miercuri, 13 iunie 2012

Din nou despre miza prezenţei la Bruxelles



Prieteni, vă invit să citiţi(recitiţi) ce scriam în urmă cu trei săptămâni în legătură cu adevărata miză a conflictului legat de reprezentarea României la summiturile de la Bruxelles ale UE. Violenţa şi grobianismul intervenţiei lui băsescu de aseară, după votul din Parlament, invectivele folosite, apelul la nişte texte perfect inepte, din perspective temei discutate, toate astea dovedesc că a fost serios lovit la lingurică de această decizie. Probabil că prezenta lui exclusivă la aceste summituri reprezintă unicul atu pe care îl mai are în relaţia cu exteriorul, şi singura lui valoare de întrebuinţare pentru unii precum madam Merkel, aflată la rândul ei sub presiune acasă, dar şi în relaţia cu europenii, iar mai nou şi în relaţia cu Casa Albă. 

Lupta pentru reprezentarea exclusivă va fi crâncenă. băsescu nu avea niciun interes vital, politic şi de altă natură, să iasă precum păduchele în frunte, după ce PDL şi-a furat-o atât de categoric de la românii furioşi. Chiar nu realizează nimeni faptul că, excepţie făcând Harghita şi Covasna, poate Alba, toţi preşedinţii de consilii judeţene sunt ai USL sau PSD?  Ce poate fi mai zdrobitor decât asta?

E şi prost. Prost, pentru că i se oferise, ieri, o formulă de ieşire elegantă din această confruntare, prin împărţirea competenţelor de reprezentare. Doar că temele pentru care se putea duce el la Bruxelles nu contează pentru raportul de forţe din Europa, între stânga şi dreapta. Numai că este absurd ca un om care nu mai are legitimitate, şi care reprezintă o ţară condusă de un guvern şi de o majoritate de centru-stânga, să accepte, la nivelul UE, decizii care vin împotriva intereselor cetăţenilor români. Aceasta este adevărata natura a conflictului între palate, acum.

Nu este o luptă între doi masculi, pentru a vedea care conduce haita. Deşi băsescu, spunând despre Ponta că nu e bărbat, în direcţia asta a dus discuţia. Pentru el capul dat în gura adversarului este dovada supremă că eşti bărbat. Se poate şi aşa, şi nu are el dinţi în gură câte capete poate primi. Numai că nu despre asta este vorba în această confruntare.

Nu ştiu ce mă face să cred că băsescu vrea să se aleagă praful de PDL la viitoarele alegeri parlamentare. E treaba lui.  Dar e treaba noastră să ştim că demenţele lui, obsesiile lui, frustrările lui, nu se transformă şi acum în politici publice. Pur şi simplu trebuie să fie pus la locul lui. Şi dacă nu înţelege cu vorba bună, trebuie constrâns s-o facă. Răbdarea noastră cu băsescu a luat sfârşit. Ori, ori!  

15 comentarii:

Arogantu' spunea...

Mie mi se pare ca ba'SECU a muscat cu sete dintr-o momeala antent pregatita ...
Mai are o sansa: sa nu inghita ce-a muscat !

Anonim spunea...

Cu tot respectul petru logica dumneavoastra,dar daca ceea ce spune Basescu despre Consiliu European vs Consiliu[UE] este adevarat, si nu am motive sa cred altfel, ceea ce vrea sa faca Ponta este gresit. Indiferent cat de nebun este presedintele, conform constitutiei, el ne reprezinta, nu primul ministru.

Anonim spunea...

Nu, nu este strict adevărat. Și apoi, a nu te îndoi de spusele lui Băsescu, denotă o mare naivitate!
Anonymus Magnus

Bujold spunea...

Bineinteles ca nu avem motive sa-l banuim, macar, pe marinar ca n-ar soune adevarul. El, intotdeauna, a spus doar adevarul si numai adevarul. La fel cu dumneavoastra, domnule, sau doamna, care semnati cu numele in clar, ceea ce ma face sa va respect.
Sorin Camner (anonim)

Anonim spunea...

http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/european-council/index_en.htm
VS
http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/council-eu/index_en.htm

Sa crezi ca orice ar zice Basescu este o minciuna, mai ales cand indica si locul unde se poate verifica, este o idiotenie.

ANONIMUS spunea...

Ctitorul UE,Basescu scapa un singur lucru din pricina prostiei si incapatanari de a nu scapa fotografia de grup(i-a scapat porumbelul)ca presedintele nu poate reprezenta Romania intr-o problema interna a UE cu vocatie executiva,fara a primii un mandat din partea Parlamentului si Guvernului.In cazul unui aranjament final Presedintele poate semna un pact,intelegere etc...intre tari sau cand s-a hotarat asa intre parti.Unde ametitul se amesteca si-si da cu parerea este vorba de lucrari pe probleme ,finante,educatie ,etc si unde se discuta intre ministri de resort.Prim ministru ,cancelarul,etc...este seful guvernului nu un ministru oarecare.Am mai spus de multe ori ,presedintele nu poate in nici o situatie sa-si asume un act executiv de capul lui.Nici odata!!!!!.Chiar cand Romania este atacata printr-un act de razboi,chiar cand Presedintele poate lua masuri fara sa se consulte cu Parlamentul ci doar cu Consiliul apararii nationale,dupa un timp rezonabil este obligat de Constitutie sa ceara Parlamentului acordul cu ceea-ce a hotarat.Si punctum!!!!!Absolut in aceasta tara nu se poate face fara acordul Parlamentului si Guvernului.Presedintele are legitimitatea lui "peste",pentruca desii a fost ales de o gramada de romani azi sunt gata sa-l lapideze.Acum are cea mai mare legitimitate Primul Ministru pentruca USL-ul condus de el si de colegii lui au aratat ca romanii in mare parte au fost de parere ca schimbarea PDL-ului si presedintele lui, Basescu(SIC!)este iminenta.Cum poate un presedinte care are un 10%de incredere in sondaje are legitimitate?!!!Cum dracu'!!!!UE dupa ce a avut probleme cu Polonia in privinta reprezentarii tarii a lasat Parlamentelor Nationale sa transeze problema.Se vede ca incapatanatului matelot are chef sa fie el transat in aceasta situatie,se vede ca-l manca pielea.

oreste spunea...

la cum se exprima basescu ca este imperios sa semnam cat mai repede tratatul de stabilitate fiscala, ar fi in stare sa mearga la bruxelles sa semneze pe sest acest tratat

oreste spunea...

cat despre desfiintarea pdl-ului, cred ca asta e si ideea:: un partid care a fost facut pt sifonarea banului public trebuie sa-si stearga urmele; elena udrea a dat tonul, a luat si ea niste zeci-sute de milioane de euro, acum se retrage din politica, prosti vor fi astia daca o vor lasa sa se bucure in tihna de banii aia si nu o vor baga la parnaie

Anonim spunea...

@ANONIMUS
Vezi ca le faci varza. Aia unde se discuta intre ministrii de resort este "Council of the European Union": Also informally known as the EU Council, this is where national ministers from each EU country meet to adopt laws and coordinate policies.

Basescu se duce la "European Council" - European Council meetings are essentially summits where EU leaders meet to decide on broad political priorities and major initiatives. Aici nu este nimic executiv: Though influential in setting the EU political agenda, it has no powers to pass laws.

Legitimitatea nu se bazeaza pe sondaje de opinie, ci pe voturile obtinute la ultimele alegeri. Daca romanii au fost prosti si l-au reales pe Basescu, trebuie sa-l suporte pana la capat. Capatul poate fi si suspendarea, dar atat timp cat este presedintele Romaniei, are tot dreptul sa se duca la acest consiliu.

Mihal spunea...

Miza este prea simpla: Ponta vrea sa se infrupte din banii publici, Base vrea sa adopte rapid pactul financiar, ca sa lege guvernul de maini si de picioare cand vine vorba de cheltuieli pe deficit.

Intre un snapan care vrea sa-mi risipeasca banii si un nebun care vrea sa-i incuie in seif, eu prefer, de data aceasta, nebunul.

Nu-mi aduc aminte de cand cumpatarea, chibzuinta si economisirea au devenit de blamat, in vreme ce risipa a devenit solutia tuturor relelor.

Adoptarea pactului are macar meritul ca, intr-un fel sau altul, pune limita deficitului.

Constantin Gheorghe spunea...

Mihai, fără supărare! Eşti prost, sau n-ai trăit în ultimii ani în România? Păi, dacă-l futea grija de cheltuieli, nu împrumuta zeci de miliarde, n-o lăsa pe Udrea să spargă miliarde de euro. Din 2009 cheltuielile statului au crescut! Şi dacă limitează deficitul, ce? Rezolvă problemele economiei româneşti? Apropo: Germania NU poate ratifica Tratatul, pentru că deocamdată nu se găseşte un consens politic. Mişto, nu?

Mihal spunea...

Gheorghe, tu crezi ca cititorii tai sunt toti la fel de prosti ca baza de votanti a partidului.

Normal ca nu-l fute grija de cheltuieli, ci il fute grija sa i-o traga la bot lui Ponta si USL-ului. Intamplator, futerea USL-ului presupune o forma de economie. Excelent! Orice cheltuiala in minus la stat e o veste buna.

Poate sa-l futa pe Ponta si pe USL cum vrea cu pactul de stabilitate, chiar si sa-i darame. Chiar si daca are succesul pe care-l doreste vin exact pedeleii vechi la guvernare, tot nu vor avea cum sa mai faca atat de multa risipa. Marinerul (in prostia, desteptaciunea, viclenia sau rautatea lui - nu stiu si nu-mi pasa) ii leaga PE TOTI politrucii de conceptul de cumpatare. Excelent, iti spun!

Anonim spunea...

Cum e posibil ca toate televiziunile sa transmita aberatiile lui Basescu.

Nu pe mine trebuie sa ma convinga el ar fi "indispensabil" ... ma doare in cot de "competenta" lui la punctul la care a ajuns.

Si mai ales Romania nu este mosia lui.

Sa spuna clar daca vrea sa colaboreze sau nu. Punct. Si trebuie sa i-o spuna direct lui Ponta care e Primul Ministru, si NU la TEMBELIZOR ci la sediul intitutional competent ... dupa care ne informeaza si pe noi. De asta i-am ales, de asta ii platim: sa rezolve problemele si nu sa le creeze ca asa vrea el. Fanc*** Basescu ... ca nu se mai poate!!!

casandra spunea...

Este remarcabil cat de putin se informeaza oamenii astazi!
Sa vedem Tratatul privind Uniunea Europeana:
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0013:0046:RO:PDF

Si sa bagam de seama la doua chestiuni:
1. Preambulul unde toti sefii statelor s-au decis sa faca UE. Vedem acolo ca "sefii de state" sunt presedinti si monarhi. Ei angajeaza statele intr-un tratat.
2. Articolele 15 si 16 din tratat.
In aceste articole se vede clar ca la Consiliu participa ministrii. Nu premierii, cum delira ieri Basescu (astazi nu a recunoscut eroarea, dar a delirat mai abitir pe tema celor care participa din partea Romaniei la Consiliile pe diferite domenii, ci ministrii.
Pentru a demonstra jegosenia imbecilului, ofer aici un link catre un document care arata ce demnitari au participat ieri la Consiliul pe agricultura si pescuit.
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/agricult/130884.pdf

Dupa cum vedeti, cativa ministri, cativa secretari de stat si cativa reprezentanti de la reprezentantele permanente.
cu ministri au participar guvernele tarilor in care industria pescuitului este semnificativa. Dupa interes! Romania nu s-a facut de ras, totul s-a desfasurat conform obiceiurilor si uzantelor.

Dar boul nostru speculeaza lipsa cronica de competente in materie de UE a jurnalistilor nostri, niste cretini cu microfon mai toti fiind. Si, in loc sa raspunda el pentru dezinformarea de ieri, a mai turnat o galeata de rahat in urechea publicului si azi.

Altfel, revenind la "cine reprezinta statele" in Consiliul European, este evidenta piramida responsabilitatilor:
1. Tratatele le decid sefii statelor si le semenaza fie ei, in persoana, fie plenipotentiarii lor
2. La Consiliul European participa premierii sau doar acei sefi de state care au competente largi de a prezida guvernul, precum cel francez.
3. La Consiliu participa ministrii, conform atributiilor si competentelor legale.

Altfel, chiar faptul ca institutia Consiliul European "oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările
și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative" (articolul 15 din tratat) descrie exact rolul unui prim-ministru. Nici premierul singur nu are rol in initierea legilor. Trebuie ca un minister sau mai multe sa initieze legea, premierul semneaza doar proiectul care pleaca de la guvern spre parlament.
Un prim-ministru asta face, ofera impulsurile necesare guvernului si ministerelor si stabileste prioritatile politice. Coordoneaza activitatea guvernamentala in conformitate cu prioritatile politice.
http://legeaz.net/legea-90-2001-lege-guvern/


Am vazut in Preambulul Tratatului UE care sunt sefii de state care au decis tratatul UE.
Sa vedem acum cine sunt membrii Consiliului European:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_European

Ati vazut-o pe acolo pe Regina Angliei? Dar pe presedintele RFG?
Tare imi dorec niste jurnalisti mai destepti, mai competneti, care sa penalizeze imediat nesimtirea si impostura. Jurnalistii presteaza un serviciu public de informare. Daca ei insisi sunt complet inepti si nu sunt in stare sa cenzureze minciuna si prostia celor puternici, cum cred ei ca ne informeaza pe noi? Ne tin la curent cu ce face Simona Senzual?! Din pacate, ei doar dau prilejul loazelor sa ne intunece mintile si sa ne minta in fata.

Karakas spunea...

Asta merge cu un cintecel:

"Sunt asa de suparat
Ca-mi vine de-o lovitura de stat, maaai, dorule"

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...