in decembrie 2001.
http://www.gds.ro/Actualitate/2001-12-08/Europa+ridica+bariera

3. Crestere economica.
dupa perioada 1996-2000, cand economia s-a prabusit cumulat cu aproape 25%
Cifrele cresterii economice in perioada 2001-2004 sunt:
2001 : 5,7%
2002: 5%
2003: 4,9%
2004: 8,3%

sigur, in 2005 a fost de 4,1%

http://luxemburg.mae.ro/upload/docs/138_Date%202000-2005.pdf

Karakas spunea...

Cu un cutitar nu te porti cu manusi. Basescu trebuie debarcat cit mai urgent, si el si securistii lui. Asta este deja razboi politic, si nu merge cu fineturi.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...