Boala lui băsescu

Vreau să fiu cât se poate de clar dintr-un început: NU mă interesează de ce suferă, fiziologic vorbind, omul băsescu. Doar că în dreptul lui mai scrie şi "Preşedinte al României". Asta schimbă TOTUL! Ca preşedinte al României trebuie să fie transparent. Pentru că de deciziile lui depind foarte multe lucruri în ţara asta. Iar o boală gravă schimbă multe în comportamentul unui om. Nu toţi sunt Francois Mitterand, care, grav bolnav de cancer, a condus totuşi Franţa ca şi când ar fi fost sănătos. Dar avea în spate o întreagă cultură a servirii interesului public, din care mulţi din generaţia lui şi-au făcut religie.

Din păcate traian băsescu ne-a dovedit că, sănătos fiind(cel puţin formal!), se poate comporta aberant, că poate lua decizii contradictorii, că nu-şi respectă cuvântul, şi nicio obligaţie, că este amoral şi bolnav de putere, că nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Cum s-ar comporta în cazul unei boli cu un pronostic "funebru", ca să zic aşa? Îi va mai păsa de lege, de Constituţie, de consecinţele faptelor sale? Sau îşi va zice: Îmi bag picioarele! Tot dau colţul! Fac ce vrea muşchii mei! Inclusiv o lovitură de stat!"

Pare absurdă presupunerea mea? Eu zic că nu. Chiar şi modul în care a răspuns zvonurilor, ieri, dovedeşte că am dreptate. Lumea zice că are ficatul praf, şi el iese dintr-o cârciumă(şi se aşează demonstrativ pe scaunul din spate al Loganului, cu alte cuvinte: "am şpriţu'n nas, pot să beau, hienelor!) şi dă o copită "mogulilor din presă", de parcă despre asta era vorba în propoziţie!

Eu prefer totuşi varianta că este sănătos-tun(minus cele cunoscute, coloana şi tiroida), şi suferă doar de "sindromul Hubris". Citez din JN o parte din articolul lui Tudor Octavian:

"Cunoscut din antichitate, comportamentul de tip Hubris era socotit o crimă contra societăţii şi pedepsit ca atare. Se trata prin tăierea capului. În descrierea sindromului Hubris, domnul profesor află toate manifestările paranoice ale omului politic. Iată, într-un singur portret-robot al politicianului ajuns în vârf, cele 14 trăsături definitorii hubris:

1. Narcisism. Lumea e o scenă, iar hubrismanul joacă rolul principal;

2. Tot ce face şi tot ce spune e prin referinţă la el. De altfel, deşi în limba română pronumele personal e redundant, hubrismanul spune mereu Eu, Eu, Eu…

3. Preocuparea obsesivă pentru imagine. Face orice ca să apară la televizor, nu contează în care emisiuni, numai să fie văzut;

4. Comportament mesianic. Are soluţii pentru salvarea patriei, a omenirii;

5. Se identi­fică în absolut cu instituţia. Nu e mi­nistrul cutare, e chiar Ministerul. Nu e şeful partidului, e însuşi partidul;

6. Foloseşte pluralul în loc de singular: aranjăm noi, facem noi curăţenie, noi suntem cei mai buni;

7. Are numai convingeri, deşi se ştie că deştepţii au şi îndoieli, pe când tâmpiţii doar convingeri;

8. Nu e la judecata oamenilor, ci numai la a lui Dumnezeu. E tot timpul cu numele lui Dumnezeu în gură, ca şi cum ar avea o relaţie privilegiată cu divinitatea. E scârbos de evlavios, până în punctul în care jigneşte credinţa celorlalţi;

9. Poate totul, ştie tot, rezolvă tot, numai să fie lăsat să ajungă preşedintele ţării;

10. E nerăbdător, impulsiv, exagerat, mârlan, tot timpul peste interlocutori, are ultimul cuvânt;

11. Ignorează realitatea, evidenţele, ce nu vede şi nu ştie el înseamnă că nu există;

12. Refuză orice corecţie la viziunile şi delirurile sale politice. Democraţia e mijlocul prin care el ajunge la putere şi atât;

13. Din toate aceste pricini enumerate până aici, incompetenţa sa devine un pericol public. E sigur că lumea începe şi se termină cu el. De aceea, când e dat jos, vrea să distrugă totul în jur, ca să-i pedepsească astfel pe ingraţii care nu-i recunosc superioritatea;

14. E cameleonic. Odată ajuns jos, glumeşte pe seama exceselor pe care le-a săvârşit, e linguşitor cu cei pe care i-a chinuit, primeşte cu zâmbetul pe buze picioare în fund şi adună, adună, adună în subconştient motive de răzbunare pentru ziua în care va fi iarăşi sus."

Cum aţi citit deja, în antichitate tratamentul consta în tăierea capului "bolnavului". Noi, mai acum vreo două decenii, am aplicat un tratament cu plumb unui bolnav cu sindromul Hubris. Între timp am evoluat, suntem mai toleranţi, mai democraţi: îl pupăm în cur! Asta da, pedeapsă! Progresul este evident! Am intrat în Europa, ce mai!