duminică, 29 noiembrie 2009

Foamea cronică

Au şi americanii problemele lor cu "statul asistenţial". Pe care multă vreme l-au dispreţuit. Dar foamea le-a schimbat dramatic optica. Un program mult hulit, care în 1990 era pe punctul de a fi desfiinţat, bonurile de alimente, a ajuns acum să scoată din foame, la propriu, unul din opt adulţi americani şi unul din patru copii. Ceea ce este enorm!
Sunt peste 36 de milioane de oameni care, fără bonurile de alimente, ar muri de foame, literalmente! Şi numărul lor creşte. În doi ani au apelat la acest ajutor peste 10 milioane de oameni în plus. Şi se mai califică pentru a le primi încă 15,6 milioane, dar nu mai sunt fonduri disponibile. Asta se petrece în cea mai bogată ţară din lume, care îşi permite războaie extravagante, care costă mii de miliarde de dolari, în care bancherii au bonusuri de miliarde de dolari, unde bogaţii cheltuiesc, spre pildă, 25.000 de dolari pe lună pentru hainele copilului, şi care este "templul ultraliberalismului." Model pe care l-a impus întregii lumi.
Toată lumea l-a înjurat şi-l înjură pe Mazăre, că dă nişte ajutoare alimentare pensionarilor. Se face mişto de îmbulzeala de la "pomenile electorale" sau de la fasolea cu slană sau cârnaţi, oferită de diverşi de ziua naţională. Dar NIMENI nu vrea să vadă că foamea a devenit cronică în România. Că sunt categorii sociale fragile din punct de vedere economic, care sunt subnutrite. O ceată de politicieni, intelectuali publici şi jurnalişti spălaţi pe creier demonizează orice încercare de a discuta serios aceste grave probleme sociale.
Mai devreme sau mai târziu va trebui să introducem şi noi un sistem asemănător. Avem salarii de căcat, iar preţurile alimentelor sunt mai mari decât în occident. A făcut cineva, în România, un sondaj de opinie pe această temă? S-a dus cineva să vadă ce pun, zi de zi, pe masă ţăranii? Sau şomerii? Sau pensionarii? Astea nu sunt probleme de securitate naţională?
Despre situaţia din SUA găsiţi aici un articol, apărut în NYT. Despre România găsiţi aici tema zilei: moguliada.

6 comentarii:

Matilda spunea...

Conform proverbului : " sătulul nu crede flămîndului". Parveniţii politici se fac că nu ştiu. De fapt nu le pasă, lor nu le e foame !

Dan Stoica spunea...

Oare ce se putea face cu cei 350000 euro car a costat scoala de samba a colonelului nazist (pardon din Wehrmacht)? Sau cu milioanele pentru popularizarea "ajutoarelor alimentare pentru pensionari" in mass-media? De asta este injurat Mazare, nu va mai ascundeti dupa degete!

Anonim spunea...

nu merge linkul cu nyt. poti scrie titlul articolului?

lasa ca romanii merita sa faca foamea din plin. de orbi ce sint n-au vrut sa vada ca vestul a fost vinovat si pentru anii 80! uite ca nea nicu nu mai este iar ei fac iarasi foamea insa diferenta este ca nu le da nimeni cote. nici acum nu se vede?! toti se incapatineaza in nebunie mai departe ca vestul este bun. atunci sa manice vest sa vedem cind se vor satura!

Anonim spunea...

chestia este ca-n articol nu se spune adevarul intreg. senatul american facea cunoscut ca-n 2003 erau 33 de milioane de oameni flaminzi si se spunea ca numarule este totusi mult mai mare. acum pe criza dau un numar un pic peste cifra mentionata acum 6 ani insa adevarul este pe la x2 si stiu asta din experinta pt ca asa se numara in vest cind este vorba de nenorociri. din moment ce ei dau un numar de 50 milioane fara asigurari cifra flaminzilor este clara. apoi ei nu au inregistrati persoanele fara domiciliu homeless iar in plus mai sint si numitii working poor care nu aveau oricum suficienta mincare. in concluzie cifra reala este clar de 70 de milioane de flaminzi.newsweek a facut cunscut in toamna anului 2004 ca in ny fiecare al 5-lea nu avea suficienta mincare si facea apel la donatii. dupa cum se vede situatia este dramatica insa din diferite motive este ascunsa.

Constantin Gheorghe spunea...

Dan, să nu fim ipocriţi şi să nu amestecăm lucrurile. Primăria lui Mazăre trăieşte din turism. Nu faci bani fără să investeşti. Încearcă tu să atragi turişti, la mare, cu moaştele Sfântului Pafnutie, în loc de cururi goale de femei! Nu e corect politic, e sexist, dar asta e! Important mi se pare altceva: alţii investesc doar în "samba". Mazăre face câte ceva şi pentru nevoiaşi, cu toate tâmpeniile şi excentricităţile lui.

Constantin Gheorghe spunea...

Anonim, uite aici adresa articolului: http://www.nytimes.com/2009/11/29/us/29foodstamps.html.


Şi, prieteni, valabil pentru toţi: nu e greu de găsit un pseudonim!