luni, 16 noiembrie 2009

De ce trebuie să ştie economie Preşedintele României

Multora dintre suporterii lui băsescu şi Antonescu nu le surâde deloc ideea unei confruntări pe teme economice. Suporteri ai lui Crin mă întreabă de ce ar trebui să fie tobă de economie Preşedintele României.
Să nu uităm un amănunt constituţional. Preşedintele este parte a Executivului, dar şi arbitru în societate. Nu trebuie să vă mai amintesc poziţiile halucinante ale lui băsescu în privinţa crizei economice. Nu spun că băsescu nu are consilieri în domeniu, deşi duduia care îndeplineşte acum rolul de consilier prezidenţial străluceşte prin absenţă. Problema nu este a consilierilor: ei pot fi oricât de buni. Dacă cel consiliat înţelege din doi în doi ce-i spun ei, se alege praful.
Mulţi au interpretat disputa dintre Iliescu şi Năstase pe tema "cotei unice" drept o toană a lui Iliescu, o dovadă că a rămas "comunist". Ca unul care ştie cum au stat lucrurile în realitate, în spatele poziţiei lui Ion Iliescu au stat studii economice şi simulări făcute inclusiv de oameni de BNR. Care simulări arătau că introducerea ei va determina o drastică reducere a veniturilor bugetare şi o mărire a deficitului bugetar, chiar şi în ipoteza menţinerii constante a nivelului cheltuielilor publice. Ion Iliescu a avut argumente solide atunci când a discutat cu Adrian Năstase pe tema asta. De aceea a renunţat guvernul la ideea cotei unice: pentru că efectele pe termen mediu şi lung nu erau dezirabile şi aveau costuri mari.
Ce a făcut ceata portocalie, când a venit la guvernare? S-a şters cu toate analizele alea la cur, a renunţat la sfatul FMI(care nici el n-a fost de acord cu introducerea cotei unice) şi a introdus-o, mai mult, a introdus-o la un nivel şi mai scăzut decât intenţiona Năstase s-o facă.
Rezultatele? Un impas economic dramatic, un împrumut monstruos, de aproape 30 de miliarde de euro în numai un an! Asta după patru ani de creştere economică excepţională, în care orice naţiune cu cap foloseşte banii pentru a-şi plăti o parte din datoria publică. Nu, România nu doar că a risipit pe nimic(a se citi consum fără cap!) mana creşterii economice, dar a şi împrumutat, în 2008 deficitul bugetar bătând spre 6% din PIB! S-a întâmplat să avem ceea ce economiştii numesc "creştere fără dezvoltare".
Păi, printre artizanii acestei "minuni" economice se află actualul şef al statului, se află şi Crin Antonescu. Şi unde ajungem cu o decizie economică luată după principiul "aşa vrea pula mea!"? Păi, în cea mai umilitoare situaţie, aceea de a recunoaşte că suntem nişte idioţi, şi că pentru a plăti datoriile suntem obligaţi să mărim atât TVA, cât şi cota unică de impozitare. Mai mult, trebuie să reducem dramatic şi puterea de cumpărare a salariilor bugetarilor şi a pensiilor.
E doar un simplu exemplu de decizii economice în care se poate implica Preşedintele României. Analfabetismul şi voluntarismul lui băsescu ne-au adus, cu largul concurs al liberalilor, în această situaţie practic fără ieşire. Nu mai pun în discuţie cretinismul presei româneşti, inclusiv, sau mai ales, pe acela al presei economice, care a susţinut isteric o măsură nocivă pentru România.
Aşa că mă doare fix în cur de miştocăriile lui băsescu şi ale lui Crin. Vreau să ştiu ce au în cap, economic vorbind. băsescu n-are nimic, Crin îl are pe Patriciu. Aşa că dacă va fi posibilă, dezbaterea de la ASE va fi crucială. Nu circul ieftin de sâmbătă. Asta dacă noi, românii, mai avem un dram de raţiune.

2 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Honestly, Crin Antonescu nu este artizanul a nimic. In afara de ministru ocazional al turismului n-a fost in nici o functie publica unde sa mai dea si socoteala si sa i se masoare performantele. Fara a avea nimic cu el personal, ba chiar spre tristetea mea de om care ar vrea sa voteze "pentru", pot spune ca nimic nu-l recomanda pe Crin Antonescu pentru functia de presedinte in afara de faptul ca este candidat. Deci n-am habar ce-l duce capul, nici cit pe Becali sau pe Remus Cernea sau pe oricare altul care vorbeste in aceasta campanie in loc sa raspunda. Ca este tare in raspunsuri stiu, dar nu-i suficient ca sa-l votez. Pentru ca nu stiu pe cine votez. Crin Antonescu nu-mi spune nimic, si nu mi-a spus niciodata nimic, nu se vede nimic facut de el, nu este nici un lider pe care sa-l urmez pentru ca este irezistibil, vreun Obama sau mai stiu eu ce alt outsider, dupa opinia mea este un candidat conjunctural care s-ar putea sa "scoreze". Dar nu cred ca va face vreo diferenta vreodata, fie ca "scoreaza" de data asta, fie ca nu. N-am ce astepta de la unul care n-a stralucit prin nimic timp de o jumatate de secol.

Anonim spunea...

der

pai daca presedintele nu trebuie sa stie nimic de ce mai spera romanii sa se intimple ceva normal?! oricum dorinta va fi satisfacuta ca doar vesticii nu-si vor pune acolo servitori care sa-i intreaca in altceva decit in materie de prostie! si cum vestul i-au umplut de bine pe toti sperati mai departe inca 1000 de ani ca nu-i chiar asa de mult cum suna si va vor ajuta precis exact cum stiu ei mai bine ca-s milosi si mai ales civilizati.

http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia-pacific/8361389.stm

http://en.wikipedia.org/wiki/Forgotten_Australians

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...