duminică, 7 martie 2010

O să avem şi Opoziţie?

Acum, că s-au terminat Congresele şi la PSD, şi la PNL, o să avem şi noi, în fine, o Opoziţie demnă de acest nume? Că de munţi de cuvinte ne-am săturat. Şi sper sincer că nu va începe un război între Ponta şi Crin Antonescu, pe tema "cine e cel mai lider al Opoziţiei". Nu că nu ar fi posibil: două decenii de democraţie au fost suficiente clasei politice să facă erori şi gafe cât pentru un secol, doar că s-ar putea ca la capătul lui, al războiului, liderul opoziţiei să nu mai aibă pe nimeni în spatele lui.
Sigur, nu s-a inventat nicio metodă pentru a opri hemoragia de parlamentari de la Opoziţie către Putere. Deocamdată grupul "independenţilor" este, pentru PDL, nu doar un rezervor de voturi, ci şi o soluţie pentru a nu strica echilibrele în partid, prin intrarea în competiţia pentru putere a noilor veniţi. Asta mă face să cred că următoarele câteva luni sunt critice pentru "independenţi". Sunt obligaţi să se transforme în partid, dacă au de gând să-şi continue cariera de parlamentari. Mi-e greu să-i văd pe toţi candidaţi ai PDL, în colegii unde sunt siguri de alegere, că despre asta este vorba. Şi cum oricât de idioţi ar fi românii, şi sunt! nimeni nu-şi face iluzii că PDL nu va fi sancţionat la vot, în 2012. Aşa că bătălia pentru colegii eligibile va fi crâncenă în PDL. Iar nou-veniţii nu sunt bine-veniţi!
Deocamdată este greu de spus ce şanse ar avea un nou partid, mai ales unul făcut din resturi şi cu Generalul Izmenelor Prezidenţiale în fruntea sa. Şi nici dacă l-ar pune pe Cristian Diaconescu, asta tot n-ar însemna mare lucru.
Eu cred că dacă PSD şi PNL reuşesc să determine o nouă dinamică politică, printr-un mod inteligent şi radical de a face Opoziţie, strict pe agenda publică, nu pe cai verzi pe pereţi, şi mai ales NU la tocşoaie, că oamenilor li s-a aplecat de atâta vorbăraie fără noimă, este foarte posibilă o inversare a tendinţelor, şi unii, nu puţini, dintre independenţi, să se întoarcă la "bază". Schimbând raportul de forţe actual din Parlament, unde se dă, de fapt, adevărata bătălie politică.
Fără a însemna mai mult decât va fi, este necesară o coordonare a acţiunilor politice în Parlament între PSD şi PNL. Orgoliile şi "rigidităţile" ideologice, ambiţiile personale şi "vorbele de duh" n-au ce căuta în povestea asta. E vremea responsabilităţii şi maturităţii politice. Şi aşa ruptura dintre cetăţeni şi clasa politică este periculos de mare. Nu e foarte departe momentul în care ea va deveni definitivă. Sper că ambii lideri şi ambele partide sunt conştienţi(conştiente) de asta. Deşi trăim în România, unde raţionalitatea şi responsabilitatea sunt pe sponci. Dumnezeule mare, ce ghinion!

3 comentarii:

Stefan A. spunea...

Care opozitie ?
Nu vedeti ca in momentul in care partidele merg in opozitie , au mari probleme financiare ?
NU AU ACCES LA CIOLAN !
Deci , ce se intelege in Romania 2010 prin notiunea de opozitie ?

Fluieratorul spunea...

La mine in cartier primele business-uri care au aparut dupa revolutie au fost circiumile. Vreo sase dintr-o data pe o raa de 500m. Nu dupa mult timp, a aparut si a saptea. Cu nimic mai buna sau mai rea, mai ieftina sau mai scumpa. A dat faliment vreuna dintre cele sase? Nu. N-a mers si a saptea? Ba bine ca nu...

In aceeasi idee, tot la mine in cartier prin 1992 functionau vreo patru jocuri gen Caritas, au aparut toate dintr-o data si au disparut la fel.

Asa si partidele. Credeti ca daca generalul din pix isi face partid n-o sa fie un partid la fel de "valabil" ca si celelalte? Si dintre astia mai cu istorie, lungasau scurta, ar fi stat vreunul in opozitie daca s-ar fi putut altfel? Un partid "clasic", ca PNTCD, poate sa ajunga o floare vestejita la reverul unui parvenit. Un partid nou se face din, cu si pentru parveniti, sau pentru un anume parvenit. Asta e.

PNL si PSD, si cuvinte ca "dinamica", "inteligent", "raical" si "Opozitie" nu stau in aceeasi fraza. Cu tot respectul pentru dvs., si cu multa compasiune pentru sperantele noastre ale tuturor, eu n-am ce astepta, nici de la PSD/Ponta, nici de la PNL/Antonescu. Nici pe la ei n-a trecut prea multa responsabilitate si maturitate.

Se bat in discursuri, isi adjudeca frinturi de voturi din cei 35% care au votat. Restul nu ii intereseaza, nu exista pentru ei, dintr-un motiv foarte simplu: in tara asta, cei 65% nu sint reprezentati, si nici nu vrea nimeni sa-i reprezinte. O fi vorba de o majoritate a taranilor si orasenilor care nu lucreaza la stat? Intre cei 65% si politicieni exista un cerc vicios al dezinteresului, de rau augur pentru toate partidele din Romania, de care politicienii chiar ca nu-si dau seama.

Anonim spunea...

Sic... conasule. Udrea stie mai multe... pozitii. A trecut de la o pozitie la mai multe

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...