marți, 3 noiembrie 2009

Pe când primul asasinat politic?

Lilick publică pe blogul său un filmuleţ. De ce îi dau atenţie? Din aceleaşi motive pentru care i-a dat atenţie şi ea, şi i-ar da orice om de bun-simţ, cu capul pe umeri. Este vorba de un îndemn la eliminarea fizică a parlamentarilor. Să ne înţelegem bine. Personajele din jocurile pe calculator sunt imaginare, chiar dacă au chip omenesc. Toată lumea ştie acest lucru. Aici este vorba despre parlamentari, oameni în carne şi oase, care trebuie lichidaţi, până rămân fix trei sute. Nicăieri în lume zgomotul unei ştamplie pe buletinul de vot nu este identic cu acela al unei mitraliere.
Nu ştiu dacă îşi asumă cineva mizeria, dacă a apărut şi pe siteul de campanie a lui traian băsescu. Dacă s-a întâmplat asta, cineva trebuie să răspundă în faţa legii, pentru instigare la violenţă împotriva unor demnitari ai statului. Nu ne putem permite să supralicităm în acest joc anti-democratic. Nu de altceva, dar nu va trece mult şi vom avea asasinate politice în lumea reală, nu doar în lumea virtuală. Sigur, Internetul nu are un CNA, care, în paranteză fie spus, a luat-o razna pe arătură. Nu mai pridideşte cu amenzile pe capul celor de la Antene.
Statul ăsta are însă o Procuratură, care se poate auto-sesiza. Dar pe başchetbalistă o doare fix în cur de astea. E la mila lui Pulea Vodă, care trebuie să-i aprobe cel de-al doilea mandat, deşi a fost respinsă de CSM. Cum să-l supere ea cu aşa un afront pe Marele Machitor? Aşa că mizeria o să rămână bine-mersi acolo unde este şi acum. Pe internet!
PS: cine putea admira cretinismul ăsta, dacă nu dobitocul de Pătrăşconiu?! Iar unii dintre dezaxaţii care comentează pe mizeria aia de blog sunt de-a dreptul fascişti!

7 comentarii:

Darius cel Tulbure spunea...

Păi se pare că video-ul este revendicat de nişte ăştia http://markething.shortlist.ro/campania-hai-referendum-dum-are-acum-si-clip-explicit/ .

Constantin Gheorghe spunea...

Darius, ăia nu-s de capul lor! Despre cei din spate vorbesc eu, nu despre năucii ăia!

Paul-Sorin Tiţa spunea...

Nu ştiu de ce vă mai miră. Este un exemplu tipic de subcultură băsesciană. Şi, cum "scopul scuză mijloacele", să nu vă mire dacă brigăzile portocalii vor face legea pe străzi în noul cincinal de împliniri măreţe.

Incoerenţa discursivă condiţionează acţiunile iraţionale. De ce să nu conducă Marele Zombi ţara?

Anonim spunea...

http://info.kopp-verlag.de/news/haider-die-geheimnisse-des-phaeton.html


vezi aici!!!!!

Anonim spunea...

http://www.gerhard-wisnewski.de/Kopp.html

vezi si aici!sper ca te descurci sa traduci masinal.nu se face perfect insa merge.ai si extensii pt firefox care-ti schimba pag. in limba dorita.daca nu lecunosti ti le spun eu.

Anonim spunea...

Jürgen Wilhelm Möllemann obisnuia sa sara cu parasuta iar intr-o buna zi nu s-a mai deschis.

fish spunea...

pe cind o postare pe tema clipului asta?

http://www.youtube.com/watch?v=A-b-9HP568w
al userului basescu2009 cu legatura la pamfletul de la traiainbasescu.org ?

sau veti spune ca e reactia? si e "normala" ?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...