miercuri, 10 martie 2010

Modernizarea fără schimbare

Mogulul cel "rău", Dan Voiculescu, pe care îl respect şi căruia îi sunt recunoscător pentru că, spre deosebire de alţii de pe plantaţia "Jurnalului Naţional", ne-a lăsat să facem ce ne tăia capul în paginile ziarului, reuşind, eu, cel puţin, să-l bag în gura Tribunului, şi ştiţi ce-i poate mintea diliului, se întreabă, şi mă întreabă, "pe cine ar alege nenea Iancu – sosit azi cumva de la Berlin – pentru a-l portretiza cu prioritate în comediile sale? Ce politician, analist, politruc, divă s.a. ar merita un rol principal în opera bardului din Haimanale?"
S-o luăm de la coadă la cap: la categoria dive nu mă bag, că nu mă descurc cu mondenităţile. Dar, statistic vorbind, e plin peisajul "monden" Vete, de Ziţe, de Miţe Baston, pentru că divele noastre sunt cel mai adesea "târgoveţe" care vor să scape de condiţia lor minoră, şi ar face orice pentru asta. Deşi mă îndoiesc că Nenea Iancu şi-ar pierde timpul cu tabloidele, în caz că ar face acest lucru şi-ar găsi repede modele, doar răsfoindu-le. Şi dacă n-ar avea chef de citit, e suficient să deschidă televizorul, inclusiv pe Antene, şi se pricopseşte cu o turmă de "dive".
La capitolul politică, ei bine, aici chiar s-ar lua cu mâinile de cap! Cred că ar avea un şoc, şi şi-ar revizui drastic proasta părere despre cei care i-au fost sursă de inspiraţie pentru personajele "Scrisorii pierdute". Cei mai mulţi dintre actualii politicieni îi întrec în ticăloşie, demagogie, lipsă de principii, slugărnicie, pe aceia portretizaţi de el în "O scrisoare pierdută".
Ar fi fascinat de Elena Udrea, şi i-ar servi de model pentru Zoe Trahanache. băsescu ar fi un Tipătescu remarcabil. Volodea Tismăneanu ar fi un Agamiţă Dandanache perfect. Caţavencu ar fi o corcitură între Sever Voinescu-Cotoi şi Cristian Preda, cu un zest de Cătălin Avramescu. Ca o variantă alternativă îl avem pe boc. Farfuridi şi Brânzovenescu: personaj colectiv, traseiştii din politică, mereu în căutare de avantaje, umili cu şefii, incapabili să facă ceva în mod autonom, gata s-o dea anonimă, dar s-o şi semneze, la nevoie.
Sigur, Cetăţeanul Turmentat e la datorie, veşnic abţiguit, veşnic întrebându-se cu cine votează. De fapt, el ştie cu cine votează: cu ăl de dă mai mult, dar trebuie să pară că are dileme de natură "ideologică".
De ce lumea descrisă de Caragiale nu a evoluat? Trecem peste explicaţia geniului lui creator, care a ştiut să creeze tipologii perene. Cred că trebuie să ne ducem la Lovinescu şi la formele lui fără fond. Eu numesc problema asta a actualităţii lui Caragiale modernizarea fără schimbare. Am tot copiat modele, pe care le-am aplicat "creator", cum ne-a tăiat capul, pentru ca ele să nu schimbe nimic în starea de fapt. Modernitatea n-a pătruns în profunzimea societăţii, n-a modificat mentalităţi şi comportamente. Câtă vreme "modernizarea" nu produce schimbare, în sensul evoluţiei, al convergenţei cu lumea occidentală europeană, până când valorile modernităţii nu devin şi valorile noastre, Caragiale va rămâne actual.

14 comentarii:

Anonim spunea...

pai ce este lumea asta idioata occidentala?! voi o vedeti altfel din cauza spiritului servil pt ca cei mai multi dintre romani provin de la tara iar acestia in marea lor majoritatea n-au reusit sa treaca peste comportarea de maimuta care copiaza tot ce vede si atunci aveti ce se stiti ca este. acestia normal ca nu vor observa ca-capitalismul lor iubit este o ineptie care pt a rezista are nevoie de 100000 de victime zilnic dintre care 40000 de copii sub 14 ani. cum sa vada ei ca nefunctionarea acesui sistem imbecil a dus la izbucnirea a doua razboaie mondiale? mergeti mai depare in 4 labe in fata prostilor de vest si prosternativa in calea minunatelor lor timpenii ca o sa va mearga nemaipomenit si toti or sa va respecte dupa cum se vede. pina nu va treziti si nu terminati cu toate prostiile astea asa va fi totul adica din rau in mai rau ca alta cale nu exista daca stai sub talpa strainilor.

Criss Blaziny spunea...

ce parere aveti de masoni?

Constantin Gheorghe spunea...

Subiectul nu mă pasionează. Din punctul meu de vedere, ordinele masonice, azi, sunt un soi de ONG uri, nici mai bune, nici mai rele decât majoritatea celorlalte. Cinstit să fiu, raţiunea lor de a fi nu prea mai există...

Anonim spunea...

http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-29/deputatul-calian-s-a-vrajit-cu-tarfele-in-hotelul-tarii-75479/

Anonim spunea...

ARE DREPTATE PRIMUL ANONIM IN CE PRIVESTE MERSUL IN PATRU LABE...ERAU MAI SANATOASE LABELE LA BUMBESTI-LIVEZENI.

Fluieratorul spunea...

O intrebare pentru primul Anonim: cum e mai bine in opinia dvs., sa stam sub talpa strainilor la noi acasa, sau sa plecam sa contribuim la PIB-ul lor si sa-i slugarim la ei acasa?

M-ati indatora cu un raspuns onest si argumentat, ca tocmai m-am sculat azi dimineata cu fata la cearsaf, ofuscat acum ca n-am plecat in Canada acu' vreo 10 ani... No harm intended... Mai dau si-o bere...

In care varianta am sa stau mai bine eu, ca individ, cu respectul de sine?

Anonim spunea...

@ Fluieratorul: foarte buna intrebarea. Anonimul nr.1 tinde probabil sa creada ca printr-un simplu efort de vointa, putem sa ne scuturam de jugul strainez si sa devenim brusc neatarnati economic, crescand prin noi insine si inmultindu-ne banii departe de orice atingere a capitalismului. si pe mine m-ar indatora Anonimul cu o sursa pentru statistica victimelor, indeosebi a copiilor sub 14 ani.

Anonim spunea...

@ Constantin Gheorghe: nu vreti sa analizati un pic acest punct de vedere - ma refer la comentariile postate de d. Glavan si "Cobra"?
http://romaniadeieri.blogspot.com/2010/03/pana-unde-mergem.html

Anonim spunea...

Uraaa! Gata fraţilor! Ne-am scos! Avem Preşedinte Academician. Este coleg de Academie cu patru câştigători ai premilui Nobel, cu o mulţime de academicieni ai Academiei României. A sărit direct din groapa inculturii crase în vârful intelighenţiei române.
Să fii membru de onoare al Academii Oamenilor de Ştiinţă din România nu este puţin lucru. Sunt acolo prof. universitar dr. Ecaterina Andronescu, medicul dr. Irinel Popescu, istoricul dr. Ioan Scurtu, generalul dr. Eugen Bădălan, scriitorul Dinu Săraru, academicianul Răzvan Theodorescu, IPS Teodosie, academicianul Mihai Drăgănescu şi cum spuneam, patru premianţi Nobel. Probabil că prof.univ.dr.Virgil Cândea, preşedintele AOSR şi-a pierdut uzul raţiunii. Oare până unde a pătruns nemernicia? Cât de josnici şi fripturişti pot deveni unii oameni.

PS: Un singur votant entuziast pro din AOSR nu m-a surprins. Mizerabilul Ion Cristoiu.
Ged

Fluieratorul spunea...

Probabil ca academicienilor votanti pro li se va permite sa cumuleze o pensie nesimtita cu salarii la fel de nesimtite...

Cunosc citiva membri pe bune ai academiei tehnice, niste oameni foarte de isprava, ajunsi la virsta senectutii, care sint uitati in fundul curtii in timp ce li se plagiaza din plin opera de-o viata. Sic transit gloria mundi, si tot asa ne ducem si noi, cu jet, dracului.

In rest, chelului ce-i trebuie daca nu tichie de margaritar. Ca sa-l scoata, vorba lui Tudor Musatescu, din adincul mediocritatii pina la suprafata ei. Astfel, mediocrul a devenit notoriu.

Anonim spunea...

s-au trezit taranii la a 2-a generatie in pantofi sa puna intrebari! :)
la ce aveti ma servitorilor internet? ca faceti voi cu el? va uitati la poze ca atit va duce mintea?
faptul ca sinteti niste servitori incapabili se vede in intreberile voastre sub puerile si in modul in care ati ajuns sa fiti evaluati de straini.
faptul ca va calca in picioare este normal pt ca asta cereti.
situatia este mai rea intre timp pt ca am folosit date vechi de 10 ani. uite noi nesimtitilor:

http://www.worldpolicy.org/journal/articles/wpj02-4/buckley.html

http://www.teleologica.com/jubilee_2000.html

http://www.jubilee2000uk.org/

http://www.medicalnewstoday.com/articles/122967.php


capitalismul vostru minunat s-a terminat si va fi inlocuit fara sa va intrebe nimeni pe voi servitorii servitorilor daca va place sau nu.
rusine voua nesimtitilor!

Anonim spunea...

http://www.globalissues.org/article/30/the-scale-of-the-debt-crisis

si linkul asta este bun pt nesimtitii de tarani care se cred cit se poate de inteligenti d-aia au ajuns protii europei de care rid toti!

Anonim spunea...

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/148609/Tanara-internata-in-stare-grava-direct-de-la-serviciu-a-murit.html


Tanara de 34 de ani internata de marti la Spitalul Universitar din Capitala in stare grava, direct de la locul de munca, a incetat din viata sambata, in jurul orei 19.45, potrivit reprezentantilor spitalului


Familia tinerei pune starea grava in care ajunsese aceasta pe seama muncii epuizante si a stresului de la birou. Tanara lucra ca programator la o firma din Capitala. Reprezentantii firmei au declarat ca nu aveau cunostinta ca angajata lucra peste program.



asta fac aia civilizatii cu cei care se comporta slugarnic fata de numitii civilizati care neaparat sint capitalisti si vestici.


soarta asta o merita toti cei care tipa de nebuni ca a fost rau pe vremuri si repeta tot de nebuni desigur varinta idioata din care rezulta c-ar exista o alta lume care cica ar fi aia civilizata.

Adam spunea...

Dna Udrea este o persoana mult mai buna decat Zoe

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...