marți, 10 noiembrie 2009

Inevitabil!

Cu Pulea Vodă şi cretinii care-l înconjoară nu te plictiseşti, deşi au devenit previzibili. Nu te plictiseşti pentru că e amuzant să vezi cum minţi altminteri deloc prost mobilate se scufundă încet în nebunia lui băsescu, şi se supun necondiţionat ei.
În seara asta, prin condeiul lui Tapalabă, se declanşează "Operaţiunea Firul Roşu bis". "Surse", evident anonime, demască vizita privată la Moscova a lui Mircea Geoană, organizată, evident, de un fost agent GRU, Boris Golovin. Eu, unul, n-am auzit de individ, despre care se zice că ar avea afaceri cu energie.
Cum a plecat scandalul? De la un comentariu pe un blog, semnat, cum altfel, GRU? " Domnului Diaconescu: Exista informatii ca Mircea Geoana a efectuat o vizita secreta la Moscova la data de 27 aprilie 2009. A plecat cu un avion privat, vizita a fost aranjata prin intermediul lui Boris Golovin, fost spion rus cu afaceri in domeniul energiei in Romania, apropiat de Viorel Hrebenciuc. Scopul era obtinerea unei intalniri cu Putin sau cu Medvedev pentru lobby si sprijin. Geoana s-a intalnit doar cu un consilier de la Kremlin si n-a fost ceva oficial, ci undeva in apropiere de Moscova. A obtinut promisiunea ca va fi ajutat financiar si prin toti vectorii de influenta din Romania. In calitate de ministru de externe, stiati de vizita d-lui Geoana, fie ea si secreta, la Moscova? Vi se pare corect ca, al doilea om in stat, care la data vizitei la Moscova, 27 aprilie, era si vicepresedinte CSAT, sa mearga pe furis la intalniri cu inalti oficiali rusi?"
Sigur, nea GRU ăsta lucrează în slujba Cotrocenilor. Că nu suntem nici noi de ieri, de azi, pe aici. După Iliescu-KGB, Geoană-GRU. Păi puteau cretinii să ignore potenţialul electoral al rusofobiei? Nu puteau! Bine, acum, ce mai contează? Nimeni şi nimic nu mai repară relaţiile noastre cu Rusia, după zicerea aia cu "Marea Neagră, lac rusesc" şi după livrările de arme Georgiei.
Dar introducerea acestui subiect în campania electorală este semn de disperare. Şi o dovadă că traian băsescu nu se va da în lături de la nimic pentru a câştiga un al doilea mandat. Nu pentru că ar avea un proiect pentru România. Ci pentru că are imperios nevoie de imunitatea absolută de care se bucură Preşedintele României, cel mai mare privilegiu, la care nici nu se gândeşte să renunţe!
PS: Tapalabă e prost! Surse politice, zice el, i-au spus că Geoană s-a întâlnit cu un consilier de la Kremlin. Dar nimeni dintre cei citaţi nu pomeneşte de aşa ceva, doar GRU face vorbire de persoana cu care s-a întâlnit Geoană. Fie GRU este un oranjgutan din echipa lui băsescu, fie altcineva din PDL, dar sigur Tapalabă îl cunoaşte. Toată "ancheta" e la ordin, şi nu dovedeşte nimic, în afară de caracterul particular al vizitei. Dar readuce în centrul dezbaterii "pericolul rusesc", pentru mobilizarea talibanilor de dreapta şi de extremă dreapta. Ca şi tema anticomunismului, de altminteri, şi ea înviată din morţi.
Ieri a fost scena cu interlopu', cu Bercea Mondialu'. Azi, poanta cu spionul GRU care i-a organizat vizita la Moscova, unde a cerut ajutor în campania electorală, pentru a-l învinge pe eroul neamului, Pulimea Sa. Ce urmează?
Şi o nedumerire: cine i l-a băgat în echipă pe Guşă şi de ce? Şi Geoană de ce l-a acceptat?
PPS: nu-l acuză traian băsescu şi pe Barosso că vinde UE ruşilor? Că uite ce vor să facă "ticăloşii" de la Bruxelles: schimb de informaţii secrete de apărare cu Moscova!

3 comentarii:

N. Raducanu spunea...

Da, do`m'le! Ar trebui sa iesim imediat din U.E., caci astia de la Bruxelles or sa ne vanda Moscovei, toate secretele Romaniei! Pe de alta parte alaltaieri la Berlin, la ceremonia de la Poarta Brandenburg, l-am vazut pa Basescu alaturi de Medvedev. Ce i-o fi strecurat Basescu pe sub mana presedintelui rus? Nu cumva i-o fi dat inapoi platforma continentala a Marii Negre?

casandra spunea...

Asta face parte din categoria "Strugurii sunt acri!". Va reamintesc ce se scria pe Ziare.com la inceputul acestui an:

"O vizita a presedintelui Basescu la Moscova, asteptata inca din toamna anului trecut, nu pare sa se prefigureze intr-un viitor apropiat, dupa cum a lasat sa se inteleaga seful diplomatiei ruse.

Intrebat daca s-a stabilit o data pentru vizita presedintelui Traian Basescu la Moscova, ministrul Serghei Lavrov nu a oferit un raspuns concret, informeaza NewsIn.

"Anul trecut a avut loc o intalnire bilaterala la nivel de presedinti, anul acesta au existat doua convorbiri telefonice. Astfel de contacte vor continua, dar este important ca aceste convorbiri sa aiba un continut cat mai substantial", a declarat seful diplomatiei ruse.

La remarca unui ziarist ca nu a raspuns totusi la intrebare, Serghei Lavrov a replicat: "Ba am raspuns!".

Discutia despre stabilirea unei vizite a presedintelui roman la Moscova a intervenit in contextul in care ministrii Serghei Lavrov si Cristian Diaconescu au fost intrebati daca au vorbit despre eliminarea intermediarilor in procesul de furnizare de gaze rusesti catre Romania si despre eventuala cooptare a tarii noastre in proiectul gazoductului ruso-italian South Stream."

Rusii nu prea vor sa-l vada pe Basescu, in calitate de presedinte. Poate l-or fi vazut prea mult cu ani in urma si li s-o fi aplecat deja!

Oricum, multa lume a vizitat Moscova in acest an: Netanyaqhu, Obama, Hillary clinton, David Miliband, s.a.m.d.
Daca e vorba de vizite foarte discrete, as aminti aici viyitele facute de Adriean Videanu (20-21 mai 2009) si Elena Udrea (15-17 iunie 2009).
Dar noi nu ne isterizam ca altii, ca nu suntem prosti! nu-i vina noastra, a lui Geoana sau a Elenei Udrea ca rusii nu vor sa-l vada la Moscova pe Basescu. A incercat in fel si chip, dar el este vizionabil pentru Ivan doar in vechile sale calitati si abilitati, nu-i asa?

Karakas spunea...

Am mai spus asta, dar merita repetat: Basescu si compania de romanashi verzi traiesc in trecut, sau...intr-o lume paralela cu realitatea. Iar romanii o sa o ia peste bot pentru ca au ales un conducator paranoic. Si de la UE si de la rusi. Ca asta e soarta natiilor mici cu conducatori prosti. In loc sa aibe o politica echilibrata, in care sa fie loc si pentru America si pentru Rusia si pentru UE, Romania lu' Basescu e inca pe post de latrau maidanez. Din cauza prostiei imense care zace in mintea actualilor conducatori. Ia vezi Basescule, bagi Romania pe South Stream?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...