Cercul vicios al incompetenţei

Cum spuneam, criza economică şi financiară se transformă vertiginos în criză a datoriilor, publice şi private. O confirmă Pulea Vodă, care a vorbit la şedinţa de bilanţ a Ministerului Apărării. Unde a evocat posibilitatea unui nou împrumut de la FMI, la sfârşitul anului. Şi a insistat iar pe tăierea salariilor, pensiilor şi a altor cheltuielui bugetare.

Sigur, beleaua de la Cotroceni joacă şi scena balconului, pentru că militarii au reacţionat dur, public, dar şi pe alte canale, la ideea recalculării pensiilor lor, în sensul diminuării. Dar nu cred că va impresiona pe cineva. Pentru că nu poţi implora acum oamenii să accepte bani mai puţini, spunând că economia nu are de unde, şi pe de altă parte să declari senin că nu ţi-ai propus să faci ceva pentru ieşirea din criză.

Reducerea consumului va adânci recesiunea. Asta e situaţia, ne place sau nu. Pe de altă parte la Buget nu intră bani, pentru că economia nu se mişcă, din lipsă de stimulente. Băncile s-au retras în munţi şi sunt surde la nevoile economiei. Banii de la UE nu-i putem lua, pentru că nu sunt bani pentru cofinanţare.

E un cerc vicios. Cum ieşim din el? Avem peste 30 de miliarde de euro în rezervele BNR. Leul se întăreşte, deşi economia se afundă în căcat. Ne împrumutăm în continuare pentru a creşte rezerva BNR şi pentru a întări şi mai mult leul, scumpind exporturile şi ieftinind importurile, cu toate că în galantare preţurile mărfurilor de import cresc.

Cu o contracţie drastică a consumului intern, şi cu un leu tare, care descurajează exporturile, nimeni nu este interesat să investească, să-şi restructureze aparatul productiv. Ce ne rămâne de făcut? De unde începem? Pentru că să fim bine înţeleşi: reducerile de cheltuieli bugetare nu rezolvă nimic, în fară de faptul că reducem deficitul bugetar. Deşi am serioase îndoieli că vom reduce deficitul, odată cu reducerea cheltuielilor, deoarece intrăm în al doilea cerc vicios. Anii 1997-2000 sunt argumentul că aşa ceva se va întâmpla şi acum.

Oricum, de la un guvern ABSOLUT incompetent în materie economică nu avem la ce ne aştepta, poate doar la noi tâmpenii, care să accentueze declinul economic. De la economişti, iar nu prea văd cum ar veni soluţii, pentru că toţi sau aproape toţi au acelaşi discurs: reducerea cheltuielilor statului. E doar un supozitor administrat unui bolnav de cancer. Relansarea trebuie să se bazeze pe un proiect pe termen lung, asumat atât de clasa politică, de partenerii sociali, cât şi de societatea civilă. Acord care să nu arunce criza doar pe umerii unora, ai celor care trăiesc din muncă, în cazul de faţă, şi ai pensionarilor.

Am mai spus, o mai spun: economia nu este un lucru în sine, o activitate a cărei finalitate o constituie "echilibrele macroeconomice". Ea satisface nişte nevoi legitime ale oamenilor. Dacă politicile publice ignoră, în structura lor, aceste nevoi, ele sunt sortite eşecului. Or noi spre aşa ceva ne îndreptăm: spre politici care se referă la abstracţii, nu la oameni. Poate că de aici trebuie începută schimbarea, şi tot de aici vine şi ieşirea din cercul vicios actual.