duminică, 24 iunie 2012

Cum distruge tehnologia democraţia



Un extrem de interesant editorial al lui Friedman în NYTimes: "Ascensiunea popularismului". Nu, nu e vorba despre "populism". Este un cuvânt nou, care a apărut în Europa, mai precis în Marea Britanie, şi defineşte noua ideologie "universală". Spune Friedman: "Indeed, I heard a new word in London last week: “Popularism.” It’s the über-ideology of our day. Read the polls, track the blogs, tally the Twitter feeds and Facebook postings and go precisely where the people are, not where you think they need to go. If everyone is “following,” who is leading?"

Cu alte cuvinte, lidershipul devine prizonierul opiniei, este obsedat de ce se spune, ia decizii în funcţie de asta, a ajuns el să urmeze, nu mai este urmat. "We’re going from largely one-way conversations — top-down — to overwhelmingly two-way conversations — bottom-up and top-down. This has many upsides: more participation, more innovation and more transparency. But can there be such a thing as too much participation — leaders listening to so many voices all the time and tracking the trends that they become prisoners of them?"

Motiv să propună un  corolar  al legii lui Moore, valabil în politică: "The quality of political leadership declines with every 100 million new users of Facebook and Twitter." Atomizarea extremă a opiniei, incapacitatea de a mai construi un consens pe nicio problemă din sfera interesului general, dar, şi mai grav, ridiculizarea permanentă a politicienilor îi împiedică să mai ia decizii tranşante, curajoase: "Anyone with a cellphone today is paparazzi; anyone with a Twitter account is a reporter; anyone with YouTube access is a filmmaker. When everyone is a paparazzi, reporter and filmmaker, everyone else is a public figure. And, if you’re truly a public figure — a politician — the scrutiny can become so unpleasant that public life becomes something to be avoided at all costs. Alexander Downer, Australia’s former foreign minister, remarked to me recently: “A lot of leaders are coming under massively more scrutiny than ever before. It doesn’t discourage the best of them, but the ridicule and the constant interaction from the public is making it more difficult for them to make sensible, brave decisions.”

Scriu de multă vreme despre asta: suntem sub tirania timpului scurt, nimeni nu mai gândeşte în perspectivă, nu-şi mai proiectează imaginea în viitor. Totul se judecă aşa cum se judecă performanţele unei întreprinderi, la trei luni. Schimbarea unor naţiuni, reformele, toate cer timp. Tâmpitul de Funeriu a ajuns să declare noua lege a educaţiei un succes înainte chiar de a fi aplicată! Asta este popularism!

"When you have technologies that promote quick short-term responses and judgments, and when you have a generation that has grown used to short-term gratification — but you have problems whose solutions require long, hard journeys, like today’s global credit crisis or jobs shortage or the need to rebuild Arab countries from the ground up — you have a real mismatch and leadership challenge."

Nu împărtăşesc optimismul tâmp al autorului, care crede  că dacă spui poporului adevărul, ai rezolvat problema: toată lumea se înhamă la treabă, şi trage în aceeaşi direcţie. Nu, naţiunile au nevoie de un plan, de solidarităţi organizate, de lideri puternici, controlaţi democratic, nu prin tirania opiniei, şi mijloacele adecvate pentru a-şi atinge obiectivele. Pentru că dacă sunt oameni precum bancherii "români", care spun că vor credita economia după ce aceasta îşi revine, când ea, economia, are nevoie de finanţare pentru a-şi reveni, atunci am pus-o! 

Am crezut că noile tehnologii vor naşte o democraţie mai puternică. Din păcate se pare că distrug şi pe aia clasică, fără să pună altceva mai bun în loc.Părerea mea! 

3 comentarii:

Anonim spunea...

avertismentele erau si multe ... un exemplu

Neil Postman
http://en.wikipedia.org/wiki/Neil_Postman

- Amusing Ourselves to Death
- Technopoly: the Surrender of Culture to Technology
- The End of Education: Redefining the Value of School

Media ecology
http://en.wikipedia.org/wiki/Media_ecology

Karakas spunea...

Da, tehnologia a impus "tranzactia" care reduce complexitatea ratiunii. Nu mai e nevoie sa reflectezi prea mult, doar trebuie sa tranzactionezi. Cu siguranta oamenii politici sunt si ei prinsi in aceasta realitate, insa unii stiu sa se fooseasca de noile medii in avantajul lor. Tehnologia deci poate ajuta in procesul politic. Mai mult, sunt atit de multe "tranzactii" in mediul virtual al politicului, incit suma lor probabil inseamna ceva.Dar probabil ne trebuie un super-computer sa analizeze si sa clarifice sensul lor, daca putem descifra un trend de interes pentru oameni care aduce un plus de valoare.

Anonim spunea...

Friedman e unul din "centriştii" de Washington, obsedat de "echidistanţă" şi care acuză constant ambele tabere politice americane de partizanat excesiv şi le îndeamnă la moderaţie. Convenabil, pentru că unii chiar sunt moderaţi (democraţii) iar ceilalţi nişte extremişti furioşi (republicanii). Jocul ăsta al echidistanţei pare corect la prima vedere, dar este întotdeauna favorabil extremiştilor furioşi. Friedman face parte din tribul "toţi sunt la fel", există şi acolo unul.

Şi în articolul ăsta Friedman pare să aibă dreptate la prima vedere, dar de fapt bate câmpii. Da, există un atac mediatic constant şi intens la adresa politicienilor, însă autorii sunt în media clasică nu pe Facebook, Twitter sau Youtube. Acest atac a început înainte ca internetul să devină un mediu de comunicare important. La Friedman în ţară a început prin 1993, cu un baraj de acuzaţii şi insinuări la adresa lui Bill Clinton (afacerea Lewinsky a fost doar ultima din multele). Nu internetul face asta, ci media corporatizată, fiindcă un atac general şi nediscriminat la adresa politicienilor este de fapt un atac la adresa statului şi democraţiei. Ni se tot repetă că statul e inevitabil prost, că alegerile duc la politici iresponsabile, că alegătorii sunt proşti etc. Deşi e mult mai subtilă, mesajul acestei propagande este similar cu cel al fascismului din anii 1930: democraţia e slabă şi ineficientă, avem nevoie de altceva. Ce anume ar putea substitui democraţia asta de porc? Dacă citiţi mai mult Friedman veţi avea răspunsul: pieţele.