joi, 26 noiembrie 2009

Intelectuali, ce pizda mă-sii!

Viaţa politică românească arată cum arată şi pentru că unii "jurnalişti" cred că au "nobila" misiune de a tăvăli prin căcat pe oricine nu e de acord cu idolii lor, care cred că au misiunea divină să extermine pe oricine are curajul să se ia de individul al cărui cur îl ling ei.
Nu sunt fan Geoană. Nu sunt fan Antonescu. Şi, în general, nu sunt fanul niciunui om politic. Dar, în mod raţional, am sprijinit şi sprijin oameni politici, de stânga şi de dreapta, care au ceva de propus ţării ăsteia. Ca atare îl voi sprijini pe Mircea Geoană, pentru că, indiferent ce cred tot felul de tiriplici despre el, are un proiect articulat şi fix limbajul şi atitudinea necesare unui şef de stat. Care nu are în fişa postului nici să dea lecţii de oratorie, şi nici să facă pe clovnul.
Ca atare, dacă faci o alegere, şi nu votezi ca boul, cum te duc hormonii sau votca de dimineaţă , aia care taie greaţa, fă-o cu mintea ta, plecând de la interesele tale, şi mai ales lasă ideile preconcepute şi amănuntele de tabloid.
Una dintre marotele ăstora douăzeci de ani este aia cu "intelectualii lui..." S-a tot glosat pe marginea faptului că "intelectualii" nu votează cu Iliescu, sau că "intelectualii" lui băsescu sunt mai intelectuali decât ăilalţui intelectuali.
Acum, un doctor în medicină, profesor universitar, ce mama dracului o fi? Sau un scriitor extraordinar, cu operă solidă şi caracter, el ce-o fi? Sau un eminent critic literar şi academician, el o fi vreun oligofren?
Şi atunci, ce-l îndreptăţeşte pe unul ca Rogăozanu să facă mişto de ei, şi de alţii, publicând un soi de "listă neagră", doar pentru că au fost, alături de actori(apropo, actorii nu sunt intelectuali, ci reportofoane?), sportivi(ăstora nu le trebuie minte) şi cântăreţi la un eveniment să zicem monden, lansarea unei cărţi a lui Geoană?
" Cine a zis că Geoană n-are intelectuali. Ari ghi tăti: actori, cîntăreţi, sportivi", scrie boul. Evident, îi ţine isonul alt "fin intelectual", Pătrăşconiu. Intelectuali, ce pizda mă-sii!
Nu pot să nu remarc o reacţie la cele spuse de Rogăozanu: " Votez contra lui Basescu pentru ca m-am saturat ca adevarata elita romaneasca (in mare parte aflata in afara tarii) este nu marginalizata in RO, ci ignorata total, in contextul in care o gasca de pseudo- si autointitulata elita isi mentine vizibilitatea si dominatia. Dau exemplu din domeniul meu, filosofia: oameni ca Sorin Bangu, Costica Bradatan, Andrei Brasoveanu, sau, de ce nu, Istvan Aranyosi, sunt complet necunoscuti, chiar daca performantele noastre la nivel international sunt departe de a fi macar egalate in cativa ani de catre pseudo-intelectualii de pe langa Basescu. De ce spun pseudo-intelectuali : este de ajuns sa constati ca numarul de articole in reviste de specialitate recunoscute la nivel international (vezi bazele de date ISI web of knowledge sau JSTOR) , in domeniul stiinte umane, este = ZERO.Din CV-ul meu ajunge sa mentionez un singur fapt : sunt, din cate stiu, singurul din multimea cetateanilo romani, sau originari din RO, care este la ora actuala recenzor anonim pentru 5 reviste din top 10 reviste de filosofie la nivel mondial, si anume American Philosophical Quarterly, Australasian Journal of Philosophy, Erkenntnis, Canadian Journal of Philosophy, si Synthese. Cu alte cuvinte am putere de decizie in privinta unei parti a ceea ce merita a se publica si ce nu in aceste reviste. In cazul AJP puteti si verifica aici : http://www.ajp.aap.org.au/referees.html In cazul celorlalte reviste intrebati-i pe redactorii-sefi respectivi. Ma umple de scarba nedpreptatea inerenta aceastei situatii. Votul meu se indreapta impotriva a ceea ce Sorin Adam Matei numea, in mod gresit, « boierii mintii » ; pentru mine ei nu sunt boierii unei parti atat de nobile a organismului uman, ci al unor parti mai apropiate de partea ultima a tubului digestiv (sau nici macar, dat fiind ca aceste parti au functii biologice esentiale pentru buna functionare a organismului). Apropo intelectuali, cine citeste din cand in cand ce scriu asa-zisii intelectuali de pe langa Basescu poate constata un fenomen de anti-intelectualism cras : ei tot timpul « argumenteaza » impotriva a ceea ce ei numesc « eruditie », a scrie cu note de subsol, cu referinte, cu analiza minutioasa a literaturii de specialitate, etc. De fapt, asta nu inseamna a fi erudit, ci a fi, pur si simplu, un profesionist pe plan academic. Ei, bineinteles, sunt la furat pe plan academic ; sunt complet in pom.O ultima idee : in toate cariera mea nu am avut nevoie sa fiu ajutat in vreun fel de NİCİUN roman sau persoana de origine romana; am realizat totul pe stiinta si efortul meu, nu pe bursele lui Tismaneanu (ca 90% din cei care se dau « elita » in RO), si ma bucur de acest lucru. Mai mult, in decursul peroadei Februarie-Decembrie 2005, cand sufeream de cancer si avand partea inferioara a picioarelor si mainile paralizate timp de 9 saptamani (din cauza unor erori medicale in administrarea tratamentul chimioterapeutic), si primeam 15 euro pe luna de la primaria Sighet, nimeni nu mi-a raspuns la scrisori in care ceream sa mi se dea ceva de lucru. Editura Humanitas a refuzat propunerea mea de a traduce o carte pentru ei, si nici n-a spus : « ia, mai boule, si tradu ceva ». Cine m-a ajutat atunci ? Profesori universitatri australieni, englezi si americani, si, prietenii mei din copilarie din Sighet . Nu romanasii acedemici din Romania. In fine, anul urmator, vindecat fiind, am ajuns in Australia, de unde viata mea a luat o turnura mai mult decat satisfacatoare. Scopul este acum sa nu le mai vad meclele la impostorii intelectuali afiliati cu Basescu, care nu au nicio baza reala, obiectiva, bazata pe cunoastere si competitie autentica, pe care imaginea lor de elite sa se sprijine. Este pacat, dar nu mai tac ; o sa fiu mult mai agresiv de acum incolo…

6 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Constantin Gheorghe, tot respectul meu, pentru curaj si informare. Dar vreau sa intreb si eu ceva, aseara la Realitatea, la emisiunea lui Ursu, o aparatoare a carmaciului, ziarista, cu buze subtiri si buza de sus peste buza de jos de nu-i ploua-n gura, facea spume, de-mi venea sa sparg Tv-ul. Cum o cheama domnule.... Cel putin sa fiu informat, daca aud ca apare ea sa-mi protejez Tv-ul

Fluieratorul spunea...

De cind or fi Rogozanu si Patrasconiu niste instante care sa emita judecati de valoare in tara asta? Ce i-ar recomanda? De ce si-ar da cu parerea in gard despre intelectuali unii care nu cunosc sensul acestui termen? E incredibil citi latrai se cred indreptatiti sa dea sentinte, si mai incredibil este ca cu cit latra mai tare, cu atit sentintele lor sint mai "valabile"...

Lulutza spunea...

Vazut, placut, tras bobirnace discrete! Iar acum am ajuns la:

http://www.romanialibera.ro/a171053/ce-astept-de-la-candidati.html

si ma distrez la nebunie! :)

Lulutza spunea...

Pora? La fel de... blonda ca Elena Udrea, dar si mai loiala si iubitoare! Cred, totusi, ca asta adora sau uraste dezinteresat, spre deosebire de Prima Blonda a tarisoarei. Fraiera! Putea sa se ceara si ea macar europarlamentara!

Karakas spunea...

Asta-i tristetea! Oameni de valoare sunt impinsi de societate sa plece pentru ca asta este scara "valorilor" in Romania.

Anonim spunea...

Multumesc Doamna Lulutza, cred ca Pora aceasta nu este maritata. Cine sa stea cu ea? E rea, ca un clopotel veninos de sarpe