sâmbătă, 23 iunie 2012

Cântec, joc, şi voie bună în Orientul Mijlociu



Situaţia din Orientul Mijlociu e mai complicată ca oricând. Ieri Siria a dat un avertisment Turciei, care sprijină pe faţă grupurile de aşa-zişi rezistenţi, doborând un avion F 4. Şi Iranul, şi Siria au sisteme anti-aeriene ruseşti de cea mai bună calitate, iar cei care le mânuiesc sunt bine antrenaţi, posibil chiar ruşi. 

În Egipt explozia este aproape. Militarii nu au de gând să lase puterea, şi se vor confrunta dur cu Fraţii Musulmani, cât de curând. Aia cu democraţia şi "primăvara arabă" s-a dus pulii de suflet. Americanii şi occidentalii, în marele lor cretinism, au adus în prim plan forţele cele mai retrograde din regiune, care alimentează cu bani şi arme şi demenţa din Siria. Despre Tunisia şi Libia(unde masacrele sunt la ordinea zilei, dar obiectiva presă occidentală tace mâlc!) nu se prea mai aude nimic. 

Cât despre conflictul dintre evrei şi palestinieni, găsim în NYTimes  o analiză foarte pertinentă, pe care vă invit s-o citiţi. În principiu, concluzia este că o a treia Intifadă e inevitabilă, pentru că evreii s-au crezut şmecheri. Au zis că nu pot face pace câtă vreme există violenţă din partea palestinienilor. Mahmud Abbas a reuşit să ţină lucrurile sub control, pentru a se ajunge la final cu procesul de pace, adică palestinienii să aibă statul lor. Doar că evreii, văzând că nu mai e violență, nu mai au motive să facă pace. Şi se fac că plouă, continuă cu politica implantării de colonii, adică ne spun că îi doare în cur de toţi şi de toate. Ceea ce fac nu de ieri, de azi.

Cu alte cuvinte, vom avea distracţie în zonă, ca nu cumva să ni se pară prea plictisitoare criza. Un război clad, ca la mama lui, e mai vesel decât şirurile de zerouri din datoriile publice şi private. Dacă-i circ, atunci circ să fie!

Un comentariu:

Karakas spunea...

Au indepartat regimul lui Mubarak, in numele "democratiei", si acum au o miscare islamica si mai puternica, si mai periculoasa pentru Occident si Israel. "Buna" miscarea...