luni, 16 noiembrie 2009

"Frăţia securistă" în impas

Nu mă entuziasmează în niciun fel dezvăluirile lui Nastasiu. Nu că nu ar fi veridice. Sunt. Ci pentru că nu-mi spune nimic nou despre băsescu şi despre "Frăţia securistă", care, practic, în 2004 au dat o lovitură de stat. "Frăţia" şi-a impus omul de paie în fruntea statului, printr-o uriaşă manipulare, în care a folosit intens reţelele de informatori şi de ofiţeri sub acoperire din presă. Manipularea l-a privit pe Adrian Năstase, şi a fost, în felul ei, o capodoperă.
Nastasiu ne livrează motivul "loviturii de stat", care este, cum spuneam, unul pur economic. Şi, atenţie, nu e exclusiv "mâna ruşilor", cum ar crede unii. Este mâna unor băieţi de prin serviciile secrete din est şi din vest, care au pus de-un gheşeft peste tot prin est. În România au avut cele mai bune rezultate, pentru că omul lor a ajuns preşedinte al României.
Ştim şi că serviciile secrete au făcut ÎNTOTDEAUNA bani negri, din care şi-au finanţat operaţiunile ilegale, bani care Nu sunt supuşi niciunui control legal. De aceea dispariţia celor patru milioane de dolari din suma destinată răscumpărării celor trei jurnalişti nu mă miră. M-ar mira să fie doar patru milioane de dolari.
Mai cred că omul care poate spune ce şi cum în legătură cu banii este Florian Coldea, ajuns la 34 de ani prim adjunct al directorului SRI, IMEDIAT după afacerea "răpiţilor", şi general la 37. Pot să mă gândesc că a fost complice la dispariţia banilor, iar gradul şi funcţia sunt pentru a-i închide gura? Sigur că pot! Pot să mă gândesc că el conduce cu adevărat SRI, că Maior este acolo un soi de spanac decorativ, căruia nu i se spune nimic semnificativ? Sigur că pot! Pot să mă gândesc că Răzvan Ungureanu este, în fruntea SIE(de unde au provenit banii de răscumpărare), tot un soi de muşcată în fereastră? Pot!
De când nu şi-au mai prezentat cele două servicii rapoartele în faţa Parlamentului? Despre ce control al "societăţii civile" poate fi vorba? Pe ce lume trăim?
Evident, până şi unui aurolac abrutizat de drog îi este clar că altcineva conduce serviciile secrete: traian băsescu. Care servicii au reuşit, până acum, să ascundă urmele fărădelegilor lui Pulea Vodă. Făcând asta, şi-au făcut un mare rău. Dar e treaba lor, nu e treaba mea. Doar că acum sunt puse în faţa obligaţiei de a se explica. Şi trebuie s-o facă urgent. Altminteri vor avea mari probleme de credibilitate, mult mai mari decât au acum.
"Frăţia securistă" este pe cale să piardă totul, sau aproape totul, pentru că a mizat doar pe traian băsescu. Nu pot să cred că nu ştiau cu ce anume tip de personalitate aveau de-a face. Ştiau, dar au crezut că-l pot controla. I-au băgat şi un moderator în anturaj(care include şi patul!), pe Nuţi, Fecioara din Pleşcoi, pe care o găsim şi pe lista lui Nastasiu. Doar că omul a devenit incontrolabil. Şi "Frăţia" pare să nu-i fi găsit un înlocuitor, motiv să-l susţină şi în condiţiile astea.

Important pentru "Frăţie" este să-l vadă pe băsescu în turul doi. Probabil că schema de fraudare a alegerilor este pregătită, indiferent de consecinţele unei astfel de acţiuni anticonstituţionale şi antidemocratice. Tot din schemă fac parte şi "stenogramele" din "Curentul" de azi. Mie îmi este foarte clar că asta de azi este înregistrată la ordin, că atât Chirieac(acum înţelegeţi scârba mea faţă de acest gunoi?), cât şi Macovei citesc ce le-au scris alţii în scenariu. Ideea era să se audă fraza aia cu "zecile de milioane de euro" furate de Geoană, pe care le ţine la ciorap soacră-sa, milioane obţinute din "vânzarea" locurilor de deputaţi şi senatori sau de miniştri şi secretari de stat. Nu-mi este clar de ce nu reacţionează Geoană şi echipa lui.

Din toată mizeria asta nu politicienii ies şifonaţi, ci statul şi instituţiile lui. Cum să mai ai încredere în instituţii, când vezi ce fac şefii lor, cum gândesc, cum servesc intererse private, în loc să servească interesul public.

Statul român are nevoie nu doar de o reformă profundă, ci şi de de o schimbare dramatică de imagine. Pentru asta are de făcut un singur lucru: să dea răspunsuri tuturor acestor lucruri rămase în suspensie. Să ştim ce s-a întâmplat cu adevărat la Bagdad, unde sunt banii de răscumpărare, unde este averea lui Hayssam, cum a fugit Hayssam, de ce erau monitorizaţi politicienii, ce rol joacă traian băsescu în tot circul ăsta. Dacă nici acum nu obţinem răspunsuri, dacă şi acum se va pune batista pe ţambal, statul mafiot va fi o realitate. Şi "Frăţia securistă" va triumfa împotriva intereselor naţiunii române.

12 comentarii:

Karakas spunea...

Aflu ca Basescu avea $60,000 in cont in decembrie 1989

http://www.gandul.info/opinii/de-la-sumo-la-box-thailandez-5107419

Cine naiba avea atita banet in Romania la ora aia? Ti se apleaca cind auzi cine condamna comunismu', un profitor al sistemului comunist!

Lucia Verona spunea...

Am o vagă şi poate greşită impresie că "frăţia securistă" şi-a găsit alt candidat de sprijinit.

Constantin Gheorghe spunea...

Tot ce se poate. Nu m-ar mira nimic!

Anonim spunea...

der

Generale gegen Nachrüstung
Bastian, Gert., Generals for Peace and Disarmament
veröffentlicht in 1983, Hoffmann und Campe

de aici vei intelege mai multe.

este vorba numai de vest. restul este pacaleala tipic romaneasca.

Anonim spunea...

der

daca iti aduci aminte ti-am mai spus ca de data asta vestul are omul pe care-l vor pt prima oara deoarece ceilalti au fost de conjunctura. ii cunosc pe vestici si stiu cum gindesc. e un fel de sah simplu. deci servitorul preferat arata mai bine este mai tinar stie sa vorbeasca - asta nu inseamna ca si trebuie sa spuna ceva- si zimbeste mai tot timpul. principalul este sa fie placut femeilor. cum va conduce? principala calitate este ca o va plinge de mila cu sughituri daca va fi necesar inainte sa va stringa de git. desigur zimbetul nu dispare complet.
in concluzie ce-ai scris aici despre fostul servitor vei relua un pic diferit despre cel viitor fara sa schimbi esenta.

Constantinescu spunea...

mda din pacate nu stiti ca Geoana cheltuie intr-o luna cat castiga anual...cum face asta?
Pe timpul lui Basescu a fost condamnat oficial comunismul...securist e Dan Voiculescu si majoritatea din PSD, infrunte cu Iliescu

Unknown spunea...

Chirieac, Stanescu & co, va spune ceva ? Eu stiu, sunt mentorii dumneavoastra.

Constantin Gheorghe spunea...

Ionescule, citeşti şi reuşeşti să şi înţelegi ce citeşti? Dacă da, nu ai pune întrebarea asta! Pentru că în articol ai fi găsit o referire la Chirieac, în care spuneam că-l consider un gunoi. Ţi se pare că i-aş admira pe cei doi?

Unknown spunea...

Pai nu sti cum se spune :discipolul isi depaseste maestrul.

Constantin Gheorghe spunea...

Nu, nu ştiu! Ştiu doar că trebuie să mai pui mâna pe gramatică, înainte de a da sfaturi!

Unknown spunea...

Ai dreptate "agramatii" nu au dreptul de vot si nici la opinie. Parca am mai auzit pe undeva ideea aceasta.

Luican Laurentiu spunea...

Aceasta lupta pt Cotorceni este din ce in ce mai acerba, din ce in ce mai dura , si din ce in ce mai murdara . Acest duel nu mai este dreapt si nimic din ceea ce reprezinta “barbatia” nu isi mai are locul in aceasta arena… oare este drept ca toti cei ce nu au nimic de spus , si nimic de demonstrat sa strige ca intr-un cor ” Base , haide pa!! ” ??? oare acesti lupi deghizati in piei de oi chiar cred ca pot invinge acest popor?? Chiar cred ca noi suntem prosti si o sa lasam ROMANIA pe mana unuia ca ILIESCU , VOICULESCU , PATRICIU , “MATUSA TAMARA ” si a grupurilor de interese??? De ce sa strige unu ca Geoana si Crin Antonescu care au rol de marionete politice , impotriva unui adevarat conducator precum BASESCU?? Cu parere de rau spun: “Noi nu am uitat ce ati facut voi ; fostii lideri ai patriei “

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...