marți, 10 noiembrie 2009

O deosebire fundamentală

N-am scris nimic despre afirmaţiile lui băsescu de ieri, de la plecarea spre Berlin, care-l privesc pe Ion Iliescu. Dacă nu ştiţi despre ce este vorba, găsiţi aici amănunte.
Altceva mă interesează, anume diferenţa fundamentală dintre traian băsescu şi Ion Iliescu. Trecutul lui Ion Iliescu este la lumina zilei. Au scos unii la suprafaţă, de prin arhive, şi ceea ce intră sub incidenţa Legii privind protecţia datelor personale. Trecutul lui băsescu nu este deloc limpede. Şi nici nu va fi vreodată. Iar capitolul sensibil este cel de la Anvers. Capitol care explică de ce se uită mai toţi liderii occidentali cu, scuzaţi, curul la Măreţul Conducător. Poate vom afla ce şi cum, poate nu. Las' că nici afacerile lui post-decembriste, la Ministerul Transporturilor şi la Primăria Capitalei nu sunt tocmai un model de transparenţă.
Ştiu că vor fi unii care vor zice că nu au ieşit la iveală dosarele Securităţii care-l privesc pe Iliescu, dosare din perioada în care era urmărit de băieţii cu ochi albaştri. N-am idee unde sunt sau dacă mai există. Dar fiţi siguri că dacă aveau vreo miză, apăreau ele. Dar nu au miză. E probabil acelaşi balast şi aceeaşi mizerie ca în toate dosarele de urmărire de la CNSAS. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu stenogramele privitoare la Hayssam. Când a existat o miză, au apărut.
Cred că traian băsescu a depăşit ieri o limită a bunului-simţ. De fapt, el nu are limite în nimic. Dar, mai devreme sau mai târziu, toate acestea se întorc împotriva lui. Să nu uite că trebuie să trăiască în societatea asta şi după ce nu va mai fi la Cotroceni. Că va rămâne în politică. Şi cum poţi sta de vorbă cu oameni de care ţi-ai bătut joc, pe care i-ai umilit, i-ai înjurat, le-ai atacat demnitatea de om? Cum te poţi uita în ochii lor? Cum poţi conlucra cu ei? Sau băsescu nu-şi mai vede viitorul în România? Nu de altceva, dar atunci totul se explică...

7 comentarii:

Unknown spunea...

Domnule Constantin, apreciez efortul Dvs. zilnic intru transcrierea in vizibil a ranilor noastre sufletesti provocate de maimuta bautoare. Sunt timisorean si mi-a venit sa plang, acum dupa 20 de ani de la Revolutie, vazand minunatia de miting organizata in Parcul Rozelor pentru Iubitul Mare Machitor.
http://www.youtube.com/watch?v=pEvnqUqbuOM
Nu cred ca absurdul ar putea avea alta culme.
Pe celalat l-am impuscat pentru genul asta de mitinguri si pentru felul in care ne-a muncit dupa ce ne-a indatorat (incomparabil mai putin) tara. Cu asta din urma ce propuneti sa facem?!

Constantin Gheorghe spunea...

Să-l dispreţuiţi şi să-i arătaţi, în cel mai democratic mod, dispreţul. Adică scoţându-l cu votul în afara jocului politic. Putea să facă acelaşi lucru şi Ceauşescu: să se supună judecăţii poporului, la vot, în condiţii de libertate politică. Şi ar fi avut o ieşire demnă din scenă.

Anonim spunea...

dontwannavote
pacat ca nu stii despre ce vorbesti!
ceausescu te-a indatorat?! crezi ca o tara se conduce dupa sistemul pe care-l aplici cu propiul salariu in vederea cumpararii unui fotoliu? cunosti starea romaniei inainte de razboi dupa sau in anii de reper sa spunem 1965-70-75-89? chiar n-ai vazut nimic? cunosti diferentele pe mai multe planuri economice si sociale dintre 1989 si 2009? ai vazut mitingurile organizate pt clinton, bush, obama, kohl,schroder,merkel sau blair de exemplu? cunosti ca pt o vizita a lui bush in germania s-au cheltuit in 2 zile 20 de milioane de euro? ai stiut ca un gratar la iarba verdecare care a durat 3 ore in onoarea lui bush dat de merkel a costat 4 milioane de euro?
romanul s-a invatat sa trancaneasca prostii fara cap si coada nu are nici un reper care sa-i permita o parere dar are opinii! nu va intrebati un pic in sinea vostra dupa sistemul lui moromete pe ce va bazati atunci cind va inchipuiti voi ca aveti idee despre ceva? cea mai prosta impresie o am despre timisoreni care sint sub orice critica cind vine vorba de stiut ceva sau de gindit iar tu nu faci altceva decit sa-mi confirmi din pacate acesta impresie.

daca se duce la merkel sa-i puna o vorba buna pe linga obama a luat deja plasa ca asta nu se baga. ea ofera de obicei zimbete nici macar vorbe ca nu stie oricum prea multe.

Anonim spunea...

ar fi avut o ieşire demnă din scenă.

te inseli! cind marioneta isi ia aere de independenta si crede ca poate face ce vrea s-a ars cu vesticii! istoria iti sta la dispozitie!

daca vesticii nu te vor si te bagi o incasezi urit. a mai fost unul caruia i s-a spus ca nu mai este dorit si nu s-a mai bagat pt inca un mandat deci a stiut ce trebuie.

Anonim spunea...

http://www.n-tv.de/politik/politik_kommentare/Laecherlich-peinlich-skandaloes-article190561.html

Der Deutschland-Besuch von US-Präsident George W. Bush ist ein Skandal. Nicht die Tatsache, dass er kommt; natürlich nicht. Sondern die Umstände seines Aufenthalts. Mitten im Sommer wurde eine Urlaubsregion zur Festung ausgebaut.

Mehr als 12.500 Polizisten wurden zusammengezogen. In Stralsund, Heiligendamm und Trinwillershagen wurden Absperrgitter, Stacheldraht und Gitterbauzäune aufgestellt. Unmittelbar betroffen von diesen Absperrungen sind 4.500 Menschen. Sie mussten ihre Autos wegfahren, dürfen nicht auf ihre Balkons treten, nicht einmal ihre Fenster öffnen. Auch in der weiteren Umgebung ist die Fortbewegung für Anwohner und Urlauber nur eingeschränkt möglich: 580 Kilometer Straßen wurden gesperrt - sogar auf Strecken, die Bush nur mit dem Hubschrauber fliegt.

Gesperrt wurden auch 220 Quadratkilometer Seefläche und ein 15 Kilometer langer Strandabschnitt bei Heiligendamm. Vor der Küste patrouillieren 26 Streifenboote und 28 Schlauchboote der Polizei. Acht amerikanische Militärhubschrauber beobachten die Gegend von oben. 20 Millionen Euro soll der Besuch insgesamt kosten.

pt acesta vizita au fost necesari 12500 politisti, 4500 de cetateti au avut de suferit de pe urma masurilor care prevedeau interzicerea deschiderii ferestrelor a prezentei pe balcon si circulatia restrictiva in anumite zone.au fost inchisi un total de 580 km de strazi iar in anumite zone s-a inchis si circulatia pe unde s-au plimbat numai cu elicopterul.a fost interzis accesul pe o suprafata de apa insemnind 220 km² si un strand pe o lungime de 15 km. au patrulat 26 de barci rapide si 28 de cauciuc ale politiei. au patrulat deasemenea 7 elicoptere militare . deasemenea au strins 1000 de cetateni care sa-l salute pe bush dintre care un sfert erau soldati si se mentioneaza ca satele potemkiene erau unzero pe linga ce-au facut cu acesta ocazie.la total au fost de platit 20 de milioane.


ca sa nu se spuna ca vorbesc fara dovezi am pus linkul si un extras care arata cum s-au desfasurat lucrurile cu vizita lui bush! e penibil sa mai ai ceva de spus impotriva lui ceausescu cind vesticii il intrec la toate cu citiva zeci de ani lumina inclusiv in ceea ce priveste osanalele si cultul personalitatii!!!! de vizionat sedintele lor din senat cind tine cite un discurs presedintele lor indiferent care de la clinton incoace.

romanii au ajuns jalnici penibili sub orice critica si refuza sa se trezeasca!!! ceausescu a fost un copil de gradinita!!!!puneti mina pe carte si capul la contributie ca ati ajuns ultmii in toate din cauza lipsei de gindire!sinteti graznici!!!! rusine celor care se complac in acesta situatie!!!

Unknown spunea...

Pentru anonimul care nu suporta timisorenii...
..iar tu vorbesti ca unul care a iesit din gaoace dupa 1989 si care n-a gustat din intunericul, frigul si ratia lunara cu care ne-a fericit iubitul conducator in anii 80. Stiu ca nu ti-ar pasa daca astazi Base cu Merkel ar cheltui pe un picnic 4 milioane de euro, daca nu ti-ar afecta pretul plinului la masina ta bengoasa sau nu ti-ar scumpi aripioarele de la KFC. Indiferent de ce viziune politica ai avea prin creieras, nenicule, in cele din urma bunastarea ta va trece prin propria-ti burta ca etalon absolut. Asa ca nu mai judeca pe altii pentru ca stii vorba: cu masura cu care judeci, vei fi judecat. Valabil si pentru matrozul pe care il pupi acum cu abnegatie in dos...

Anonim spunea...

der

dontwannavote

ar fi fost o surpriza sa ai ceva in cap insa dupa cum se vede esti reprezentarea fidela a proverbului care spune ca prostul nu-i destul de prost pina nu este si fudul. ar fi trebuit sa-ti inchipui ca lumea avanseaza si intre timp poti afla daca te duce mintea desigur ca poate lucrurile n-au stat la un moment dat asa cum ai crezut ci altfel insa pt asta trebuie sa pui mina pe carte ceea ce in cazul tau este o aberatie. spre ghinionul tau sint dintr-o generatie veche a romaniei care a beneficiat de enorma calitate a unui invatamint pe care l-am avut la dispozitie gratis si care nu poate fi gasit astazi nici pe bani in vestul tau iubit. dupa stilul sarac confuz si ilogic pari un vasnic membru al generatiilor educate dupa stilul indobitocitor al vestului si degeaba cauti sa te ascunzi in spatele unor situatii pe care nu le-ai inteles in mare parte pt ca nu le-ai trait suficient.eu am emigrat din romania acum zeci de ani pe vremea lui ceausescu asa c-o stiu perfect si tocmai d-aia pot spune c-am inteles-o insa la asta s-au adaugat si unele cunostinte capatate ulterior si pe care tu in saracia si intunericul tau intelectual nu le poti avea. altfel se vede clar ca n-ai fost capabil sa citesti ceea ce-am scris si desigur nici sa raspunzi la intrebarile puse. din cele scrise de mine se intelege deasemenea f. clar ca-i dispretuiesc atit pe vestici din motive intemeiate cit si pe servitorii lor printre care te numeri si tu desigur dar si cei care candideaza pe acolo pt diferite functii. trebuie sa intelegi ca sint oameni care stiu mai mult decit tine chiar daca nu-ti convine si-si pot permite astfel alte pareri decit cei dezinformati si manipulati. cei ca tine sint vinovati pt tot ceea ce se intimpla in tara!!! oricum n-ar fi rau sa te intrebi cine este vinovat acum pt distrugerile vizibile cu ochiul liber si pt reducerea drastica a nivelului de trai fata de 1989. de ce consumul la alimentele de baza cartelate alta data reprezinta astazi doar 60% din cantitatea consumata atunci? mai bine stai la sapa si lasi computerul altuia care stie sa-l folosesca pt a invata ceva!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...