Un Parlament de laşi

Avem un Parlament de laşi şi de tâmpiţi, şi e firesc să fie aşa! Doar este votat de o ţară de tâmpiţi! Mi-este o imensă silă: dobitocii ăştia ar trebui să-mi apere mie drepturile şi libertăţile? Când ei nu ştiu pe ce lume trăiesc?

Nu mă interesează soarta lui Cătălin Voicu! Din partea mea să se ducă dracului! Pe mine mă interesează soarta unui sistem politic, democraţia. Pe care o mână de derbedei politici, cu un discurs de-a dreptul fascist, o golesc de conţinut şi o transformă într-o caricatură.

Argumentele celor care aprobă arestarea lui Voicu NU au legătură cu justiţia şi nici cu statul de drept. Ele au legătură cu frica. Frica de a-şi exprima cu adevărat poziţia. Frica de a se opune unei puteri tot mai abuzive şi mai totalitare. Frica de a lupta cu nedreptatea.

În România arestarea preventivă a devenit un instrument predilect de lucru al procurorilor, incapabili profesional. Metodele lor sunt securiste până în măduva oaselor. Îl bagi la beci şi îl umileşti, îl torturezi(câte se întâmplă în arest şi nu interesează pe nimeni), îl obligi să declare ce vrei tu, faci tot felul de târguri. E mai simplu aşa. Şi după aia lumea se miră de ce "corupţii" nu sunt condamnaţi!

Să vii, tu, parlamentar, şi să spui că încuviinţarea arestării este un act politic, şi că nici nu trebuie să ştii de ce vrea DNA să aresteze un parlamentar, că e suficient un VOT POLITIC, este o nebunie! Păi aşa ai desfiinţat instituţia opoziţiei! De aici până la partidul unic nu mai e mult! Acum înţelegem mai bine ce vroia să spună dementa aia de Pippidi cu prezumţia de vinovăţie! Ei bine, prin motivarea dată votului lor, cretinii din Parlament au consfinţit o nouă realitate: aceea a prezumţiei de vinovăţie. De acum starea noastră naturală este de vinovaţi. Ca atare justiţia nu va mai trebui să demonstreze că eşti vinovat, ci tu va trebui să demonstrezi că eşti nevinovat.

Iar dacă Parlamentul crede că astfel îşi spală imaginea, apoi nu ştie ce face! Nu este decât o adunătură de laşi, care se cacă pe ei de frică, ştiind că oricând li se poate fabrica un dosar, că pot fi deferiţi tribunalului poporului. Şi în loc să pună lucrurile în ordinea lor firească, mai bat un cui în coşciugul democraţiei.

Oricum, de acolo, de unde e, Ceauşescu priveşte la moştenitorii săi şi râde mulţumit şi fericit...