joi, 18 martie 2010

Mafia.ro

Devine din zi în zi mai clar conturul Mafiei care l-a creat pe traian băsescu, întâi ca Primar General al Capitalei, apoi ca Preşedinte al României. O Mafie care cuprinde în rândurile sale în special oameni din serviciile secrete şi oameni de afaceri din noua generaţie, cea care a lipsit de la "facerea" capitalismului românesc post revoluţionar.
Simplificând, în anii 90 ai secolului trecut s-au conturat două mari grupuri economice, unul centrat pe actualul PSD, altul centrat pe actualul PNL. Cele două grupuri operau de o manieră suficient de discretă, pe principiul că mâţa cu clopoţei nu prinde şoareci, şi aveau zone în care afacerile se intersectau. Mai mult, deşi pare bizar, erau mai puţin dependenţi de stat(eram în plină tranziţie, şi statul nu avea prea mulţi bani pentru investiţii publice) decât cei despre care vreau să vă vorbesc.
Între timp a apărut o nouă generaţie de oameni de afaceri, mai tineri şi fără conexiuni în politică, sau cu slabe conexiuni. Ea îşi căuta un vector politic. Şi l-au găsit în traian băsescu. Un traian băsescu pe care l-au testat la integritate pe vremea mandatului său la Ministerul Transporturilor, în timpul guvernării CDR. Atunci trebuie căutată originea marilor averi ale lui Căşuneani şi Umbrărescu, a altor regi ai asfaltului.
Acestora li s-a părut o investiţie rentabilă sprijinirea lui băsescu în alegerile pentru Primăria Capitalei. Capitala are cel mai mare buget dintre toate municipalităţile ţării, şi este o foarte bună vacă de muls. Cred că în timp nucleului iniţial de oameni de afaceri care l-au fabricat pe politicianul traian băsescu li s-au adăugat şi alţii, inclusiv cei pe care băsescu i-a tot prezentat drept "Mafia personală a lui Adrian Năstase". Era un scandal de ochii lumii, pentru că sunt suficiente date care pot confirma că Bittner, Petrache şi compania, deşi număraţi în curtea PSD, câştigau cu băsescu Primar General. Iar după 2005 nu i-a deranjat nimeni. Cât îl priveşte pe Puiu Popoviciu, aţi mai auzit ceva despre el de la gureşele noastre "organe"?
Rămâne neclar, pentru mine, cel puţin, momentul în care a intrat în scenă grupul foştilor securişti din serviciul care se ocupa cu afaceri economice şi spionaj economic şi tehnologic pe vremea lui Ceaşcă. Dar fără cunoştinţele lor şi fără reţelele lor de agenţi şi de oameni de influenţă, pe care nimeni nu le-a putut demantela, crearea omului politic traian băsescu şi impunerea lui în conştiinţa publică nu ar fi fost posibilă. Nu uitaţi că unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai lui traian băsescu a fost SRS, fost informator al securităţii, dar şi afacerist de succes în presă. Nu vă luaţi după falimentul "Ziua". Era planificat, pentru că ziarul nu mai folosea la nimic din ceea ce fusese planificat să facă.
Acestui grup de interese economico-securiste i-a trecut câteva gloanţe pe lângă ureche. De aceea în anii 2001-2004 o parte din el a jucat şi pe cartea Adrian Năstase. Prima lui victorie a fost impunerea lui Cosmin Guşă în curtea PSD, ca al doilea om în partid. Până s-au prins pesediştii, şi l-au uşuit. Unde s-a refugiat băiatul? La traian băsescu în ogradă!
Atunci începe marea manipulare, care va duce la perceperea lui AN drept întâiul corupt al ţării. Cu largul sprijin al unei părţi din SRI, pentru că Adrian Năstase, spre deosebire de băsescu, nu era larg la pungă cu băieţii cu ochi albaştri. Şi a plătit pentru asta! Iar băsescu a învăţat lecţia!
Elena Udrea este un produs al acestei mafii economico-securiste. Prin intermediul lui Cosmin Guşă, s-a încercat infiltrarea ei în PSD. Nu s-a reuşit. Nu ştiu când s-a petrecut prima întâlnire între băsescu şi Udrea. Dar a fost dragoste la prima vedere. Iar Mafia a obţinut un instrument în plus de control în ceea ce-l priveşte, speculându-i dependenţa de ea.
Un alt moment delicat pentru mafie a fost exluderea PDL de la guvernare. Din păcate, PNL n-a reuşit(cred că nici nu a încercat serios, dacă a încercat) să cureţe această mafie. Cred că şi liberalii au fost infiltraţi de ea. De aceea au fost puse la "muncă" toate resursele, umane şi materiale, pentru realegerea lui traian băsescu. Inclusiv revenirea lui Guşă în PSD, pe lângă Geoană, şi legarea lui de Vântu, membru de frunte al Mafiei, în paranteză fie spus!
Unde suntem acum? În faza de consolidare a puterii acestei Mafii, în plan politic, şi în plin proces de preluare a întregii economii, prin parazitarea statului. Şi prin distrugerea, cu ajutorul instituţiilor statului, a oricăror concurenţi de pe piaţa banilor publici.
Acum putem înţelege mai bine şi miza formării noului partid "de stânga", şi pe cea a schimbării din funcţie a lui Geoană, la Senat, şi modificările Constituţiei, şi tot ce se întâmplă în economie.
Aşadar, lucrurile stau cam aşa, în economie: totul e portocaliu. Totul este dat pe ochi frumoşi. Care mişcă în front şi nu cotizează la partid e dat la gazetă. Iar când lucrurile devin cotoioase, vine oficina de pe Net să mute scandalul în curtea altora.
Iar ce scrie Ciutacu despre viitorul radios al Fecioarei din Pleşcoi e de luat serios în seamă. Mafia economico-securistă este tot mai puternică şi mai influentă. Iar miza este uriaşă: zeci de miliarde de dolari numai din fondurile europene nerambursabile.

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...